Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 2433/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2433/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 5745/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2433/2014
Ședința publică de la 03 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. - M. S.
Grefier M. C.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B. O. - PRIMAR . cu pârâta C. DE C. M. și C. DE C. A ROMANIEI, având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 03 octombrie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2013, sub nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României, C. de C. M. anularea Încheierii nr. 2492/15.11.2013 a Curții de C. a României prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 2310/29.10.2013 a Camerei de C. M.; anularea parțială a Deciziei Camerei de C. M. nr.2310/29.10.2013, în privința măsurilor cuprinse în cap. I, pct. 1 lit. a, b, c, prin care s-au dispus măsuri de suspendare a plății unor drepturi contractuale, respectiv a unor drepturi salariale, constând în indemnizație de dispozitiv pentru personalul din aparatul propriu al U.A.T. Hodoșa și pentru persoanele ocupând o funcție de demnitate publică; în cap. II pct. 1,2,3 prin care sunt dispuse măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, prejudiciu creat bugetului local prin plata unor drepturi contractuale personalului autorității și demnitarilor publici și a dreptului salarial constând din indemnizație de dispozitiv.
În motivare, reclamanta a arătat în esență că:
Suspendarea acordării unor drepturi stabilite prin contractul colectiv de muncă nr. 1300/06.12.2010 precum și a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, este profund nelegală și în contradicție cu actele normative în vigoare.
În acest sens se înscriu și prevederile art. II alin. 2 din Legea nr. 40/2011 care dispun că toate contractele colective de muncă aflate în aplicare la momentul intrării ei în vigoare continuă să își producă efectele până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la competența Curții de C. a României de a efectua verificări și a emite decizii de înlăturare a neregulilor constatate cu ocazia controlului efectuat, instanța reține următoarele:
C. de C. exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului și, respectiv, unităților administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității.
În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de C. se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică.
În cadrul competențelor mai sus menționate, C. de C. își desfășoară activitățile specifice inclusiv asupra statului și unităților administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome;
Potrivit art. 43 alin. 1 lit. c din Legea nr. 94/1992, C. de C. în baza constatărilor sale, stabilește inclusiv măsura înlăturării neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată.
În prezenta cauză, instanța constată că, Decizia nr. 2310/29.10.2013 a Camerei de C. a Județului M. a fost emisă în baza prevederilor Legii nr. 94/1992 respectiv în cadrul competențelor prevăzute de art.21-22 din Legea nr. 94/1992.
Prin Decizia nr. 2310/29.10.2013 emisă de C. de C. a României, C. de C. M. la cap. I, pct. 1 lit. a, b, c, s-au dispus în sarcina reclamantei măsuri de suspendare a plății din bugetul local a unor drepturi bănești, reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, stimulente salariale și a unor drepturi contractuale reprezentând sume de reprezentare și contravaloare masă caldă; iar la cap. II, pct. 1, 2 și 3, s - au dispus măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului și de recuperare a acestuia, prejudiciu considerat a fi creat bugetului local prin majorarea salariilor de bază brute individuale lunare prin includerea unor stimulente bănești, indemnizație de dispozitiv, care, potrivit legii, nu pot fi incluse în salariul de bază, achitarea unor sume prevăzute fără temei legal în contractul colectiv de muncă nr. 1300/06.12.2010, înregistrat la I.T.M. M. sub nr. 268/15.12.2010, reprezentând sume de reprezentare și contravaloare masă caldă.
Cu privire la măsura de suspendare a plății din bugetul local a unor drepturi bănești, reprezentând sume de reprezentare și contravaloare masă caldă respectiv măsura de recuperare a prejudiciului considerat a fi creat bugetului local prin achitarea unor sume prevăzute fără temei legal în contractul colectiv de muncă nr. 1300/06.12.2010, înregistrat la I.T.M. M. sub nr. 268/15.12.2010, reprezentând sume de reprezentare și contravaloare masă caldă:
Criticile reclamantei sunt întemeiate în principal pe prevederile contractului colectiv de muncă nr. 1300/06.12.2010, înregistrat la I.T.M. M. sub nr. 268/15.12.2010.
La momentul încheierii contractului colectiv de muncă producea efecte Legea nr. 330/2009.
