Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 198/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 198/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 6626/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 198/2014
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Judecător R. I. T.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta S.C. C. Națională „Poșta Română” înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare RO_, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 8173 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 04 iunie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 8173 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S.C. C. Națională „Poșta Română”, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 26.04.2013 de intimatul I. M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Verificând potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 26.04.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, regăsindu-se în cuprinsul acestuia, mențiunile prevăzute de dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001 cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator, motiv pentru care instanța apreciază că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța reține că, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului nu poate fi invocată decât dacă i s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L nr. XXII/19.03.2007.
Însă, în prezenta cauză petenta nu a formulat critici de nelegalitate, apărările vizând temeinicia procesului verbal, astfel că se va proceda la analiza actului sancționator în raport de această perspectivă.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia. Iar potrivit art.26 alin.4 din Legea nr. 333/2003, indiferent de natura transportului, paza acestuia se va asigura de cel puțin o persoană înarmată, în cadrul localității, și de minimum două, în afara acesteia.
De asemenea, instanța precizează că, potrivit art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003, constituie contravenție neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi.
În susținerea mențiunilor existente în cuprinsul actului constatator, ce reflectă constatările personale ale agentului, se află procesul verbal de verificare echipaj transport valori monetare, fila 21, potrivit căruia, “la data de 26.04.2013, agenții de pază nu au asupra lor armament și alte mijloace de protecție individuală.”
În ceea ce privește declarațiile depuse la dosarul cauzei, filele 19-20, instanța reține că acestea sunt date de către numiții Cridon A. și Iszlai Szabolcs, în calitate de agenți în cadrul firmei S.C. G. Est Security, firma de pază care a asigurat serviciul de pază până la data de 14.01.2013, pentru petentă, însă, ulterior acestei date, contractul încheiat cu aceasta a fost reziliat, iar potrivit susținerilor acestora transportul valorilor monetare se efectuează cu personalul de pază propriu, din cadrul CNPR, care nu deține în dotare armament.
Sub aspectul veridicității procesului verbal, instanța constată că petenta nu a contestat în cuprinsul plângerii contravenționale săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin procesul verbal de constatare a contravenției, solicitând doar anularea procesului verbal, pentru lipsa calității de subiect activ al contravenției.
Cu privire la apărarea petentei, care a invocat faptul că sancțiunea a fost aplicată în mod eronat persoanei juridice, având în vedere că, potrivit art. 4 din Legea nr. 333/2003, răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, instanța precizează că, din această dispoziție, corelată cu art. 60 din lege, care stabilește faptele care constituie contravenții, fără a reglementa însă în mod expres și cine este subiectul activ al acestor contravenții, se poate deduce concluzia că răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legii revine în principal conducătorilor unităților.
Cu toate acestea, instanța apreciază că, prevederile art.61 alin.2 din Legea nr.333/2003, stabilesc în mod expres faptul că sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice.
În aceste condiții, instanța nu poate reține apărarea formulată de către petentă, contravențiile prevăzute de dispozițiile art.60 din Legea nr.333/2003 nefiind calificate, neimpunând un subiect activ calificat.
Mai mult rațiunea pentru care textul legal permite sancționarea atât a persoanei juridice cât și a conducătorului unității constă în faptul că persoana fizică, în prezenta cauză, conducătorul unității, nu acționează în nume propriu, ci în numele societății pe care o reprezintă.
În ceea ce privește apărarea formulată de către petentă, în sensul că, fapta nu există, depunând în acest sens Planul de pază al transporturilor județene de bunuri și valori aparținând C.N.P.R. pentru județul M., avizat favorabil de către I. M., instanța reține că la dosarul cauzei nu s-a depus acest înscris, mai mult din apărarile formulate de către intimat, acest plan de pază nu a fost avizat.
