Pretentii. Sentința nr. 1184/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 1184/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 2654/104/2014

Dosar nr._ - fond contencios administrativ -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr.1184/2014

Ședința publică de la 17 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier F. F. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. F., cu domiciliul în . și pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., cu sediul în Slatina, ., județul O., având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 N.C.p.c., constată că în conformitate cu prevederile art. 95 N.C.p.c. raportat la art.10 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța, constatând că dosarul se află în stare de judecată îl reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul S. F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea taxei privind timbrul de mediu în cuantum de 1998 lei, actualizată cu rata dobânzii de la data achitării și până la data plății și plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul arată că potrivit legii contenciosului administrativ a formulat plângere prealabilă la instituția pârâtă, solicitând anulara deciziei de calcul și restituirea taxei, însă pârâta A.J.F.P. O. a refuzat restituirea sumei încasate, așa cum rezultă din adresa nr._/30.06.2014.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a achiziționat dintr-o țară membră UE, autoturismul marca OPEL, tip T98/KOMBI/FJ11, varianta ASTRA-G_CARAVAN, nr. identificare WOLOTGF_, pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa timbrului de mediu in cuantum de 1998 lei, achitată cu chitanța . nr._/11.06.2014.

Susține reclamantul că taxa se percepe cu încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor prev. de art. 34- 36 TFUE, care prevede eliminarea oricăror bariere vamale, între țările membre UE și a oricăror măsuri cu efect echivalent, fiind interzisă orice discriminare între produsele naționale și cele importate.

Astfel, diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din statele UE in scopul reînmatriculării lor în țară, în situația in care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele deja înmatriculate în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.

Se mai arată că art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect sunt aplicabile prevederile art.110 a din TFUE.

În drept, s-au invocat dispoz. art. 110 din TFUE, art. 148 alin. 2 Constituția României.

În dovedirea cererii, s-au anexat înscrisuri, respectiv:chitanța privind achitarea taxei pe poluare, decizia de calcul a taxei, cererea de restituire a taxei adresată instituției pârâte și răspunsul acesteia, actele privind înmatricularea și proveniența autoturismului.

Reclamantul a formulat la data de 03..09.2014 cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma reducerii la plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 199 lei, cerere respinsă prin încheierea din 24.09.2014, ulterior reclamantul făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 199 lei.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că taxa privind timbrul de mediu a fost introdusă prin OUG nr. 9/2013, în scopul asigurării protecției mediului și respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJE.

Această taxă nu contravine normelor europene ci asigură compatibilitatea legii interne față de dreptul comunitar. Obligația de plată intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare și se referă atât la mașinile provenite din alte state cât și cele din interiorul statului român.

Pe acest considerent, apreciază pârâta că nu mai sunt incidente în cauză prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a CE, deoarece taxa se aplică la toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Se mai arată că petentul a achitat taxa – timbrul de mediu pentru autovehiculul său de bună voie și a fost calculată conform legislației în vigoare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a achiziționat dintr-o țară membră UE autoturismul marca OPEL, tip T98/KOMBI/FJ11, varianta ASTRA-G_CARAVAN, nr. identificare WOLOTGF_, pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa timbrului de mediu in cuantum de 1998 lei, achitată cu chitanța . nr._/11.06.2014.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a temeiurilor legale invocate, instanța constată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.

Potrivit art. 110din Tratatul C.E „niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun alt stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.

Dispozițiile comunitare urmăresc să elimine restricțiile de orice natură asupra liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenite din piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cadrul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.

Art. 110 din Tratat, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre, acestea fiind libere să-și organizeze sistemele fiscale și să stabilească nivelul cotelor de impozitare cu condiția de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre.

Legislația privind taxa de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante, a suportat modificări în plan intern, ultimul act adoptat, raportat la data achitării taxei, fiind OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

Potrivit art. 4 alin 1 din această lege obligația de plată a timbrului de mediu intervine în toate situațiile, inclusiv, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în Romania, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule conform Legii nr. 571/2003, cu modificările ulteriore, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor în vigoare, la momentul înmatriculării.

Taxa privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost instituită în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și pentru necesitatea adoptării de măsuri în vederea asigurării respectării normelor de drept comunitar aplicabile.

Taxa este stabilită în limitele suveranității fiscale a României și nu încalcă dispozițiile art. 16 privind egalitatea în drepturi cât și art. 139 privind impozitele, taxele și celelalte contribuții prevăzute în Constituție și nu mai creează niciun fel de discriminare fiscală între produsele importate și cele provenite din piața internă, fiind astfel compatibilă cu Tratatul UE.

Pentru considerentele expuse, se va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamant privind restituirea taxei privind timbrul de mediu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. F., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., cu sediul în Slatina, ., județul O., ca neîntemeiată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 17 decembrie 2014.

Președinte,

G. I.

Grefier,

F. F. M.

Red.G.I./F.M.

4 ex/19.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1184/2014. Tribunalul OLT