Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 500/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 500/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 7590/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA CIVILA Nr. 500
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. N.
Grefier: L. C.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanții: A. M., ARNAUTU F., ASTILEANU D., BADULESCU D., BARAGAN D., B. N., B. C., B. V., C. S. M., C. G., CHIRVASUTA F., C. S., C. O. N., G. I., G. L. E., I. C., I. E. E., J. E., L. A., L. L. D., M. N., M. L. L., O. M., P. N., P. M., S. R., T. A., T. A. M., V. U., VRAMULET C. - toți cu domiciliul procesual ales în Tulcea ..120, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI TULCEA- cu sediul în Tulcea ..120, județul Tulcea având ca obiect anulare dispoziții de imputație și suspendare executare dispoziții de imputație.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de17 ianuarie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 22 ianuarie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ din data de 23 noiembrie 2012, reclamanții A. M., ARNAUTU F., ASTILEANU D., BADULESCU D., BARAGAN D., B. N., B. C., B. V., C. S. M., C. G., CHIRVASUTA F., C. S., C. O. N., G. I., G. L. E., I. C., I. E. E., J. E., L. A., L. L. D., M. N., M. L. L., O. M., P. N., P. M., S. R., T. A., T. A. M., V. U., VRAMULET C., au solicitat anularea dispozițiilor de imputare nr. 2314/2, 2314/4, 2314/6, 2314/7, 2314/9, 2314/10, 2314/11, 2314/14, 2314/17, 2314/19, 2314/20, 2314/23, 2314/71, 2314/72, 2314/26, 2314/32, 2314/35, 2314/37, 2314/39, 2314/40, 2314/42, 2314/70, 2314/48, 2314/49, 2314/773, 2314/57, 2314/58, 2314/60, 2314/67, 2314/68/ 28.09.2012 emise de Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea și să se dispună suspendarea executării dispozițiilor contestate, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, prin dispozițiile contestate, Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea a dispus imputarea sumelor reprezentând drepturile salariale care le-au fost acordate în anul 2011, în baza Acordului Colectiv de Muncă nr._/11.11.2010, încheiat între Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea și Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală a județului Tulcea.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999, republicată, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă măsuri referitoare exclusiv la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională.
In baza acestei prevederi legale a fost încheiat între DGASPC Tulcea și reprezentanții Sindicatului Salariaților din Administrația Publică locală, Acordul Colectiv de Muncă nr._/11.11.2010. La art.50 alin. (2) din acest acord este prevăzut că: "Pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului, funcționarii publici beneficiază de drepturi speciale, pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de minim 74 lei/lună, sumă care va fi suportată din bugetul instituției (titlul 20 - bunuri și servicii), iar la alin. 5 al aceluiași articol se prevede că: „Angajatorul este obligat să asigure servirea de către fiecare salariat a unei mese calde gratuit în incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea.
Având in vedere lipsa spatiilor amenajate și faptul că, majoritatea personalului își desfășoară activitatea pe teren, instituția își va onora această obligație prin achitarea contravalorii acesteia în cuantum egal cu alocația de hrană pentru un adult asistat în centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Tulcea, dar nu mai puțin de 8,3 lei/zi. în bugetul de venituri și cheltuieli, la titlul 20 (bunuri și servicii) angajatorul va cuprinde sumele necesare acestei cheltuieli".
Sumele necesare acordării acestor drepturilor speciale au fost aprobate prin Hotărârea nr.9/26.01.2011 a Consiliul Județean Tulcea și au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli DGASPC Tulcea. Această hotărâre nu a fost atacată în contencios administrativ de către Instituția Prefectului Județului Tulcea, în exercitarea tutelei administrative, conform art. 3 din Legea nr. 554/2004. Nefiind anulată de către instanța de contencios administrativ, Hotărârea nr.9/26.01.2011 a Consiliul Județean Tulcea produce efecte, fiind apreciată ca legală.
Conform prevederilor art. 236 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar clauzele stabilite printr-un contract colectiv de muncă rămân valabile atâta timp cât nu au fost anulate sau constatate nule printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, își produc efectele, părțile fiind obligate să le respecte în totalitate. în cauză, Acordul Colectiv de Muncă nr._/11.11.2010, nu a fost atacat în instanță de partea interesată și nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, în aceste condiții acesta continuând să fie legea părților contractante.
