Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 173/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 173/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 3527/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 173/CA
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier C. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei contencios administrativ privind pe reclamant L. V. și pe pârât . PRIMAR, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 03.02.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
1.1 Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2014 la Tribunalul Sibiu, reclamantul L. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Primar, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- suspendarea actului administrativ fiscal emis de pârâtă, respectiv decizia de impunere nr.911/21.03.2014, până la pronunțarea instanței de fond asupra cauzei având ca obiect anularea actului administrativ fiscal indicat și,
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
1.2 Pârâta a solicitat, prin întâmpinare respingerea cererii de suspendare ca fiind netemeinică.
2. C. juridic
2.1 Reclamantul a invocat, art.14 alin.(1), art.2 alin.(1) lit. t) și lit. ș), din Legea nr.554/2004.
2.2 Pârâta a invocat prevederile art.215 Cod procedură fiscală și ale art.14 din Legea nr.554/2004.
3. Argumentele părților
3.1 Reclamantul susține că, cererea de suspendare este justificată fiind îndeplinite cele trei condiții prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, modificată și condiția prevăzută de art.215 alin.(2) Cod procedură fiscală.
3.1.1 În ceea ce privește împrejurările de fapt, reclamantul a arătat că, pârâta prin decizia de impunere a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 154.913 lei, reprezentând taxe pășunat, stabilită conform contractului de închiriere nr.1436/13.05.2013, în condițiile în care autoritatea emitentă a deciziei de impunere confirmă faptul că, cu privire la aceste terenuri, obiect al adjudecării ca urmare a licitației publice organizate de aceasta, există din partea foștilor locatari o imposibilitate de folosire a pășunii, ca efect al suspendării pe cale judecătorească a Hotărârii de Consiliu Local nr.7/2013, prin care s-a adoptat măsura rezilierii vechilor contracte.
3.1.2 Sub aspectul condiției existenței cazului bine justificat, reclamantul a arătat că sub aspectul împrejurărilor de fapt, care permit vechiului adjudecatar, ca prin acte adiționale succesive să folosească acest teren, se lipsesc de conținut drepturile conferite de contractul de închiriere nr.1436/13.05.2013, fiind pusă astfel la îndoială legalitatea deciziei de impunere, în raport cu starea de fapt fiscală și tratamentul juridic aplicabil.
3.1.3 Cu privire la condiția pagubei iminente s-a arătat că și aceasta este dovedită prin crearea unui prejudiciu material care va fi produs prin punerea în executare a actului administrativ, având în vedere că, valoarea debitului stabilit în sarcina sa prin decizia de impunere, care face obiectul acțiunii în anulare, înregistrată la data de 17.04.2014, nesoluționată, este considerabilă și de natură a agrava situația sa economică.
3.2 Pârâta, . întâmpinare a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei nr.911 din 21.03.2014, ca fiind netemeinică și nelegală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
3.2.1 În ceea ce privește starea de fapt pârâta a arătat că, hotărârea de suspendare a efectelor H.C.L. nr.7/2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 16.05.2013, a fost modificată prin decizia nr.9320/01.10.2013 a Curții de Apel A. I., în sensul respingerii cererii de suspendare, astfel că reclamantul în anul 2013 a utilizat corpul de pășune adjudecat, beneficiind și de subvenția agricolă acordată utilizatorilor de pășune, divergența cu autoritatea publică s-a ivit la momentul în care s-a refuzat acordarea subvenției ca urmare a constatării neîndeplinirii obligației de întreținere a întregii suprafețe de pășune.
3.2.2 Pârâta susține că nici condiția existenței cazului bine justificat nu este îndeplinită având în vedere că, starea de fapt descrisă de reclamant nu i-a fost opozabilă, acesta beneficiind de posesia terenului închiriat de la momentul atribuirii contractului de închiriere, beneficiind de stimulentele acordate prin intermediul A.P.I.A., iar argumentul privind existența unei suprafețe mari de teren împădurită, improprie pășunatului, nu poate să justifice prin el însușii existența cazului bine justificat în lipsa unor dovezi în acest sens.
