Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 1571/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1571/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 6160/85/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1571/CA/2015
Ședința publică de la 23.06.2015
Completul compus din:
Președinte: L. R. P.
Grefier: I.-M. Ș.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind acțiunea formulată de reclamantul G. C., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.06.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea sentinței pentru astăzi, 23.06.2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 20.09.2013 s-a înregistrat la această instanță sub nr._ acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. C., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea deciziei nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit prevederilor art. 153 alin. 9, art. 1531 alin. 9 sau alin. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, comunicată la data de 29.01.2013 (anexa 2).
Înainte de primul termen de judecată acțiunea a fost precizată în sensul că se solicită și anularea deciziei_/3/05.12.2003, emisă în soluționarea contestației administrative formulată de reclamant.
În fapt, reclamantul a arătat că în baza notificării nr._ din 31.10.2012 a fost înregistrat din oficiu, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 700/11.05.2012 plătitor de TVA ca urmare a “tranzacțiilor imobiliare efectuate”.
Prin decizia nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit prevederilor art. 153 alin. 9, art. 1531 alin. 9 sau alin. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, comunicată la data de 29.01.2013 înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată cu motivarea că reclamantul nu a avut obligația să se înregistreze în scopuri de TVA.
Împotriva deciziei nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit prevederilor art. 153 alin. 9, art. 1531 alin. 9 sau alin. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, comunicată la data de 29.01.2013, reclamantul a formulat contestație prin care a solicitat anularea deciziei atacate.
Prin decizia nr._ din 21.03.2013 a fost soluționată contestația reclamantului, luându-se măsura suspendării soluționării până la data întocmirii actului de control de către Activitatea de Inspecție Fiscală.
Reclamantul a arătat că decizia de impunere trebuie anulată întrucât: s-a încălcat dreptul de a fi ascultat potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală; motivul invocat în decizie pentru anularea înregistrării în scop de TVA excede dispozițiilor art. 5 din Ordinul 700/2012, ce prevede limitativ situațiile în care se anulează din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA.
În precizarea de acțiune, reclamantul a mai suplimentat motivele de anulare a deciziei în sensul că prin decizia emisă în soluționarea contestației în mod eronat s-a reținut aceea că doar tranzacția imobiliară - contract de vânzare - cumpărare nr. 2017/11.10.2007 este "unica tranzacție din cursul anului 2007" efectuată de reclamant în timp ce tranzacția "contract de vânzare-cumpărare nr. 2333/16.11.2007 prin care s-a înstrăinat teren arabil in suprafață de 14.900 mp situat în extravilanul salului Mohu, dobândit cu titlu de reconstituire in baza Legii nr. 18/1991(10.000 mp) și cu titlu de cumpărare în anul 2007 (4.900 mp) " nu s-ar circumscrie noțiunii de activitate economică motivat de modul de dobândire al terenului, respectiv reconstituire în baza legii fondului funciar.
Se afirmă că organul constatator nu face distincția intre modul de dobândire a proprietății prin reconstituire a unui drept, ce reprezintă o măsură reparatorie ca urmare a recunoașterii unui drept ce a existat în patrimoniul proprietarului ori moștenitorilor acestuia și cel de "înstrăinare"" care reprezintă o modalitate de transfer a proprietății. Atât timp cât este vorba de un contract de vânzare-cumpărare teren este cert că aceasta reprezintă o convenție prin care se înstrăinează/dobândește un bun fiind o tranzacție de natură economică, în scopul obținerii de venituri, astfel încât activitatea desfășurată are caracter de continuitate.
S-a mai arătat că în cazul construiri de bunuri imobile de către persoanele fizice, în vederea vânzării, activitatea economică este considerată începută în momentul în care persoana fizică respectivă intenționează să efectueze o astfel de activitate, iar intenția persoanei respective trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe sa angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare inițierii activității economice. Activitatea economică este considerată continuă din momentul începerii sale, incluzând și livrarea bunului sau părților din bun
În susținerea acțiunii s-au depus raportul de inspecție fiscală și deciziile contestate.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în nume propriu și în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin întâmpinarea depusă (fila 37) a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
Organele fiscale au efectuat o inspecție fiscală privind TVA aferent perioadei 01.01.2008 – 31.12.2012, finalizată prin întocmirea Raportului de inspecție fiscala nr._/25.10.2013 si a Deciziei de impunere nr. 287.930/25.10.2013.
