Pretentii. Sentința nr. 2362/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2362/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 4364/102/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA NR.2362
Ședința publică din 29 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. O.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea cauzei în C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții C. M. VETERINAR V. I. și . în contradictoriu cu pârâta D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR M., având ca obiect pretenții - declinare.
Fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că în data de 29.09.2014 s-a depus prin registratura instanței de către reclamanți concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 15.09.2014, care face parte integrantă din prezenta sentință și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.675 din 6 mai 2014 pronunțată de Tribunalul M. – secția civilă în dosar nr._, s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a prezentei cauze în favoarea secției de contencios administrativ a Tribunalului M., reținându-se că obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenții întemeiate pe un contract de concesiune de servicii reglementat de OUG 34/2006, competența revenind conform art.286 secției de contencios administrativ a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.
Fiind astfel investită cu soluționarea prezentei cauzei instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la secția civilă a Tribunalului M. la data de 31 iulie 2013 sub nr._, reclamanții C. M. Veterinar V. I. și . solicită ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor M. să se dispună: obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului CMV V. I. a sumei de 3150 lei reprezentând diferența neachitată aferentă serviciilor medicale veterinare prestate în perioada noiembrie-decembrie 2012, evidențiate în următoarele facturi fiscale: nr._/17.12.2012; nr. 0240/17.12.2012, nr. 0241/17.12.2012, nr.0245/14.01.2013, nr. 0246/14.01.2013 și nr. 0247/14.01.2013; obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului . a sumei de 3150 lei reprezentând diferența neachitată aferentă serviciilor medicale veterinare prestate în perioada noiembrie-decembrie 2012, evidențiate în următoarele facturi fiscale: nr. 0585/17.12.2012, nr. 0586/17.12.2012, nr. 0593/21.12.2012, nr. 0598/14.01.2013, nr. 0599/14.01.2013 și nr. 0600/14.01.2013; obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanților a dobânzii penalizatoare aferentă sumelor solicitate, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții arată că au în derulare cu pârâta raporturi contractuale reglementate prin contractul de concesiune nr.322/01.09.1999 și actele adiționale subsecvente, având ca obiect prestarea acțiunilor sanitar-veterinare de interes public în circumscripția sanitară veterinară Târnăveni, jud.M.. În baza acestui contract reclamantele au prestat în perioada noiembrie-decembrie 2012 acțiunile sanitar veterinare, de identificare și verificare a exploatațiilor, cuprinse în Programul Strategic al acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor și de identificare a animalelor aprobat la nivelul anului 2012 prin HG 341/2012. Se arată că pentru aceste servicii reclamanți au întocmit deconturi justificative ce au fost depuse la DSVSA M., verificate și aprobate de către reprezentanții pârâtei, iar contravaloarea serviciilor prestate în perioada amintită mai sus este individualizată în facturile fiscale enumerate în capetele de cerere. Reclamanții arată că din totalul sumelor facturate, pârâta a achitat doar o parte și redă modul de calcul al diferenței neachitate și pretinsă prin prezenta acțiune.
