Anulare act administrativ. Sentința nr. 143/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 143/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 4487/104/2013

Dosar nr._ contencios administrativ

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentinta Nr. 143/2014

Ședința publică de la 11 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. S.

Grefier C. P.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe contestator I. I. I. cu domiciliul in . in contradictoriu cu intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C.- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O., cu sediul in Slatina . A judetul O., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se prezinta consilier S. N. pentru intimata, lipsind rclaamntul .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezinta consilier S. N. pentru intimata, lipsind reclamantul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care, constatand ca nu sunt alte cereri de formulat iar dosarul se afla in stare de judecata, instanta pune in discutie exceptia invocata de parata, privind neindeplinirea procedurii prealabile, acordand cuvantul in acest sens .

Consilier S. N. solicita respingerea actiunii ca fiind inadmisibila, intrucat, reclamantul nu a parcurs procedura prealabila prevazuta de lege

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatorul I. I. I., a chemat în judecată pe intimata Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea actelor de control și măsurilor dispuse prin acestea ca fiind nelegale și netemeinice – respectiv proiect raport inspecție fiscală din 25.09.2013 și proces verbal din 25.09.2013.

În motivarea cererii contestatorul arată că, s-a reținut în actele de control fiscal că în perioada 01.01._13 ar fi lucrat la diferite persoane, în construcții, ca șef de lucrare și ar fi încasat sume pentru care nu a plătit obligații fiscale către stat, prejudicind astfel bugetul de stat, contorul având loc la sesizarea făcută de numitul S. B. ce a susținut, în mod mincinos, că ar fi lucrat la o casă a acestuia și ar fi perceput și încasat suma de 17.000 lei pentru lucrare.

Susține reclamantul că niciodată nu a încasat astfel de sume, lucrând doar ca zilier și fiind plătit cu suma de 50 lei/zi muncă, lucrând la numitul S. B. în anul 2011 aproximativ 40 zile și în anul 2012 aproximativ 30 de zile și fiind plătit cu 50 lei/zi, niciodată nu a lucrat ca șef de lucrare sau meșter și niciodată nu a încasat sumele de bani de care s-a făcut vorbire în sesizarea numitului S. B..

Reclamantul a depus la dosar proiectul raport inspecție fiscală din 25.09.2013 și proces verbal din 25.09.2013.

Prin întâmpinare intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. a solicitat respingerea cererii ca inadmisibile, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 205, 206 și 207 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, susținând că reclamantul nu contestă decizia dată în procedura de contestare pe cale administrativă a deciziei 2966/30.09.2013 privind impozitul pe venit stabilit de inspecția fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale pe cale administrativă.

Pe fond, se arată că s-a procedat la verificarea aspectelor sesizate de numitul S. B. prin care se aducea la cunoștința organelor fiscale faptul că reclamantul i-a construit o casă care nu a respectat proiectul, lucrarea fiind începută în luna martie 2011, ocazie cu care s-a încheiat și chitanța de mână și a fost plătită suma de 3000 lei, la terminarea lucrării fiind achitată suma de 14.000 lei, nefiind eliberate acte pentru sumele încasate, cu ocazia controlului constatându-se că au fost nominalizate și alte persoane cărora reclamantul le-ar fi executat lucrări, printre acestea fiind: Ș. R. – suma de 16.000 lei și C. M..

Intimata a depus la dosar decizia de impunere nr. 2966/30.09.2013, decizia nr. 2967/30.09.2013, decizia de impunere nr. 2968/30.09.2013, raport de inspecție fiscală din 25.09.2013, proiect de raport, ordin de serviciu, copia sesizării numitului S. B..

Întâmpinarea depusă de intimată a fost comunicată reclamantului care nu a formulat un răspuns la întâmpinare și nici nu a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile, așa cum s-a solicitat de instanță prin rezoluția premergătoare

Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale, instanța constată că excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de intimată, este întemeiată.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia.

Art. 205 din OG nr. 92/2003 dispune că împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii, contestația fiind o cale administrativă de atac, termenul de depune a contestației fiind de 30 de zile, în conformitate cu dispoz. art. 207 din OG nr. 92/2003.

În cauza de față se constată că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 din OG nr. 92/2003, instanța de contencios administrativ putând soluționa doar contestațiile formulate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrative în conformitate cu dispoz. art. 188 alin. 2 (în prezent, după renumerotare, art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală), constatându-se de asemenea că nu există dovezi cu privire la contestarea deciziilor de impunere emise în 30.09.2013, în urma controlului fiscal, reclamantul referindu-se în contestația sa doar la actele premergătoare emiterii acestor decizii de impunere.

În consecință, având în vedere considerente expuse, se va admite excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și se va dispune respingerea contestației ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția neîndeplinirii procedurii prealabile si respinge contestația formulată de contestatorul I. I. I., cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeana a Finanțelor Publice O., cu sediul in Slatina . A, județul O., ca inadmisibilă.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 11 Februarie 2014 la Tribunalul O..

Președinte,

T. S.

Grefier,

C. P.

Red. TS

Tehnored. BA

Ex. 4

18.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 143/2014. Tribunalul OLT