In urma inspecției fiscale parțiale efectuata s-a constatat faptul ca reclamantul nu este persoana impozabila înregistrata in scopuri de TVA, deoarece, pe de o parte, cele 2 tranzacții efectuate de reclamant in anul 2007 nu se circumscriu activității economice in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata asa cum prevăd dispozițiile art. 127 alin. 1 si 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, iar pe de alta parte, veniturile înregistrate de reclamant din cedarea folosinței bunurilor reprezintă operațiuni impozabila scutite de TVA fara drept de deducere conform prevederilor art. 141 alin. 2 lit. e) din Codul fiscal si pentru care reclamantul nu si-a exercitat opțiunea de taxare a acestora asa cum prevăd dispozițiile art. 141 alin. 3 din același act normativ.
In consecința, pe baza documentelor analizate, s-a constatat ca reclamantul nu este o persoana impozabila din punct de vedere al TVA, neavând obligația înregistrării in scopuri de TVA.
Astfel, dupa finalizarea inspecției fiscale, in conformitate cu prevederile art. 214 alin. 3 din Codul de procedura fiscala, contestația reclamantului împotriva Deciziei nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA a fost reluata de organul de soluționare competent, emitanțu-se in acest sens Decizia nr._/3/05.12.2013, prin care a fost respinsa ca neîntemeiata contestația reclamantului pentru considerentele arătate si in actele de inspecție fiscala.
Referitor la critica reclamantului privind faptul că in mod eronat organele fiscale au reținut faptul ca doar tranzacția imobiliara "contract de vânzare-cumpărare nr. 2017/11.10.2007 este singura tranzacție din cursul anului 2007" in timp ce tranzacția ""contract de vânzare-cumpărare nr. 2333/16.11.2007 prin care s-a înstrăinat teren arabil in suprafața de 14.900 mp situat in extravilanul satului Mohu, dobândit cu titlu de reconstituire in baza Legii nr. 18/1991 (10.000 mp) si cu titlu de cumpărare in anul 2007 (4.900 mp) nu constituie activitate economica, dat fiind modul de dobândire a terenului, respectiv reconstituire a dreptului de proprietate, a fost apreciată ca neîntemeiată motivat de aceea că bunurile dobândite ca urmare a masurilor reparatorii prevăzute de Legea nr 18/1991 nu intra in categoria bunurilor care prin vânzarea lor sa constituie activitate economica, astfel ca, in mod corect si întemeiat organele de inspecție fiscala au considerat ca reclamantul, prin vânzarea celor doua terenuri, nu a realizat o activitate economica in sfara taxei si, in mod corect a respins contestația acestuia
În al doilea rând, cea de-a doua tranzacție (contract de vânzare-cumpărare nr. 2333/16.11.2007) se refera la un teren arabil situat in extravilanul localității Mohu, iar potrivit prevederilor art. 141 alin. 2, lit. f), teza I din Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare aceste terenuri intra in sfera operațiunilor scutite de TVA fara drept de deducere. Numai terenurile construibile intra in sfera de aplicare a operațiunilor taxabile asa cum prevăd dispozițiile legale mai sus amintite.
Referitor la critica reclamantului cu privire la veniturile înregistrate din cedarea folosinței bunurilor organul fiscal arată că acestea reprezintă din punct de vedere al TVA operațiuni scutite de TVA fără drept de deducere așa cum prevede art. 141 alin. 2 lit. e din Codul fiscal.
Referitor la critica reclamantului privind construcția a două imobile pe care el intenționa să le introducă în circuitul turistic și să obțină venituri impozabile, organul fiscal apreciază că această critică ar fi întemeiată în cazul în care bunurile pe care le construiește (2 case de vacanta) ar urma sa le folosească pentru desfășurarea de operațiuni taxabile, cum ar fi, de exemplu, vânzarea lor, iar nu pentru operațiuni scutite de TVA fara drept de deducere, asa cum intenționează reclamantul sa le închirieze. Se mai arată că închirierea de bunuri imobile, fara depunerea notificării prevăzuta de art. 141 alin. 3 din Codul fiscal, este o operațiune impozabila scutita de TVA fara drept de deducere, pentru care reclamantul nu este obligat la colectarea taxei si nu are nici drept de deducere a taxei, asa cum prevede si art. 126 alin. 9 lit. c) din Codul fiscal.
Organul fiscal a depus actele contestate și documentația avută în vedere la emiterea lor.
Instanța în probațiune, la cererea reclamantului, a încuviințat efectuarea unei expertize contabile.
Din întreg materialul probator al cauzei Tribunalul reține în fapt următoarele:
Persoana fizică G. C. a fost înregistrată în scopuri de TVA din oficiu de către organul fiscal teritorial in baza prevederilor art. 153 alin. (8)/art. 1531 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal începând cu data de 10.10.2012, fiindu-i atribuit codul de identificare fiscala RO_.