Mai arată reclamanții că, în mod greșit s-a dispus imputarea acestor sume având în vedere faptul că aceste drepturi nu pot face obiectul unor acorduri între sindicatul salariaților instituției publice și instituția publică.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, republicată: (1) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare.
Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. A da o altă interpretare art. 12 alin.l din Legea nr. 130/1996 înseamnă a lipsi de conținut dreptul la o negociere reală a părților din contract, lăsând nevalorificat principiul conform cu care „ceea ce nu este interzis de lege, este permis.
Folosind același pricipiu în interpretarea prevederilor art.3 alin 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, în vigoare la data încheierii acordului în discuție, precum și a prevederilor art. 81 alin.2 din Legea 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel superior.
In aceste condiții acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Prin contractele colective de muncă nu se pot negocia drepturi stabilite prin acte normative cum ar fi salariul de bază, sporul de vechime, indemnizația de conducere, sporul de noapte dar pot fi prevăzute drepturi care nu sunt interzise de lege.
Un argument în plus îl constituie și art. 72 din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Astfel, reclamanții consideră că prevederile art.50 alin 2 și 6 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de "sănătate și securitate a muncii", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare pentru îmbunătățirea acestor segmente.
Odată stabilite aceste drepturi, un alt act administrativ, adică o dispoziție care să stabilească o situație contrară voinței angajatorului, exprimată în acordul colectiv de muncă și însușită de acesta este contrară legii, iar instanța nu poate decât să anuleze astfel de acte ca nelegale și netemeinice.
De asemenea, precizează reclamanții că, aceste dispoziții au fost emise de către direcție fără a se ține seama de prevederile Legii 84 din 14.06.2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice. La art. 2 alin (1) din această lege se prevede că: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art.l pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de imputare emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii".
Astfel, conform art.l, Legea 84 din 14.06.2012 - "...se aplica personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natura salarială au fost stabilite pana la . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, in baza: contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente; hotărârilor consiliilor locale și județene".
Subliniază reclamanții faptul că, legiuitorul a prevăzut în mod clar că este vorba despre drepturi salariale stabilite, până la . Legii 284/2010. Ori drepturile salariale în discuție au fost stabilite la 11.11.2010, data înregistrării Acordului Colectiv de muncă nr._, deci înainte de 01.01.2011, data intrării în vigoare a Legii 284/2010.
Aceste drepturi fac parte din categoria drepturilor salariale, așa cum sunt definite în art.55 din Legea nr.571/2003 -"Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/ sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă..." Analizând considerentele de mai sus se constată că:sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege, pentru a putea beneficia de exonerarea de la plată la care se referă art.2 din Legea nr.84/2012,drepturile salariale imputate prin dispozițiile contestate în speță au fost prevăzute în mod legal în cadrul Acordului Colectiv de Muncă nr._/11.11.2010, acest acord de muncă nu a fost contestat la instanțele judecătorești competente, drepturile salariale în discuție au fost aprobate prin Hotărârea nr.9/2011 a Consiliului Județean Tulcea și prevăzute în bugetul de venituri și cheltuiei pe anul 2011 al DGASPC Tulcea, sumele acordate fac parte din categoria drepturilor salariale așa cum acestea sunt definite de art. 55 din Legea nr. 571/2003, Decizia Curții de Conturi Tulcea care a stat la baza emiterii dispozițiilor contestate a fost emisă în data de 25.04.2012, deci anterior intrării în vigoare a Legii 84/2012 prin care s-a dispus exonerarea de la plată, iar odată cu . acestei legi, această decizie nu-și mai găsește aplicabilitatea, respectând dispozițiile legale în vigoare, Decizia Curții de Conturi nu mai poate fi pusă în aplicare, iar dispozițiile emise de DGASPC Tulcea în baza acestei decizii sunt nelegale și netemeinice.
Referitor la suspendarea executării dispozițiilor contestate arată reclamanții că, solicită admiterea acestui capăt de cerere pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate suspenda executarea actului administrativ, dedus judecății în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Apreciază reclamanții că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării acestor acte administrative prejudiciul grav și iminent constând în aceea că există un număr mare de angajați, care vor fi privați de sume considerabile de bani, pe care trebuie să le restituie Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, a căror instituire s-a prevăzut în acordul colectiv de muncă, existând astfel o diminuare a patrimoniului personal al reclamanților.
