Despăgubire. Sentința nr. 715/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 715/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 5055/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 715/2014
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant B. S. I., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, doamna avocat F. I. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 131 din Noul Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză în raport de prevederile art. 1, 8 și 10 din Legea nr.554/2004.
Instanța ia act de faptul că Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare la dosarul cauzei la data de 20 Ianuarie 2014 (filele 32-36) și apreciază că raportat la art.5 alin.3 coroborat cu art. 204 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă nu se impune comunicarea acesteia.
Se constată că pârâta a solicitat judecarea în lipsă, prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 25 verso).
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului învederează că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
În baza art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, și anume obligarea pârâtei la restituirea sumei de 770 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, actualizată cu dobânda legală aferentă calculată de la data efectuării plății taxei, admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 8 oct.2013 sub nr._, reclamantul B. Ș. I. solicită ca în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (succesoarea legală a pârâtei inițiale) să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 770 lei achitată prin chitanța . nr._/11.06.2013 cu titlu de timbru de mediu pentru înmatricularea autovehiculului VW tip 9N, precum și la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data efectuării plății. Se solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată în esență că taxa amintită este nedatorată și susține că se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor precum și normele legale privitoare la dreptul de proprietate, drept garantat de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul a anexat la cerere în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: chitanța de plată a taxei în discuție, decizia de calcul a sumei reprezentând timbrul de mediu, contractul de vânzare cumpărare prin care reclamantul a devenit proprietarul autovehiculului amintit mai sus, dovada primei înmatriculări a auto într-un alt stat membru UE, dovada înmatriculării acestuia în România, cererea de restituire a taxei adresată pârâtei și răspunsul primit.
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 24) prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta arată prin întâmpinare că suma pretinsă de reclamant a fost calculată în conformitate cu prevederile art.4 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu și arată că potrivit art.4 și 5 din actul normativ amintit, timbrul de mediu este datorat de primul proprietar din România al autovehiculului, care intenționează că efectueze înscrierea în evidențele autorității competente din România a dreptului său de proprietate asupra autovehiculului, în vederea atribuirii unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. Se invocă prevederile art.13 din OG 92/2003 potrivit cărora interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. Pârâta mai arată că în conformitate cu art.I-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005, Partea a II-a, „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor. De asemenea potrivit art.33 din Directiva 77/388/CE a dispus că „fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite și taxe de timbru și, în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca în situația admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant să se admită și cererea de chemare în garanție, suma în discuție fiind plătită în contul beneficiarului Administrația F. pentru Mediu.
În conformitate cu prevederile art.74 din Nodul Cod de procedură civilă, instanța a admis în principiul cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă.
Chematul în garanție a formulat întâmpinare (fila 32) prin care arată că procedura de restituire este legată de admisibilitatea acțiunii reclamantului. În continuare chematul în garanție invocă excepția inadmisibilității acțiunii susținând că, reclamantul își argumentează demersul printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normativele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia. Ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre o situație tipică art.9 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Consideră că este o abordare greșită în condițiile în care organul fiscal nu este emitentul OUG nr.9/2013, nu are căderea de a examina legalitatea taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și jncii de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ține cont de legislație internă.
Mai mult decât atât, admisibilitatea acțiunii este condiționată de răsturnarea prezumției de constituționalitate a Ordonanței Guvernului pretins vătămătoare, atâta timp cât aceasta nu a fost declarată constituțională, acțiunea în contencios este admisibilă numai împreună cu excepția de neconstituționalitate.
Or, întrucât interesul de a acționa în justiție, pe calea contenciosului administrativ, este legitimat de vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim născut din existența unui act administrativ a cărui anulare trebuie solicitată de cel ce se consideră păgubit și, totodată, având în vedere că, deși prin prezenta cerere de chemare în judecată se solicită restituirea unei sume încasată în temeiul unui act normativ pretins neconstituțional, nu se formulează și excepția de neconstituționalitate a textului invocat, consideră că acțiunea este inadmisibilă.
Pe fond, solicită respingerea cererii reclamantului considerând neîntemeiate pretențiile reclamantului constând în obligarea organului fiscal la restituirea sumei înscrise în actul administrativ contestat și achitată în virtutea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Arată că la 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că „se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 N. c. Statul Român.
Totodată, arătă faptul că în răspunsul dat de către Curte în hotărârea T., la pct. 54, se reține astfel: „(54) „În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri”. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R.., p. 1-3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R.., p. 1-7929, par. 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportfirer, C-98/05, R.., p. 1-4945, par. 28).”
Cu alte cuvinte, articolul 110TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naționale și, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu. În acest context, O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative. Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul “poluatorul plătește”, fiind taxate primordial emisiile generate de mașina. Timbrul de mediu privește nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5) și reprezintă cu adevărat o taxă de mediu, întrucât se calculează în principal în funcție de emisia de C02, (luata în calcul în întregime pentru timbru, fata de reglementările anterioare), înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.
De altfel, în preambulul O.U.G. nr. 9/2013 se arată că, prin adoptarea actului normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit si relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CQ2.
Subliniază că, în majoritatea statelor europene, si nu numai, poluarea generata de autovehicule este taxata. Metodele de taxare, precum si valorile, sunt diferite de la tara la tara deoarece la nivel de Uniune nu exista o reglementare care sa instituie o taxa unica. În acest sens menționează că, în Uniunea Europeana, există mai multe state care își calculează taxa de poluare în principal în funcție de emisia de C02: Franța, Spania, Irlanda, Olanda, Portugalia, Slovenia. In unele țări, precum Franța sau Olanda, cotele sunt mult mai mari decât în România, dar acest lucru este permis de puterea de cumpărare diferita.
