Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 1997/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1997/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 5804/102/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1997/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier E. S. I.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamantul N. G., în contradictoriu cu pârâta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari DECLINARE
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, d-na avocat D. D. M. și reprezentanta pârâtei, d-na consilier juridic D. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a acordat acest termen de judecată pentru a da posibilitatea pârâtei să comunice dacă mai există alte înscrisuri a deciziei a cărei anulare se solicită.
Reprezentanta pârâtei, d-na consilier juridic D. S. depune la dosar delegație de reprezentare.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului învederează faptul că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune și depune la dosar originalul chitanței prin care face dovada achitării onorariului de avocat.
La întrebarea instanței, reprezentanta pârâtei învederează faptul că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
În baza art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În baza art. 244 alin. 2 Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuția reprezentantelor părților acordarea unui termen pentru dezbaterea fondului și depunerea de note scrise.
Reprezentanta reclamantei cât și reprezentanta pârâtei arată că solicită ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile legale amintite respectiv art. 244 alin. 2 Noul Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în baza art. 392 Noul Cod procedură civilă acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei având cuvântul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, anularea deciziei nr. 1039/18.11.2013 prin care pârâta a dispus nelegal și netemeinic încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat de la dat concedierii până la reintegrarea efectivă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Aceasta depune la dosar concluzii scrise. În susținerea cererii, aceasta învederează faptul că prin decizia a cărei anulare se solicită, pârâta a dispus în mod unilateral, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului cu consecința eliberării/destituirii din funcție, motivând în drept decizia pe dispozițiile art. 35 alin. 6 și art. 55 lit. c din Contractul colectiv de muncă și art. 55 lit. c din Codul muncii. Acceptând că raportul juridic de drept material dintre reclamant și pârâtă este guvernat în principal de Legea nr. 188/1999, act normativ care constituie lege specială în raport cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și de dispozițiile OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, care este lege specială față de Legea nr. 188/1999, reliefăm că Legea nr. 188/1999 califică actele privind nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de serviciu al funcționarului public ca fiind acte administrative și pe cale de consecință contenciosul funcției publice este o specie a contenciosului administrativ, ale cărei reglementări sunt complete cu prevederile legislației muncii în temeiul art. 117 din Legea nr. 188/1999. Din materialul probator administrat în cauză, reiese cu evidență că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 48 alin. (3) art. 49 alin. (2), art. 52 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, potrivit cărora stabilirea sancțiunii se face numai în urma anchetării și analizării împrejurărilor în care s-a comis abaterea disciplinară și a audierii persoanei în cauză, de către consiliul de disciplină, în vederea adoptării hotărârii de aplicare a sancțiunii, pe baza cercetării prealabile din care trebuie să rezulte fără echivoc vinovăția, urmând ca sancțiunea să fie aplicată doar după rămânerea definitivă, după analizarea contestației sau judecarea plângerii. Totodată, învederează faptul că nu a fost sesizat Consiliul de disciplină și astfel au fost încălcate dispozițiile speciale ale OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic. În lipsa raportului Consiliului de disciplină, este evident că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 63 Codul muncii, ale art. 48-54 din OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, ale art. 11 și art. 19-28 din Ordinul nr. 274/2002. Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 3 din Codul muncii, decizia de concediere se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă. Solicită a se reține faptul că decizia contestată nu a fost motivată în fapt și în drept, astfel că este lovită de nulitate absolută. Cu privire la existența stării de incompatibilitate și a stării concurențiale. Pentru a verifica existența stării de incompatibilitate trebuie să ne raportăm la dispozițiile art. 40 alin. (3) din OUG 59/2000 . Aceasta arată faptul că Consiliul de disciplină prin raportul nr. 27/18.05.2012 a decis că reclamantul nu se găsește în stare de incompatibilitate sau concurențială.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nelegală și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr. 1039/18.11.2013 emisă de pârâtă. Nu ne aflăm în urma unei sancțiuni disciplinare. Art. 35 din Contractul colectiv de muncă definește starea de incompatibilitate a calității de salariat al Romsilva cu cea de proprietar, administrator, membru asociat sau de salariat al unui operator economic ce desfășoară o activitate concurențială. În ceea ce privește excepțiile ridicate de reclamant referitoare la nulitatea art. 35 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă și a prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare și a nulității deciziei solicităm respingerea ca nefondate. Pe de altă parte, excepția prescripției sancțiunii disciplinare este inadmisibilă în principal și neîntemeiată pe fond deoarece nu a fost desfăcut contractul de muncă ca și sancțiune disciplinară. Prin decizia atacată s-a constatat starea de incompatibilitate condiție esențială pentru încheierea contractului individual de muncă și implicit încetarea contractului individual de muncă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2014, la nr._, ca urmare a transpunerii cauzei de la secția civilă, reclamantul N. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică M., anularea deciziei nr.1039/18.11.2013 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate, precum și a altor drepturi de care ar fi beneficiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajatul intimatei de 34 de ani, arătând, în esență, că și-a respectat obligațiile față de angajator, iar la data de 18.11.2013 i s-a solicitat o nota de relatii cu privire la presupusa stare de incompatibilitate, având în vedere societatea deținută de fiica sa.
