Despăgubire. Sentința nr. 1183/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1183/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 4107/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1183/2014
Ședința publică de la 14 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant B. C. E., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Municipal Reghin, în calitate de succesoare legala a pârâtei inițiale conform HG 520/2013 și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect despăgubire.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 februarie 2014, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 14 martie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 17 iulie 2013 sub nr._, reclamantul B. C. E. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Municipal Reghin, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3834 lei, reprezentând taxa pe emisii poluante, actualizată prin aplicarea dobânzii legale. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat din spațiul comunitar, autoturismul marca VW, nr. identificare WVWZZZ3BZYE236298 și că pentru înmatricularea în România a fost obligat să achite taxa pe emisii poluante în sumă de 2432, conform Legii 9/2012.
Reclamantul susține că taxa pe emisii poluate este nelegală și arată în esență că această taxă contravine prevederilor art. 28,30,34 și 110 TFUE, dispoziții care stabilesc principiile liberei concurențe a mărfurilor și principiul nediscriminării între produsele interne și cele importate. Astfel, taxa pe emisii poluante, reglementată de Legea 9/2012 cu modificările aduse de OUG 1/2012, încalcă principiul nediscriminării produselor din import în comparație cu cele autohtone fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte țări comunitare și reînmatriculate în România. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România taxa nu se mai percepe, după cum această taxă nu se percepe mașinilor înmatriculate în România anterior datei de 1 iulie 2008. Prin urmare, taxa este destinată să îndrume cumpărătorul, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
Având în vedere supremația reglementărilor comunitare reclamantul învederează faptul că taxa, astfel cum este reglementată prin Legea 9/2012, a fost stabilită și încasată în mod nelegal astfel încât solicită restituirea acesteia și actualizarea sumei prin aplicarea dobânzii legale conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (fila 27), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că taxa pe emisii poluante a fost introdusă prin Legea 9/2012, în vigoare de la data de la data de 13.01.2012 și reprezintă opțiunea legiuitorului român ca urmare a abrogării OUG 50/2008. Pârâta a mai arătat că taxa pe emisii poluante pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”. Totodată pârâta a menționat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată. Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 2 din legea 9/2012, conform căruia taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2014 instanța a admis în principiul cererea de chemare în garanție, pentru motivele expuse în încheiere (fila 47).
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
În cursul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire, în art.117 din OG 92/2003.
Potrivit prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG 92/2003, (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:… d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale…”.
Reclamantul a achiziționat un autoturismul marca VW, nr. identificare WVWZZZ3BZYE236298, categorie auto M1, normă de poluare E3, . auto J396498, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 8 martie 2000, iar la momentul la care a solicitat înmatricularea vehiculului în România, operațiunea a fost condiționată de achitarea taxei pe emisii poluante (calculată de pârâtă prin decizia de calcul existentă la fila 13 dosar).
Reclamantul a achitat această taxă prin chitanța . TS8 nr._ din 6 iunie 2012 ( fila 14).
Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2012 la AFP Reghin, reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe . Prin adresa nr._ din 23.01.2013 pârâta a comunicat reclamantului refuzul de a restitui taxa în discuție (fila 7).
Analizând susținerile reclamantului în legătură cu nelegalitatea taxei instanța reține că potrivit art. 4 din Legea 9/2012, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei. De asemenea, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
La data de 30.01.2012 a fost adoptată OUG 1/2012, prin care s-a dispus suspendarea dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, care prevedeau obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare. Mai mult, conform OUG 1/2012, contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012, se constată că obligația de plată a taxei pe emisii poluante intervine în aceleași cazuri pentru care era prevăzută obligația de plată a taxei pe poluare conform art. 4 din OUG 50/2008, fiind așadar păstrată soluția de principiu din acest act normativ.
