Pretentii. Sentința nr. 438/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 438/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 395/104/2014

Dosar nr._ - contencios administrativ -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 438/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nuți F. O. M.

Grefier D. M. Ș.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. D. F. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. F. S., Slatina, ..53, județul O., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina, ., județul O. și Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, sector 6, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. F. S. pentru reclamant, lipsă celelalte părți .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 NCPC, constată, în conformitate cu prevederile art. 95 NCPC, că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Având în vedere schimbările organizatorice intervenite în cadrul A.N.A.F., în baza art. 3, art. 13 alin. 1 și art. 23 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, a art. 10 alin. 1 și alin. 2 și art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF și a Ordinului ANAF nr. 1500/01.08.2013, apreciază ca se impune conceptarea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administrației Județene a Finanțelor Publice O. .

Avocat C. F. S. depune chitanța reprezentând c/valoare onorariu de avocat .

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat C. F. S. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea paratelor la restituirea sumei de 4588 lei, achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante, plus dobânda fiscală, legală, cu cheltuieli de judecată .

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N. D. F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina și

Administrația F. Pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea actelor administrativ fiscale cât și a răspunsului la cererea sa înregistrată la AFP Slatina sub nr._/12.12.2013 prin care i s-a respins solicitarea de restituire a taxei pentru emisii poluante în cuantum de 4.588 lei și obligarea pârâtei la plata acestei sume, plus dobânda legală calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul arată că a achiziționat dintr-o țară membră UE, un autoturism marca OPEL tip T98/COMBI/EJ11/ASTRA-G-C., categoria auto M1, norme poluare E3, . W0L0TGF_, număr omologare ACPL154412C32E3/2001, număr de identificare W0L0TGF_, an fabricație 2001 și pentru care a achitat taxa pentru emisii poluante în sumă de 4.588 lei.

Potrivit prevederilor Legii 554/2004, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă AFP O., solicitând restituirea taxei pentru emisii poluante, însă cererea nu a fost soluționată favorabil.

În speță, reclamantul arată că este încălcat principiul nediscriminării produselor second-hand fabricate și înmatriculate inițial în alte țări ale Uniunii Europene față de produsele interne înmatriculate în România.

Mai mult, instituirea taxei pe poluare încalcă în mod evident principiul liberei circulații a mărfurilor(art.28 din Tratat) care prevede eliminarea oricăror bariere vamale între țările membre UE și a oricăror măsuri cu efect echivalent, fiind interzisă orice discriminare între produsele naționale și cele importate.

Între țările membre UE, inclusiv România, legislația europeană are aplicabilitate directă, având forță juridică superioară față de norma internă, astfel că atunci când cele două norme, europeană și cea națională se contrazic, are câștig de cauză norma europeană potrivit art. 148 al.2 din Constituția României.

Consideră reclamantul că perceperea taxei este ilegală în raport cu dispozițiile art. 90 TCE care prevăd că,,nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare’’.

În drept, au fost invocate prevederile art.25,28,90 din TCE, art.21 și 148 din Constituția României, Directiva 92/12 a CE, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1,7 și 11 din Legea 554/2004.

Au fost depuse la dosar, în copie, contract de vânzare cumpărare, cartea de identitate a autovehiculului, permis de circulație, chitanța . nr._ din 29.08.2012, decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante nr._ din 29.08.2012, răspunsul pârâtei AJFP O. nr._ din 23.12.2013.

Având în vedere schimbările organizatorice intervenite în cadrul A.N.A.F., în baza art. 3, art. 13 alin. 1 și art. 23 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, a art. 10 alin. 1 și alin. 2 și art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF și a Ordinului ANAF nr. 1500/01.08.2013, instanța a dispus conceptarea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administrației Județene a Finanțelor Publice O..

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând faptul că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost calculată conform Legii nr.9/2012 și nu contravine normelor Comunității Europene ci dimpotrivă asigură compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, fiind adoptată cu respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței CJCE.

Pe de altă parte, reclamantul a achitat voluntar taxa pentru emisiile poluante, conformându-se dispozițiilor legale în materie, AFP Slatina – autoritate publică administrativă fiind obligată să respecte la rândul său legislația internă.

