Despăgubire. Sentința nr. 1693/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1693/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 879/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
SENTINȚA NR.1693
Ședința publică din 16 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. E.
GREFIER: G. A.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul S. S. S., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., succesoarea în drepturi a D.G.F.P. M. – A.F.P. Tg.M., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 19 martie 2014, încheiere care face parte din prezenta hotărâre și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de, 26 martie 2014, 02 aprilie 2014, 09 aprilie 2014 și apoi pentru data de azi, 16 aprilie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31 ian. 2013, sub nr.879 /102/2013, reclamantul S. S. S. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – Administrația Finanțelor Publice Tg. M., solicitând:
- obligarea pârâtei la restituirea taxelor pe poluare achitate, în cuantum de 2192 lei, respectiv 1340 lei, cu dobânzi fiscale calculate conform art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data cererii de restituire adresată AFP Tg. M. și până la data restituirii sumelor pretinse;
- cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței, în esență, că a achitat taxele arătate în vederea înmatriculării autoturismelor achiziționate din spațiul Uniunii Europene.
Reclamantul a susținut că taxa de poluare reglementată prin OUG 50/2008 este abuzivă și discriminatorie și încalcă normele dreptului comunitar, fiind contrară prevederilor art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul CE, invocând și dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Reclamantul a mai arătat că a depus o cerere de restituire a taxelor către pârâtă, dar aceasta a refuzat restituirea.
Reclamantul a depus în probațiune: dovada achitării taxelor, acte privind autovehiculele, cererea de restituire și răspunsul primit, deciziile de calcul.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a invocat prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.
A mai arătat că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și că reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.
Pârâta a invocat jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene din care rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Pârâta a învederat instanței că începând cu data de 13.01.2012 a fost abrogată OUG 50/2008 prin Legea nr. 9/2012, care prevede obligativitatea plății taxei pentru transferul proprietății autoturismelor în situația în care pentru acestea nu a fost achitată taxa de primă înmatriculare sau taxa pe poluare, motiv pentru care a apreciat că nu se impune restituirea acesteia, deoarece într-o atare situație s-ar impune ca ulterior să fie calculată o nouă taxă pentru emisiile poluante datorată potrivit legii pentru autovehiculul în cauză.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu a fost introdusă în cauză, însă nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
Conform chitanței . nr._/1 oct. 2009, reclamantul a achitat suma de 2192 lei, iar prin chitanța . nr._/26 august 2011, suma de 1340 lei, reprezentând taxe pe poluare pentru autovehicule, stabilite prin deciziile de calcul emise de Administrația Finanțelor Publice Tg. M... Taxele au fost achitate pentru înmatricularea unor autoturisme de ocazie, care fuseseră cumpărate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, înmatriculate în acest stat și până la data achiziționării de către reclamant neînmatriculate în România.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Tg. M. restituirea acestor taxe, pârâta a refuzat restituirea, cu motivarea că deciziile de calcul ale taxelor nu au fost contestate.
Instanța apreciază că cererea reclamantului este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Taxa pe poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008, ulterior modificată, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a). Textul nu face distincția între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele uzate, astfel încât nu se creează o discriminare directă între autovehiculele supuse taxei.
În aceste condiții, este de examinat dacă taxa pe poluare creează în mod indirect o discriminare între vehiculele aflate pe piața națională și vehiculele similare importate. Articolul 110 din TFUE (fostul art. 90 din Tratatul CE) interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare, textul vizând să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Din cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu toate modificările ulterioare, se constată că taxa pe poluare se aplică, cu ocazia înmatriculării în România, autoturismelor cumpărate din alte state, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență, însă nu se percepe cu ocazia înmatriculării pe numele noului proprietar pentru autoturismele care fuseseră deja înmatriculate în România.
Astfel se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele de ocazie, „second-hand”, cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind mai atractivă fiscal pentru cumpărători achiziționarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România. Această reglementare este așadar de natură să descurajeze introducerea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În acest sens, răspunzând unei întrebări preliminare adresate de instanțele române, CJUE a arătat în cauza T., nr. C-402/2009, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemenea, în cauza N., nr. C-263/2010, Curtea a reținut că aceleași considerații se impun și în privința regimului de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, toate versiunile de modificare menținând același regim de impozitare.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 prin prisma acestei interpretări, este evident că prin modalitatea de reglementare taxa pe poluare contravine dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand. Această taxă nu poate fi privită ca o taxă de mediu întrucât nu se aplică și autovehiculelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare al acestora și nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Apărările pârâtei privitoare la faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 trebuie aplicate întrucât nu au fost declarate neconstituționale nu pot fi reținute, căci instanța este obligată să dea întâietate normelor de drept comunitar, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de CJUE în hotărârea dată în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr. 106/77.
Instanța are de asemenea în vedere faptul că Tratatul C.E. a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea dată în cauza V. Gend en Loos, nr. 26/62), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform alin. 4 autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2.
Rezultă așadar că reclamantul a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință, având în vedere și dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța va obliga pârâta să-i restituie taxele pe poluare pentru autovehicule achitate. De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, suma arătată va fi actualizată cu aplicarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data cererii de restituire adresată AFP Tg. M. (28 ianuarie 2013) și până la data restituirii către reclamant a sumelor respective .
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 78,60 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru, timbru judiciar .
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată. Instanța are în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată de pârâtă și încasată de trezorerie, beneficiarul este bugetul Fondului pentru mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.
În consecință, față de prevederile legale menționate, de art. 13 din Legea nr. 9/2012 și de cele ale art. 60 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga Administrația Fondului pentru Mediu să vireze pârâtei suma reprezentând taxa pe poluare, dobânda stabilită în sarcina pârâtei și cheltuielile de judecată la care aceasta a fost obligată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. S. S. (cu domiciliul ales în Tg.M., ., .) în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul procesual ales în Tg.M., ..1-3, jud.M.), succesoare în drepturi a DGFP M. – AFP Tg. M..
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației Fondului pentru Mediu (cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 corp A, sector 6).
Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele de 2192 și 1340 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, precum și dobânda aferentă acestei sume, dobândă calculată potrivit prevederilor art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data cererii de restituire adresată AFP Tg. M. (28 ianuarie 2013) și până la data restituirii către acesta a sumelor sus-menționate.
Obligă pârâta la plata sumei de 78,60 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Obligă chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei sumele de 2192 și 1340 lei, reprezentând taxa pe poluare, dobânda stabilită în sarcina pârâtei și suma de 78,60 lei cheltuieli de judecată .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2014.
Președinte,Grefier,
P. E. G. A.
Red./thred. – P.E.
5ex./30.06.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 2491/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 572/2014.... → |
|---|








