Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 474/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 474/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1582/85/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 474/2015
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A. P.
GREFIER D. E. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. L. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Flucuș D. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii
Reprezentantul reclamantului apreciază că Tribunalul Sibiu este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 95 Cod procedură civilă coroborat cu art.10 Legea 554/2004.
În continuare, reprezentantul reclamantului declară că prin precizarea formulată a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta AJFP Sibiu, având în vedere locul achitării taxei.
Instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B..
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea excepției.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., instanța apreciază că este fondată motiv pentru care o admite având în vedere raportul juridic dedus judecății și subiectele acestui raport. Instanța constată că față de dispozițiile OUG 50/2008 coroborate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 92/2003 R, este subiect al raportului juridic fiscal, organul fiscal care calculează și încasează taxa de poluare este ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU care în temeiul acestor dispoziții legale, a acționat în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public. Prin urmare, obligația de restituire nu revine Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., în temeiul dispozițiilor legale indicate, nefiind justificată calitatea procesuală pasivă, motiv pentru care excepția va fi admisă, în contextul în care pârâta AFM București răspunde obligației de restituire a taxei fiind instituția care a beneficiat de aceste sume, virate acesteia de către încasator.
În continuare, reprezentantul reclamantului declară că nu mai are alte cereri de formulat, iar în probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariul de avocat.
În temeiul art. 254-255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le utile și concludente soluționării cauzei, apoi constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 Cod procedură civilă.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată ulterior, obligarea pârâtelor la suma de 2798 lei din care suma de 1772 lei percepută cu titlu de taxă de poluare și 1026 lei penalități calculate până la data de 08.04.2014. cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Constată că cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.04.2014 la această instanță reclamantul C. L. a chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1772 lei reprezentând taxa de poluare pentru autoturisme pe care a achitat-o la 11.05.2010, la plata dobânzii aferente acestei sume de la data plății până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat, în esență, că în anul 2010, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Mondeo dintr-un stat al Uniunii Europene însă pentru a-l înmatricula în România i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008. Pârâtul a pretins și a încasat astfel o plată nedatorată, prin încălcarea dispozițiilor art. 110 TFUE (90 din Tratatul Comunității Europene), dispoziții direct aplicabile în dreptul intern potrivit art. 148 alin.2 Constituția României.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 și 7 din Legea 554/2004, art. 25, 28 și 90 Tratatul CE, art. 70 alin. 1 din OG 93/2002, art. 453 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 300 lei.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii față de AFP care este doar un simplu încasator al taxei virată în fondul Administrației F. pentru Mediu București.
Pe fondul cererii pârâta a arătat, în esență, că nu este aplicabilă în speță Cauza T., că este obligată prin dispoziții legale să încaseze această taxă și că dobânda nu poate fi acordată decât de la data cererii de restituire, conform art. 124 cod de procedură fiscală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205,227 al.3 și următoarele cod de procedură civilă, art. 1, 7-11 și următoarele Legea 554/2004, OUG 50/2008, HG 868/2008.
Pârâta Administrația F. pentru Mediu București nu a formulat întâmpinare.
Reclamantul nu a răspuns la întâmpinare.
În cauză nu s–au administrat alte probe cu excepția înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că în anul 2010, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Mondeo dintr-un stat al Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată la 09.01.1995 în Germania însă pentru a-l înmatricula în România i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 achitată conform chitanței de plată . nr._/11.05.2010.
Întrucât taxa pe poluare se circumscrie sferei regimului general de impozitare a mărfurilor ea va fi analizată în raport cu art. 110 T.F.U.E (fost art. 90 TCE).
Reglementarea comunitară cuprinsă în art. 110 T.F.U.E. statuează în sensul că:
,, Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Reglementarea națională:
La data solicitării emiterii deciziei de calcul erau în vigoare dispozițiile OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona).
Reglementarea națională impune obligația de plata a taxei de poluare “cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”.
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei pretinderi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ.
În realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale ( hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 – Admministrazionedelefinanzedello Stato c. Simmenthal Spa. ), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun a fi protejate pe cale jurisdicțională.
Cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a.,urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Ulterior, tot Curtea de Justiției Europeană a luat în discuție, în cauza N., toate modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, respectiv prin OUG nr. 117/2009, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 114/2008 a constatat că textul legal în toate variantele sale instituie și respectiv menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule cumpărate din alte state membre și înmatriculate inițial în acel stat membru.
Astfel, Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxă de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională, anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, ca efect al aderării statului nostru la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, acestea precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legea internă.
Potrivit art.141 alin.2 din Constituția României, judecătorului național îi revine obligația de a înlătura de la aplicare normele din dreptul intern care contravin reglementărilor comunitare.
În concluzie, se constată că O.U.G. nr.50/2008 (în varianta în vigoare la data emiterii deciziei de calcul a taxei) îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art.110 TFUE, consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
Constatarea inexistenței unui drept de creanță fiscală și, corelativ, a obligației de achitare a taxei de poluare din partea reclamantului pentru autoturismul importat, lipsește de temei refuzul autorității publice pârâte de a proceda la satisfacerea cererii reclamantului de restituire a taxei achitate, astfel că se impune sancționarea acestei obligații.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1 și 8 Legea nr. 554/2004, instanța va admite acțiunea reclamantului față de ambele pârâte, așa cum au fost precizate, sens în care va dispune restituirea sumei de 1772 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
În ceea ce privește cererea de obligare la dobânda fiscală de la data plății taxei, pârâta a invocat dispozițiile art. 70 și 124 OG 92/2003 apreciind că dobânda nu poate fi calculată decât începând cu data formulării cererii de restituire a taxei și până la momentul restituirii integrale.
În această privință, instanța învederează cauza CJUE C-565/11 ( M. I. împotriva AFP Sibiu și AFM București) potrivit căreia „ atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau sumelor reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei…Principiul obligării statelor membre să restituie cu dobânda taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept”(paragraful 21,22).
Curtea a interpretat dreptul Uniunii în sensul că „se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal (art. 70 și 124 OG 92/2003), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Aplicând principiul supremației dreptului Uniunii, instanța va înlătura dispozițiile naționale contrare acestuia și va obliga pârâtele la plata dobânzii legale calculată conform art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Cheltuieli de judecată
Văzând dispozițiile art. 451 cod de procedură civilă instanța va obliga pârâtele căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 800 lei, reprezentând: 300 lei taxa judiciară de timbru și 500 lei onorariu avocat justificat cu chitanțele 329/04.04.2014-fila 17 și 333/11.05.2014 – fila 46.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul COCOLOS L. cu domiciliul în Sibiu, ., ., . în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în Sibiu, .. 17, jud. Sibiu, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 1772 lei, reprezentând taxa de poluare achitată conform chitanței de plată . nr._/11.05.2010 precum și să plătească dobânda legală aferentă acestei sume, calculată conform art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă pârâtele de mai sus să plătească reclamantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu DGRFP B..
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul Sibiu, sub sanctiunea nulitatii.
Pronunțată in ședința publica din 13.03.2015
PREȘEDINTE,
L. A. P.
GREFIER,
D. E. P.
Red. L.A.P.20.04.2015
Tehnored. D.E.P.21.04.2015
Ex. 5
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 665/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 348/2015.... → |
|---|
