Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 256/2014. Tribunalul OLT

Decizia nr. 256/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1864/198/2013

Dosar nr._ apel contencios

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 256/2014

Ședința publică de la 19 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nuți F. O. M.

Judecător T. S.

Grefier T. A. S.

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul petent S. N. C., domiciliat în Slatina, ., jud. O., cu domiciliul procesual ales în Slatina, . nr. 33, ., împotriva sentinței nr. 918/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA –C. cu sediul în București, sector 6, ..401 A, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și luând act că apelantul petent a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411, pct.2 Noul Cod procedură civil, instanța reține cauza spre soluționare.

T R I B U NA L U L

Asupra apelului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la 19.08. 2013, sub nr._ , petentul S. N. C., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A.-C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/25.07.2013 emis de intimată.

In motivarea plângerii formulate, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este nelegal.

Prin sentința civilă nr 5218/06.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul S. N. C., la Judecătoria Slatina.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 21.11.2013 sub nr._ .

Prin sentința nr. 918/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a respins plângerea formulată de petentul S. N.-C., în contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._ din data de 25.07.2013 emis de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-C. petentul S. N. C. a fost sancționat cu 250 lei amenda contravenționala pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin (1) din O.G. 15/2002.

În fapt, prin procesul-verbal contestat s-a reținut că la data de 07.07.2013, pe DN 7 Km 188+900 m, pe raza localității Seaca județul V., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor.

Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește aspectele de legalitate, instanța a reținut că procesul verbal contestat respectă condițiile de formă impuse de art. 16-17 din O.G nr. 2/2001, acesta conținând mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, denumirea faptelor săvârșite și a datei comiterii acestora.

Privitor la semnarea actului de sancționare de către agentul constatator, procesul verbal de contravenție generat și semnat electronic îndeplinește condiția prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 cu privire la existența semnăturii agentului constatator dacă sunt îndeplinite condițiile care garantează valabilitatea semnăturii.

În cauză, instanța a constatat că procesul-verbal R13 nr._ încheiat la data de 25.07.2013 a fost de generat și semnat electronic de către agentul constatator M. V. cu certificatul calificat emis de Certsign SA și valabil până la data de 08.01.2014. Așadar certificatul era valabil la data de 25.07.2013, când a fost aplicată semnătura electronică .

Întrucât certificatul calificat respectă condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 455/2001, pentru motivele care preced, instanța a reținut că semnătura electronică aplicată pe procesul-verbal este valabilă, iar procesul verbal este semnat, fiind respectată condiția impusă de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât a respins plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul S. N. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor aduse procesului verbal de contravenție.

Astfel, nu s-a avut în vedere că procesul verbal este completat fără a se respecta dispozițiile art.16 al.1 care prevăd că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu ,, (…) termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea’’ în mod concret, nu într-un mod evaziv cum se menționează în procesul verbal atacat.

De asemenea, a fost criticată sentința, deoarece în mod eronat instanța de fond a apreciat faptul că semnarea electronică a procesului verbal de către agentul constatator ar îndeplini cerința imperativă prevăzută de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 și că nu este necesară semnătura olografă a agentului constatator.

În drept, au fost invocate prevederile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informativă –C. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat.

Analizând sentința apelată în raport cu motivele invocate ,cu actele dosarului și dispozițiile art. 466 și următoarele cod procedură civilă, se constată că apelul este nefondat.

Prin procesul verbal . nr._ din data de 25.07.2013 emis de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-C., petentul S. N. C. a fost sancționat cu 250 lei amenda contravenționala pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin (1) din O.G. 15/2002, reținându-se că la data de 07.07.2013, pe DN 7 Km 188+900 m, pe raza localității Seaca județul V., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind făcută cu foto_ –_-_, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice SIEGMCR, iar contravenientul fiind identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADR SA.

Criticile apelantului cu privire la faptul că instanța nu a analizat motivul invocat de către apelantul petent privind nerespectarea dispozițiilor art. 16 al.1 din OG 2/2001, în sensul că procesul verbal de constatare a contravenției în litigiu nu cuprinde în mod concret termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, nu sunt de natură să conducă la anularea sentinței, având în vedere că apelantul petent și-a exercitat efectiv dreptul de a contesta procesul verbal de constatare a contravenției, plângerea fiind soluționată de către instanța competentă în conformitate cu prevederile art.10 ind.1din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea 2/1.02.2013 .

Susținerea apelantului în sensul că instanța de fond a apreciat în mod eronat că semnarea electronică a procesului verbal de către agentul constatator ar îndeplini cerința imperativă prevăzută de art. 17 din OG 2/2001 este, de asemenea, neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.11 din Ordinul nr. 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către personalul prevăzut la art. 9 alin. 1 din OG nr. 15/2002 cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR iar în conformitate cu art. 9 din OG nr. 15/2002, începând cu data de 01.10.2010 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate de rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției.

Pe de altă parte, potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

În cauza de față, se constată că procesul verbal de contravenție a cărui nulitate s-a solicitat a se constata, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate așa încât, în mod corect instanța de fond a apreciat că semnătura electronică aplicată pe procesul verbal este valabilă, având aceleași funcționalități și aplicabilități ca și semnătura olografă, astfel că procesul verbal este semnat, fiind respectată condiția impusă de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Pentru considerentele expuse, urmează ca în baza art. 480 (1) cod procedură civilă, apelul declarat să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul petent S. N. C., domiciliat în Slatina, ., jud. O., cu domiciliul procesual ales în Slatina, . nr. 33, ., ., împotriva sentinței nr. 918/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA –C. cu sediul în București, sector 6, ..401 A, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 Iunie 2014 la Tribunalul O..

Președinte,

Nuți F. O. M.

Judecător,

T. S.

Grefier,

T. A. S.

Red.N.Fl.O.M/SM

JF.C. L.

Ex.4/10 iulie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 256/2014. Tribunalul OLT