Reclamanții mai arată că anterior compartimentul de audit public intern din cadrul pârâtei a efectuat un control în cadrul instituției, ocazie cu care se susține că au fost constatate anumite nereguli în ceea ce privește activitatea desfășurată de reclamante la nivelul anului 2012, fiind întocmite în acest sens decizia nr.162 din 21.12.2012 a Directorului Executiv al DSVSA M. și Formularul de Constatare și Raportare a Iregularităților nr.7614/06.11.2012. Suma considerată că a fost încasată de către reclamante în mod nejustificat a fost cuantificată conform formularului de constatare a iregularităților, la suma de 2556,9 lei, însă la stabilirea sumei de recuperat s-a avut în vedere o valoare mult mai mare, respectiv 15.926 lei. În baza acestor date, pârâta a început să efectueze rețineri din sumele pe care le datora reclamanților în cursul anului 2012, reclamanții arătând că aceste rețineri au fost efectuate cu toate că prin notificarea pe care au transmis-o pârâtei în data de 6 februarie 2013 au precizat că nu sunt de acord cu compensarea sumei de 15.926 lei, întrucât pe de o parte actele de care se prevalează pârâta sunt acte cu caracter intern și care au capacitatea de a produce efecte doar în cadrul instituției, neputând constituit temei pentru efectuarea de rețineri ale sumelor pe care pârâta le datorează reclamanților în baza contractului de concesiune nr.322/1999. Pe de altă parte, pentru a opera compensarea între sumele pretinse de pârâtă și cele pe care acesta le datorează reclamanților pentru serviciile prestate în anul 2012, trebuie ca ambele creanțe să fie certe, lichide și exigibile. Reclamanții susține că lipsește caracterul cert al creanței pe care pârâta o pretinde. Se mai arată că în cursul lunii iunie reclamanții au încercat o nouă conciliere cu pârâta pentru a soluționa pe cale amiabilă litigiul, însă nu a obținut recuperarea sumelor reținute. Cu toate acestea, în urma discuțiilor pe care le-a avut la sediul DSVSA M. și a demersurilor efectuate de pârâtă către autoritatea ierarhic superioară ANSVSA pentru a solicita un punct de vedere cu privire la prezentul litigiu, aceasta a încetat efectuarea reținerilor începând cu luna iulie 2013. Reclamanții solicită obligarea pârâtei și la plata dobânzii penalizatoare aferente sumelor pretinse, începând de la data promovării acțiunii și până la momentul plății efective.
Reclamanții au anexat la cerere contractul de concesiune cu actul adițional, decizia nr.162/2012, formular de constatare și raportare a iregularităților nr.7614/2012, notificarea din 06.02.2013, notificare din 5 iunie 2013, facturile fiscale amintite în cuprinsul cererii de chemare în judecată și deconturile justificative și extrase de cont.
Pârâtul Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor M. a formulat întâmpinare (fila 98 dosarul secției civile a tribunalului) prin care solicită respingerea ca nefondată a cererii de restituire a sumei de 6300 lei reținute ca urmare a punerii în aplicare a deciziei nr.162/21.12.2012 și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul arată că prin formularul de constatare și raportare a neregularităților nr.7614/06.11.2012 întocmit de C. de audit intern din cadrul pârâtei, avizat și aprobat de conducerea instituției, s-au constatat în urma unui control amănunțit deficiențe grave în îndeplinirea obligațiilor contractuale ale reclamanților, în special legate de activitatea de întocmire a documentelor justificative, de coroborare cu datele reale și înscrierea în baza de date națională a activităților prestate. Din verificările realizate a rezultat necesitatea recuperării sumei de 15.926 lei încasată nejustificat de către reclamanți. Se arată că prin urmare, văzând și prevederile contractuale dintre părți – contractul de concesiune nr.322/1999 și actul adițional nr.4 din 15 martie 2011 ( în special art.V) s-a emis decizia nr.162/21.12.2012 de către conducerea instituției pârâte, pentru recuperarea acestor sume, alegându-se modalitatea compensării cu alte plăți ulterioare datorate de pârâtă reclamanților. Pârâta arată că s-a procedat la reținerea în vederea compensării, a sumelor din deconturile și facturile emise ulterior acestei decizii. Se arată că prevederea contractuală previzibilă, accesibilă și expres asumată de reclamanți la momentul semnării contractului și în baza căreia s-a luat această măsură este art.V din actul adițional nr.4/2011 și se invocă prevederile