Conform adresei emisa de către Administrația Finanțelor Publice Sibiu nr._/20.03.2013 si înregistrată la sediul organului de inspecție fiscala sub nr. 3381/26.03.2013, prin decizia nr._/29/21.12.2012, codul de înregistrare fiscala RO30804309 este anulat din oficiu de către același organ fiscal teritorial începând cu data de 10.10.2012 in baza prevederilor 153 alin. (9)/art. 1531 alin. (9) sau alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; anularea codului de înregistrare fiscala s-a efectuat in baza adresei nr._/13.12.2012 emisa de către Activitatea de Inspecție Fiscala Sibiu - Serviciul Coordonare, Programare, Analiza si Îndrumare pentru A.l.F. prin care este comunicai faptul ca dl. G. C. nu a efectuat operațiuni economice care sa intre in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
Decizia de anulare din oficiu a înregistrării in scopuri de TVA a fost contestata de către persoana fizica G. C., fapt pentru care, prin adresa nr. 3381/26.03.2013 AFP Sibiu solicita efectuarea unei inspecții fiscale in vederea stabilirii calității de persoana impozabila înregistrată în scopuri de taxă a d-lui G. C..
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul ca, in anul fiscal 2007 persoana fizica G. C. a realizat venituri din tranzacții imobiliare cu bunuri imobile in suma de 193.865 lei respectiv:
- contract de vânzare cumpărare nr. 2017/11.10.2007 prin care este înstrăinat teren fanat in suprafață de 2.794 mp situat in intravilanul comunei Sadu, dobândit cu titlul de cumpărare in anul 2007
- contract de vânzare cumpărare nr. 2333/16.11.2007 prin care este instrainat teren arabil in suprafața de 14.900 mp situat in extravilanul satului Mohu,dobândit cu titlul de reconstituire in baza Legii nr. 18/1991 (10.000 mp) si cu titlul de cumpărare in anul 2007 (4.900 mp)
Având in vedere modul de dobândire a bunului imobil teren (respectiv urmare a masurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate), organul fiscal a considerat că tranzacția efectuata nu constituie activitate economica in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata conform prevederilor art. 127, alin. (l) si alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabil perioadei 01.01._07, coroborat cu prevederile pct. 3, alin. (1) din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului fiscal.
În conformitate cu informațiile deținute de către organul fiscal precum si a declarației pe proprie răspundere data de către contribuabil, după anul fiscal 2007 persoana fizica nu mai realizează alte tranzacții in care are calitatea de vânzător.
În perioada supusă verificării (01.01._12) organele de inspecție fiscală au constatat faptul că persoana fizică a încheiat mai multe contracte de închiriere înregistrate la organul fiscal teritorial (în baza cărora a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor).
Organele de inspecție fiscală au constatat faptul că în data de 31.08.2010 persoana fizică a realizat o cifră de afaceri în sumă de 123.450 lei care depășește plafonul de scutire de taxă pe valoarea adăugată de 35.000 euro/119.000 lei (echivalentul în lei la cursul de schimb la data aderării), prevăzut de art. 152 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (aplicabil perioadei 01.01._10). Data la care persoana fizică a depășit plafonul de scutire al TVA a fost determinată de către organele de control ținând cont de veniturile realizate de către contribuabil din cedarea folosinței bunurilor, în conformitate cu prevederile art. 152 alin. 2 din Legea nr. 571/2003.
Prin urmare, organul fiscal a considerat că G. C. nu este persoană impozabilă din punct de vedere al TVA neavând obligația înregistrării în scopuri de taxă, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. 1 lit. d din Legea 571/2003 și nu beneficiază de deducerea TVA nici pentru lucrările efectuate la bunurile imobile casă de vacanță și anexe.
Prin urmare, organul fiscal reținând că tranzacțiile efectuate nu se încadrează ca activitate economică a fost emisa Decizia nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, comunicata reclamantului sub semnătura de primire in data de 29.01.2013.
Împotriva Deciziei nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a înregistrării in scopuri de TVA reclamantul a formulat contestație in conformitate cu prevederile art. 207 din Codul de procedura fiscala, republicata cu modificările si completările ulterioare înregistrata la fosta AFP Sibiu sub nr. 0511/28.02.2013.
