Despăgubire. Sentința nr. 550/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 550/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 8511/320/2010*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 550/2014
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier E. S. I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de S.C. A. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect despăgubiri(rejudecare).
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate prin încheierile de ședință din data de 24 ianuarie 2014 și respectiv din data de 31 ianuarie 2014, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1540/R/15.02.2013 Curtea de Apel Târgu M. a admis recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. împotriva Sentinței nr. 2640 din 15 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul M., Secția de C. administrativ și Fiscal în dosarul nr._ ; a casat, în parte, sentința atacată în ceea ce privește petitul nr.1, având ca obiect compensarea sumelor datorate reclamantei, cu titlu și ca o obligație fiscală constând în impozitul pe profit și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat incidența, în speță, a dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă. A reținut că instanța era datoare, prin prisma obligațiilor impuse de art. 129 alin. 51 Cod procedură civilă în vigoare la data de referință, să clarifice cadrul procesual dedus judecății, în condițiile în care reclamanta a primit un răspuns negativ la cererea de compensare a sumelor datorate cu titlu de TVA, respectiv impozit pe profit, iar în motivele acțiunii s-a precizat că nu a solicitat restituirea TVA-ului. Problema compensării unor sume presupune, în cazul în speță, clarificarea sumelor ce se cer a fi compensate, iar pentru aceasta, analizarea condițiilor necesare compensării ținând cont de dispozițiile cuprinse în OG nr. 92/2003 și Legea nr. 571/2003, referitor la cele două instanții juridice, restituirea TVA și compensarea, nu în ultimul rând, de actele administrativ fiscale ce pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.
Lipsa exercitării rolului activ a determinat o soluționare a cauzei cu neanalizarea aplicării prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală și Codul fiscal care reglementează instituția restituirii TVA și a compensării, inclusiv sub aspectul condițiilor de admisibilitate a acțiunii în modalitatea formulată de reclamantă, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecății.
Curtea a stabilit că instanța, în rejudecare, va verifica în raport de procedurile speciale instituite de legiuitor în materia fiscală și în ce condiții se pot formula cereri la instanța de contencios, având ca obiect compensarea obligațiilor fiscale și se pot constata sume datorate cu titlu de TVA rambursabil, precum și natura juridică a adresei nr. 6762/22.03.2010 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice M. pentru a stabili corect cadrul procesual dedus judecății.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 28 martie 2013, sub nr._ .
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța a solicitat reclamantei lămuriri cu privire la obiectul acțiunii, față de prevederile art. 1 și 8 din Legea 554/2004, în sensul indicării actului administrativ atacat.
Reclamanta a depus la data de 16 decembrie 2013 note scrise, prin care a arătat că adresa nr. 6762/22.03.2010 nu întrunește atributele unui act administrativ și că acțiunea sa are la bază un refuz al pârâtei de a efectua compensarea sumelor. Reclamanta a considerat acest refuz nejustificat, întrucât sumele cu titlu de TVA sunt reținute de pârâtă, neavând nici o posibilitate de a se folosi de ele, în schimb sumele cu titlu de impozit pe profit sunt actualizate cu dobânzi.
Pârâta a formulat întâmpinare în cursul primului ciclu procesual, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Instanța a analizat și respins excepția inadmisibilității, la termenul de judecată din 17 decembrie 2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele stabilite prin decizia de casare, instanța reține următoarele:
Reclamanta . a solicitat Administrației Finanțelor Publice Târgu M., prin cererea înregistrată sub nr._/03.03.2010, compensarea obligației datorate cu titlu de impozit pe profit pentru anul 2009 cu taxa pe valoarea adăugată în sumă de 3.042 lei (f. 4 dosarul înregistrat la Judecătoria Tg. M.).
Pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 6762/22.03.2010 (f.3 din același dosar), prin care a adus la cunoștință reclamantei că cererea nu poate fi rezolvată favorabil întrucât nu sunt îndeplinite condițiile necesare realizării compensării, respectiv cele prevăzute de art. 116 alin. 1 din OG nr. 92/2003. S-a arătat că societatea nu are creanțe față de bugetul de stat, pentru soldul negativ de TVA fiind aplicabile prevederile art. 147 ind. 3 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, care stipulează că nu poate fi solicitat la rambursare soldul sumei negative a taxei din perioada fiscală de reportare, mai mic de 5000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare, fapt pentru care nu constituie sursa de realizare a compensării.
