Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 501/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 11073/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 501/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Judecător A. M. A.
Grefier L. H.
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta C. A. M., împotriva sentinței civile nr. 1851 din 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Se constată depuse concluzii scrise din partea apelantei, prin Serviciul Registratură al instanței la data de 06.11.2014.
Se constată că mersul ședinței de judecată este consemnată în cuprinsul Încheierii de ședință din data de 28.10.2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra prezentului apel, constată urmatoarele:
Prin sentința nr.1851 din 17 aprilie 2014 pronuntata de Judecatoria Tg.M. in dosar nr._, instanța a admis in parte plangerea contraventionala formulata de petenta C. A. M. in contradictoriu cu intimatul I. M., a dispus modificarea in parte a procesului-verbal de contraventie . nr._ din 11 septembrie 2013 intocmit de intimat in sensul inlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale in cuantum de 480 lei aplicata petentei pentru fapta sanctionata de art.101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002 cu sanctiunea avertimentului. Instanta de fond a mentinut ca legal si temeinic procesul-verbal de contraventie cu privire la fapta sanctionata de art.99 alin.2 din OUG 195/2002.
Cu privire la a doua fapta contraventionala, constând in nerespectarea obligatiei de a purta centura de siguranta, instanta de fond a apreciat ca actul sanctionator este legal, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege si neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia, din cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanță. Pe aspectele de temeinicie instanța de fond a reținut in esenta că situatia de fapt constatata in cuprinsul procesului-verbal de contravenție corespunde adevarului si ca afirmatia petentei in sensul ca centura de siguranta ar fi fost decuplata din reflex, la momentul opririi autovehicului nu este credibila. Instanta de fond a avut in vedere ca petenta este conducator auto din anul 2008, astfel cum reiese din cazierul contraventional depus la dosar si are obligatia de a cunoaste si de a respecta regulile in materie, astfel ca la momentul opririi de catre agentii de politie, aceasta sub nicio forma nu ar fi trebuit sa isi decupleze centura de siguranta, acest gest neputand fi un reflex. Prima instanta a apreciat corecta si individualizarea sanctiunii, agentul constatator aplicand sanctiunea amenzii in cuantumul minim prevazut de lege. S-a apreciat ca raportat la conduita petentei nu se justifica inlocuirea amenzii cu avertismentul.
Împotriva acestei hotărâri petenta C. A. M. a declarat apel în termenul legal prin care solicită schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului-verbal de contravenție cu privire la a doua fapta.
Apelanta sustine ca instanta de fond a procedat la o gresită analiza a materialului probator, ca trebuia avuta in vedere declaratia martorei audiata in prima instanta, prin care a dovedit o alta stare de fapt decat cea retinuta in actul sanctionator. Solicita in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertismentul.
Apelanta a depus la data de 6 noiembrie 2014 si concluzii scrise.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând legalitatea si temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate si având în vedere limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, instanța apreciază că apelului declarat este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, procesul-verbal este legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Tribunalul retine că fapta este descrisă, sunt redate atât data, locul, cât și suficiente elemente ale stării de fapt pentru verificarea elementelor faptei contravenționale. De asemenea, procesul-verbal de contravenție cuprinde semnătura agentului constatator și semnătura unui martor asistent care atesta motivul pentru care actul nu a fost semnat de petenta.
Fiind audiat in prima instanta, martorul I. C. D. (martor asistent) a precizat ca motivul pentru care a semnat actul sanctionator a constat in refuzul petentei contraveniente de a-l semna (fila 43 dosar fond).
Sunt respectate asadar toate cerințele prevăzute de art.17, coroborat și cu art.19 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contraventie, sustinerile apelantei sunt neintemeiate.
Proba testimoniala solicitata de petenta si incuviintata de prima instanta (respectiv audierea in calitate de martor a numitei M. I.-T. - fila 42, care a declarat ca se afla in auto condus de petenta si ambele ar fi decuplat centura de siguranta la oprirea agentului de politie, precum si faptul ca petenta ar fi gasit ulerior certificatul de inmatriculare si l-ar fi prezentat agentului de politie) a fost corect analizata de instanta de fond. Luand in considerare intreaga depozitie a acestei martore, de desprind imprejurari de fapt greu credibile - decuplarea din reflex, a centurii de siguranta la oprirea de catre agentul de politie (act efectuat in mod inexplicabil, si de martora), faptul ca martora a iesit din auto in timpul controlului rutier – aceasta afirmatie fiind menita a explica motivul pentru care nu putea fi observata de martorul asistent, precum si motivul pentru care nu poate reda amanunte ale celor discutate la momentul opririi petentei in trafic.
Din declaratia martorei rezulta ca aceasta se refera doar un moment al intregii situatii de fapt – momentul opririi in trafic, cand afirmativ ar fi decuplat centura de siguranta. Imprejurarile imediat ulterioare nu le mai cunoaste intrucat afirmativ a coborat din autoturismul condus de apelanta. In aceste conditii nu se explica cum de martora a cunoscut totusi in amanunt, imprejurarile de fapt referitoare la certificatul de inmatriculare (ca petenta apelanta nu a gasit acest act la inceput, ci ulterior).
Pentru aceste motive, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a procedat la o corecta apreciere a materialului probator, înlăturând ca fiind subiectivă, declarația acestei martore.
În cauză fapta a fost constatata personal de agentul de politie, ceea ce confera procesului-verbal de contraventie prezumtia de adevar.
Chiar daca suntem in prezenta unei prezumtii relative, pentru motivele prezentate mai sus, tribunalul retine ca petenta apelanta nu a reusit sa rastoarne aceasta prezumtie prin dovedirea unei alte stari de fapt.
Este corectă și individualizarea sancțiunii, tribunalul retinand cu privire la a doua fapta, ca amenda aplicată se încadrează în limitele speciale prevăzute de lege. Raportat la specificul faptei contravenționale (contravenție din domeniul sigurantei rutiere) și la conduita apelantei, nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanta neavand convingerea ca pe viitor apelanta isi va adapta conduita la normele legale.
Pentru toate aceste considerente în temeiul 480 alin.1 din codul de procedură civilă prezentul apel urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta C. A. M., cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1851 din 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 Noiembrie 2014.
Președinte, I. O. | Judecător, A. M. A. | |
Grefier, L. H. |
L.H. 13 Noiembrie 2014
Red.I.O./ 15.12.2014/ 4 ex. jud. fond R. I. R.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 715/2014. Tribunalul MUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2954/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