Dispunerea măsurii cu caracter provizoriu, instituită de art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se justifică întrucât dispozițiile în cauză, ca acte administrative conțin dispoziții care, dacă ar fi aduse la îndeplinire mai înainte de exercitarea, de către instanță, a controlului de legalitate, ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării acestor dispoziții. Cazul bine justificat rezultă si din practica instanței pe aceste spețe, ceea ce conduce la o indoiala asupra legalității acestora.
Din redactarea textului de lege rezultă, în mod evident că, în materia suspendării actului administrativ, legiuitorul a prevăzut două teze, care nu trebuie îndeplinite cumulativ, ele fiind alternative.
Astfel, cererea se poate introduce dacă persoana fizică apreciază că în patrimoniul său se produce un prejudiciu prin executarea actului administrativ de autoritate.
A doua teză se referă la un interes major de natură a perturba grav funcționarea unei autorități sau serviciu public, condițiile de exercitare a cererii de suspendare fiind prevăzute în art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În drept, reclamanții au invocat Legea nr.554/2004, Legea nr.130/1996 republicată, Legea nr.53/2003, Legea nr.188/2009 republicată, Constituția României, Convenția O.I.M. nr.154/1981.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar Acordul colectiv de muncă_, dispozițiile de imputare nr. 2314/2, 2314/4, 2314/6, 2314/7, 2314/9, 2314/10, 2314/11, 2314/14, 2314/17, 2314/19, 2314/20, 2314/23, 2314/71, 2314/72, 2314/26, 2314/32, 2314/35, 2314/37, 2314/39, 2314/40, 2314/42, 2314/70, 2314/48, 2314/49, 2314/773, 2314/57, 2314/58, 2314/60, 2314/67, 2314/68/ 28.09.2012 emise de Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, plângerile formulate de reclamanți și răspunsurile date de pârâtă la acestea, hotărârea nr.9 misă de Consiliul Județean Tulcea, precum și practică judiciară.
Instituția pârâtă, legal citată, a depus la dosar înscrisuri și întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea.
In urma auditării transferurilor de fonduri publice către entitățile din subordinea UAT Județul Tulcea, în temeiul pct.260 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în Monitorul oficial nr.832/1.12.2010, acțiune desfășurată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, s-a constatat efectuarea de către această entitate a unor plăți fără bază legală, reprezentând acordarea unor drepturi speciale angajaților DGASPC Tulcea în sumă de 1.387.963 lei, fiind emisă decizia nr.16/2012 de către Camera de Conturi Tulcea.
La pct. 4 din această decizie s-a reținut că, în anul 2011 au fost efectuate plăți, ce au fost înregistrate la titlul II „Bunuri și servicii”, art.20.14 „Protecția muncii2, reprezentând drepturi speciale, acordate salariaților în baza Acordului colectiv de muncă nr._/11.11.2010.
Drepturile speciale au fost acordate în baza art.80 alin.(2) din Contractul Colectiv de muncă nr._/11.11.2010, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personal contractual, cu excepția asistenților maternali profesioniști), pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de minim 74 lei/lună și art.80 alin.(5), pentru asigurarea contravalorii unei mese calde pe fiecare zi de activitate în cuantum egal cu locația de hrană pentru un adult asistat în centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Tulcea, dar nu mai puțin de 8,3 lei/zi, cu excepția asistentului maternal profesionist.
Sumele achitate ca drepturi speciale pe anul 2011 au fost în sumă estimată de 1.387.963 lei și au fost acordate până în luna octombrie 2011.Aceste sume au fost prevăzute în bugetul aprobat și au fost achitate prin viramente pe card, pe bază de tabel nominal, ca drepturi speciale.
S-a reținut de asemeni că nu au fost respectate astfel dispozițiile art.14 alin. (2) și (3) din legea nr.273/2006 privind finanțelor publice locale, art. (1) alin. (1) și (2) din Legea nr.330/2009, prevederile O.U.G. nr.1/2010, art.12 alin. (1) din Legea nr.130/1996, art.7 lit. a) din O.G. nr.19/1999 și ordinul ..32/2010.