art.1143-1145 cod civil cu privire la compensarea de drept. Pârâta mai arată că decizia nr.162/2012 a fost emisă în acord cu prevederile Ordinului Președintelui ANSVA nr.1209/2011 și HG 283/2011. Pârâta susține că este nefondată susținerea reclamanților formulată în acțiune potrivit căreia deconturile au fost corecte în măsura în care au fost vizate și aprobate spre plată, întrucât anularea deconturilor avizate anterior de medicul veterinar zonal și serviciul sănătate animală din cadrul pârâtei este realizată de conducătorul ierarhic superior al acestora, directorul instituției. Practic, din punct de vedere tehnic s-a anulat viza favorabilă aplicată pe aceste deconturi de către reprezentanții DSVSA. Pârâta mai arată că serviciile prestate de reclamanți, concesionate în anul 1999, sunt servicii de interes public. Decizia emisă de pârâtă este un act administrativ cu caracter individual, emis în aplicarea și cu respectarea prevederilor art.VI-6 alin.2 din contractul de concesiune nr.322/1999 încheiat între părți, pârâta susținând că reclamanții, aflându-se într-o relație contractuală cu o instituție publică, trebuia și trebuie să își adapteze comportamentul contractual în consecință. Pârâtul arată că reclamanții nu au contestat în niciun mod neregularitățile constatate în urma activității de audit și se susține că cererea de chemare în judecată este nefondată având în vedere culpa contractuală în care reclamanții se află. Reclamanții nu au dat curs notificării transmisă de pârât și se arată că susținerile reclamanților privind nelegalitatea reținerilor sunt nefondate.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (fila 108 dosarul secției civile) prin care solicită în esență respingerea apărărilor pârâtului. Reclamanții arată că actele de care se prevalează pârâtul pentru a justifica reținerile efectuate reprezintă acte întocmite în cadrul unei misiuni de audit public intern, în temeiul legii 672/2002 privind auditul public intern și normele generale privind exercitarea activității de audit public intern. Se mai arată că dispozițiile Ordinului nr.1209/27.04.2011 al Președintelui ANSVSA pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, reglementând atribuțiile și responsabilitățile compartimentului de audit public intern din cadrul DSVSA, stabilesc în sarcina acestei entități cu totul alte atribuții decât cele pe care și le asumă compartimentul de gen din cadrul DSVSA M., în cursul misiunii de audit desfășurată în anul 2012 și care are ca finalitate „sancționarea reclamanților”. Reclamanții arată că față de aceste dispoziții, personalul din cadrul compartimentului de audit public intern al pârâtei și-a depășit atribuțiile, întrucât nu are posibilitatea legală de a aplica măsuri unui terț colaborator al instituției, așa cum sunt reclamanții, în condițiile existenței unui contract de concesiune între părți. În acest context reclamanții precizează că activitatea de auditare a instituției pârâte precum și toate actele emise în cadrul acestei misiuni sunt acte cu caracter intern ale acesteia, întrucât activitatea de audit public intern are drept scop exclusiv „să ajute entitatea publică să-și îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere” ( art.30 alin.3 din Ordinul nr.1209/2011 al Președintelui ANSVSA). Reclamanții mai arată că în cadrul pârâtei funcționează în baza dispozițiilor ordinului amintit coroborate cu prevederile Ordinului nr.58/2008 al Președintelui ANSVSA pentru aprobarea procedurilor de inspecție, Serviciul de Inspecție din cadrul DSVSA județene, având atribuții clar determinate în privința controlului asupra modalității în care medicul veterinar d eliberă practică împuternicit – medicul concesionar – își îndeplinește sarcinile atribuite prin contractul de concesionare. Reclamanții arată că nu există așadar cadrul legal de verificare și stabilire a modului în care reclamantele și-au îndeplinit atribuțiile stabilite prin contractul încheiat cu pârâta, activitatea de audit public intern având caracter pur intern al instituției în care s-a desfășurat – DSVSA M. – motiv pentru care nici nu se poate pune problema întocmirii unor acte împotriva reclamanților pe baza cărora să se efectueze rețineri ale sumelor pe care pârâta la datorează. Referitor la convenția părților de compensare a creanțelor, aplicabile situației în care se va stabili că au fost încasate de către concesionar sume nejustificate, precum și în privind aplicabilității