Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 535/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 1315/207/2014
Dosar nr._ - apel contencios
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 535/2014
Ședința publică din data de 04 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. V.
Judecător M. G.
Grefier A. F. T.
Pe rol judecarea apelului contencios formulat de apelantul T. M., domiciliat în ., jud. O., împotriva sentinței civile nr. 2024/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O.,cu sediul în Slatina, ..19, jud. O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2024/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul contravenient T. M., în contradictoriu cu intimatul IPJ O..
S-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 2.04.2014, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.1 lit. b din Legea nr.12/1990 R, cu sancțiunea avertismentului.
S-a menținut sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție mai sus menționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art.1 lit. e din Legea nr.12/1990 R, precum și măsura confiscării bunurilor dispusă ca urmare a săvârșirii acestei contravenții.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de sub nr._, petentul T. M., a chemat în judecată intimata I.P.J. O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de Postul de Poliție Osica de Sus, la data de 2.04.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în mod nelegal a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, deoarece nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.
În aceste condiții, petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție prin care i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 1000 lei și restituirea bunurilor reținute.
Intimata IPJ O. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio cauză de nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
S-a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 269 alin.1 C.pr.civ., conform cărora ,, Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului”, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.
S-a menționat prin întâmpinare că, în conformitate cu prevederile art. 270 alin.1 C.pr.civ., ,, înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii”.
Prin urmare, s-a mai arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv, iar în conformitate cu dispozițiile art. 249 C.pr..civ. ,,cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, astfel că petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată.
În susținerea întâmpinării, intimatul prin reprezentantul legal, a solicitat admiterea ca probă a procesului verbal de constatare a contravenției, înscrisurile atașate, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin.2 C.pr.civ..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de Postul de Poliție Osica de Sus, la data de 2.04.2014, petentul T. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 1000 lei, deoarece în data de 2.04.2014, ora 16, a expus spre vânzare în . imobilului cu nr. 35 din satul Vlăduleni, loc ce este neautorizat de primărie pentru comerț, un număr de 7 biciclete, o pereche de role, o trotinetă și două perechi înotătoare acvatice, bunuri pentru care nu a putut prezenta niciun document de proveniență, fapte care constituie contravenții potrivit art. 1 lit. b și lit. e din Legea nr. 12/1990.
De asemenea, prin procesul verbal mai sus menționat s-a dispus în baza art. 3 din Legea nr. 12/1990 și măsura confiscării bunurilor expuse spre vânzare fără documente de proveniență, procesul verbal fiind semnat de contravenient cu mențiunea „recunosc cele consemnate”.
Investită cu soluționarea plângerii, instanța verifică din oficiu, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, legalitatea și temeinicia procesului verbal precum și sancțiunea aplicată.
Analizând legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a constatat că au fost respecte condițiile formale prevăzute de OG nr. 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind nicio cauză de nulitate absolută. Acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța de fond a apreciat că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia se utilizează orice mijloc de probă și se invocă orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile satului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționată contravențional.
A mai reținut instanța că în lumina jurisprudenței CEDO (cauza A. contra României) procedura contravențională este asimilată celei penale, iar contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăției, care nu este o prezumție absolută, după cum nu este absolută nici prezumția legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
În dovedirea nevinovăției, petentul a depus o factură de achiziționare a unui număr de 12 biciclete și piese și chitanța privind achitarea contravalorii acestor biciclete din data de 19.03.2014 și a solicitat audierea martorilor D. M. și P. M..
Conform art. 1 lit. b din Lege nr. 12/1998 constituie contravenție “vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi”, iar potrivit lit. e a aceluiași articol din același act normative constituie contravenție “efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factură fiscală, factură, aviz de însoțire a mărfii, documentele vamale, factură externă sau orice alte documente stabilite prin lege”.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța a reținut că faptele reținute în sarcina petentului în sensul că a expus spre vânzare bunuri în locuri neautorizate de primărie și fără a deține acte de proveniență, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 5000 de lei.
Din declarațiile martorilor audiați, a rezultat faptul că petentul a expus spre vânzare, în fața imobilului proprietatea unchiului său D. M. un număr de 7 biciclete, bunuri cu privire la care nu a prezentat agenților de poliție acte de proveniență, deoarece nu le avea asupra sa, dar a menționat faptul că deține astfel de acte, precum și faptul că în . există obiceiul ca oamenii să vândă pe marginea străzii (în fața imobilelor lor) diverse produse agricole, cu toate că locul respectiv nu este autorizat în acest sens.
Instanța de fond, având în vedere faptul că în localitatea Osica de Sus, există obiceiul ca locuitorii să expună spre vânzare în fața imobilelor lor (locuri care nu sunt autorizate în acest scop) diverse produse agricole, a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată petentului pentru contravenția prev. de art. 1 lit. b din Lege nr. 12/1998 nu corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite de acesta.
