Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 553/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 553/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2163/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 553/CA
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier C. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei contencios administrativ privind pe reclamant B. I. și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 10.03.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 20 mai 2014, reclamantul B. I. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.895 lei, percepută cu titlu de taxă de poluare;
- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale asupra acestei sume de la data efectuării plății (15.04.2009) și până la data plății efective;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență că, a cumpărat un autoturism, second hand, marca Volkswagen achiziționat din Germania, pentru care i s-a impus, în vederea înmatriculării, achitarea taxei pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, taxă neconformă cu dispozițiile art. 110 din T.F.U.E.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., urmare a transmiterii legale a calității procesuale pasive, ca efect al reorganizării prin fuziune prin absorbție, conform dispozițiilor art.10 alin.(1) și alin.(3) raportat la art.11 alin.(3) din O.U.G. nr.74/2013, art.23 alin.(4) și alin.(5) din H.G. nr.520/2013 și art.5 raportat la art.2 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.1500/ 2013, prin întâmpinarea depusă la data de 23 decembrie 2014, a solicitat respingerea acțiunii față de organul fiscal chemat în judecată, în condițiile în care reorganizarea a transformat fosta D.G.F.P Sibiu în AJFP Sibiu aflată în subordinea DGRFP B..
S-a arătat că, autoritatea administrativ fiscală este doar un simplu încasator, întrucât sumele plătite nu se fac venit la bugetul de stat ci constituie venit la bugetul fondului pentru mediu administrat de către Administrația F. pentru Mediu.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea dobânzii legale a arătat că aceasta se datorează în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003, doar de la data formulării cererii de restituire.
Sub aspectul compatibilității dispozițiilor naționale cu cele ale art. 110 T.F.U.E. s-a arătat că, în speță nu s-a făcut dovada unui efect protecționist prin instituirea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat s-a solicitat a se face aplicarea art.451 alin.(1) Cod de procedură civilă, în sensul obligării doar la plata cheltuielilor necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Pârâta, Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că pârâta de rang 1 are calitate procesuală, raportat la faptul că este încasatorul, colectorul acestei taxe iar cu privire la fondul cauzei a arătat că caracterul discriminatoriu există, stare de fapt stabilită prin hotărârea pronunțată în cazul T. de Curtea Europeană de Justiție.
Referitor la cheltuielile de judecată, a arătat că reclamantul are dreptul la repararea pagubelor materiale suferite, conform legii.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține în fapt următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, tip 253/Transporter cu număr de identificare WV2ZZZ25ZFH077407 iar prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule cu nr._ din 14.04.2009 s-a stabilit o taxă de poluare în sumă de 4.895 lei sumă achitată cu chitanța . nr._ din 15.04.2009 (filele 8 - 9).
Analizând cererea de restituire prin prisma neconformității taxei pe poluare percepute și a refuzului de restituire a organului fiscal cu prevederile art. 110 par.1 T.F.U.E. Tribunalul, constată că acțiunea este fondată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește obligația de plată a taxei pe poluare justificată prin întâmpinare Tribunalul, având în vedere argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr.24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.1 din 03.01.2012 și a art.330 ind.7 alin.(4) din vechiul Cod de procedură civilă urmează a respinge ca nefondate susținerile pârâtei conform jurisprudenței C.J.U.E., invocate de Î.C.C.J., autoritățile naționale fiind culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul uniunii europene.
Rezultă că dreptul la restituirea unei plăți nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul Uniunii Europene prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.
Reclamantul a contestat incompatibilitatea taxei cu dispozițiile comunitare, apreciind că refuzul organului administrativ fiscal, organ fiscal abilitat cu încasarea și restituirea taxei, este nejustificat în raport cu dispozițiile legislației Uniunii Europene.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.8 alin.(1) din Legea nr. 544/2004, instanța de contencios administrativ este investită cu o cerere de cenzurare a refuzului administrativ de a soluționa favorabil o cerere, vizând dreptul contribuabilului de a solicita rambursarea taxei pe poluare achitată cu încălcarea dreptului comunitar ulterior constatării incompatibilității reglementării naționale cu dreptul Uniunii Europene prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.04.2011, cauza C-263/10 N. la 07.07.2011 și cauzele conexate C-29/11 și C-30/11, Sfichi și I..