dispozițiilor art.1143-1145 cod civil, reclamanții arată că pârâta invocă atât compensarea convențională cât și pe cea legală, fără a preciza cu exactitate pe care își întemeiată pretenția și susțin în continuare că nu sunt îndeplinite condițiile caracterului cert al creanței DSVSA M. întrucât nu s-a constatat existența unei asemenea creanțe printr-un act care să le fie opozabil reclamanților, să poată fi pus în aplicare și că constituie titlu pentru recuperarea acesteia. Reclamanții susțin că decizia nr.162/2012 nu poate stabilit în mod direct în sarcina lor o obligație de plată, rezultată din îndeplinirea obligațiilor contractuale, întrucât nu există nicio prevedere legală sau contractuală în acest sens, astfel încât acest act nu poate constitui titlu executoriu și temeiul egal pentru efectuarea reținerilor. Se arată că în lipsa caracterului cert, creanța nu poate fi nici lichidă și nici exigibilă. Se susține în continuare că nu sunt îndeplinite nici condițiile de formă reglementate de OUG 77/1999 și HG 685/1999 și se arată că modalitatea de stingere a obligațiilor de care se prevalează pârâta trebuie să fie stabilită în concret de părți, nu poate fi discreționară, la latitudinea uneia dintre ele. În plus, pentru a aplica compensarea, părțile trebuie să respecte dispozițiile Regulamentului din 23 august 1999 de compensare a datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor persoane juridice, aprobat prin HG 685/23.08.1999, având ca obiect compensarea succesivă a obligațiilor de plată reciproce dintre persoane juridice, pe bază de ordine de compensare. Se susține astfel că nu este îndeplinită condiția formei cerută ad validitatem de prevederile actelor normative speciale amintite mai sus, ceea ce atrage nulitatea absolută a operațiunii compensării.
Cu privire la susținerile pârâtei că sunt aplicabile prevederile Ordinului nr.1209/2011 și prevederile art.VI-6 alin.2 din contractul de concesiune nr.322/1999, reclamanții susțin că directorul DSVSA nu are atribuții de a efectua acte de natura celor care stau la baza reținerilor făcute reclamanților și nici de a emite asemenea decizii și că în realitate pârâta este cea care nu respectă actele normative speciale adoptate pentru reglementarea modalității de inspecție a activității medicului concesionar. Reclamanții arată că prin Ordinul nr.58/2008 al Președintelui ANSVSA este reglementată întocmai procedura de control a activității medicului veterinar concesionar, iar potrivit art.3 activitatea de control este atribuită exclusiv Serviciului de Inspecție din cadrul DSVSA județene, actul normativ reglementând în continuare întreaga activitate de inspecție. Reclamanții mai arată că nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să îi dea pârâtei posibilitatea de a emite acte administrative prin care să aplice măsuri de reținere a sumelor pe care pârâta le datorează reclamanților în baza unui contract. Cu privire la apărările pârâtei în sensul că reclamanții nu au atacat aceste acte emise în cadrul misiunii de audit public intern, reclamanții arată că din nou că actele de care se prevalează pârâta sunt acte interne și nu pot fi atacate de concesionar, singurii care pot fi sancționați fiind funcționarii publici din cadrul pârâtei. Se mai arată că actele întocmite de pârâtă – formular de constatare și raportare la iregularităților și decizia directorului DSVSA M. nu sunt acte administrative întrucât sunt lipsite de principalele caracteristici care definesc un act administrativ – puterea de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații; executarea lui din oficiu, fără a fi nevoie de investirea acestuia cu un titlu executoriu
Pârâtul D. S. Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor M. a formulat și o cerere reconvențională (fila 104) prin care solicită obligarea reclamanților pârâți reconvenționali la plata sumei de 15.926 lei încasată nelegal pentru îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale; să se constate compensarea acestei sume parțial cu sumele reținute pe seama reclamanților pârâți-reconvenționali până la data prezentei cereri și obligarea reclamanților la plata diferenței. Se solicită și obligarea reclamanților pârâți reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea reconvenționale sunt reluate aspectele de fapt și de drept redate în întâmpinare. Se solicită în probațiune administrarea probei cu înscrisurile constând în dosarul de audit.
