Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2725/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2725/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 2729/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2725/2014
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. - M. S.
Grefier M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul K. Z., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că reclamantul nu a depus la dosar dovada achitării cauțiunii și copia Deciziei nr. 554/2012, în copie semnată pentru conformitate cu originalul.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2014, sub nr._, reclamantul K. Z. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. suspendarea executării Deciziei nr. 554/22.11.2012 privind angajarea răspunderii solidare alături de debitoarea declarată insolvabilă S.C. Util Cons S.R.L. pentru obligații fiscale restante în cuantum de 1.568.657 lei până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat în esență că sunt îndeplinite cerințele prevederilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat cât și a pagubei iminente
Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la cererea de suspendare, instanța constată următoarele:
Potrivit art.215 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
În lumina dispozițiilor actului normativ mai sus menționat, instanța în ședința publică din data de 20.10.2014 a pus în vedere reclamantului prin reprezentant convențional obligația de a consemna cu titlu de cauțiune 10% din cuantumul sumei contestate însă reclamantul nu a făcut această dovadă.
Instanța reține că, în materie fiscală condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, se completează cu dispozițiile art. 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Instanța reține că, suspendarea executării actului administrativ fiscal poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003: existența unui caz bine justificat, necesitatea preveniri unei pagube iminente, dovada declanșării procedurii prealabile administrative și dovada consemnării cauțiunii de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici, ținând cont, totodată și de caracterul de excepție al acestei măsuri față de regula executării din oficiu a actelor administrativ fiscale.
Văzând că cea de-a patra cerință nu a fost justificată, cererea este nefondată.
Pentru aceste considerente, instanța constată că cererea de suspendare nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 și pe cale de consecință urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul K. Z., CNP_, domiciliat în Tg.M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ..7, jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 10.11.2014.
Președinte, R. - M. S. | ||
Grefier, M. C. |
Red. Sz.R.M.
Thred.M.C.
10.12.2014/ 5 exempl.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 3118/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 764/2014.... → |
|---|