De asemenea, consideră intimata că este neîntemeiată susținerea reclamantului că taxa pentru emisiile poluante a fost instituită cu ignorarea normelor comunitare în materie întrucât pe de o parte dispozițiile interne ce reglementează această taxă Legea 9/2012 erau în vigoare la data plății, astfel că autoritățile publice implicate nu puteau să nu se conformeze acesteia și să nu impună achitarea, iar pe de altă parte împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție nici un proces cu acest obiect, astfel încât statul român să fie obligat să restituie această taxă.

Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148 precizează pârâta că instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare legilor interne cu respectarea actului de aderare, legile cadru fiind obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Incidența în cauză a prevederilor art. 110(fostul art. 90) din Tratatul de instituire a Comunității Europene o apreciază pârâta ca fiind inexistentă, întrucât taxa pe poluare se aplică la toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, atât Tratatul CE cât și alte acte adoptate de instituțiile și organele Uniunii Europene cum ar fi Directiva 77/388/CE nu interzic perceperea unei taxe precum taxa pe poluare, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.

De asemenea, precizează intimata că principiul ,,poluatorul plătește’’ pe care se bazează și instituirea taxei pe poluare este un principiu acceptat la nivelul UE, astfel că l6 state membre ale UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

Deși legal citată, pârâta Administrația F. pentru Mediu nu a depus la dosar întâmpinare sau alte acte în apărare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE, un autoturism marca OPEL tip T98/COMBI/EJ11/ASTRA-G-C., categoria auto M1, norme poluare E3, . W0L0TGF_, număr omologare ACPL154412C32E3/2001, număr de identificare W0L0TGF_, an fabricație 2001.

Pentru înmatricularea autoturismului, reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante în valoare de 4.588 lei cu chitanța . nr._, sumă stabilită prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule înregistrată la nr._ din 29.08.2012.

Reclamantul a solicitat la AJFP O. restituirea taxei plătite și, urmare refuzului, acesta solicită în instanță restituirea taxei în cuantum de 4.588 lei, cu dobânda legal aferentă și cheltuieli de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată.

În conformitate cu prevederile art.110 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.

Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă pe poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalentul taxelor vamale la import.

Deși legea internă aplicabilă, respectiv OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012, prin OUG nr. 1/30.01.2012 s-a prevăzut că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i, art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 și care se referă la prima transcriere a dreptului de proprietate, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2013, aspect care demonstrează că discriminarea menționată anterior, persistă în legislația română actuală.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Practic, prin instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, indiferent de modalitatea de determinare a ei potrivit Legii nr. 9/2012, și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite prin art. 214 al. 1 – 3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de poluare în taxa de mai sus.

Textul art. 110 din Tratatul CEE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa pentru emisiile poluante produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand), cu ocazia vânzărilor

ulterioare, cel puțin pentru anul 2012, dat fiind dispozițiile OUG nr. 1/2012 ce au suspendat aplicarea legii pentru această categorie de autovehicule până la data de 1 ianuarie 2013.

Se reține că la 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ,, Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională’’. Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C.263/10 N. c.Statul Român.

În consecință, se constată că în mod nelegal s-a impus plata taxei pentru emisiile poluante și având în vedere art. 110 din Tratatul Comunității Europene, urmează ca acțiunea reclamantului să fie admisă și să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 4.588 lei.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii fiscale, se apreciază că și aceasta este întemeiată, jurisprudența CJE stabilind că în situația în care un stat membru al Uniunii Europene a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabili având dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă, din acest drept decurgând și principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.

În același sens, în cauza C-565/11, M. I. împotriva A.F.P. Sibiu, A.F. Mediu, Curtea declarând că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

În consecință, se va dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale calculată de la data achitării taxei și nu de la data formulării cererii, așa cum prevăd dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.

Văzând și dispozițiile art. 453 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul N. D. F. cu domiciliul în Slatina, ., ..., județul O. și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. F. S., Slatina, ..53, județul O., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice

O., cu sediul în Slatina, ., județul O. și Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, sector 6 și obligă pârâtele să restituie taxa pentru emisii poluante în valoare de 4.588 lei, cu dobânda fiscală calculată de la data achitării taxei, 29.08.2012, până la data restituirii efective.

Obligă pârâtele la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 Aprilie 2014 la Tribunalul O..

Președinte,

Nuți F. O. M.

Grefier,

D. M. Ș.

Red.N.Fl.O.M/SM

Ex.5/6 mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 438/2014. Tribunalul OLT