Anularea actului administrativ fiscal, în cazul de față a actului prin care s-a realizat operațiunea tehnico-administrativă de evaluare a deprecierii autovehiculului introdus în România din alt stat membru al U.E., conform art.7, art.10 din O.U.G. nr. 50/2008, art.5 alin. (20) și art. 8 din H.G. nr. 686/2008, art. 1.3 lit. d) și art. 1.4 al anexei 1 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 986/2008, nu reprezintă o condiție prealabilă obligatorie pentru a se putea cenzura refuzul nejustificat de restituire a acestei sume, percepută cu acest titlu.
În sprijinul acestei susțineri se pot invoca dispozițiile art.117 lit. d) din Codul de procedură fiscală care, în ipoteza în care s-ar îmbrățișa opinia pârâtei ar fi lipsit de aplicabilitate pentru că, dacă restituirea unor sume achitate ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale impune obligatoriu anularea titlului de creanță ar fi aplicabile dispozițiile art.117 lit. a) din același act normativ, întrucât efectul retroactiv al nulității/anulabilității determină inexistența actului administrativ în temeiul căruia sumele au fost achitate (fiind în prezența unor sume încasate fără titlu de creanță).
Pe cale de consecință, pentru argumentele arătate nu poate fi apreciată ca fiind conformă cu principiul comunitar al echivalenței (care presupune că, pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului comunitar nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și, cel al efectivității (care presupune că regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) interpretarea pârâtei.
În această interpretare, invocarea inexistenței condiției actului vătămător, ca urmare a emiterii unei deciziei de calcul a taxei pe poluare în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare la data încasării sumei cu acest titlu ar însemna o restrângere a termenului de prescripție de 5 ani în materie fiscală, prevăzută de art. 135 Cod procedură fiscală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții (camera a patra) din 8 septembrie 2011, în cauzele conexate C-89/10 și C-96/10 O, Beef NV și Frans Bosschaert c/a BelgischeStaat, Hotărârea Curții din 17 noiembrie 1998, în cauza C-228/96, Aprilie SRL-în lichidare c/a Administrazione della Finanzedello Stato).
Reglementarea comunitară cuprinsă în art. 110 T.F.U.E. statuează în sensul că:
,, Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Reglementarea națională:
Prin hotărârile preliminare pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.07.2011, par.58-60, cauza C-263/10 N., par.27 s-a concluzionat în sensul că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr.50/2008, prin O.U.G. nr.208/2008,O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și O.U.G. nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a stabilit deci că reglementarea națională are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre iar prin aceasta se contravine art.110 T.F.U.E.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor C.J.U.E., care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în toate formele legiferate, contravine prevederilor art.110 T.F.U.E., principiul supremației dreptului european determină concluzia că, aceste din urmă dispoziții legale prevalează (a se vedea în acest sens și Ordonanțele Curții din 9 martie 2011, V. VinelIjac, c-336/10, A. B., c-377/10, cauzele reunite A. I. Ș., C-29/11 și A. I., c-30/11, Ordonanțele din 8 aprilie 2011, cauzele reunite D. I. O., c-136/10, .., c-178/10 și Ordonanțele din 13 iulie 2011, C. N. V., c-335/10, L. D., C-438/10, S. A. M., C-573/10).
Efectele hotărârilor preliminare, începând cu cauza T. sunt cele arătate în jurisprudența constată a Curții de Justiție a Uniunii Europene și anume că: „ interpretarea pe care, în exercitarea competenței care îi este conferită de art. 177 (devenit art. 267 din T.F.U.E.), Curtea de justiție o dă unei reguli de drept comunitar, califică și definește, atunci când este necesar, sensul și sfera acestei reguli din momentul intrării sale în „vigoare” (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunțată în cauza C-61/79, Denkavititaliana c-a Administrazione delle Finanze Dello Stato, par.16; Hotărârea din 2 februarie 1998, pronunțată în cauza C-24/86, Blaizot c/a Universității din Liège și alții, par. 27, Hotărârea din 15 decembrie 1995, pronunțată în cauza C-415/93, Bosman și alții c-a Union Royale Belgedes Societes de Football Asociation și alții, par. 141).
Autoritățile naționale nu pot invoca o culpă a contribuabilului care nu a apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care, conform jurisprudenței C.J.U.E. invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție acestea sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Rezultă că dreptul la restituirea plății nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul U.E. prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.
Întrucât, în virtutea efectului ergo omnes și aplicării retroactive a hotărârii preliminare a Curții de Justiție, hotărârea preliminară pronunțată este obligatorie pentru toate instanțele naționale care sunt investite cu acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența O.U.G. nr.50/2008, Tribunalul urmează ca, aplicând norma comunitară, conform interpretării date de Curte art. 110 T.F.U.E., să admită acțiunea în ceea ce privește dreptul de restituire.
Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciind că taxa încasată în temeiul dispozițiilor fiscale naționale, de la momentul introducerii în România a autoturismului, contrare dreptului uniunii europene, este nedatorată, urmează ca în conformitate cu prevederile art.117 alin.(1) lit. d) și alin.(9) din Codul de procedură fiscală și respectând principiul efectivității, în ceea ce privește condițiile de exercitare a acțiunii în restituirea plății nedatorate în forma reglementată prin legislația națională în temeiul autonomiei procedurale, urmează a dispune restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii legale dispozițiile art.120 din Codul de procedură fiscală reglementează nivelul majorărilor de întârziere menționat de reclamantă.
Potrivit dispozițiile art.124 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat dobânda datorată reclamantei se situează la nivelul majorării de întârziere prevăzut de art.120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la perioada pentru care se calculează aceste dobânzi, dispozițiile art.124 alin. (1) Cod procedură fiscală fixează două termene de la care încep să curgă dobânzile și anume cel prevăzut de art.117 alin. (2) Cod procedură fiscală și cel prevăzut de art.70 Cod procedură fiscală și de Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice.
Aceste dispoziții legale trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a prevederilor art.148 alin. (2) și (4) din Constituția României, conform cu care organul fiscal este obligat să dea prioritate dispozițiilor europene, în cazul în care este în situația de a aplica legea.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu, cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu având ca obiect, restituirea taxelor percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – reglementare națională care limitează dobânzile care trebuie plătite de statul menționat aferente taxelor restituite, care a concluzionat: „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 T.F.U.E., acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.”.
În sprijinul acestei soluții este și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Conform Curții, o creanță împotriva statului, ca urmare a plății nejustificate a unui impozit sau a unei taxe, reprezintă o valoare patrimonială și poate fi considerată un ,,bun,, în baza primei teze a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție (a se vede în acest sens S.A Dangeville c/a Franței, cauza nr._/97, par.48, Cabinet Diot și S.A. Gras Savoye c/a Franței, cauza nr._/99 și_/99, par.26 și BulvesADc/a Bulgariei, cauza nr.3991/03).
Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata dobânzii legale în materie fiscală de la data plății și până la data restituirii.
În baza art.453 alin.(1) raportat la art.451 alin.(1) Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocat.
În ceea ce privește cererea de apreciere a onorariului de avocat prin prisma dispozițiilor art.451 alin.(2) Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a respinge argumentele pârâtei pentru următoarele argumente:
Potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional criteriile de apreciere impun instanței cercetarea atât a amplitudinii cât și a complexității activității avocațiale, ceea ce este greu de apreciat, dacă admitem că este o chestiune foarte subiectivă (a se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale a României nr. 1444/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din vechiul Cod de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2012, respinsă, precum și jurisprudența Curții Constituționale la care aceasta trimite).
Curtea Europeană a Drepturilor omului are o jurisprudență constantă în sensul că “un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil”( a se vedea, spre exemplu, Hotărârea CEDO din 14 decembrie 2006, pronunțată în cauza D. D. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 august 2007 și Hotărârea CEDO din 29 martie 2011, pronunțată în cauza C. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 6 ianuarie 2012, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite, Hotărârea CEDO din 7 decembrie 2010, pronunțată în cauza M. N. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 7 iunie 2011, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite, Hotărârea CEDO din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. ș.a. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010).
În cauză munca prestată de avocat a fost reală și efectiv desfășurată și dovedită cu chitanța nr.919/05.03.2015, eliberată de avocat și care atestă plata și încasarea onorariului (fila 39), conform art.452 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. I., CNP_, domiciliat în ., județul Sibiu, cu domiciliul procesual ales în Sibiu, ..15, județul Sibiu, la sediul profesional al Cabinet de avocat R. R. împotriva pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul procesual în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr.17, județul și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 și în consecință:
Obligă pârâtele la restituirea sumei de 4.895 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii legale, în materie fiscală, calculate de la data plății, respectiv, 15.04.2009 și până la restituire.
Obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei în favoarea reclamantului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 17.03.2015.
Președinte
M. O.
Grefier
C. D.
Red. M.O.-17.03.2015
Listat C.D.- 17.03.2015
Ex. 5
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|