Prin Decizia nr._/21.03.2013 organul fiscal emitent a soluționat contestația reclamantului, in sensul ca a dispus suspendarea soluționării contestației pana la efectuarea inspecției fiscale parțiale de către organele de inspecție fiscala, pentru a se clarifica in mod clar si concret, pe baza documentelor puse la dispoziție de reclamant, daca este sau nu persoana impozabila care trebuie sa se înregistreze in scopuri de TVA.
Cu adresa nr. 100.777/26.03.2013 emisa de Serviciul Registru Contribuabili Declarații Fiscale Persoane Fizice din cadrul fostei Administrații a Finanțelor Publice Sibiu si inregistrata la Activitatea de Inspecție Fiscala sub nr. 3381/26.03.2013 s-a solicitat a se efectua o inspecție fiscala a reclamantului G. C. pentru a se verifica daca acesta are sau nu calitatea de persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA.
In baza adresei mai sus amintita, organele de inspecție fiscala au efectuat o inspecție fiscala parțiala privind taxa pe valoarea adăugata aferenta perioadei 01.01._12, finalizata prin întocmirea Raportului de inspecție fiscala nr._/25.10.2013 si a Deciziei de impunere nr. 287.930/25.10.2013.
In urma inspecției fiscale parțiale efectuata s-a constatat faptul ca reclamantul nu este persoana impozabila înregistrata in scopuri de TVA, deoarece, pe de o parte, cele 2 tranzacții efectuate de reclamant in anul 2007 nu se circumscriu activității economice in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata asa cum prevăd dispozițiile art. 127 alin. 1 si 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, iar pe de alta parte, veniturile înregistrate de reclamant din cedarea folosinței bunurilor reprezintă operațiuni impozabila scutite de TVA fara drept de deducere conform prevederilor art. 141 alin. 2 lit. e) din Codul fiscal si pentru care reclamantul nu si-a exercitat opțiunea de taxare a acestora asa cum prevăd dispozițiile art. 141 alin. 3 din același act normativ.
In consecința, pe baza documentelor analizate, s-a constatat ca reclamantul nu este o persoana impozabila din punct de vedere al TVA, neavând obligația înregistrării in scopuri de TVA.
După finalizarea inspecției fiscale, in conformitate cu prevederile art. 214 alin. 3 din Codul de procedura fiscala, contestația reclamantului împotriva Deciziei nr._/29/21.12.2012 privind anularea, din oficiu, a înregistrării in scopuri de TVA a fost reluata de organul de soluționare competent, emitanțu-se in acest sens Decizia nr._/3/05.12.2013, prin care a fost respinsa ca neîntemeiata contestația reclamantului.
În esență, instanța este chemată să analizeze dacă tranzacțiile imobiliare realizate de reclamant îndeplinesc sau nu condițiile impuse de legea fiscală pentru încadrarea în operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA.
In acest context trebuie remarcat că doar începând cu anul 2010, prin OUG 109/2009 de modificare a Codului fiscal au fost reglementate explicit condițiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile; anterior în perioada 2006-2009 Codul fiscal și normele de aplicare nu reglementează această chestiune într-o manieră clară și precisă.
După cum anterior s-a arătat reclamantul a cumpărat și revândut în anul 2007 două terenuri care nu au fost folosite în interes personal și nu au fost dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991.
Ca urmare a vânzării terenului în suprafață de 2.729 mp (contract nr. 2017/11 octombrie 2007) și realizării venitului de 166.257 lei, reclamantul avea obligația să solicite la organul fiscal competent înregistrarea în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile art. 153 Cod fiscal, alin. (2), în termen de 10 zile de la începutul lunii noiembrie 2007 și să devină plătitor de TVA începând cu data de 1 decembrie 2007.
La vânzarea celui de-al doilea teren, vânzare realizată în luna noiembrie 2007, reclamantul, deși avea calitatea de persoana impozabilă, nu era obligat să aplice TVA deoarece urma să devină plătitor de TVA abia în luna decembrie 2007.
Ulterior datei de la care ar fi avut obligația să devină plătitor de TVA reclamantul a mai desfășurat doar activitate de închiriere imobile, operațiune scutită de TVA în baza prevederilor art. 141, alin. (2) lit. e) Cod fiscal. Reclamantul nu a optat pentru taxarea cu TVA a operațiunii de închiriere conform prevederilor art. 141, alin. (3) Cod fiscal.
În situația în care reclamantul nu ar fi fost obligat să se înregistreze ca plătitor de TVA începând cu luna decembrie 2007, acesta ar fi avut obligația să solicite această înregistrare în luna septembrie 2010 și să devină plătitor de TVA începând cu luna octombrie 2010, ca urmare a depășirii plafonului special de scutire la finele lunii august 2010 când a realizat o cifră de afaceri din operațiuni scutite fără drept de deducere în valoare de 123.450 lei (conform mențiunilor din RIF, pag. 4).