În ce privește cea de a doua contravenție reținută în sarcina petentului, respectiv aceea de a expune spre vânzare bunuri fără a deține asupra lui actele de proveniență a acestora, instanța a reținut că petentul chiar dacă a făcut pe parcursul procesului dovada faptului că deține acte de proveniență pentru bicicletele confiscate, o astfel de dovadă trebuia să o aibă asupra lui în momentul când efectua actele respective de comerț și nu să o prezinte ulterior. În plus, din actele depuse de petent în dovedire nu rezultă faptul dacă bicicletele confiscate sunt aceleași cu cele pentru care s-au prezentat actele de proveniență, deoarece în actele de proveniență nu se menționează marca și culoarea bicicletelor respective, iar pentru restul bunurilor (o pereche de role, o trotinetă și două perechi înotătoare acvatice) nu s-au prezenta astfel de acte.
Față de aceste probe și dispoziții legale, instanța a reținut că proba nevinovăției petentului nu a fost răsturnată de către acesta, iar în aplicarea principiului proporționalității, instanța a confirmat temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.
Cu privire la sancțiune, s-a reținut că instanța trebuie să aibă în vedere disp. art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
A reținut instanța că prin procesul verbal de contravenție i-a fost aplicată petentului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 1000 lei, respectiv în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. b și în cuantum 500 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. e.
Referitor la sancțiune, în cuantum de 500 lei aplicată petentului pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990, instanța de fond a considerat că deși acest cuantum reprezintă limita minimă a cuantumului amenzii care putea fi aplicată petentului pentru această contravenție, aceasta nu corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite de el. La aprecierea acestui grad de pericol instanța a avut în vedere faptul că în localitatea în care petentul a expus spre vânzare bunurile confiscate există obiceiul ca locuitorii să expună spre vânzare în locuri neautorizate diverse produse agricole, fapt care l-a determinat și pe petent să facă o astfel de expunere.
În ceea ce privește sancțiunea în cuantum de 500 lei aplicată petentului pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, a considerat instanța că aceasta corespunde gradului de pericol social concret al faptei contravenționale reținută în sarcina acestuia. La aprecierea acestui grad de pericol instanța a avut în vedere faptul că: în factura prezentată nu sunt trecute marca și culoarea bicicletelor cumpărate de petent; în baza facturii respective petentul putea vinde un număr mult mai mare de biciclete decât cele menționate în factură. În plus, pentru restul bunurilor confiscate petentul nu a prezentat acte de proveniență, fapt ce depășește limita gradului de pericol social necesar pentru aplicarea sancțiunii avertismentului.
Pentru aceste considerente, instanța având în vedere disp. art. 5, 6 și 7 din OG nr. 2/2001 a admis în parte plângerea petentului și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată de intimat prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 2.04.2014, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.1 lit. b din Legea nr.12/1990 R, cu sancțiunea avertismentului.
De asemenea, a menținut sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție mai sus menționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art.1 lit. e din Legea nr.12/1990 R, precum și măsura confiscării bunurilor dispusă ca urmare a săvârșirii acestei contravenții.
Impotriva sentinței a declarat apel apelantul T. M., prin care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale în cuantum de 500 lei cu avertisment, cât și restituirea bunurilor confiscate, respectiv cele 7 biciclete, pentru care a făcut dovada că deține acte de proveniență.
A arătat că instanța de fond în mod eronat a reținut un grad de pericol social ridicat la săvârșirea celei de-a doua contravenții, respectiv faptul că nu a avut asupra sa actele de proveniență pentru bunurile expuse spre vânzare.
Având în vedere că a făcut dovada cu înscrisuri, consideră că gradul de pericol social al contravenției este unul scăzut, astfel încât să se dispună înlocuirea sancțiunii cu avertisment cât și restituirea bunurilor pentru care a făcut dovada provenienței cu înscrisurile depuse.
Mai susține că, având în vedere că nu sunt trecute în factura depusă la dosar marca și culoarea bicicletelor, nu constituie o certitudine că nu sunt aceleași biciclete pe care le-a achiziționat prin factura depusă.
Coroborând probele administrate, respectiv înscrisul depus la dosar și proba testimonială cu martorul D. M., martor care a confirmat proveniența acestora, rezultă faptul că sunt aceleași biciclete achiziționate prin factură și expuse spre vânzare.
Consideră apelantul că instanța de fond nu a avut în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. I din 18.02.2002 ce prevede că, prezentarea ulterioară în fața instanței a documentelor de proveniență, atrage anularea procesului verbal de contravenție și restituirea bunurilor confiscate.
Solicită a se lua act de faptul că pentru celelalte produse expuse cu o valoare redusă nu a avut acte de proveniență, acestea fiind practic considerate deșeuri în Germania și din acest motiv nu i s-a emis factură.
