Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 1573/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1573/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 3627/85/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA NR. 1573/CA/2015
Ședința publică de la 23.06.2015
Completul compus din:
Președinte: L. R. P.
Grefier: I.-M. Ș.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. I. și pe pârâții S. F. Orășenesc Avrig și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.06.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea sentinței pentru astăzi, 23.06.2015
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 02.10.2014 s-a înregistrat la această instanță sub nr._ acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată (fila 23) de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., Administrația F. pentru Mediu și S. F. Orășenesc Avrig, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună:
- anularea deciziei nr. 247/14.07.2014 emisă de Agenția de Administrare Fiscală – Direcția Regională a Finanțelor Publice B., prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva actului administrativ fiscal denumit Decizia privind stabilirea diferențelor de taxă pe emisiile poluante de la autovehicule nr. 42.707 din data de 27.12.2013, ca nelegală;
- anularea deciziei privind stabilirea diferențelor de taxă pe emisiile poluante de la autovehicule nr. 42.707 din data de 27.12.2013, ca fiind netemeinică și nelegală;
- cu cheltuieli de judecată;
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit de proveniență unională pentru înmatricularea căruia a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 1.087 lei, calculată potrivit deciziei nr. 8871/08.03.2013. Ulterior, sub cuvânt că ar fi greșit calculul inițial al taxei, pârâta a emis decizia privind stabilirea diferențelor de taxă pe emisiile poluante de la autovehicule nr._ din data de 27.12.2013 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului o diferență de taxă în sumă de 4.442 lei.
În drept, s-au invocat: art. 16 ș.a. din Constituția României, art. 110 TFUE, art. 4 și 5 din O.u.G. nr. 9/2013, art. 47.1 din H.G. 1050/2004, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 453 N.C.proc.civ. art. 1,2,7,8 din Legea nr. 554/2004, art. 90 CE.
În probațiune, în susținerea cererii s-au depus înscrisuri: actele contestate, plângerea prealabilă.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru pârâtul S. F. Orășenesc Avrig, a formulat întâmpinare (fila 48 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât diferența de taxă a fost stabilită conform dispozițiilor Legii nr. 9/2012. S-a solicitat obligarea în cauză doar a Administrației F. pentru Mediu motivat de aceea că AFP este doar simplu încasator, iar taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu, invocând în acest sens practica Tribunalului Sibiu.
Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare (fila 53), prin care a solicitat respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 26.05.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocată din oficiu, și a dispus scoaterea acestei pârâte din cauză (fila 70).
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei instanța reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism folosit, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia a plătit în România o taxă de 1.087 lei.
În data de 24.12.2013, S. F. Orășenesc Avrig a emis decizia nr._ (fila 14) prin care stabilește o taxă pentru emisii poluante în temeiul Legii nr. 9/2012 în sumă de 4.442 lei, calculată ca diferență între taxa pe emisiile poluante pentru autovehicule datorată potrivit legii, în sumă de 5.529 lei și taxa pe emisiile poluante pentru autovehicule stabilită prin Decizia nr. 8871 din data de 08.03.2013 în sumă de 1.087 lei.
Cu privire la emiterea deciziei instanța constată, în primul rând, că organul fiscal nu a motivat actul administrativ fiscal emis, astfel încât, cel căruia i se adresează să poată înțelege justificarea conduitei sale și să poată să-și exercite dreptul la apărare.
Cum decizia contestată constituie un titlu de creanță fiscală emis în condițiile Codului de procedură fiscală așa cum se menționează în finalul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 87 aliniatul 1 C.proc.fisc. care dispun că decizia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 43 din cod și trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 aliniatul 2 și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă. Art. 43 alin. 1 din același cod, privind conținutul și motivarea actului administrativ fiscal, prevede că pe lângă alte elemente, acest act trebuie să conțină motivele de fapt și temeiul de drept pentru care acesta s-a emis. Așa cum a rezultat din analiza deciziei atacate, aceasta nu cuprinde motivele de fapt și temeiurile de drept în baza cărora s-a recalculat taxa de poluare, ceea ce echivalează cu nemotivarea actului fiscal.
Privitor la necesitatea motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, reținem că art. 31 alin. 2 din Constituția României prevede expres că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
În jurisprudența comunitară s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură lipsind de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative. Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Simpla trimitere la prevederile legale, fără nicio referire la existența și natura situației temeinic justificate, nu acoperă cerința motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu. Motivarea actului administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice.
De altfel, și în jurisprudența comunitară s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului și astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă, sau greșită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, mai mult decât atât, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969).
Pe de altă parte, taxa pentru emisii poluante, așa cum a fost reglementată prin OUG 50/2008, apoi Legea 9/2012, are efect discriminator și încalcă dispozițiile TFUE.
În aceste condiții, având în vedere că taxa achitată inițial contravine dreptului unional, orice decizie de stabilire a diferențelor de plată în baza Lg 9/2012, contravine dreptului unional și instanța este obligată să aplice cu prioritate dispozițiile TFUE.
În consecință, decizia emisă de S. F. Orășenesc Avrig prin care reclamantul este obligat la plata unei taxei în baza unei legi care contravine dreptului unional, este nelegală și va fi anulată.
În ceea ce privește procedura administrativ fiscală, instanța reține ca reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr._/24.12.2013, conform dovezii de la fila 16 dosar, iar aceasta a fost respinsă prin decizia nr. 247 din data de 14.07.2014, emisă de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B.. Această soluție este nelegală pentru aceleași considerente expuse de instanță privind legalitatea deciziei nr._/24.12.2013 privind stabilirea diferențelor de taxă pe poluare provenite de la autovehicule, referitor la aplicarea cu prioritate a normelor TFUE.
Prin urmare in baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în virtutea cărora instanța de contencios administrativ poate dispune măsuri apte să asigure înlăturarea completă și efectivă a efectelor vătămătoare ale actelor administrative nelegale, fără de care contenciosul administrativ ar fi lipsit de finalitate instanța pentru considerentele anterior expuse privind nelegalitatea deciziei de recalculare va aprecia că si decizia nr. 247/2014 este nelegală urmând a fi anulată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios fiscal formulată și precizată de reclamantul P. I., domiciliat în com. Cârța, ., jud. Sibiu și cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat L. A. Lorelei din mun. Sibiu, .. 30, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâții S. F. Orășenesc Avrig cu sediul în Avrig, .. 41, jud. Sibiu, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B., și în consecință:
Anulează decizia privind stabilirea diferenței de taxă pe poluare nr._/24.12.2013 emisă de pârâta S. F. Orășenesc Avrig și decizia 247/14.07.2014 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. în soluționarea contestației administrativ fiscale.
Obligă pârâtele la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. R. POPAIOANA-M. Ș.
RED. – L.P. 23.07.2015
TEHNORED. – I.M.Ș. 27.07.2015
EX. 5
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 499/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 345/2015.... → |
|---|