Instanța are în vedere jurisprudența CJUE potrivit căreia articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În cauza N., nr. C-263/2010, Curtea a arătat că în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Cu referire la taxa pe emisii poluante în cauzele conexate C-97/13 și C-241/13 C. și C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș și Administrației F. pentru Mediu, Curtea a arătat următoarele: „30.…Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă”; „31. Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”; „32 Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”; „…prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T.…” (paragrafele 30-32 și 38).
Pentru aceste motive, instanța reține că taxa pe emisii poluante reglementată de Legea 9/2012 și OUG 1/2012, în ceea ce privește vehiculele „second-hand”, contravine dispozițiilor articolului 110 TFUE, astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE și nu poate fi privită ca o taxă de mediu, întrucât nu se aplică și autoturismelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora. Taxa pe emisii poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, astfel încât particularii pot invoca în fața instanței naționale caracterul nelegal al acesteia iar judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă (hotărârea Curții în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr.106/77 clarifică atât consecințele aplicabilității directe a unei dispoziții a dreptului comunitar în caz de incompatibilitate cu o dispoziție legislativă a unui stat membru cât și rolul ce revine instanțelor naționale în aplicarea directă și prioritară a dreptului comunitar). De asemenea instanța are în vedere faptul că potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne.
În cazul dedus judecății se constată că reclamantul a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată, motiv pentru care instanța va pârâta să restituie taxa pe emisii poluante pentru autovehicule.
Suma supusă restituirii va fi actualizată prin aplicarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală (fiind vorba despre o creanță fiscală), raportat la dispozițiile art. 70 din O.G. nr. 92/2003.
În privința datei de la care se datorează dobânda instanța reține următoarele:
Cu toate că dispozițiile art. 124 din OG nr. 92/2003 stabilesc un anumit moment de la care poate fi acordată dobânda fiscală (respectiv ziua următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii), instanța are în vedere jurisprudența CJUE care, conform art. 20 din Constituția României, prevalează față de legislația internă contrară. În hotărârea CJUE în cauza C-565/11, M. I. c/a Administrația Finanțelor Sibiu, s-a statuat că „dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituirii a acestei taxe”. Ca urmare, pentru a da curs principiului efectivității, dobânda va fi acordată începând de la data plății taxei, conform cererii părții reclamante și nu de la data prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, cuantumul dobânzii fiscale urmând a fi calculat conform art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003.
Instanța apreciază totodată că, întrucât cererea reclamantului de restituire a taxei a fost respinsă nejustificat de pârâtă, se poate reține culpa acesteia în ceea ce privește declanșarea și derularea prezentei proceduri judiciare sens în care în temeiul dispozițiilor art. 451-453 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă totală de 700 lei, constând în 300 lei taxa judiciară de timbru și 400 lei onorariul avocațial achitat conform chitanței existentă la fila 46 dosar.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată. Instanța are în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 9/2012 conform cărora taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. De asemenea, art. 7 alin. 5 din HG 11/2012 prevede că restituirea sumelor prevăzute se face de către organul fiscal competent, de la bugetul F. pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 72 și urm. din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va dispune obligarea Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei suma reprezentând taxa pe emisii poluante precum și dobânda aferentă conform celor reținute mai sus, la care se adaugă suma stabilită în sarcina pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. C. E., CNP_ și domiciliul ales în Reghin, ., jud.M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Municipal Reghin cu sediul în Tg.M., ..1-3, Jud.M., CUI_, cont deschis la Trezoreria B. RO75TREZ__ - în calitate de succesoare legală a pârâtei inițiale conform HG 520/2013;
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A sector 6.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3834 lei reprezentând taxa pe emisii poluante achitată conform chitanței . nr._ din 6 iunie 2012, precum și dobânda aferentă acestei sume prevăzută de art.124 alin.2 coroborat cu art. 120 alin.7 din OG 92/2003, calculată începând de la data plății și până la restituirea sumei;
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 3834 lei reprezentând taxa pe emisii poluante și dobânda aferentă stabilită în sarcina pârâtei precum și la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 14.03..2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
T.R. 14 Martie 2014
Red. I.O./ 23.04.2014/ 5 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 68/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1722/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
