Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 185/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 185/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 3238/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 185/CA/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. M.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta U. A. TERITORIALĂ . și pe pârâta C. DE C. SIBIU, pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI, având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 27.01.2015, când părțile prezente au pus concluzii, care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Constata ca prin acțiunea in contencios - administrativ înregistrata pe rolul acestei instanțe la nr._ reclamanta U. A. Teritorială . a chemat în judecată pe pârâții C. DE C. SIBIU si C. DE C. A ROMÂNIEI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Încheierii nr. 8 din 18.08.2014 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de C. Sibiu;
- anularea parțială a Deciziei nr. 29 din 16.06.2014 întocmită de C. de C. a Județului Sibiu, respectiv cu privire la mențiunile privind plata nelegala a unor drepturi bănești acordate funcționarilor publici, personalului contractual si persoanelor care ocupa o funcție de demnitate publică, în baza contractului colectiv de munca;
- suspendarea efectelor punctului 4 a Deciziei nr. 29 din 16.06.2014 până la soluționarea definitiva a cauzei;
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată în esență ca prin Decizia nr. 29/16.06.2014, emisa de pârâta C. de C. Sibiu, se constată că s-a acordat funcționarilor publici, personalului contractual si persoanelor care ocupa o funcție de demnitate publică, o masa zilnică in suma de 35 lei/zi pentru fiecare salariat pe perioada ianuarie - mai 2013 si respectiv o compensație lunara băneasca, in cuantum de 895 lei, pe perioada iunie - decembrie 2013, pentru menținerea sănătății si securității în muncă.
Drepturile au fost acordate în baza Acordurilor Colective de munca nr. 632 din 19.04.2012 si nr. 636 din 17.04.2013, înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca Sibiu sub nr._ din 27.04.2012 si nr._ din 24.04.2013.
Reclamantul apreciază că drepturile bănești menționate au fost acordate nelegal, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 3 lit. b si art. 37 alin.1 Legea 284/2010, art. 138 alin. 1,3 si 4 si art. 139 din Legea 62/2011, art. 25 din HG 833/2007, art. 57 alin.5 din Legea 215/2001, precum si art. 14 alin.3 din legea 273/2006.
În mod eronat, precizează reclamantul, s-a apreciat ca drepturile speciale in discuție, acordate angajaților si persoanelor care ocupa o funcție de demnitate publica din Primăria Poplaca sunt drepturi de natura salarială.
Acestea sunt drepturi de natura speciala, compensații bănești, care nu au afectat fondul de salarii, respectiv Titlul 10, acestea fiind achitate din fondul de bunuri si servicii, respectiv Titlul 20.
Reglementarea posibilităților de acordare a acestor compensații bănești in acordurile colective menționate au avut in vedere prevederile art. 7 alin.1 lit. b din anexa nr. I punctul B din Legea 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora: „funcționarii publici au următoarele drepturi prevăzute de alte acte normative, al căror cuantum se suporta de la bugetul de stat, bugetul local sau, după caz, de la bugetul de asigurări sociale.
b) alte drepturi care nu sunt de natura salarială, stabilite în condițiile legii”.
Posibilitatea acordării lor este reglementata de art. 72 din legea 188/1999.
Aceste drepturi nu pot fi confundate cu drepturile de natura salarială, subliniază reclamantul, diferența dintre acestea rezultând si din modul diferit in care codul fiscal, art. 55 coroborat cu punctul 68, titlul III din normele de aplicare ale acestuia definește si tratează diferit cele doua categorii de venituri (de natura salariala si de natura nesalarială, pe acestea din urmă asimilându-le salariului doar in vederea impunerii).
Totodată, afirmă reclamantul, punctul 33 indice 1 din HG 44/2004 definește cheltuielile efectuate in baza contractului colectiv de munca ca fiind cheltuieli de natură socială.
Mai mult decât atât, susține reclamantul, si sursa de finanțare a drepturilor de natura specială diferă de cea a drepturilor salariale, așa cum a arătat, acestea fiind finanțate din titlul 20 al Bugetului local – cheltuieli material si servicii.
Într-o alta ordine de idei, precizează reclamantul, orice constatare a Curții de C. cu privire la nelegalitatea acordării unor drepturi bănești in baza unor convenții colective valabile este nelegala si se impune a fi anulată.
Cum niciuna dintre prevederile acordurilor colective de munca nu au fost anulate de instanța de judecată, acestea sunt in vigoare si obligatorii de executat, conchide reclamantul.
Prin întâmpinarea formulată în cauza de către pârâta C. de C. a României, in nume propriu si pentru C. de C. Sibiu, se solicita respingerea ca neîntemeiata si nelegală a acțiunii reclamantului, cu motivarea in esență că, nu subzistă nici un motiv de nelegalitate si de netemeinicie de natura a atrage anularea actelor administrative atacate.
Atâta timp cat drepturile salariale si alte drepturi sunt stabilite printr-un act normativ, subliniază pârâtele, in mod evident nu pot fi acordate alte drepturi de către organele administrației publice locale.