Apelantul mai arată că instanța de fond putea să rețină faptul că nu a mai săvârșit alte contravenții de acest gen, fiind la prima abatere și că a recunoscut contravenția săvârșită.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 C.p.civ.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
A arătat că instanța de fond în mod corect a respins plângerea contravențională formulată de apelantul-petent ca neîntemeiată, având în vedere faptul că acesta nu a răsturnat prezumția de temeinicie și adevăr de care se bucură actul de constatare contestat.
S-a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 269 alin.1 C.pr.civ., conform cărora ,, Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului”, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.
S-a menționat prin întâmpinare că, în conformitate cu prevederile art. 270 alin.1 C.pr.civ., ,,înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii”.
Prin urmare, s-a mai arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv, iar în conformitate cu dispozițiile art. 249 C.pr..civ. ,,cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, astfel că petentul avea obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată, lucru pe care nu l-a făcut.
În conformitate cu prevederile art. 411 alin.1 pct. 2 din C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.
Analizând sentința apelată în raport de motivele invocate, dar și în conformitate cu prevederile art. 476 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de IPJ O. la data de 2.04.2014, petentul T. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 1000 lei, deoarece în data de 2.04.2014, ora 16, a expus spre vânzare în . imobilului cu nr. 35 din satul Vlăduleni, loc ce este neautorizat de primărie pentru comerț, un număr de 7 biciclete, o pereche de role, o trotinetă și două perechi înotătoare acvatice, bunuri pentru care nu a putut prezenta niciun document de proveniență, fapte care constituie contravenții potrivit art. 1 lit. b și lit. e din Legea nr. 12/1990.
De asemenea, prin procesul verbal mai sus menționat s-a dispus în baza art. 3 din Legea nr. 12/1990 și măsura confiscării bunurilor expuse spre vânzare fără documente de proveniență, procesul verbal fiind semnat de contravenient cu mențiunea „recunosc cele consemnate”.
Cat priveste legalitatea procesului-verbal, tribunalul retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa ar atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta.
In privința temeiniciei procesului verbal contestat, tribunalul retine că prin probele administrate în cauză, petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a acestuia, nedepunând la dosar acte de proveniență pentru bunurile expuse spre vânzare.
Facturile depuse în copie la dosarul cauzei sunt eliberate de o firmă de reciclare a bicicletelor, însă se referă la un număr de 12 biciclete reciclate plus piese, nefiind individualizate aceste mărfuri prin marcă, . număr, situație în care nu se poate reține că bunurile achiziționate prin respectivele facturi sunt unele și aceleași cu cele expuse spre vânzare la data constatării faptei contravenționale, proba cu înscrisuri fiind singura admisibilă sub aspectul dovedirii provenienței acestor bunuri.
Depoziția martorului D. M. este apreciată ca subiectivă, având în vedere relația de rudenie între acesta și petent și faptul că obiectele erau expuse spre vânzare chiar în fața locuinței martorului situată în ., ., jud. O., fiind evident interesul acestuia de a prezenta o situație favorabilă petentului.
In cauză nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 1/2002 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, care statuează că în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 modificată prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate, tribunalul reținând că, în cauza dedusă judecății, petentul nu a prezentat documente legale de proveniență a mărfurilor expuse spre vânzare nici în timpul controlului și nici ulterior.
In acest context, sentința instanței de fond prin care s-a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției nu a fost răsturnată, este legală și temeinică, iar sub aspectul sancțiunilor aplicate, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 34 din OG 2/200l privind regimul juridic al contravențiilor, care constituie dreptul comun in materie contravențională, coroborate cu art. 2l. alin.3. și 38 alin. 3, și care permit instanței să aprecieze, inclusiv asupra naturii sancțiunii, in ipoteza in care prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.
Sub acest aspect, tribunalul constată că în cauza de față, sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 R. este suficientă pentru a atinge scopul sancționator, preventiv și educativ al acesteia, iar pentru fapta prevăzută de art.1 lit. e din Legea nr. 12/1990 nu se impune aplicarea aceleași sancțiuni, instanța considerând că încălcarea prevederilor OUG 12/1990 R privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite în forma reglementată de textul normativ evocat, prezintă un grad ridicat de pericol la adresa ordinii și disciplinei financiare iar stabilirea unei contravenții și sancționarea acesteia cu amendă, respectiv cu confiscarea mărfurilor deținute ilegal, reprezintă o opțiune a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, în deplină concordanță cu prevederile art. 45 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală a țării.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.p.civ. apelul declarat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul T. M., domiciliat în ., jud. O., împotriva sentinței civile nr. 2024/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O.,cu sediul în Slatina, ..19, jud. O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2014.
Președinte, S. V. | Judecător, M. G. | |
Grefier, A. F. T. |
Red.MG
tehnored.IM
jf.: D.D.
ex.4/12.12.2014.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1021/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 217/2014. Tribunalul OLT → |
|---|
