Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 2995/2014. Tribunalul MUREŞ

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de 21 noiembrie 2014, apoi pe data de azi, încheieri ce fac parte din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul instanței la data de 17.07.2014, reclamantul L. SA a chemat în judecată pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. M., solicitând a se dispune:

- anularea parțială a Deciziei nr. 667/24.03.2014 a Camerei de C. a județului M., privitor pct. II, pct. 1 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 109.172 lei.

- anularea Încheierii nr. 106/19.06.2014 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de C. a județului M..

În susținerea acțiunii s-a invocat faptul că prejudiciul a fost constat ca urmare a unor plăți nelegale către directorul general al societății, în temeiul unui contract de mandat.

Reclamantul a precizat că are calitatea de societate comercială și în această calitate actele normative reținute de pârât a fi încălcate nu îi sunt aplicabile.

S-a mai arătat că sumele plătite au fost stabilite prin decizia Adunării Generale a Asociaților și au fost supuse verificării comisiei de cenzori.

Reclamantul a indicat motivele pentru care consideră că decizia este nelegală și netemeinică, cu privire la toate dispozițiile contestate, motive care vor fi prezentate la analiza pe fond a cauzei.

Pârâta C. de C. a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele atacate și înscrisurile care au stat la baza constatărilor Curții de C..

La data de 14.11.2014 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes.

Analizând cererea instanța reține următoarele:

Instanța va respinge excepția lipsei de interes deoarece reclamantul urmărește anularea unei decizii care poate produce efecte juridice. Astfel, chiar și în condițiile intrării în vigoare a legii 124/2014, eventuala anulare a actului administrativ poate avea efecte mai largi decât o eventuală ineficacitate a acestuia determinată de amnistia fiscală acordată de legea amintită.

Prin Decizia nr. 106/19.06.2014 emisă de Directorul Camerei de C. M., în urma misiunii de audit, s-a dispus la capitolul II pct. 1 stabilirea și recuperarea prejudiciului creat în angajarea și efectuarea unor cheltuieli majorate nejustificat, reprezentând remunerația lunară brută în cuantum mai mare decât cel legal stabilit, acordată directorului general al societății comerciale.

S-a reținut că au fost încălcate prevederile OUG 78/2008, contractul de mandat 10/2011 și OG 119/1999.

Reclamanta a formulat contestație împotriva acestor dispoziții din decizie, respinsă prin Încheierea nr. 106/19.06.2014 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de C. a județului M..

Instanța reține că potrivit art. 3 indice 1 al. 1 lit. c din OUG 78/2008, în vigoare în perioada de referință, directorul general/directorul beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, după cum urmează: la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor de interes local aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unități administrativ-teritoriale de interes local, precum și al filialelor acestora, remunerația nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar.

Din verificările efectuate de C. de C. și recunoscute de pârât, s-a dovedit că directorul societății a primit o indemnizație mai mare decât cea prevăzută de articolul mai sus citat.

Reclamantul și-a întemeiat apărările pe faptul că nu i se aplică actele normative reținute a fi încălcate.

În disonanță cu această apărare, din art. 3 indice 1 al. 1 lit. c din OUG 78/2008, rezultă în mod foarte clar că remunerația directorului societății nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar.

Indemnizația lunară a viceprimarului este calculată potrivit legilor 330/2009, 284/2010, 285/2010 și OG 84/2012.

Astfel, chiar dacă aceste acte normative se referă la personalul salarizat din fonduri publice, art. 3 indice 1 al. 1 lit. c din OUG 78/2008 prevede o normă de referință privind modalitatea de calcul a indemnizației directorului societății comerciale.

În aceste condiții, orice modificare a indemnizației viceprimarului se reflectă și în remunerația directorului societății, indiferent de data numirii acestuia și de indemnizația prevăzută în contractul de mandat, deoarece legile de salarizare sunt de imediată aplicare, iar la momentul încheierii contractului de mandat, directorul avea cunoștință de modalitatea de calcul a remunerației și știa că aceasta nu poate depăși indemnizația viceprimarului.

Deși suma primită a fost denumită remunerație, aceasta are în realitate caracterul unei sume primite pentru activitatea prestată de acesta în favoarea societății, astfel încât, în anumite limite, poate fi asimilată cu salariul.

În acest sens în practica Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a făcut o distincție extrem de clară între intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu . si dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (Lelas c. Croatiei din 20 mai 2010, par. 58), doar în privința perioadei în care munca a fost prestată iar normele legale recunoșteau un anumit cuantum al salariului dreptul la un salariu într-un anumit cuantum fiind considerat „bun” .

Astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg “Conventia nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu .” (.Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007). De asemenea în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 a arătat că “(…) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare.” (par. 23).

Potrivit art. 2 al. 1 din legea 124/2014 se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către C. de C. sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.

Această lege acordă o amnistie fiscală, valabilă doar în faza de executare silită dar nu afectează legalitatea și temeinicia constatărilor Curții de C., deoarece aceste aspecte se analizează raportat la momentul emiterii actului de control și nu la un moment ulterior acestuia. Astfel, legea 124/2014 privește doar faza de executare și nu caracterul actului.

Față de motivele expuse, se constată că reclamanta a efectuat plăți fără bază legală, astfel că cererea de chemare în judecată este nefondată și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. SA cu sediul în Tg. M., .. 2A, jud. M., înregistrată la ORC M. sub nr. J_, în contradictoriu cu pârâții C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. M. cu sediul în Tg. M., .. 17, jud. M..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2014.

Președinte

T. R. I.

Grefier

H. J.

Redactat: T.R.I

Thred: 29.01.2015/H.L

4 ex.