Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 1273/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 1273/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 3429/85/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

SENTINȚA Nr. 1273/2015

Ședința publică de la 22 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. A. P.

GREFIER D. E. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. D T. RO S.R.L. și pe pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., S. F. ORĂȘENESC AVRIG și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 10 Legea 554/2004.

Apoi constată că prin întâmpinarea depusă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat admiterea acțiunii doar împotriva pârâtei Administrația F. Pentru Mediu, apărare pe care instanța o califică ca fiind excepția lipsei calității procesual pasive a instituției financiare și o pune în discuție.

Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanța având în vedere obiectul acțiunii, înscrisurile depuse la dosar apreciază că aceasta nu este fondată și o respinge având în vedere că potrivit prevederilor art. 36 Cod procedură civilă există identitate între pârâții chemați în judecată și persoanele obligate să răspundă pretențiilor reclamantului potrivit raportului juridic dedus judecății. Instanța reține că reclamantul solicită restituirea unei taxe calculate și încasate de acest pârât, astfel încât, raportul juridic fiscal care stă la baza pretențiilor reclamantei s-a încheiat între reclamant și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu iar acest fapt conferă pârâtei calitate procesuală pasivă. Pentru aceste considerente excepția invocată va fi respinsă ca neîntemeiată.

În continuare, din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B..

Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., având în vedere înscrisurile depuse la dosar apreciază că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, context în care admite excepția invocată.

Având în vedere actele dosarului și față de faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, apoi constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 10.09.2014 de reclamantul S.C. D T. RO S.R.L. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., S. F. ORĂȘENESC AVRIG și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU s-a solicitat:

  1. Anularea Deciziei de calcul nr. 750 din data de 23.10.2013;
  2. Obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 8822 lei reprezentând timbrul de mediu reactualizată cu dobânda fiscală aferentă, calculată conform art. 124 cod de procedură fiscală, până la data plății efective
  3. Plata, de către pârâtă, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în această cauză.

În motivarea acțiunii se invocă în esență faptul că temeiul de drept pentru calcularea și perceperea taxei de poluare pentru autoturisme îl constituie dispozițiile OUG 9/2013, prevederi legale care contravin reglementărilor comunitare, care prevăd în art. 110 paragraful 1 din tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene ca nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, urmărindu-se în acest mod reglementarea și asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de discriminare.

Apreciază reclamanta că aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația înc are au fost deja înmatriculate în țara de proveniență iar pentru autovehiculele reînmatriculate în România această taxă nu se percepe.

Reclamanta invocă dispozițiile Constituționale potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne și considerentele deciziei Curții Europene de Justiție în cazul Simmenthal, care obligă judecătorul național să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă, sau a unei proceduri constituționale.

În drept au fost invocate Legea 554/2004, art. 110 Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și art. 148 Constituția României.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri: copie chitanță, copie decizie de calcul, răspunsul pârâtului la cererea de restituire, carte de identitate și certificat de înmatriculare auto, factură de achiziționare.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 300 lei.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare (fila 32) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii îndreptate împotriva A.J.F.P. Sibiu ca netemeinică și nelegală și obligarea doar a pârâtului Administrația F. pentru Mediu București la restituirea sumei, având în vedere că organul fiscal este doar simplu încasator iar taxa se face venit la alt buget A.F. Mediu sens în care invocă practica deja creată a Tribunalului Sibiu.

În fapt, pârât a arătat că legislația în vigoare este constituțională, reflectă voința legiuitorului și nu contravine prevederilor din Tratatul Comunității Europene. Prin OUG 9/2013 legiuitorul român a înlăturat discriminarea indirectă pe care o invocă reclamanta în sensul că sunt obligați să plătească taxa de poluare atât autovehiculele second hand achiziționate din Comunitatea Europeană la prima lor înmatriculare în România cât și autovehiculele second hand achiziționate de pe piața internă și reînmatriculate în România.

Arată pârâta că reclamantul nu arată motivele pentru care decizia de calcul a acestei taxe îndeplinește condiția de act vătămător iar decizia de calcul a taxei este temeinică și legală.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârât solicită respingerea acestora iar, în subsidiar, să fie stabilite într-un cuantum ce corespunde măsurii cheltuielilor necesare care au fost făcute în mod real și în limita unui cuantum rezonabil.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 și următoarele cod de procedură civilă, art. 1 și următoarele Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, Ordonanța 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Pârâta Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare și nu a trimis reprezentant în instanță.

Asupra fondului cauzei din întregul probatoriu al cauzei se rețin următoarele:

În fapt, reclamanta a cumpărat un autoturism second hand, marca SCANIA cu numărul de înmatriculare_, an de fabricație 2007 la data de 17.10.2013 (factura de la fila 14)

Pentru a putea înmatricula autoturismul pe numele său, a achitat cu chitanța . nr._/23.10.2013 suma de 8.822 lei stabilită conform deciziei de calcul 750/23.10.2013 emisă de S. F. Orășenesc Avrig conform OUG 9/2013 .