Reclamantul nu poate opune, cu titlu de lege, afirmă pârâtele, contracte / acorduri colectiv de munca încheiat in anul 2012 si 2013 cu încălcarea prevederilor legale, astfel ca susținerile reclamantei referitoare la „forța obligatorie a contractul colectiv de munca este un principiu constituțional” sunt nefondate.
Cu privire la acordarea drepturilor salariale primarului si viceprimarului în anul 2013 se arată că nu are temei legal fată de prevederile art. 57 alin. 5 Legea 215/2001 privind administrația publica locală.
În fine, pârâtele mai susțin că, C. de C. a României, în baza propriei legi de organizare si funcționare, Legea 94/1992, are obligația de a verifica legalitatea cheltuirii banului public in orice operațiuni economico - financiare desfășurate de instituțiile publice, inclusiv cele ce deriva din cheltuielile cu personalul.
Cu privire la cererea de suspendare, pârâtele arată că, în cuprinsul acțiunii introductive, nu se aduce nici un argument cu privire la aceasta cerere, motiv pentru care solicita anularea acesteia.
Prin răspunsul la întâmpinare se solicită în esență respingerea apărărilor pârâtelor ca nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării punctului 4 din Decizia nr. 29/16.06.2014 emisă de C. de C. Sibiu, până la soluționarea definitivă a cauzei, se constată cu prioritate ca aceasta nu a fost motivată.
Subsecvent, instanța constată că în cauza nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 alin. 1 Legea Contenciosului A. („cazul bine justificat si paguba iminentă”).
Mai mult, prin actul emis de C. de C. Sibiu, nu a fost angajată răspunderea materială a entității audiate, prejudiciul la care face referire actul de control nu a fost imputat reclamantei, stabilirea cuantumului prejudiciului și a modalităților de recuperare căzând în sarcina acesteia.
Așa fiind, Tribunalul va proceda la respingerea cererii de suspendare a executării punctului 4 din decizia nr. 29/16.06.2014 emisă de C. de C. Sibiu.
Examinând fondul cauzei, instanță relevă următoarele:
Reclamanta contestă constatările consemnate la pct. 4 din Decizia nr. 29/16.06.2014, respectiv măsurile dispuse la pct. 4 din aceeași decizie.
Prin Decizia nr. 29/16.06.2014 emisă de C. de C. Sibiu (f.6) s-au constatat, cu ocazia acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2013, efectuată în perioada 01.01._13 de UAT ., abateri de legalitate și neregularitate, care au determinat producerea de prejudicii cu privire la care s-a reținut:
- la pct. 4, s-a constatat că s-a acordat funcționarilor publici, personalului contractual, precum si persoanelor care ocupă o funcție de demnitate publică ( primar, viceprimar), o masa zilnica in suma de 35 lei /zi pentru fiecare salariat pe perioada ianuarie - 3 mai 2013 si respectiv, o compensație lunara băneasca, in cuantum de 895 lei, pe perioada iunie – decembrie 2013, pentru menținerea securității sănătății si securității în muncă. Drepturile nelegale s-au acordat in baza Acordurilor Colective de Munca nr. 632 din 19 aprilie 2012 si nr. 636 din data de 17 aprilie 2013, înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, sub nr._ din 27.04.2012 si nr._/24.04.2013.
S-a mai reținut că nu s-au avut în vedere prevederile art. 3 lit. b si art. 37 alin. 1 din Legea 284 din 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, art. 138 alin. 1,3 si 4 si art. 139 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, art. 25 din Hotărârea Guvernului nr. 833/2007 privind normele de organizare si funcționare a comisiilor paritare si încheierea acordurilor colective, art. 57 (5) din Legea 215/2001 republicata, a administrației publice locale, precum si art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Drepturile bănești necuvenite plătite fără justificare legala personalului din entitate, au fost estimate la suma bruta totala de 82.147 lei ( pct. B III2 din procesul verbal de constatare).
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație, apreciindu-se că drepturile respective au fost corect acordate, respinsă prin Încheierea nr. 8/18.08.2014 emisă de C. de C. a României, motivat de faptul că, din examinarea prevederilor legale cu privire la condițiile de acordare a unor drepturi pentru personalul bugetar se constată că nici un act normativ nu se referă la posibilitatea acordării de drepturi de natură salarială prin Contractele colective de munca, acest atribut fiind al legiuitorului.
In ce privește susținerea reclamantului privind lipsa competenței Curții de C. de a analiza legalitatea contractului colectiv de muncă înregistrat la DGMPS Sibiu, instanța apreciază că nu este fondată.
Constituția României în art. 41 alin. 5 garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, însă al convențiilor legal încheiate prin care s-au negociat drepturi prevăzute de lege.
Actul normativ cadru în baza căruia s-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost Lg. nr. 130/1996.
Forța obligatorie a acestor contracte /acorduri reiese din dispozițiile art. 7 alin. 2 din Lg. nr. 130/1996, text potrivit căruia contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Așadar, respectarea dispozițiilor legale este o condiție esențială în obținerea forței obligatorii, iar instanța de contencios administrativ competentă a se pronunța asupra legalității măsurii dispuse de C. de C. Sibiu poate cenzura, pe cale incidentală, legalitatea stabilirii acestor drepturi prin Contractul colectiv de muncă la nivel de instituție.