Instanța a reținut, pentru motivele expuse în încheierea de ședință din data de 17 decembrie 2013, cu ocazia respingerii excepției inadmisibilității, că această adresă nu poate fi considerată decizie dată asupra cererii de compensare în sensul dispozițiilor art. 116 alin. 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, neîmbrăcând forma unei decizii și necuprinzând elementele prevăzute de art. 43 alin. 2 din același Cod.
Ca urmare, instanța reține că această adresă materializează refuzul pârâtei de a soluționa cererea reclamantei privind efectuarea compensării, refuz pe care și-a întemeiat reclamanta acțiunea.
Prin adresa nr. 963/20.02.2012, depusă la tribunalul M. în cursul primului ciclu procesual – f.16, pârâta a comunicat instanței că reclamanta figurează în evidențele fiscale cu obligații fiscale restante cu titlu de impozit pe profit, în cuantum de 1.796 lei.
Din aceeași adresă, ca și din certificatul constatator eliberat de Oficiul registrului comerțului (f.5, 6 din dosarul judecătoriei) rezultă că activitatea reclamantei este suspendată începând cu data de 10.03.2010.
Conform balanței analitice a conturilor pe luna martie 2010 (f.26-31 dosarul judecătoriei), reclamanta are TVA de recuperat în cuantum de 3.042 lei. Pârâta nu a contestat faptul că reclamanta are de recuperat taxa pe valoarea adăugată, invocând doar că suma de recuperat este mai mică de 5.000. În acest sens, art. 147 indice 3 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, după ce stabilește dreptul persoanelor impozabile de a solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prevede că „nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare”.
În același timp, art. 116 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, reglementând procedura compensării, stabilește că „prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică”.
Față de cele arătate mai sus, rezultă că ambele păți au în același timp atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, creanțele reciproce constând în impozitul pe profit și respectiv în suma negativă a taxei pe valoarea adăugată de recuperat.
În legătură cu această din urmă creanță, instanța apreciază că interdicția de rambursare prevăzută de textul de lege se referă exclusiv la restituirea sumei de la buget și nu la stingerea obligației prin compensare, când nu are loc o rambursare efectivă. Instanța are în vedere și situația reclamantei, care are activitatea suspendată începând din luna martie 2010, astfel încât nu poate reporta suma de rambursat în decontul perioadei fiscale următoare, nemaiexistând un decont ulterior. În această situație, reclamanta ar rămâne cu o creanță imposibil de recuperat. Or, astfel ar fi încălcat principiul conform căruia un text de lege se interpretează în sensul în care ar produce efecte și nu în sensul în care nu produce nici un efect.
Ca atare, instanța apreciază că refuzul pârâtei de a efectua compensarea solicitată de reclamantă este nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Acest refuz contravine și principiului bunei credințe ca fundament al relațiilor între contribuabili și organele fiscale, consacrat de art. 16 din Codul de procedură fiscală.
Pentru motivele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite acțiunea formulată și precizată, în sensul că va obliga pârâta să efectueze compensarea obligațiilor fiscale datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe profit cu sumele datorate de pârâtă reclamantei cu titlu de TVA de recuperat, până la concurența sumei celei mai mici.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta S.C. A. T. S.R.L. (cu sediul ales în Tg.-M., .. 1 D, ., CUI RO_, J_ ), în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul în Tg.-M., .. 1-3, județul M.), în calitate de succesoare a pârâtei inițiale.
Obligă pârâta să efectueze compensarea obligațiilor fiscale datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe profit cu sumele datorate de pârâtă reclamantei cu titlu de TVA de recuperat, până la concurența sumei celei mai mici.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2014.
Președinte, A. M. A. | ||
Grefier, E. S. I. |
Red.-A.M.A.
Tehnored.- S.E.I. -17.07.2014/4 exemplare
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 70/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1646/2014. Tribunalul... → |
|---|