Prin Decizia nr.16/2012 camera de Conturi Tulcea a aplicat ca măsură (pct. II lit.c) din decizie) de îndeplinit pentru reclamanți stabilirea, potrivit prevederile legale, a întinderii prejudiciului (paguba efectivă și beneficiu nerealizat) creat prin plata fără temei legal, până la zi, a unor drepturi speciale către salariații D.G.A.S.P.C.Tulcea, precum și recuperarea prejudiciului în condițiile legii, cu termen de realizare 30 septembrie 2012.
În temeiul acestei decizii pârâta D.G.A.S.P.C.Tulcea, a emis dispozițiile de imputare contestate în speță, prin care s-au imputat reclamanților sumele încasate necuvenit în anul 2011 cu titlu de drepturi speciale care au fost plătite acestora în baza Acordului Colectiv de Muncă nr._/11.11.2010.
Dispozițiile de imputare contestate sunt legale.
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996:” (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Conform art. 12 alin. 1 din lege “Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.
Art. 24 prevede următoarele: ”Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz”.
Potrivit art.26 alin. 1:” (1) Contractele colective de muncă nu vor fi înregistrate, dacă:
a) sunt încheiate cu încălcarea prevederilor art. 13;
b) părțile nu fac dovada îndeplinirii cerințelor de reprezentativitate;
c) nu sunt semnate de toți reprezentanții părților la negociere”.
Relevant este și art. 27 din legea nr. 130/1996 potrivit cu care: “(1) La înregistrarea contractelor colective de muncă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8.
(2) În cazul în care se constată că în contractele colective de muncă există asemenea clauze, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcția generală teritorială de muncă și protecție socială are obligația să sesizeze acest fapt părților contractante”.
În speță ne aflăm în prezența unor contracte colective de muncă –acord colectiv de muncă – negociate între Primăria Tulcea și Sindicatul salariaților din Administrația publică locală Tulcea și semnate de către aceste părți.
Acordul prevede la art. 16 alin. 3) și 4) plata unor drepturi speciale care exced legislației specifice funcționarilor publici aplicabilă în perioada vizată, respectiv legii nr. 330/2009 . Această lege stabilește expres sporurile de care pot beneficia funcționarii publici precum și celelalte drepturi salariale, printre acestea nefigurând și drepturile speciale cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Art. 12 alin. 1 din legea nr. 130/1996 trebuie coroborat cu legea nr. 330/2009, astfel că după data de 01.01.2010 nu se pot negocia prin contractele colective de muncă clauze care să prevadă plata unor drepturi salariale care exced drepturilor salariale stabilite prin legea specială.
De asemenea, începând cu 01.01.2011 a intrat în vigoare legea nr. 284/2010 care stabilește la art. 1 alin. 2 că “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) (din care fac parte și reclamanții) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Instanța sesizată poate să analizeze valabilitatea clauzelor în temeiul cărora sumele au fost acordate, respectiv valabilitatea acordului colectiv de muncă pentru anul de referință, putând să analizeze conformitatea clauzelor cu legislația în vigoare.
Angajatorul trebuie să aibă însă în vedere și prevederile legii nr. 84/2012, în măsura în care sumele nu au fost încă recuperate, această lege neavând relevanță în ceea ce privește legalitatea deciziilor de imputație ci asupra executării acestora.
Pentru aceste considerente, urmează a respinge acțiunea, ca nefondată.
Fiind neîntemeiat primul capăt de cerere, este nefondat și capătul de cerere privind suspendarea executării dispozițiilor de imputare, nefiind îndeplinite condițiile art.14 și 15 din legea nr.554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții A. M., ARNAUTU F., ASTILEANU D., BADULESCU D., BARAGAN D., B. N., B. C., B. V., C. S. M., C. G., CHIRVASUTA F., C. S., C. O. N., G. I., G. L. E., I. C., I. E. E., J. E., L. A., L. L. D., M. N., M. L. L., O. M., P. N., P. M., S. R., T. A., T. A. M., V. U., VRAMULET C. - toți cu domiciliul procesual ales în Tulcea ..120, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI TULCEA- cu sediul în Tulcea ..120, județul Tulcea, ca nefondată.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
Președinte,Grefier,
D. N. L. C.
Red.jud.ND/1.02.2013
Tehnored.gref.LC.4.02.2013/ 33 ex.
.>
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4022/2013.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 384/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
