Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2014. Tribunalul OLT

Decizia nr. 40/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 14557/311/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

contencios administrativ și fiscal

DECIZIE Nr. 40/2014

Ședința publică de la 10 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. S. O.

Judecător G. I.

Judecător M. C. P.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul petent M. M. I., domiciliat în P., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 2896/22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata D. S. O. - OCOLUL SILVIC SLATINA, județul O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: prin încheierea de ședință din data de 08.11.2012, judecarea recursului a fost suspendată potrivit art.244(1) pct. 2 Cod procedură civilă și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 12.02.2014, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța, reține cauza în pronunțare în vederea perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._, recurentul petent M. M. I., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2896/22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata D. S. O. - Ocolul Silvic Slatina, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2012.

Prin încheierea din data de 08.11.2012, judecarea recursului a fost suspendată potrivit art.244(1) pct. 2 Cod procedură civilă, la cererea recurentului petent, urmare a cercetărilor penale ce se efectua asupra numitului M. C., agentul constatator ce a în tocmit procesul-verbal de contravenție .

Prin ordonanța din 25.01.2013, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Slatina în dosarul penal nr. 6441/P/2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului M. C..

De la acea dată și până în prezent niciuna din părțile implicate în procedură nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei .

Potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de an de zile.

În cauza de față, de la data suspendării până în prezent, a trecut mai mult de 1 an de zile, fără ca vreo parte să solicite repunerea pe rol a cauzei, situație în care se va constata perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul formulat de recurentul petent M. M. I., domiciliat în P., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 2896/22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata D. S. O. - Ocolul Silvic Slatina, județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014 la Tribunalul O..

Președinte,

I. S. O.

Judecător,

G. I.

Judecător,

M. C. P.

Grefier,

M. B.

Red. G.I./25 Aprilie 2014

Tehnored. M.B.

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2014. Tribunalul OLT