În aceste condiții, atât timp cât procesul-verbal de contravenție face dovada până la proba contrară, instanța reține că îi revenea petentei obligația de a demonstra o situație de fapt contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție, iar, întrucât nu s-a făcut această dovadă, instanța reține că procesul-verbal îndeplinește și condiția de temeinicie.
În concluzie, instanța reține că petentă nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie care operează în favoarea procesului verbal, astfel că va aprecia că elementele faptice care decurg din actul sancționator întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003.
În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei ) și că, sancțiunea amenzii contravenționale stabilită la minimul de 2000 de lei a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul C. Națională “Poștă Română” S.A.
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea apelului acesta a arătat că sentința apelată este nelegală și netemeinică deoarece amenda este aplicată prematur, față de prevederile HG 301/2012, lipsesc elementele de individualizare a faptelor în lumina art. 57 din HG 301/2012, fapta a fost aplicată altei persoane decât cea prevăzută de lege.
Apelantul a invocat nulitatea procesului verbal, motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG 2/2001. Astfel, acesta a arătat că intimatul nu a menționat în cuprinsul procesului verbal obiecțiunile petentului.
În subsidiar, apelantul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 26.04.2013, petenta C. Națională Poșta Română S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei, reținându-se în sarcina sa că, la Oficiul Poștal Rural Mecanizat M. din Tîrgu-M., ..52, nu s-a luat măsura dotării personalului de securitate însoțitoare la transportul de bunuri și valori monetare al companiei cu armament și mijloace de protecție individuală conform planului de pază și transport, faptele fiind prevăzute de art. 26 alin.4 și art. 61 alin.1 din Legea nr.333/2003 și sancționate de art. 61 lit. b din Legea nr.333/2003.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul nu a contestat situația de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului a fost răsturnată.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta constituie contravenție. Astfel, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia.
Potrivit art.26 alin.4 din Legea nr. 333/2003, indiferent de natura transportului, paza acestuia se va asigura de cel puțin o persoană înarmată, în cadrul localității, și de minimum două, în afara acesteia.
Art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003 prevede drept contravenție neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi.
Art.61 alin.2 din Legea nr.333/2003, stabilește în mod expres faptul că sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice.
Instanța reține că petentul nu a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor HG 301/2012, ci pentru încălcarea prevederilor legii 333/2003, astfel încât apărările acestuia bazate pe actul normativ invocat sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește apărarea bazată pe faptul că se transportau sume de sub 10.000 euro, petentul nu a făcut nicio dovadă cu privire la acest aspect, prin depunerea unor documente de însoțire a transporturilor, din care să rezulte acest aspect.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
În cadrul alin. (7) al articolului 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare", precizându-se că "obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica
Cu privire la nulitatea care intervine în cazul încheierii procesului verbal cu nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, prin Decizia nr. 22/2007, Secțiile Unite al Înaltei Curții de Casație și Justiție, au statuat că sancțiunea care intervine este cea a nulității relative. Pentru a opera această nulitate este necesar ca, petentul să facă dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. În cauză, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, din moment ce, eventualele obiecțiuni pe care acesta le putea face cu ocazia întocmirii procesului verbal, sunt reiterate în cuprinsul plângerii, urmând a fi analizate de instanță cu ocazia verificării temeiniciei acestuia.
Celelalte motive nefiind circumscrise cazurilor de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, rezultă că acestea se subsumează cel mult unei nulități relative, pentru care trebuie îndeplinită condiția unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Cum petentul s-a limitat doar a afirma formal aceste încălcări, fără să menționeze și fără se argumenteze în ce fel a fost prejudiciat, instanța va constata că aceste neregularități nu au produs o vătămare care să necesite anularea procesului verbal de contravenție.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Aceasta nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei săvârșite.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de S.C. C. Națională „Poșta Română” înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare RO_, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 8173 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2014.
Președinte, A. M. A. | Judecător, R. I. T. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: T.R.I
Thred: 10.07.2014/H.L
4 ex. jud. fond: I. Garabeț
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 614/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1003/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
