Pretentii. Sentința nr. 773/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 773/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1265/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 773/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. T.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant P. M. C. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SIBIU, pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;
Tribunalul
Prin incheierea de ședință din data de 30.04.2012, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. întrucât in dosarul nr._ instanța a rămas in pronunțare.
Având in vedere că din verificarea actelor depuse dosar rezultă că sentința nr. 1480/CA/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, a rămas irevocabilă la data de 07.05.2013 prin Decizia nr. 4712/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, si că de la această dată dosarul a rămas in nelucrare din vina reclamantului, urmează ca în cauză să opereze dispozițiile art. 248 C.p.c., care prevăd că orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar si in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare timp de 1 an, conform art. 248 al.3 C.p.civ..
În consecință față de situația în care, in cauza nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură in vederea judecării pricinii, mai mult timp decât prevăd reglementările legale, instanța urmează a constata perimată acțiunea de fată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul P. M. C. , cu domiciliul procesual ales la C..Av. P. I. C., din Slimnic ., jud.Sibiu, in contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul in Sibiu ,Calea Dumbrăvii, bnr. 17, jud.Sibiu și Administrația F. pentru Mediu cu sediul in București, Splaiul Independenței, nr. 294 ,corp A. sect.6
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședința publică din 09.04.2015.
Președinte, E. T. | ||
Grefier, A. M. M. |
Red. ..
Dact. AM 14.04.2015
Ex. 2
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|