3.2.3 În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente a arătat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prin modalitatea afectării grave a situației economice, în condițiile în care beneficiile directe rezultate din exploatarea pășunii închiriate și din subvențiile încasate sunt superioare cuantumului debitului restant din actul administrativ a cărei suspendare se solicită.
4. Aprecierea Tribunalului
4.1 Prin Decizia nr. 911 din 31 martie 2014 s-a stabilit în sarcina reclamatului obligații fiscale în sumă de 154.913,40 lei, din care suma de 128.115,90 lei, cu titlu de impozite și taxe curente pe anul 2014 și suma de 23.300,73 lei, impozite neachitate din anii trecuți, cu majorări calculate la date de 31.12.2013, în sumă de 3.496,76 lei.
4.2 Analizând înscrisurile depuse de reclamant, conform art.12 alin.(1) din Legea nr.554/2004, modificată, cuprinzând actul administrativ fiscal contestat la organul administrativ competent și documentele care au fost apreciate ca justificând îndeplinirea condițiilor pentru luarea măsurii suspendării, prin prisma argumentelor invocate de părți și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul apreciază ca justificată solicitarea reclamantului de suspendare a executării actului administrativ fiscal a cărei anulare face obiectul contestației administrative înregistrate la pârâtă, pentru următoarele considerente.
4.2.1 Suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite condițiile privitoare la actul administrativ care poate fi suspendat și cele care privesc temeiul de fapt al suspendării, respectiv, existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, impuse de art.14 din Legea nr.554/2004, modificată.
4.2.2 În ceea ce privește, obiectul suspendării și anume actul administrativ, în sensul definit prin art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.554/2004, modificată se constată că, decizia de impunere nr.911 din 21.03.2014 are caracterul unui act administrativ cu caracter individual, emis de o autoritate publică în vederea executării legii, susceptibile de executare potrivit procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală, care produce efecte în curs și a căror stopare provizorie se tinde a se realiza prin cerere.
4.2.3 În ceea ce privește temeiul de fapt al suspendării, din interpretarea dispozițiilor art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2004, modificată se impune analiza celor două condiții, existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, pe care executarea actului administrativ a cărei anulare se solicită pe cale administrativă ar fi de natură să o producă, având în vedere argumentele și dovezile prezentate de reclamant.
4.2.3.1 Cazul bine justificat este definit de art.2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004, modificat ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială asupra legalității actului administrativ, iar îndoiala trebuie să rezulte din cercetarea sumară a aparenței dreptului, pentru a nu prejudicia acțiunea principală.
4.2.3.2 Reclamantul susține că, sub aspectul fondului, autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat a procedat greșit la stabilirea impozitelor datorate, în condițiile în care în calitate de proprietar al terenului, cu destinația de pășune, scos la licitație publică și adjudecat de acesta, nu a reglementat anterior situația vechilor locatari, cu privire la care există litigii, în ceea ce privește prelungirea contractelor de închiriere.
4.2.3.3 Chiar dacă aceste motive, prin ele însele nu au caracterul unor indicii aparente de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat, conform argumentelor reclamantului, Tribunalul în condițiile în care acestea se referă la reținerea eronată a stării de fapt de către unitatea administrativ teritorială pârâtă, apreciază că analiza sumară a aparenței dreptului pe baza împrejurărilor de fapt și de drept expuse oferă indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului administrativ-fiscal contestat, chiar dacă, prin ele însele reprezintă și motive de fond care vor face obiectul analizei pârâtei, investită cu soluționarea legalității, prin contestația adresată acestei, conform dovezii depuse la fila 10 din dosar, cu privire la care în considerentele cererii introductive se indică data de 17.04.2014, contestație nesoluționată până la data formulării cererii de suspendare (fila 4).
4.2.3.4 Or, în această situație, cazul bine justificat derivă și din faptul că, procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca o instanță să se pronunțe asupra datoriei constatate prin actul fiscal, justifică o asemenea măsură.