Reclamanții pârâți reconvenționali au formulat întâmpinare la cererea reconvențională ( fila 94 dosarul secției civile) prin care invocă prescripția dreptului material la acțiune în temeiul art.11 alin.1 lit.e din legea 554/2004.
Pe fondul pretențiilor se solicită respingerea cererii reconvenționale ca nefondată, reluând motivele redate în răspunsul la întâmpinare. În plus, reclamanții pârâți reconvenționali mai arată să pretinsele neconformități identificate prin confruntarea deconturilor cu Baza Națională de Date nu justifică excluderea acțiunilor de la plata decontului, întrucât s-au respectat dispozițiile legale în vigoare la acea dată – Ordinul 17/30._. Se arată că la baza constatărilor auditorilor interni ai pârâtei s-a avut în vedere un act normativ care la momentul analizat nu exista – Ordinul 48/2011 și se invocă principiul neretroactivității legii civile. Se mai arată că pe de altă parte, deși potrivit raportului de audit se constată că suma încasată nejustificat este de 2556,90 lei, la stabilirea sumei de recuperat se are în vedere valoarea de 14.827,70 lei aferentă decontului lunii mai 2011 și respectiv 638,5 aferentă decontului lunii iulie 2011.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la acțiunea principală, instanța constată că între părți a intervenit contractul de concesiune nr. MS 322/01.09.1999 având ca obiect activitățile sanitare veterinare de interes public național din cadrul CSV Târnăveni, jud.M. (filele 74-81 dosar) și actul adițional nr.4 din 15 martie 2011 (filele 54-57 dosar).
Din întâmpinare reiese că pârâta nu contestă faptul că reclamanții au prestat serviciile facturate în perioada noiembrie-decembrie 2012, ci susține că reclamanții și-au îndeplinit obligațiile contractuale în mod defectuos, motivat pe constatările auditorilor interni cuprinse în Formularul de constatare și raportare a iregularităților nr.7614/6.11.2012 întocmit de auditorul public intern al DSVSA M..
În speță, reclamanții au anexat la cerere facturile fiscale aferente acțiunilor sanitar veterinare (filele 12-17, 20-22, 24-27 dosar).
De asemenea, au anexat și deconturile justificative aferente lunilor noiembrie 2012 (filele 49-50) și decembrie 2012 (filele 51-52), avizate de DSVSA M..
Instanța reține că deconturile justificative sunt întocmite conform cerințelor cuprinse în ANEXA 1 (privind procedura de decontare a acțiunilor sanitar-veterinare de natura celor în cauză) din Ordinul ANSVA 20/2010 (act normativ în vigoare în anul 2012).
Astfel, pentru luna noiembrie 2012, reclamanții au depus decontul justificativ pentru efectuarea activităților/serviciilor sanitar-veterinare prevăzute în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, conform formularului cuprins în anexa1 la procedura amintită (fila 48) și decontul justificativ pentru efectuarea serviciilor de identificare și înregistrare a animalelor conform anexei 10 prevăzută la art.1.11 a) din ANEXA 1 (procedura de decontare) din Ordinul 20/2010 amintit mai sus ( fila 49). Aceste deconturi au fost înregistrate la DSVSA M. conform Ordinului amintit și conform clauzelor cuprinse la pct.2.14 din actul adițional.
Aceleași deconturi justificative, înregistrate la DSVSA M. au fost depuse și pentru luna decembrie 2012 (filele 51-53 dosar).
Prin urmare, potrivit pct.IV din actul adițional amintit, pârâtul concesionar are obligația efectuării plăților sumelor înscrise în facturile fiscale enumerate de reclamantă în cuprinsul acțiunii și anexate la aceasta.
Pârâta a efectuat doar o plată parțială a acțiunilor sanitar veterinare aferente lunilor în discuție, aspect ce reiese din extrasele de cont existente la filele 10-11, 18-19 și 23 dosar, coroborat cu facturile fiscale.
