Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 734/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 734/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6744/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 734/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător M. O.

Grefier M. M. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant V. M. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU - SECȚIA 4 DE POLIȚIE RURALĂ P. DE JOS, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 05.06.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință .

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar se constată următoarele:

I Circumstanțele cauzei.

  1. Obiectul acțiunii.

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 24.09.2014 sub dosar nr._, petentul V. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat în data de 11.04.2014.

2.Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării plângerii contravenționale.

În motivarea plângerii, petentul arată că procesul verbal atacat este netemeinic, deoarece a efectuat manevra de depășire pe porțiune de drum cu linie discontinuă, iar agentul constatator i-a adresat cuvinte jignitoare în momentul opririi în trafic.

În subsidiar, se solicita înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

In drept, s-au invocat dispozițiile OUG nr. 195/2002.

3.Apărările intimatei.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând că, starea de fapt descrisă prin procesul verbal corespunde realității.

4. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.3 din 2015 a Judecătoriei Avrig s-a dispus respingerea plângerii contravenționale cu consecința menținerii procesului verbal.

5. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, sub aspectul legalității procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar fi putut fi invocate din oficiu.

Martorul M. V., conducătorul autovehiculului depășit de petent, a menținut declarația extrajudiciară dată la data de 11.04.2014, în care menționa expres faptul că a fost depășit de autoturismul cu nr. 51-RG-KG pe porțiune cu marcaj longitudinal continuu. În fața instanței, martorul nu a mai putut preciza dacă manevra de depășire a fost începută pe linie continuă, precizând însă că în mod sigur a fost finalizată pe linie continuă. La rândul său, martorul C. V. N. a declarat că era pasager în mașina condusă de petent, și că întreaga manevră a avut loc pe linie discontinuă.

Instanța a reținut depoziția martorului M. V. ca fiind conformă cu realitatea, în primul rând martorul neavând nici un interes în cauză și nefiind implicat în relații de prietenie sau amiciție cu petentul, care să poată altera în vreun fel veridicitatea depoziției acestuia.

În al doilea rând, în declarația ( chiar extrajudiciară) dată imediat după săvârșirea faptei, martorul a precizat faptul că a fost depășit de autoturismul cu nr. 51-RG-KG pe porțiune cu marcaj longitudinal continuu. Ulterior, după 9 luni, martorul menține declarația în sensul că depășirea a fost finalizată pe porțiune cu marcaj continuu, neaducându-și aminte însă dacă a fost și începută tot pe marcaj continuu.

Astfel, având în vedere cele două declarații ale martorului, rezulta că manevra efectuată de petent a fost și începută, și finalizată, pe porțiune de drum cu marcaj continuu, luând în calcul depoziția martorului dată imediat după efectuarea manevrei de depășire.

În consecință, intimatul a făcut dovada stării de fapt reținute în procesul verbal de contravenție atacat, în condițiile în care sarcina acestei dovezi îi revine.

6. Apelul formulat de petent.

Petentul a formulat recurs, recalificat ca și apel și nu l-a motivat nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-l susține oral.

7. Apărările intimatului.

Intimatul, nu a depus întâmpinare.

II. Considerentele instanței de apel.

Tribunalul i-a pus în vedere apelantului să timbreze cererea de apel cu suma de 20 lei dar acesta nu s-a conformat.

Potrivit dispozițiilor art. 197 Cod procedură civilă în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor de timbru datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Văzând și dispozițiile art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă se va anula ca netimbrat apelul formulat de apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelantul V. M. împotriva sentinței civile nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 10 Iunie 2015.

Președinte, Judecător,

D. S. M. O.

Plecat în CO semnează

conform art. 426 alin 4 C.

VICEPREȘEDINTE TRIBUNAL,

S. A. V.

Grefier,

M. M. M.

Red. MO 11.08.2015

Tehnored. MM 11.08.2015

4 ex.

Jud. fond A. I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 734/2015. Tribunalul SIBIU