Reclamantul detaliază situația acesteia, apreciază că nu operează incompatibilitatea, dar că s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă, pe care o apreciază nelegală, neîntemeiată, abuzivă și nejustificată.
Se susține referitor la nelegalitate, că la primul temei de drept de care s-a prevalat pârâta, este neîndoios că art. 53 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, prevede generic cazurile de încetare a contractului individual de muncă, printre care și "ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege". Dar, raportat doar la acest text, nu știe care este "cazul" prevăzut limitativ de lege.
In plus, faptul că pârâta invocă în decizia contestată, în mod repetat, dispozițiile contractului colectiv de muncă, arătă că avea obligații prevăzute de art. 35 alin. (4) și (6) pe care nu le-ar fi îndeplinit, apoi că nu s-ar fi conformat nici notificării Direcției Silvice M. nr. 4251/e/28.06.2013 și ar fi încălcat și prevederile art. 40 alin. (3) din O.U.G. nr.59/2000, vine să confirme că este vorba despre o sancțiune disciplinară. Aceasta și raportat la definiția dată abaterii disciplinare de art. 247 alin. (2) C. muncii, "Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici."
Dacă se află în ipoteza desfacerii disciplinare a c.i.m. (pentru că nu se află în niciuna din ipotezele prevăzute la art. 61 pct. b, c,sau d), trebuie reținut că pârâta a emis decizia în disprețul dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Codul muncii, care prevăd că "în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247-252", iar în alin. 3 se prevede că, „Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă", precum și în disprețul dispozițiilor cuprinse în art. 63 alin. (1) din C. muncii, potrivit cărora „Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod".
Susține că decizia de sancționare trebuie să cuprindă în primul rând descrierea faptei, ceea ce presupune menționarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea în care s-a comis - în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina salariatului, data la care a fost săvârșită - pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termen.
Și sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă ale deciziei, apreciază că aceasta este lovită de nulitate absolută.
În acest sens, art. 252 alin.2 din Codul muncii prevede sub sancțiunea nulității absolute, că în decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Este criticată pe larg nerespectarea procedurii cercetării prealabile, fiind susținut și că nu este consemnată data comiterii faptei, fiind aduse argumente referitoare la importanța acesteia.
Se mai susține că decizia contestată nu este motivată în fapt și în drept, fiind menționate textele de lege considerate a fi încălcate.
Reclamantul afirmă și că nu a fost convocat consiliul de disciplină, contrar OUG nr. 59/2000 și cu încălcarea art. 63 Codul muncii și art. 48-54 din OUG nr. 59/2000, iar ca apărări de fond se afirmă inexistența stării de incompatibilitate și a stării concurențiale, fiind citate prevederile art. 40 alin. 3 din OUG nr. 59/2000, că nu se contestă relațiile contractuale dintre . și Romsilva, dar nu este îndeplinită condiția ca salariatul și deținătorul acesteia să facă parte din aceeași familie.
Ca și excepții s-au invocat: nulitatea art. 35 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat între RNP Romsilva și Federația Sindicatelor S., cu privire la definirea familiei, pentru că este omisă sintagma ” care locuiesc împreună”; excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea și nulitatea absolută a deciziei contestate. Reclamantul a arătat care sunt argumentele în susținerea acestor excepții.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: proces verbal de informare privind avantajele medierii împreună cu delegația de reprezentare și invitația la informare despre avantajele medierii, decizia nr. 1039/18.11.2013 prin care pârâta a dispus încetarea contractului de muncă, contractul individual de muncă din data 25 octombrie 1979 și act adițional din 2013, carte de muncă extras, raportul Consiliului de disciplină nr. 27/18.05.2012, acte de identitate tată și fiică, certificat de atestare fiscală tată și fiică, extras din registrul agricol fiică, contract prestări servicii și deviz oferta anexa la contractul de prestări servicii, certificat constatator, certificat de înregistrare.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 53, art. 58 alin. (1) și (2), art.61-64, art.65-67, art. 75, art. 80 alin. (1) și (2), art. 229-230, art. 247-252", art.267 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, pe dispozițiile art. 40 și art. 48-54 din OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, pe dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a consiliilor de disciplină prevăzute în Statutul personalului silvic, aprobat prin Ordinul nr. 274/2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, pe prevederile H.G. nr. 229/2009 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva și, pe clauzele cuprinse în art. 55, art. 58-63, art. 79-80, art. 100-104, art. 106 și 107 din Contractul colectiv de muncă al R.N.P. Romsilva. înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al mun. București sub nr._/18.06.2013.