În altă ordine de idei, contrar susținerilor reclamantului, O.U.G. nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului. Prin urmare, solicită instanțe să constate că simplele susțineri ale reclamantului nu se pot substitui unei analize pertinente a legalității/neegalității timbrului de mediu institut prin O.U.G. nr. 9/2013. Consideră că nu poate fi luată în considerare nici eventuala afectare a dreptului de proprietate al reclamantului prin instituirea timbrului de mediu până la proba contrară făcută de acesta.
În acest sens, subliniază faptul că procesul civil este guvernat de principiul "actori incumbit probatio", prevăzut de art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit căruia "cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Solicită să se constate că reclamantul nu a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate, respectiv nu s-a făcut proba existenței linei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată. Altfel spus, pentru a se putea antrena răspunderea statului, trebuie verificat dacă o eventuală încălcare a dreptului de proprietate ar rezulta în mod direct din achitarea timbrului de mediu instituit prin O.U.G. nr. 9/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a achitat prin chitanța . nr._/11.06.2013 la AFP Tg. M. (f7 verso), suma de 770 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule calculată prin decizia de calcul nr. 2548/_ din 10 iunie 2013, emisă de Administrația Finanțelor Publice Tg. M., pentru înmatricularea în România a autoturismului marca VOLKSWAGEN tip 9N, categorie auto M1 Norme poluare E3, nr. identificare WVWZZZ9NZ3Y138695, an fabricație 2003, . auto J762920, înmatriculat pentru prima dată la 20 noiembrie 2002 (fila 7).
Din cuprinsul deciziei de calcul a sumei reprezentând timbrul de mediu reiese că suma cu acest titlu a fost calculată cu luarea în considerare a criteriilor redate în cuprinsul OG 9/2013 ( emisiile de CO2).
Instanța apreciază nefondate susținerile reclamantului, pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 110 TFUE interzic în primul paragraf, fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Prin aceste dispoziții se garantează neutralitatea impozitelor interne față de concurența dintre produsele deja aflate pe piața internă și cele din import.
Din jurisprudența CJUE – cauza C-263/10 I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, se desprinde concluzia că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă (pe poluare) aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prevederile legale interne la momentul emiterii deciziei de calcul a sumei reprezentând timbrul de mediu și la momentul achitării de către reclamant a sumei pretinse, nu au mai menținut discriminarea invocată de reclamant.
Potrivit prevederilor art. 4 „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Prin urmare această taxă se datorează la prima înmatriculare în România, fără a face distincție în funcție de proveniența autovehiculului.
Este garantat așadar principiul neutralității taxei întrucât regimul de impozitare nu face nicio deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor.
De asemenea o garanție a neutralității taxei rezidă și din faptul că sunt supuse taxării emisiile generate de mașină (emisia de CO2 înscrisă în cartea de identitate a autovehiculului sau în documentele de omologare).
Aceste aspecte reies din coroborarea art.5 și 6, cu tabelele cuprinse în anexele din OG 9/2013.
În concluzie, instanța reține că timbrul de mediu instituit prin OG 9/2013 se aplică atât autovehiculelor de pe piața internă cât și „produselor similare” de același tip cu aceleași caracteristici și uzură, în acord cu prevederile art.110 din TFUE.
Instanța primește așadar apărările chematului în garanție, reținând că acest act normativ înlătură taxarea discriminatorie și stabilește o obligație fiscală în vederea combaterii fenomenului poluării, în baza principiului „poluatorul plătește”, reținând în acest sens că potrivit art.1 alin.2 din OG 9/2013 suma achitată cu acest titlu se face venit la bugetul F. pentru mediu și se utilizează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
De asemenea potrivit prevederilor art.9 alin.1 lit.r din OUG 196/2005 astfel cum a fost modificată prin OG 31/2013, timbrul de mediu constituie venit al fondului pentru mediu, fiind o sumă utilizată pentru finanțarea categoriilor de proiecte și programe pentru protecția mediului enumerate în art.13 din OUG 196/2005, modificată prin OG 31/2013.
În concluzie suma reprezentând timbrul de mediu este datorată de reclamant în temeiul textelor legale amintite mai sus, neputând fi reținute susținerile acestuia referitoare la un caracter discriminatoriu al taxei în discuție care ar afecta punerea în circulație a autovehiculului.
Susținerea reclamantului că această taxă de mediu ar aduce o încălcare a dreptului său de proprietate asupra bunului în discuție nu poate fi luată în seamă, nefiind probată.
Pentru toate aceste motive instanța va respinge ca nefondată, prezenta acțiune în contencios administrativ formulată de reclamant.
Soluția pronunțată asupra cererii principale atrage respingerea ca rămasă fără obiect, a cererii de chemare în garanție astfel că nu se mai impune analiza susținerilor și apărărilor invocate de această parte procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. Ș.-I., CNP_ și având domiciliu în Tg.M., ..14, ., jud.M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul în Tg.M., ..1-3, Jud.M., CUI_, cont deschis la Trezoreria B. RO75TREZ__ ) - în calitate de succesoare legală a pârâtei inițiale conform HG 520/2013;
Respinge ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
T.R. 18 Februarie 2014
Red. I.O./5 ex./ 20.03.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 488/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 501/2014.... → |
|---|