În baza considerentelor de mai sus instanța reține că reclamanții dovedesc existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, pretențiile reclamanților fiind întemeiate pe răspunderea contractuală.
Apărările invocate de pârât sunt strâns legate de pretențiile formulate prin cererea reconvențională întrucât compensarea pe care o invocă presupune stabilirea cu prioritate a existenței sau nu în favoarea pârâtului, a unei creanțe certe, lichide și exigibile față de reclamanți. Pentru aceste motive, susținerile pârâtului urmează a fi analizate în continuare.
Cu privire la cererea reconvențională excepția invocată de reclamanții pârâți reconvenționali este neîntemeiată.
Se invocă astfel prescripția dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art.11 alin.1 lit.e din legea 554/2004.
Potrivit acestui text legal, „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la…e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative;..”.
Această prevedere legală urmează a fi analizată prin raportare la prevederile art.7 alin.1 din legea 554/2004 ( dat fiind faptul că art.7 alin.6 teza întâia nu mai este în acord cu actualele norme procesual civile). Normele cuprinse în art.7 din legea 554/2004 sunt norme de drept comun în materia contenciosului administrativ și se aplică nu mai în situația în care actele normative speciale nu conțin alte condiții sau termene de sesizare ale instanței.
Contractul intervenit între părți a fost încheiat în temeiul OUG 34/2006 privind achizițiile publice, iar acest act normativ nu prevede necesitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile. Pe cale de consecință, temeiul de drept invocat pentru prescripția dreptului la acțiune al reclamantului nu este aplicabil.
Pe fondul pretențiilor cuprinse în cererea reconvențională, instanța primește apărările pârâților reconvenționali și reține că Decizia nr.162/21.12.2012 invocată de reclamantul reconvențional nu este un act administrativ cu caracter individual în înțelesul art.2 lit.c din legea 554/2004, care să nască obligații directe în sarcina pârâților reconvenționali.
Astfel, potrivit art.3 din legea 672/2002 privind auditul public intern, Obiectivul general al auditului public intern în entitățile publice îl reprezintă îmbunătățirea managementului acestora și de desfășoară conform art.14 și urm din acest act normativ.
Raportul de audit public cuprinde principalele constatări ale auditorilor, fără a naște el însuși raporturi juridice.
În acest context a fost întocmit Formularul de constatare și raportare a neregularităților nr.7614/06.11.2012 întocmit de C. de audit intern din cadrul reclamantului reconvențional ( filele 42-47 dosar).
În baza constatărilor cuprinse în actul amintit, directorul executiv al DSVSA M. a emis decizia nr.162/_ (fila 40 dosar).
În preambulul acestei decizii sunt enumerate actele normative care au stat la baza emiterii, fiind indicat și Ordinului Președintelui ANSVA nr. 1209/2011 pentru aprobarea structurii organizatorice cadru și Regulamentului de organizare și funcționare a DSVSA M..
Potrivit art.9 pct.18 din Ordinul Președintelui ANSVA nr. 1209/2011, directorul executiv poate emite decizii doar pentru personalul din subordinea sa directă, din cadrul DRSVSA.
Ori pârâții reconvenționali nu se încadrează în această categorie.
Prevederile invocate de reclamantul reconvențional ( art.9 pct.3,10,20 și 26 din O 1209/2011) nu conduc la altă concluzie.
Pe cale de consecință, decizia nr.162/2012 emisă de Directorul Executiv al DSVSA M., chiar dacă este emisă de o autoritate publică, nu poate fi considerată ca fiind un act administrativ cu caracter individual în înțelesul art.2 lit.c din legea 554/2003, astfel cum susține reclamantul reconvențional, întrucât nu produce efecte juridice directe față de pârâții reconvenționali.
Pe cale de consecință acest act nu are el însuși caracter de titlu executoriu față de pârâții reconvenționali.