Pârâta a formulat întâmpinare,prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Aceasta a prezentat situația de fapt, susținând, că, potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă, calitatea de salariat al Romsilva este incompatibilă cu cea de proprietar, administrator, membru asociat sau de salariat al unui operator economic ce desfășoară o activitate concurențială. Incompatibilitatea are loc și atunci când membrii de familie ai salariatului se află într-una din situațiile de mai sus. Potrivit art.35 alin.6 din CCM, în cazul constatării stării de incompatibilitate, salariatului în cauză îi încetează contractul individual de muncă.
Pârâta detaliază apărările sale în susținerea legalității și temeiniciei deciziei emise.
A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse următoarele documente: contractul individual de munca si actul adițional la contractul colectiv de munca al d-lui N. G., contractul subsecvent de prestări servicii nr.2 din 09.03.2013 la acord cadrul de servicii pentru silvicultura nr.2959/26.03.2012 încheiat intre RNP Romsilva - D.S. M. si ., declarația d-lui N. G. ca nu se afla in stare de incompatibilitate data la data de 10.07.2013, tabel cu personalul din cadrul O.S. Gurghiu căruia i s-a prelucrat contractului colectiv de munca, nota de relații a d-lui N. G. solicitata de conducerea unității ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, adresa nr.4521/28.06.2013 a Direcției Silvice M. de transmitere si luare al cunoștință a prevederilor CCM, extras din CCM al RNP Romsilva, înregistrat la ITM București la nr._/18.06.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin decizia nr.1039/18.11.2013, pârâta Direcția Silvică M. a constatat incompatibilă starea reclamantului de salariat al RNP Romsilva, întrucât unul din membrii familiei sale are calitatea de asociat unic al unui operator economic care desfășoară activitate concurențială Direcției Silvice M.. În consecință, conform dispozițiilor art.35 alin.6 coroborate cu dispozițiile art.55 lit.c din CCM al RNP Romsilva, raportat și la dispozițiile art.55 lit.c din Codul muncii, începând cu data de 21.11.2013, contractul individual de muncă al reclamantului încetează.
În cuprinsul acestei decizii sunt enumerate actele normative în baza cărora a fost adoptată, este enunțată starea de fapt și sunt enumerate condițiile stării de incompatibilitate, care se consideră că sunt îndeplinite în cauză.
În decizie sunt arătate și temeiurile în drept, fiind apoi menționată calea de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Decizia de încetare a contractului individual de muncă are ca temei starea de incompatibilitate a reclamantului, având în vedere că unul dintre membrii familiei sale are calitatea de asociat unic al unui operator economic care desfășoară activitate concurențială unităților Romsilva, respectiv Direcției Silvice M..
Potrivit contractului de muncă de la fila 15 din dosar, reclamantul este angajat al Direcției Silvice M. din 24.09.1979, iar conform actului adițional nr. 436/2013, începând cu data de 01.07.2013, acesta este tehnician la Ocolul Silvic Gurghiu.
Fiica acestuia, N. M. L. este administrator al ., iar această societate a încheiat un contract de prestări servicii - acord cadru pentru silvicultură cu Direcția Silvică M. ( fila 32 și următoarele din dosar).
Din certificatul constatator nr._/21.11.2013, reiese că sediul acestei societăți este la domiciliul reclamantului, mai precis în comuna Ibănești, ./A, județul M..
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Regiei Naționale Romsilva cu Federația Sindicatelor din Silvicultură s-a prevăzut la art. 35, că este incompatibilă calitatea de salariat al Romsilva, cu cea în care unul dintre membrii familiei este proprietar sau asociat al unui operator economic, care desfășoară activitate concurențială unităților silvice.
Instanța constată că în mod justificat s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului și s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, potrivit art. 35 alin. 6 din contractul colectiv de muncă, cu efecte obligatorii pentru reclamant.
