Despăgubire. Sentința nr. 710/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 710/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 4473/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
Sentința nr. 710
Ședința publică din data de: 14 februarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte:C. D. A.
Grefier: C. R. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect despăgubire.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 14 februarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09august 2013, reclamantul S.C. C. T. S.R.L.,a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SIGHIȘOARA, solicitând:
- obligarea acesteia la restituirea sumei de 7.338 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu data plății taxei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autovehicul second-hand, deja înmatriculat în țara respectivă. Pentru înmatricularea autoturismului a fost nevoit să achite taxa pentru emisiile poluante, potrivit Legii 9/2012, însă în cauză se aplică prioritar tratatele constitutive ale Uniunii Europene.
Se mai afirmă că această taxă încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care are efect direct, astfel că taxa a fost încasată ilegal.
Reclamantul a depus în probațiune: cererea de restituire, răspunsul pârâtei la cererea de restituire, contract de vânzare cumpărare, actele autoturismului, decizia de calcul al taxei, chitanța privind achitarea taxei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că taxa pe emisii poluante a fost introdusă prin Legea 9/2012, în vigoare de la data de la data de 13.01.2012 și reprezintă opțiunea legiuitorului român ca urmare a abrogării OUG 50/2008. de asemenea a arătat că taxa pe emisii poluante pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.
Totodată pârâta a menționat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată. Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.
Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.
A mai arătat că taxa pentru emisii poluante pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Fiind introdusă în cauză, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autovehicul marca Audi, nr. identificare WAUZZZ8DZVA009993, deja înmatriculat în țara respectivă. Pentru înmatricularea vehiculului in România, în temeiul legii 9/2012 și al deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, emisă de organul fiscal, reclamantul a fost nevoit sa plătească suma de 7.338 lei reprezentând taxa de emisii poluante achitată de reclamant prin chitanța . nr._/19.11.2012, la Trezoreria Municipiului Sighișoara.
Reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei însă aceasta nu a răspuns în mod favorabil solicitării.
În raport de situația de fapt reținută, se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Analizând refuzul pârâtei de a restitui taxa plătită, instanța reține că Legea nr. 9/2012 a abrogat OUG nr. 50/2008 și a introdus o nouă taxă, denumită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului (art. 1).
Potrivit art. 4 alin. 1, taxa pentru emisiile poluante se aplică:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Conform alin. 2 al acestui articol, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Din aceste prevederi rezultă că noua taxă se aplică nu numai pentru autovehiculele second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România dar și pentru cele cumpărate din țară și deja înmatriculate în România. În această formă taxa își pierde caracterul discriminatoriu reținut de instanțele de judecată naționale și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la taxa instituită prin OUG nr. 50/2008, nemaiexistând diferența de tratament între autovehiculele de ocazie cumpărate din România și cele cumpărate din alte state.
Cu toate acestea, instanța reține că tocmai prevederile nou introduse cu privire la plata taxei și pentru vehiculele deja înmatriculate în România, deci cele care înlătură caracterul discriminatoriu, sunt suspendate de la aplicare potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, până la 1 ianuarie 2013.
În aceste condiții, rezultă că la data solicitării de înmatriculare, noua taxă pentru emisiile poluante se percepe similar taxei pe poluare prevăzute de OUG nr. 50/2008, în sensul că se aplică, cu ocazia înmatriculării în România, autoturismelor cumpărate din alte state indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență, însă nu se percepe cu ocazia înmatriculării pe numele noului proprietar pentru autoturismele care fuseseră deja înmatriculate în România.
Astfel se menține un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele de ocazie, „second-hand”, cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind mai atractivă fiscal pentru cumpărători achiziționarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România. Această reglementare este așadar de natură să descurajeze introducerea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Articolul 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare, textul vizând să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
În acest sens, răspunzând unei întrebări preliminare adresate de instanțele române, CJUE a arătat în cauza T., nr. C-402/2009 și ulterior în cauza N., nr. C-263/2010, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Aceste considerații își mențin aplicabilitatea si cu privire la taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012 având în vedere că aceasta are, așa cum s-a arătat mai sus, același câmp de aplicare ca și taxa pe poluare. Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012 prin prisma acestei interpretări, este evident că prin modalitatea de reglementare taxa pentru emisiile poluante contravine și ea dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand. Această taxă nu poate fi privită ca o taxă de mediu întrucât nu se aplică și autovehiculelor deja înmatriculate în Românie, indiferent de nivelul de poluare al acestora și nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Apărările pârâtului privitoare la faptul că dispozițiile Legii nr. 9/2012 trebuie aplicate întrucât sunt în vigoare nu pot fi reținute, căci instanța este obligată să dea întâietate normelor de drept comunitar, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de CJUE în hotărârea dată în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr. 106/77. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
De asemenea, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Față de cele arătate, rezultă că reclamantul a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință va obliga pârâta să-i restituie taxa pentru emisiile poluante achitată, în cuantum de 7.338 lei.
În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzii, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit hotărârii pronunțate în cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu) de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Curtea a amintit că atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci si a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft si altii, C-397/98 si C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotararea Littlewoods Retail si altii, punctul 25, precum si Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich si altii, C-113/10, C-147/10 si C-234/10, nepublicata încă in Repertoriu, punctul 65).
În consecința, principiul obligării statelor membre sa restituie cu dobânda taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urma drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail si alții, punctul 26, precum si Hotărârea Zuckerfabrik Jülich si alții, punctul 66).
Astfel, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit, pârâta va plăti reclamantului suma reprezentând dobânda fiscală prevăzută de art. 124 al. 2 și art. 120 al. 7 din codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la restituirea efectivă.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 din legea 9/2012, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată și încasată de pârâtă, beneficiarul este bugetul F. pentru Mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.
În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 74 Cod procedură civilă, urmează să se admită cererea de chemare în garanție și va fi obligată Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei suma de 7.338 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, dobânda calculată în condițiile prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, începând cu data plății taxei, precum și suma de 300lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul S.C. C. T. S.R.L., cu sediul ales în com. Albești, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 7.338 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, pentru autovehiculul marca Audi, nr. identificare WAUZZZ8DZVA009993, actualizată cu aplicarea dobânzii calculate în condițiile prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, începând cu data plății taxei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârât și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 corp A sector 6, la plata sumei de 7.338 lei către pârâtă, reprezentând suma solicitată de reclamant cu titlu de taxă pentru emisii poluante, a dobânzii calculate în condițiile prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, începând cu data plății precum și a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 14.02.2014.
Președinte:
C. D. A.
Grefier:
C. R. L.
Redactat: D.C
Thred: 26.03.2014/H.L
5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 661/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 707/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