Decizia 162/2012 conduce la concluzia că acest act conține de fapt o operațiune de compensare – „aplicarea măsurilor de recuperare a sumei de 15.926 lei reprezentând plăți nejustificate către medicul veterinar concesionar…prin compensare cu sumele de achitat … în viitor” ( filele 40-41 dosar).
De altfel reclamantul reconvențional invocă în cererea reconvențională și această natură juridică a deciziei, arătând că este vorba de o măsură luată potrivit art.VI-6 alin.2 din contractul de concesiune nr.322/1999.
Nici această interpretare a reclamantului reconvențional nu poate fi primită.
Decizia nr.162/2012 nu are valoarea unui titlu emis ca efect al unei compensări convenționale.
Reclamantul reconvențional invocă prevederile art.VI 6 alin.2 din contractul de concesiune nr.322/2009 - „Concedentul, prin reprezentanții Ministerului Agriculturii și Alimentației, Agenției Naționale Sanitare Veterinare și Direcției Sanitare Veterinare Județene, are dreptul să inspecteze realizarea activităților sanitar veterinare de interes public național și să dispună măsuri” ( fila 77 dosar).
Aceste clauze contractuale nu redau un acord de voință al părților cu privire la compensare și oricum, aceste clauze contractuale nu prezintă relevanță în prezenta cauză întrucât „măsura” dispusă prin decizia nr.162/2012 nu este rezultatul inspecției activității pârâților reconvenționali, ci a verificării propriei activități.
Nu avem așadar o procedură de inspecție realizată la cabinetele medicale veterinare, într-o procedură contradictorie și opozabilă pârâților reconvenționali din prezenta cauză.
Reclamantul reconvențional a invocat și prevederile art.V din actul adițional nr.4/2011 la contractul de concesiune potrivit cărora „În situația în care, ca urmare a deconturilor depuse, concesionarul a încasat sume nejustificate, acesta are obligația să restituie sumele încasate necuvenit în termen de 15 zile de la data înștiințării în cazul în care nu s-a procedat anterior la regularizarea (compensarea) cu alte plăți”.
Instanța are în vedere prevederile cuprinse în ANEXA 1 la Ordinul Președintelui ANSVA nr.20/2010 (procedura de decontare a acțiunilor sanitar-veterinare) care stabilesc atât în art.4.12 (ca responsabilitate a biroului/serviciului contabilitate din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene), cât și în art.5.6 (responsabilitatea Direcției generale sanitare veterinare din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor) ca „În situația constatării existenței unor date neconforme cu realitatea în cadrul documentelor care constituie decontul, înaintate de medicul veterinar împuternicit, anulează decontul și propune conducerii direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București sesizarea organelor abilitate să cerceteze faptele constatate”.
Față de aceste prevederi legale și reținând și considerentele redate mai sus, instanța apreciază că această clauză contractuală este strâns legată de rezultatul unei proceduri de verificare a activității cabinetului medical veterinar în discuție.
Pe cale de consecință, instanța reține că aceste clauze contractuale coroborate cu decizia nr.162/2012 nu dovedesc existența unei convenții a părților cu privire la compensare, această susținere a reclamantului reconvențional fiind neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive instanța a apreciat ca neconcludentă în cauză proba solicitată de reclamantul reconvențional (dosarul de audit)
Este nefondată și susținerea reclamantului reconvențional în sensul că operează compensarea de drept conform art.1616 Cod civil, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de fond cerute de art.1617 alin.1 din Codul civil.
Reclamantul reconvențional nu dovedește existența creanței pretinsă în primul capăt al cererii reconvenționale.
Primind apărările pârâților reconvenționali, instanța constată că în Formularul de constatare și raportare a neregularităților nr.7614 din 06.11.2012 întocmit de C. de audit intern din cadrul reclamantului reconvențional (filele 42-47 dosar), suma pretinsă este redată la pct.5 (filele 44-45 dosar).
Formularul amintit este structurat pe patru coloane: 1.obiectivul misiunii de audit; 2.deficiențele constatate; 3.persoana răspunzătoare și 4. măsuri și recomandări, termen, responsabil.