Examinând punctual criticile reclamantului, se constată că este neîntemeiată cauza de nelegalitate referitoare la necunoașterea cazului prevăzut de lege, pentru care a încetat contractul de muncă al reclamantului, acesta fiind art. 35 alin. 6 din contractul colectiv de muncă. Nu se poate reține că acesta nu este lege, pentru că această noțiune este utilizată generic în cuprinsul art. 53 lit. c din Codul Muncii și chiar dacă este convenție, reprezintă lege pentru părți.
Văzând afirmația că încetarea contractului de muncă este o sancțiune disciplinară, se constată de instanță, că în speță este vorba despre un caz special de încetare a raportului de muncă, prevăzut cu acest caracter prin voința părților, care are loc în ipoteza constatării stării de incompatibilitate, fără să fie aplicabile privitoare la cercetarea disciplinară.
Instanța constată că este excesiv să se pretindă pârâtei să îndeplinească o astfel de formalitate, în situația în care starea de incompatibilitate se constată din acte, din înscrisuri și astfel nu sunt incidente prevederile din Codul Muncii referitoare la cercetarea prealabilă. Dealtfel, reclamantului, în calitatea sa de personal silvic nu i se aplică Legea nr. 53/2003, ci OUG nr. 59/2000 și Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Referitor la motivarea deciziei, se constată că aceasta cuprinde atât situația de fapt, cât și temeiul de drept pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate și s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, astfel că nici această susținere nu este întemeiată.
În ce privește data la care a fost săvârșită abaterea disciplinară, se constată că situația de incompatibilitate în care se află reclamantul durează în timp, are caracter de continuitate și astfel este nefondată și această susținere.
Criticile legate de neîndeplinirea condițiilor de formă, se constată că sunt reiterate și instanța a analizat anterior că fapta este descrisă, precum și că nu este necesitatea cercetărea disciplinară.
Cu privire la necesitatea sesizării consiliului de disciplină, anterior s-a argumentat că situația de încetare a contractului individual de muncă este una specială și nu era necesar să fie tratată și să se procedeze ca în cazul desfacerii contractului de muncă, ca sancțiune disciplinară.
În ceea ce privește apărările de fond, se constată că starea de incompatibilitate există și este dovedită, și nu se poate reține inexistența acesteia motivat de faptul că fiica reclamantului nu se gospodărește cu acesta, mai ales că societatea al cărei administrator este are sediul la domiciliul reclamantului. Chiar dacă s-ar admite că este necesar ca membrii familiei să se gospodărească împreună, instanța apreciază că și această condiție este îndeplinită prin faptul reținut anterior, că sediul societății este la domiciliul reclamantului.
Starea concurențială rezultă așa cum cu ușurință se poate observa, din statutul societății administrate de fiica reclamantului, pentru că la pct. 49 sunt prevăzute activități forestiere, iar exercitarea efectivă a acestora nu este obligatorie pentru a fi constatat caracterul concurențial.
Se constată că reclamantul a invocat și excepții, mai precis nulitatea art. 35 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, deoarece este omisă condiția ca membrii familiei să se gospodărească împreună. În susținerea acestei excepții, reclamantul nu aduce argumentul necesar, de a arăta care este textul de lege eludat la încheierea contractului colectiv de muncă, pentru că nepreluarea din lege a unei sintagme nu se constituie în cauză de nulitate. Deci, nu este întemeiată nici această susținere și nu este incident vreun motiv de nulitate, iar cu privire la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, în argumentarea anterior prezentată, nu se impune procedura de urmat în cazul sancționării disciplinare, deci nu poate interveni nici prescripția.
Mai mult decât atât, se constată că a admite opinia reclamantului, ar presupune ca starea de incompatibilitate, care nu a fost constatată în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință, să nu mai poată fi sancționată ulterior și astfel să fie permisă, ceea ce în mod evident este inadmisibil.
Pentru toate considerentele expuse și văzând că nu este întemeiată nici una dintre susținerile și excepțiile invocate de reclamant, acțiunea fiind nefondată, urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. G. (domiciliat în ./A, județ M., CNP_, C.I. . nr._, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. D. M. din Tg. M., .. 12, județ M.) în contradictoriu cu pârâta RNP Romsilva - Direcția Silvică M. (cu sediul în Tg. M., .. 6, județ M.).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, E. S. I. |
Red. R.M.
Tehnored B.A.M.
4 exemplare/10.10.2014
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Despăgubire. Sentința nr. 3118/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
