Despăgubire. Sentința nr. 1975/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 1975/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 5034/102/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 1975/2014

Ședința publică de la 23 Mai 2014

Completul constituit din:

Președinte M. R.

Grefier Ț. D.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant I. T., cu domiciliul în Iernut, .. 3, ., ., CNP_ în contradictoriu cu pârât Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul în Tg M., ..1-3, jud. M.), având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în cuprinsul încheierii de ședință din data de 9 mai 2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2013, reclamantul I. T. a chemat în judecată pârâta DGFP M., succesoare fiind DRGFP B. - AJFP Tg-M. solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 4199 lei, reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.

În motivare s-a arătat că a achitat suma menționată pentru înmatricularea autovehiculului marca Suzuki, că ulterior a aflat că aceasta se restituie multor persoane și a s-a adresat pârâtei cu cerere, care însă a refuzat.

Reclamantul apreciază că este aplicabil principiul rangului prioritar al dreptului comunitar, iar legislația care instituie această taxă încalcă dreptul comunitar.

Sunt dezvoltate aceste susțineri, fiind invocată și jurisprudența CEDO, precum și discriminarea care se instituie prin obligația achitării unei taxe la prima înmatriculare a unui autoturism dobândit din alt stat membru UE.

În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 554/2004, art. 16, art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 25, art. 28.și art. 90 din Tratatul CE, art. 3 alin. 3 din Directiva 92/12.

Au fost depuse la dosar înscrisuri: cerere prealabilă, chitanța de plată, decizia de calcul al taxei, contract tradus și certificat de înmatriculare.

Pârâta D.G.F.P. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că în condițiile desființării frontierelor devenea inaplicabilă legislația care instituia accizele și a determinat reașezarea taxelor, iar neluarea unor măsuri putea duce la transformarea in deșeuri a autovehiculelor second hand.

S-a mai arătat că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.

Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a arătat că nu sunt incidente în cauză și a combătut și pretenția de obligare la plata dobânzii. S-a mai arătat că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, care nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 09.05.2014 a fost invocată din oficiu excepția autorității de lucru judecat.

Analizând actele și lucrările dosarului se reține următoarea situație de fapt:

Reclamantul a achitat suma de 4199 lei cu titlu de taxă de poluare, iar ulterior a solicitat restituirea, iar pârâta nu reiese să fi răspuns la cerere, care nu este dovedit că a fost înregistrată.

Taxa a fost plătită de reclamant pentru autovehiculul cumpărat de acesta din Olanda și a fost calculată de pârâtă prin decizia de calcul nr._/2408.2011.

Referitor la excepția invocată de instanță din oficiu, se constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a formulat anterior înregistrării acestui dosar alte cereri de chemare în judecată având același obiect în contradictoriu cu aceeași pârâtă.

Astfel, în dosarul nr._, acțiunea sa de restituire a sumei de 4199 lei, reprezentând taxa de poluare a fost respinsă prin Sentința nr. 3248 din 18.09.2012, hotărâre care a devenit irevocabilă prin neexercitarea căii de atac împotriva acesteia.

În aceste condiții, urmează să fie admisă excepția autorității de lucru judecat, fiind incidente prevederile art. 430 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care hotărârea judecătorească ce soluționează fondul procesului are, de la pronunțare autoritate de lucru judecat.

De asemenea, prin art. 431 din același cod se dispune că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Având în vedere textele de lege reținute și art. 432 din noul Cod de procedură civilă se va admite excepția autorității de lucru judecat și se va respinge cererea de chemare în judecată pentru acest considerent, urmând să fie respinsă și cererea de chemare în garanție, pentru că pârâta nu a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. T. (cu domiciliul în Iernut, .. 3, ., jud. M., CNP_) în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul în Tg M., ..1-3, jud. M.), succesoare a DGFP M.- Administrația Finanțelor Publice Tg M. (cu sediul în Tg M., ..1-3, jud. M.) existând autoritate de lucru judecat.

Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (cu sediul în București, sector 6, .. 294, corp A)

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică din 23 Mai 2014

Președinte,

M. R.

Grefier,

Ț. D.

Red. Tehred. M.R./01.07.2014

Tehred.D.Ț./09.07.2014

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 1975/2014. Tribunalul MUREŞ