Pretentii. Sentința nr. 860/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 860/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 2053/104/2014
Dosar nr._ - fond contencios administrativ -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr.860/2014
Ședința publică de la 24 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier F. F. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul O. C., cu domiciliul în Piatra comuna Radomirești, . și pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. – SERVICUL FISCAL MUNICIPAL CARACAL, cu sediul în Slatina, ., județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, sector 6 având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 N.C.p.c., constată că în conformitate cu prevederile art. 95 N.C.p.c. raportat la art.10 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției prescripției acțiunii, invocată de pârâta A.J.F.P. O. prin întâmpinare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul O. C. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. - Serviciul Fiscal municipal Caracal și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 9.972 lei, reprezentând taxă de poluare plus dobânda legală și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca FORD, nr. de identificare WF0NXXGCANWS20495, pe care l-a înmatriculat în țară precizând că pentru această operațiune a fost nevoit să achite taxa de poluare în sumă de 9.972 lei, achitată cu chitanța ., NR._/05.05.2008.
Deși a formulat cerere de restituire a taxei, pârâta A.F.P. Caracal a refuzat restituirea sumei încasate.
Consideră că taxa de poluare este nelegală și incompatibilă cu dreptul european, fiind încălcate prevederile art. 110 din Tratatul C.E, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, conform art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prin legea nr.157/2005 România ratificând Tratatul pentru aderarea la Uniunea Europeană, în continuare fiind exemplificate mai multe hotărâri pronunțate de Curtea Europeană de Justiție.
Au fost anexate în copie: decizie de calcul a taxei de poluare, chitanța de achitare a taxei de poluare, cererea de restituire adresată instituției pârâte și răspunsul acesteia, acte privind înmatricularea autoturismului, dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției formulării acțiunii de restituire, în conformitate cu prevederile art.131 din OG 92/2003, potrivit cărora „dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat nastere acest drept”. Petentul a achitat suma de 9.972 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare cu chitanța . nr._/05.05.2008, termenul de prescripție începând să curgă de la 01.01.2009 și terminându-se la 31.12.2012.
Pârâta precizează că reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare înregistrată sub nr.OT_/24.03.2014, după împlinirea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, iar acesta nu a întreprins în această perioadă de 5 ani nici o acțiune sau cerere care să întrerupă acest termen.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a achitat voluntar taxa de primă înmatriculare, conformându-se dispozițiilor legale în materie. Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă de poluare, introdusă în România începând cu 01.01.2007 prin legea nr.343/2006, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și este considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu normă de poluare mare.
De asemenea, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, Guvernul României a emis la 21.04.2008, ordonanța de urgență 50/2008, prin care a modificat taxa de primă înmatriculare, aceasta intrând în vigoare la 01.07.2008.
Astfel, OUG nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Deși legal citată, pârâta Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată de reclamant este prescrisă, urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente.
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca FORD, nr. de identificare WF0NXXGCANWS20495, pe care l-a înmatriculat în țară precizând că pentru această operațiune a fost nevoit să achite taxa de poluare în sumă de 9.972 lei, achitată cu chitanța ., NR._/05.05.2008.
Potrivit art. 135 din Codul de procedură fiscală, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
În cauză, se constată că termenul începea să curgă de la 01.01.2009 și se împlinea la data de 31.12._, iar acțiunea a fost introdusă la instanță la expirarea acestui termen, respectiv, 5.06.2014, astfel că se va respinge acțiunea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul O. C., cu domiciliul în Piatra comuna Radomirești, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O., cu sediul în Slatina, ., județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, sector 6, ca prescrisă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 24 septembrie 2014.
Președinte, G. I. | ||
Grefier, F. F. M. |
Red.GI/FM
5 ex/25.09.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 398/2014. Tribunalul OLT | Pretenţii. Sentința nr. 698/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