Potrivit certificatului de înmatriculare depus în traducere certificată la fila 12, autovehiculul în cauză a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE - Olanda, la data de 21.07.2007.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pe care a apreciat-o ca nedatorată, cerere respinsă cu motivarea că perceperea taxei pentru emisiile poluante este justificată și în conformitate cu prevederile OUG 9/2013.

Problematica supusă analizei instanței vizează conformitatea OUG 9/2013 în vigoare la data emiterii deciziei de calcul cu dispozițiile comunitare. Reclamantul susține că această reglementare menține același regim discriminator față de legislația europeană ca și OUG nr. 50/2008.

Legislația europeană stabilește obligația statelor membre de a nu aplica direct sau indirect, produselor provenind din alte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicabile produselor naționale similare.

Astfel, rațiunea înmatriculării autovehiculelor fără plata taxei sau a restituirii sumei achitate: fie cu titlu de taxă specială auto la prima înmatriculare conform Codului fiscal aplicabil în perioada 01.01.2007 – 30.06.2008, fie ca taxă de poluare în temeiul OUG nr.50/2008 pe perioada 01.07.2008 – 31.12.2011, fie ca taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în temeiul Legii nr.9/2012 pe perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, constă, astfel cum au reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. c/a României și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.24 din 14.11.2011, în discriminarea creată între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar. Această discriminare s-a datorat faptului că potrivit legislației menționate taxa pe poluare era datorată numai pentru autoturismele pentru care se făcea prima înmatriculare în România (deși fuseseră anterior înmatriculate în spațiul comunitar), nu și pentru cele aflate deja în circulație – dacă au fost înmatriculate în țară, fiind astfel împiedicată libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin descurajarea achiziției de autovehicule folosite provenite din spațiul comunitar, ceea ce contravine art.110 par.1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - potrivit căruia ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”. Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

În cauza T. c/a României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că prevederile art. 110 din Tratat trebuie interpretate în sensul că se opun ca statele membre să instituie taxe ori măsuri cu efect echivalent prin care să restrângă libera circulație a mărfurilor, însă situația vizată privea, exclusiv, autovehiculele second – hand înmatriculate anterior în spațiul comunitar, dat fiind faptul că numai în privința unor astfel de autovehicule, legislația internă instituia un tratament discriminatoriu în privința celor achiziționate din spațiul comunitar, comparativ cu cele achiziționate de pe teritoriul României.

Deși Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule înlătura această discriminare stipulând la art.4 obligația de plată a taxei pentru toate autovehiculele second-hand, atât pentru cele înmatriculate anterior în spațiul comunitar, cât și pentru cele aflate deja în circulație în țară, taxa urmând a fi achitată conform alin.2 „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”, totuși prin OUG nr.1/2012 aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013 ceea ce a făcut ca discriminarea să se mențină și pe parcursul anului 2012.

Întrucât de la 1 ianuarie 2013 suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a încetat, în lipsa altor dispoziții legale, acest text de lege a devenit aplicabil, astfel că taxa era datorată fără a mai exista vreo discriminare, atât pentru autovehiculele înmatriculate anterior în spațiul comunitar, cât și pentru cele aflate deja în circulație în țară și nu mai exista rațiunea scutirii de la plata taxei pentru autovehiculele înmatriculate anterior în spațiul comunitar.

În același sens sunt și dispozițiile în vigoare din 15.03.2013, respectiv dispozițiile OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu, în sensul că taxa se datorează fără a mai exista vreo discriminare, atât pentru autovehiculele înmatriculate anterior în spațiul comunitar, cât și pentru cele aflate deja în circulație în țară.

Având în vedere că la data achitării de către reclamantă a taxei de poluare, aceasta se aplica tuturor vehiculelor, instanța apreciază că cererea reclamantului de restituire a sumei achitate cu titlu de timbru de mediu nu este întemeiată, mai ales că prevederile art. 110 (fost 90 din TCE) nu interzic statelor instituirea de taxe ori alte sarcini fiscale în considerarea unor motive justificate, ci se opun doar ca, prin astfel de măsuri, să se restrângă ori să se împiedice libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar. Pentru aceleași considerente se va respinge și cererea de anulare a deciziei de calcul nr. 750 din data de 23.10.2013.

Raportat la cele ce preced, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. D T. RO S.R.L. cu sediul în T., .. 16, ., în contradictoriu cu pârâtele S. F. ORĂȘENESC AVRIG cu sediul în Avrig, .. 41, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei, nr. 294,Corp A, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SIBIU PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. cu sediul în B., Bvd. M. K., nr. 7 .

Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul Sibiu, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2015.

PREȘEDINTE,

L. A. P.

GREFIER,

D. E. P.

Red. L.A.P.26.06.2015

Tehnored. D.E.P.29.06.2015

Ex. 6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 1273/2015. Tribunalul SIBIU