Art. 3, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 330/2009 enumeră printre principiile sistemului de salarizare reglementat prin acest act normativ și pe acela al luării „în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”, nu pot fi ignorate prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010 care statuează că „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.
Așadar, se impune a se lămuri dacă clauzele contractului colectiv de muncă prin care au fost stabilite drepturile bănești în discuție au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale.
Drepturile bănești reprezentând „contravaloare masă caldă” și „sume de reprezentare” au natura unor drepturi salariale, iar nu drepturi de protecție socială. În acest sens, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 11 din CCM, pârâtul s-a obligat să asigure în fiecare zi lucrătoare, pentru fiecare salariat, o masă caldă servită în incinta instituției, în valoare de 15 lei/zi lucrătoare, iar în măsura în care această obligație nu poate fi îndeplinită în natură, s-a prevăzut obligația angajatorului la plata unei sume nete de 15 lei, pentru fiecare zi lucrată, fiecărui angajat. De asemenea, potrivit art. 7 din CCM, „suma de reprezentare” acordată pentru asigurarea unei ținute decente, este „echivalentă cu media salariului de bază pe instituție din luna precedentă celei în care se face plata”. Așadar, din aceste dispoziții contractuale reiese fără putință de tăgadă că aceste drepturi bănești au o natură salarială, aceasta deoarece sunt stabilite în funcție tocmai de salariu de bază al instituției reclamante. În plus, aceste drepturi nu pot fi considerate că au caracter social și pentru faptul că acordarea unor sume de bani pentru asigurarea ținutei decente (așadar, pentru achiziționarea de articole vestimentare) și respectiv în pentru asigurării unei mese calde nu au legătură cu menținerea sănătății și securității muncii.
Or, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 și art. 157, alin. 2 din Codul muncii (forma în vigoare în perioada în litigiu), drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt stabilite exclusiv prin lege, relevante în cauză fiind și prevederile art. 22 și 25 din HG nr. 833/2007, art. 72, alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
Nu poate fi primită susținerea în sensul că prin contractul colectiv nu se pot negocia și acorda doar acele drepturi care au fost stabilite prin dispoziții legale și că, per a contrario, ar putea fi negociate și acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege. Aceasta deoarece, astfel cum s-a reținut anterior, drepturile bănești în discuție sunt de natură salarială, iar acestea pot fi stabilite doar prin lege.
Astfel cum s-a reținut anterior, nu are relevanță faptul că în cauză nu s-a solicitat anularea CCM-ului amintit, instanța fiind chemată în prezentul litigiu să analizeze pe cale incidentală legalitatea acordării drepturilor bănești în discuție.
Este lipsită de relevanță că DMSSF M. și-a dat avizul favorabil cu ocazia înregistrării CCM-ului. Aceasta deoarece înregistrarea la DMSSF M. nu îi conferă contractului colectiv de muncă un caracter legal, instituția amintită neavând atribuții de verificare a legalității contractelor colective de muncă.
Dreptul la negociere poate fi exercitat doar în limitele și cu respectarea legii.
Or, astfel cum s-a subliniat anterior, drepturile bănești în discuție au fost acordare cu încălcarea prevederilor legale.
Instanța mai reține că începând cu data de 1 ianuarie 2010 a produs efecte Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prevederile art. 3, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 330/2009 enumeră printre principiile sistemului de salarizare reglementat prin acest act normativ și pe acela al luării „în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit art. 30, alin. 1 din Legea nr. 330/2009, „începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”.
Mai apoi, începând cu 1 ianuarie 2011 (în anul 2011) a produs efecte Legea nr. 285/2010 care prevede la art.1 alin. 2 și 5 că “Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (…) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009*) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010”. Deci prin Legea nr.285/2010 s-au avut în vedere aceleași sporuri prevăzute de Legea nr.330/2009.
În ceea ce soluția referitoare la măsura dispusă de pârâta C. de C. cu privire la sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază, instanța apreciază că aceasta este legală.
Instanța subliniază că începând cu data de 1 ianuarie 2010 a produs efecte Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prevederile art. 3, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 330/2009 enumeră printre principiile sistemului de salarizare reglementat prin acest act normativ și pe acela al luării „în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit art. 30, alin. 1 din Legea nr. 330/2009, „începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”.