4.2.3.5 De altfel, dispozițiile art.41 alin.(2) lit. c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, statuează în sensul că, orice persoană are dreptul de a beneficia în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor Uniunii, drept care include și obligația administrației de a respecta principiul legalității, reglementat de art.1 alin.(5) și art.16 din Constituție, pe baza unor reguli sistematizate, clare și coerente, care să guverneze activitatea autorităților administrative.
4.2.3.6 Or, potrivit acestui principiu, legiuitorul - atunci când elaborează norma fiscală și autoritatea - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale au obligația să nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea și sumele de plată pentru fiecare contribuabil pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine și să poată determina deciziile asupra sarcinii lor fiscale.
4.2.3.7 În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, condiția existenței cazului bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal supus examinării pe calea recursului administrativ.
4.2.3.8 În analiza aparenței de nelegalitate a deciziei de impunere contestate, se apreciază ca relevant faptul că, prin adresa din data de 19.07.2013 (fila 15 din dosarul cauzei), emisă de . confirmă starea de fapt descrisă de reclamant, nominalizat în cuprinsul acestui înscris, cu privire la imposibilitatea valorificării contractului de închiriere încheiat ca urmare a demersului acestei autorități de scoatere la licitație a unor terenuri cu privire la care există diferende litigioase deduse din contestarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei P. Sibiului nr.7/2013, privind rezilierea vechilor contracte de închiriere.
4.2.3.9 Tribunalul constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal contestat, așa încât se apreciază ca fiind întemeiate argumentele reclamantului cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare sub acest aspect.
4.2.4 Caracterul urgent al suspendării executării acestui act administrativ-fiscal cu caracter individual trebuie apreciat și în raport de necesitatea de a statua cu titlu provizoriu în scopul de a evita cauzarea unui prejudiciu iminent, astfel cum acesta este definit la art.2 alin.(1) lit. ș) din Legea nr.554/2004, modificată.
4.2.4.1 Iminența producerii prejudiciului nu trebuie, conform practicii constante a instanței de contencios constituțional (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr.1.103/08.09.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 783/04.04.2011, Decizia Curții Constituționale nr.804/03.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 481/14.08.2010 și Decizia Curții Constituționale nr.700/17.06.2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 570/29.07.2008) dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales când aceasta depinde de un ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de previzibilitate suficient.
4.2.4.2 Tribunalul apreciază că este dovedită această condiție, întrucât adresa din 17.07.2013 (fila 15) depusă la dosarul cauzei și dovada depunerii contestației fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul contribuabilului persoană fizică impozitată, așa încât argumentele cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare invocate reclamant și anume afectarea situației economice sunt fondate.
4.2.4.3 Având în vedere consecințele pe care punerea în executare a deciziei de impunere emise pe numele reclamantului, a cărei anulare se solicită pe calea recursului administrativ le poate produce, se apreciază că este îndeplinită și condiția prejudiciului previzibil cu evidență. Argumentele pârâtei cu privire la lipsa afectării grave a situației economice, în condițiile în care beneficiile directe rezultate din exploatarea pășunii închiriate și din subvențiile încasate sunt superioare cuantumului debitului restant din actul administrativ a cărei suspendare se solicită, în lipsă de dovezi contrare, nu pot justifica măsura contrară.
4.2.4.5 Prin urmare, pentru toate aceste considerente mai sus expuse Tribunalul, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, modificată coroborat cu prevederile art.215 alin.(2) teza I și alin.(3) din Codul de procedură fiscală și în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Consiliu de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă apreciază ca justificată cererea de suspendare a executării formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de reclamantul L. V., CNP_, cu domiciliul în ., județul Sibiu S împotriva pârâtei . primar și în consecință:
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr.911/21.03.2014, până la pronunțarea instanței de fond.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.02.2015.
Președinte
M. O.
Grefier
C. D.
Red. M.O.-11.02.2015
Listat C.D.- 11.02.2015
Ex. 4
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 171/2015.... → |
|---|