La punctul 5 „realitatea și legalitatea datelor înscrise în decontul justificativ pe baza documentelor justificative”, în coloana a 2-a sunt enumerate 6 deficiențe constatate. Raportat la descrierea fiecărei deficiențe instanța constată însă că doar deficiența redată la nr.6 vizează valoarea tabelelor de vaccinare și recoltare rezultată din verificări prin sondaj. Ori în coloana a 4-a s-au propus măsuri de recuperare a sumelor din deconturi justificative în care s-au constatat poziții neconforme „…în urma verificării prin sondaj a corespondenței cu BND a datelor din tabelele de vaccinare”.
Astfel pe de o parte, constatările auditorilor deficiențele se referă la o valoare considerată nejustificată în sumă de 2556,90 lei, pe când măsurile propuse vizează recuperarea nu a acestei sume, ci a unei sume mult mai mari, de 15.926 lei.
Cu privire la suma de 2556,90 lei constată de auditori, instanța are în vedere că s-au avut în vedere prevederile Ordinului nr.48/10.10.2011, care nu era în vigoare în perioada mai-iulie 2011 (momentul emiterii deconturilor justificative). Astfel primind și această apărare a pârâților contravenționali instanța reține că la acel moment era în vigoare Ordinul nr.17/2011 care stabileau condiția decontării pe animale identificate.
Pentru aceste motive, înscrisul amintit nu constituie o probă concludentă pentru a reține în favoarea reclamantului reconvențional existența unei creanțe în sumă de 2556,90 lei.
În cererea reconvențională s-au invocat încălcarea de către pârâții reconvenționali a clauzelor art.VII -7 pct.23.1, 23.7, 23.9, 23.10, 23.13, 23.22, 23.26, 23.27, art.II.2 pct.2.18 din contractul de concesiune și actul adițional nr.4/2011 (fila 96), fără ca reclamantul reconvențional să facă dovada cuantumului sumei pretinse.
În concluzie, în baza considerentelor de mai sus, instanța apreciază întemeiate pretențiile reclamanților. Cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii introductive, în aplicarea principiului reparației integrale a prejudiciului, instanța reține că reclamanții sunt îndreptățiți la actualizarea sumei pretinse cu dobânda penalizatoare aferentă sumelor solicitate, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.
Cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art.451-art.453 din codul de procedură civilă instanța va dispune obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamanți cu prezentul proces, constând în taxa judiciară de timbru (filele 8-9 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. M. Veterinar V. I. (cu sediul în Târnăveni, ..28, jud.M.) și . (cu sediul în Târnăveni, ..35, jud.M.) în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M., cu sediul în Tg.M., ., jud.M., C._, cont bancar RO15TREZ4765009XXX000293 deschis la Trezoreria Tg.M. și, în consecință:
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului C. M. Veterinar V. I. a sumei de 3150 lei reprezentând diferența neachitată aferentă serviciilor medicale veterinare prestate în perioada noiembrie-decembrie 2012, evidențiate în următoarele facturi fiscale: nr._/17.12.2012; nr. 0240/17.12.2012, nr. 0241/17.12.2012, nr.0245/14.01.2013, nr. 0246/14.01.2013 și nr. 0247/14.01.2013;
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului . a sumei de 3150 lei reprezentând diferența neachitată aferentă serviciilor medicale veterinare prestate în perioada noiembrie-decembrie 2012, evidențiate în următoarele facturi fiscale: nr. 0585/17.12.2012, nr. 0586/17.12.2012, nr. 0593/21.12.2012, nr. 0598/14.01.2013, nr. 0599/14.01.2013 și nr. 0600/14.01.2013.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților a dobânzii penalizatoare aferentă sumelor solicitate, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective;
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 63 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de reclamanta pârâtă reconvențională.
Respinge ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M. în contradictoriu cu reclamanții pârâți C. M. Veterinar V. I. și ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. S. C.- G.
Red. I.O./ 5 ex./ 08.10.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2047/2014. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2897/2014.... → |
|---|