Mai apoi, începând cu 1 ianuarie 2011 (în anul 2011) a produs efecte Legea nr. 285/2010 care prevede la art.1 alin. 2 și 5 că “Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (…) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009*) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010”. Deci prin Legea nr.285/2010 s-au avut în vedere aceleași sporuri prevăzute de Legea nr.330/2009.
Reclamantul a invocat în susținerea nelegalității deciziei Curții de C. cu privire la măsura vizând sporul de dispozitiv existența unei hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata în favoarea unora dintre angajații instituției a sporului de dispozitiv (sentința civilă nr. 410/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ ). Însă, acest aspect nu este de natură a conduce la concluzia că acordarea acestui spor și în anul 2010 și ulterior, începând cu anul 2011, este legală.
Instanța subliniază că, cu toate că Legea nr. 330/2009 prevede în nota de la anexa I/3 referitoare la administrația publică locală că în coeficientul prevăzut în coloana „bază” este cuprins și sporul de dispozitiv, acest aspect nu este de natură a conduce la concluzia că acest spor este recunoscut tuturor angajaților reclamantului care au beneficiat de acest spor în luna decembrie 2009 în baza hotărârilor judecătorești.
În acest sens, în primul rând trebuie reținute considerentele Deciziilor 587/2012 și 1601/2010 ale Curții Constituționale.
Astfel, potrivit deciziei nr. 1601/2010, „Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unui spor este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice. Încetarea obligației legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității lucrului judecat văzut ca garanție a principiului neretroactivității legii.” Pe de altă parte, prin Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, C. a arătat că „statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, „ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006)".
De asemenea, în decizia nr. 587/2012, C. Constituțională a arătat că, „potrivit art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, realizarea trecerii la noul sistem de salarizare reglementat se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a legii nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor anterioare. De aceea, art. 30 alin. (6) din lege a prevăzut că, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege și nu au fost incluse în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 nu face altceva decât să integreze aceste sporuri, care în cursul anului 2010 au fost acordate sub formă de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, în indemnizația lunară de încadrare, fără ca acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege. Astfel, calculul celorlalte sporuri la indemnizația lunară de încadrare se va face fără a lua în considerare suma compensatorie cu caracter tranzitoriu menționată mai sus”.
În al doilea rând, instanța amintește că prin decizia nr. 37/14 decembrie 2009 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se că „dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 139/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne”.
Or, în cauză nu s-a susținut și dovedit că vreunul dintre salariații reclamantului se încadrau în categoria de personal cu privire la care ÎCCJ a apreciat, în dezlegarea dată prin decizia amintită, că sunt îndreptățiți la acordarea sporului de dispozitiv, instanța apreciind că acest spor poate fi acordat începând cu data de 1 ianuarie 2010 doar angajaților la care s-a referit instanța supremă.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că existența hotărârilor judecătorești invocate de reclamant nu poate reprezenta un argument pentru acordarea acestui spor (chiar ca sumă inclusă în salariul de bază) în favoarea celor vizați de acele hotărâri judecătorești după data de 1 ianuarie 2010.
Cu privire la demnitari:
Potrivit prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 108/2005 pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, indemnizațiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Persoanele prevăzute la alin. (1) nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Dispozițiile actului normativ mai înainte menționate sunt imperative și nu se poate deroga de la acestea prin contract/acord colectiv de muncă.
Prin urmare în mod corect s-a dispus stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea unor cheltuieli nelegale, efectuate prin achitarea unor sume persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică reprezentând contravaloarea unei mese calde zilnice și a unor sume de reprezentare pentru asigurarea unei ținute decente.
Instanța apreciază că prevederile Legii nr. 84/14.06.2012 potrivit cărora se exonerează de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în baza contractului colectiv de muncă încheiate înainte de 01.01.2011 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori vizează exclusiv faza de executare și nu validitatea actelor administrative.
Pentru toate considerentele expuse, instanța reține că, Dispoziția Decizia nr. 2310/29.10.2013 a Curții de C., C. de C. a Județului M. este legală și pe cale de consecință urmează să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul Primar al Comunei Hodoșa cu sediul ales în Hodoșa, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României, C. de C. a Județului M. cu sediul în Tg. M., .. 17, jud. M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2014.
Președinte, R. - M. S. | ||
Grefier, M. C. |
Redactat: S.R.M
Thred: 24.02.2015/H.L
5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 323/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 793/2014.... → |
|---|