Competența conferită Curții de C. prin art. 1 și 22 din Lg. nr. 94/1992 îi permite acesteia să verifice legalitatea întrebuințării resurselor financiare ale sectorului public, inclusiv a cheltuielilor cu privire la drepturile de natură salarială și implicit să stabilească, pe cale incidentală, dacă acordul colectiv încheiat de funcționarii publici/ contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actele adiționale erau legal încheiate prin prisma legislației în vigoare la data încheierii.
Mai trebuie observat că potrivit art. 12 alin. 1 din Lg. nr. 130/1996 „Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauzele referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.
Prevederile Lg. nr. 130/1996 trebuie coroborate cu cele ale Legii privind Statutul funcționarilor publici nr. 188/1999 și HG nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective.
Contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
Așa cum s-a stabilit, prin Decizia 768/2008 emisă de C. Constituțională, în interpretarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Constituție raportat la art. 12 din Lg. nr. 130/1996, se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
In ceea ce-i privește pe funcționarii publici, aceștia reprezintă o categorie aparte care se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile legalității, imparțialității și obiectivități, al transparenței, al responsabilității, al stabilității în exercitarea funcției publice și al subordonării ierarhice și în privința cărora art. 72 din Lg. nr. 188/1999 prevede că „Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:
a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
b) sănătatea și securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale”.
Ca atare, conținutul acordului nu poate cuprinde alte dispoziții decât cele limitativ enumerate în lege și implicit nici prevederi referitoare la drepturi salariale suplimentare față de cele stabilite prin lege.
Pe de altă parte, la acordarea drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă, instituția reclamantă, nu a avut în vedere prevederile art. 41 alin. 2 din Constituție, care stabilesc dreptul salariaților la măsuri de protecție socială.
Insă, aceste măsuri de protecție socială privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
Și, dispozițiile Lg. nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, stabilesc în sarcina angajatorului obligația acestuia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor și nu acordarea unor sume de bani salariaților.
Prin urmare, rezultă că acordarea sumelor de bani salariaților - funcționari publici - pentru menținerea sănătății și securității muncii, este fără suport legal.
Cu privire la personalul contractual, se reține că, conform prevederilor Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, drepturile salariale nu pot forma obiectul negocierii, fiind stabilite de legiuitor.
Altfel spus, prin contractele / acordurile colective de munca încheiate in sectorul bugetar, nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi in bani sau în natura, altele decât cele prevăzute de legislația in vigoare pentru categoria respectiva de personal.
Articolul 138 din Legea nr. 62/2011 are următorul conținut:
-ali. 1- „Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal.
-alin. (3) Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale
-alin. (4) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) - (3) sunt lovite de nulitate.
-alin (5) Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) - (3) revine angajatorului
Art. 139 prevede că „ Negocierea acordurilor colective pentru funcționarii publici se face în conformitate cu dispozițiile legale în materie”.
Referitor la afirmațiile reclamantului cu privire la plata acestor drepturi acordate de la capitolul bugetar cheltuieli pentru „Bunuri si servicii”, se reține ca au fost nesocotite dispozițiile Legii contabilității nr. 82/1991, care prevăd că orice cheltuiala materiala trebuie justificată cu o dovada de plata prin care să se ateste achiziționarea bunului sau a serviciului. În plus, nu există capitol bugetar care să prevadă cheltuieli cu drepturi bănești in domeniul sănătății si securității muncii, în afara celui referitor la „cheltuieli de personal”.
Nici o afirmația reclamantului, potrivit căreia, drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă nu reprezintă drepturi de natură salarială, nu este întemeiată.
Astfel, prev. art. 55 alin. 1 din Lg. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, definesc veniturile din salarii ca fiind toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Mai mult, Codul fiscal la art. 55 alin. 2 lit. k a asimilat veniturilor din salarii și orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.
Referitor la drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă acordate de către instituția reclamante primarului și viceprimarului, relevăm că, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. 5 din Lg. nr.215/2001 a administrației publice locale, pe durata pe durata mandatului primarul și viceprimarul primesc a indemnizație lunară ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici alte sporuri prevăzute de lege.
Mai mult, dispozițiile art. 3 alin. 5 din OUG nr. 10/2008, stabilesc în mod imperativ că, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu beneficiază de premii și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Față de cele expuse, se constată că actele atacate sunt legale, astfel că acțiunea reclamantei va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare a executării pct. 4 din decizia nr. 29/16.06.2014 emisă de C. de C. Sibiu.
Respinge acțiunea în contencios –administrativ formulată de reclamantul U.A.T. – ., cu sediul în Poplaca, .. 572, jud. Sibiu împotriva pârâtelor C. DE C. SIBIU, cu sediul în Sibiu, .. 1 B, jud. Sibiu, reprezentată de C. de C. a României, cu sediul în București, .. 22-24, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2015.
Președinte, T. M. | ||
Grefier, S. B. |
Red.TM. 26.03.2015
Tehno. SB. 27.03.2015/ex.5
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 135/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 189/2015. Tribunalul... → |
|---|
