Pretentii. Sentința nr. 700/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 700/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 138/104/2013
Dosar nr._ - contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr. 700/2014
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nuți F. O. M.
Grefier D. M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta B. D., cu domiciliul în Corabia, ., nr.26, județul O., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Corabia, cu sediul în Corabia, ., nr.64, județul O. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 NCPC, constată, în conformitate cu prevederile art. 95 NCPC, că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Având în vedere schimbările organizatorice intervenite în cadrul A.N.A.F., în baza art. 3, art. 13 alin. 1 și art. 23 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, a art. 10 alin. 1 și alin. 2 și art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF și a Ordinului ANAF nr. 1500/01.08.2013, apreciază ca se impune conceptarea în cauza în cauză, în calitate de pârât, S. F. Orășenesc Corabia și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B. D. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Corabia și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtele să-i restituie suma de 2697 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În fapt, reclamanta arată că în anul 2008 a cumpărat autoturismul categoria M1, marca Volkswagen, tip 1J/SCAKQX01/GOLF, cu număr de identificare WVWZZZ1JZXW165687, normă de poluare E2, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 6 iunie 1999.
Precizează reclamanta că a achitat suma de 2697 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._ din 22.07.2008, sumă calculată în baza deciziei emise de AFP Corabia la data de 22.07.2008.
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 09.08.2012, reclamanta a solicitat pârâtei AFP Corabia, restituirea sumei de 2.697 lei, însă prin adresa din data de 13.08.2012 i s-a comunicat că această taxă nu poate fi restituită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.110 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 alin.2 din Constituția României, dispozițiile Legii 554/2004 și OG 9/2000.
Au fost depuse la dosar, în copie, cartea de identitate a vehiculului,, anexă la certificatul de înmatriculare, chitanța . nr._ din 22.07.2008, decizia de calcul al taxei pe poluare nr._ din 22 iulie 2008, răspunsul AFP Corabia nr._ din 13.08.2012.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Corabia a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând faptul că taxa de poluare a fost introdusă prin OUG 50/2008 și nu contravine normelor Comunității Europene ci dimpotrivă asigură compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, fiind adoptată cu respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței CJCE.
Pe de altă parte, reclamanta a achitat voluntar taxa pe poluare conformându-se dispozițiilor legale în materie, autoritatea publică administrativă fiind obligată să respecte la rândul său legislația internă.
De asemenea, consideră intimata că taxa pe poluare a fost instituită cu aplicarea normelor comunitare în materie, întrucât pe de o parte dispozițiile interne ce reglementează această taxă OUG 50/2008 erau în vigoare la data plății, astfel că autoritățile publice implicate nu puteau să nu se conformeze acesteia și să nu impună achitarea, iar pe de altă parte împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție nici un proces cu acest obiect, astfel încât statul român să fie obligat să restituie această taxă.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148 precizează pârâta că instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare legilor interne cu respectarea actului de aderare, legile cadru fiind obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Incidența în cauză a prevederilor Art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene o apreciază pârâta ca fiind inexistentă, întrucât taxa pe poluare se aplică la toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, atât Tratatul CE cât și alte acte adoptate de instituțiile și organele Uniunii Europene cum ar fi Directiva 77/388/CE nu interzic perceperea unei taxe precum taxa pe poluare, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
De asemenea, precizează intimata că principiul ,,poluatorul plătește’’ pe care se bazează și instituirea taxei pe poluare este un principiu acceptat la nivelul UE, astfel că l6 state membre ale UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.115 C.p.c.
Deși legal citată, pârâta Administrația F. pentru Mediu nu a depus la dosar întâmpinare sau alte acte în apărare.
Prin încheierea din data de 24 aprilie 2013, constatând că reclamanta B. D. nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, în sensul de a depune la dosar certificatul de înmatriculare dintr-un stat membru UE tradus, în conformitate cu dispozițiile art.155 ind.1 cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea cauzei.
La data de 25 aprilie 2014, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, anexând la dosar, certificatul de înmatriculare tradus în limba română..
Având în vedere schimbările organizatorice intervenite în cadrul A.N.A.F., în baza art. 3, art. 13 alin. 1 și art. 23 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, a art. 10 alin. 1 și alin. 2 și art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF și a Ordinului ANAF nr. 1500/01.08.2013, instanța a dispus conceptarea în cauza, în calitate de pârât, a Serviciului F. Orășenesc Corabia.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că, în anul 2008, reclamanta a cumpărat autoturismul categoria M1, marca Volkswagen, tip 1J/SCAKQX01/GOLF, cu număr de identificare WVWZZZ1JZXW165687, normă de poluare E2, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 6 iunie 1999.
Pentru înmatricularea autoturismului, reclamanta a achitat taxa pe poluare în valoare de 2.697 lei cu chitanța . nr._ din 22.07.2008, sumă stabilită prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule din data de 22 iulie 2008.
Reclamanta a contestat decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule și, ca urmare a refuzului restituirii sumei, aceasta solicită în instanță restituirea taxei în cuantum de 2.697 lei.
Potrivit prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, „Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. La organul fiscal competent face trimitere și Ordinul nr. 1899/2004 al M.F.P.
Cererea reclamante vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamanta o consideră nedatorată, o îndrituiește pe aceasta să se adreseze instanței de judecată.
În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie pentru a-și putea înmatricula autoturismul și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului de soluționare favorabilă a cererii sale.
Întrucât, obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu sunt incidente în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
În demersul său de restituire a sumei considerată contrară normelor comunitare, reclamanta a contestat și decizia de calcul, însă decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Administrația F. pentru Mediu are în cauză calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile
O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare calculată și plătită de reclamant, taxă pe care reclamantul solicită să-i fie restituită.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
În aplicarea prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, reclamanta este îndreptățită să i se restituie taxa de poluare.
În astfel de situații Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (a se vedea: CJC, cazul nv. 68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impots . cauza conexată m. C- 290/05 și C-333/05 Nâdasdi și N. parag. 61-70).
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, instanța
constată că acțiunea este întemeiată, urmând a fi obligați pârâții să restituie taxa pe poluare în valoare de 2.697 lei, către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. D., cu domiciliul în Corabia, ., nr.26, județul O., în contradictoriu cu pârâții S. F. Orășenesc Corabia cu sediul în Corabia, ., nr.64, județul O. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6 și obligă pârâții să restituie taxa pe poluare în valoare de 2.697 lei, către reclamantă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 Iunie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, Nuți F. O. M. | ||
Grefier, D. M. Ș. |
Red.N.Fl.O.M./SM
Ex.5/8 iulie 2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 698/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 702/2014. Tribunalul OLT → |
|---|