Odată înregistrat în scopuri de TVA, reclamantul ar fi avut obligația să colecteze TVA pentru operațiunile impozabile și să deducă TVA pentru achizițiile de bunuri destinate realizării de operațiuni impozabile (art. 154 alin. (2) Cod fiscal).
Reclamantul a desfășurat în anul 2012, în baza autorizațiilor pentru executarea lucrărilor de construire nr. 86/111-B-l eliberată în data de 13.05.2011 de către Consiliul Județean Sibiu și nr. 4 eliberată în data de 12.07.2012 de către Primăria comunei T. R., activitate de construcție imobile destinate realizării de case de vacanțe individuale cu caracter rural (certificate de urbanism nr. 18/III-A-3/20.01.2012 și nr. 4/31.05.2012).
Dacă reclamantul ar fi fost înregistrat în scopuri de TVA începând cu luna decembrie 2007 acesta ar fi avut obligația să depună deconturile de TVA în care ar fi trebuit să înscrie taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii utilizate pentru construirea caselor de vacanță destinate circuitului turistic.
Referitor la terenul în suprafață de 4900 mp (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare 2333/2007 – fila 118), despre care organul fiscal a arătat că a fost dobândit de reclamant în baza Legii nr. 18/1991 și astfel nu constituie activitate economică conform dispozițiilor art. 127 alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 aplicabil perioadei respective, instanța reține că această apreciere este eronată întrucât reclamantul a vândut această suprafață dobândită cu titlu de cumpărare în anul 2007, conform încheierii de intabulare_/2007 din CF 2454 Mohu (doar 10.000 mp din cei 14.9000 a fost dobândită de numitul C. I. în baza Legii 18/1991).
Prin urmare, și această tranzacție constituie activitate economică în sfera de aplicare a TVA.
Concluziile expertizei contabile pe baza acestor tranzacții efectuate au fost că reclamantul a efectuat în anul 2007 tranzacții imobiliare din punct de vedere al TVA și avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA începând cu luna decembrie.
Pe cale de consecință, decizia_/2012 prin care s-a dispus anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA nu este legal emisă în sensul că nu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 153 alin. 9 din Codul fiscal, reclamantul negăsindu-se în niciuna din situațiile prevăzute de alin. 9 al art. 153 lit. a-h sau alin. 9 al art. 1531 lit. a-c.
Prin urmare, se impune anularea acesteia ca act fiscal vătămător potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art.218 Codul de procedură fiscală.
În ce privește decizia_/3/05.12.2013 emisă în soluționarea contestației formulate în procedura prevăzută de art. 207 și urm. din Codul de procedură fiscală Tribunalul reține în primul rând că această decizie nu este motivată nici în fapt și nici în drept, instanța neputând să verifice motivele pentru care contestația a fost respinsă.
Privitor la necesitatea motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, reținem că art. 31 alin. 2 din Constituția României prevede expres că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
În jurisprudența comunitară s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură lipsind de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative. Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Simpla trimitere la prevederile legale, fără nicio referire la existența și natura situației temeinic justificate, nu acoperă cerința motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu. Motivarea actului administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice.
De altfel, și în jurisprudența comunitară s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului și astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă, sau greșită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, mai mult decât atât, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969).
Motivele pentru care contestația a fost respinsă se regăsesc doar în întâmpinarea depusă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice.
Însă, pentru considerentele expuse cu privire la nelegalitatea deciziei de anulare din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA evident că și soluția de respingere a contestației administrative apare ca nelegală sens în care se impune ca și Decizia nr._/3 să fie anulată.
Aflate în culpă procesuală pârâtele vor fi obligate la cheltuieli de judecată în baza art. 451 N.C.proc.civ. constând în taxă de timbru, onorariu avocat și onorariu expertiză în sumă totală de 1170 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios fiscal formulată și precizată de reclamantul G. C. în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., și în consecință:
Anulează Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA nr._/21.12.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Decizia_/3/5.12.2013 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. în soluționarea contestației administrativ fiscale.
Obligă pârâtele la plata sumei de 1170 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. R. POPAIOANA-M. Ș.
Plecat în C.O.semnează
Conform art.426 alin 4 C.
Grefier șef
C. M.
RED. – L.P. 23.07.2015
TEHNORED. – I.M.Ș. 30.07.2015
EX. 5
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 948/2015. Tribunalul... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|
