Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 392/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 392/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 6107/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ nr.392
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Grefier: P. L.
Pe rol judecarea cauzei in contencios administrativ avand ca obiect suspendare act administrativ, privind pe contestatorul P. V. reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România cu sediul în Galati, ., ., ., și pe intimata G. DE C. cu sediul în C., ..3, jud. C..
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 11 ianuarie 2013, incheierea de sedinta din acea dată facand parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
La data de 05.10.2012, sub nr._, a fost înregistrată cauza disjunsă din dosarul nr._, cauză având ca obiect cererea formulată de reclamantul P. V., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, reprezentat de președinte S. L., în contradictoriu G. de C. C., prin care, potrivit art. 1, 7, 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ 554/2004, s-a solicitat suspendarea executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, a Dispoziției I.J.P.F. Tulcea nr._ din 07.10.2011, referitoare la încetarea raporturilor de muncă.
În motivarea cererii introductive de suspendare a executării actului administrativ atacat, reclamantul a arătat că sunt întrunite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ 554/2004, existând un act administrativ emis pentru anularea căruia a fost parcursă procedura prealabilă, fiind îndeplinite și condițiile referitoare la incidența unui caz bine justificat și a nevoii de prevenire a unei pagube iminente.
Astfel, cazul bine justificat este demonstrat de faptul că dispoziția de punere la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni [06.07._11] nu i-a a fost comunicată. Or, acesta, fiind un act administrativ care a stat la baza emiterii deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, asimilat unui preaviz, trebuia comunicat potrivit prevederilor art. 99 alin. 3 și 4 din Legea nr.188/1999 R privind statutul funcționarilor publici, timp în care durata programului de lucru se reduce până la 4 ore.
Împrejurările legate de starea de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în discuție, emis după expirarea perioadei de punere la dispoziția unității, asimilată perioadei de preaviz - vizează tocmai neîndeplinirea cerințelor de ordin formal, impuse de legislația aplicabilă. Cum nu există nicio justificare legală pentru necomunicarea dispoziției de punere la dispoziție, aceasta nu poate produce efecte, fiind astfel dovedit cazul bine justificat.
Cu privire la paguba iminentă, respectiv în legătură cu prejudiciul material viitor și previzibil, s-a arătat că acesta constă în sistarea plății salariului cuvenit pentru funcția sa urmare încetării raporturilor de serviciu cu unitatea fiind pusă în pericol grav situația financiară a sa și a familiei sale, în sensul art. 2 lit. ș din Legea_. Astfel, prin punerea în executare a dispoziției I.J.P.F. Tulcea, se creează un prejudiciu material și previzibil, iar posibilitatea recuperării în situația anulării actului administrativ nu reprezintă un argument pentru respingerea cererii de suspendare, ci dimpotrivă, demonstrează caracterul iminent al prejudiciului, care, în cauză este material, real și efectiv.
Alături de argumentele arătate, reclamantul a invocat și Recomandarea nr. R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului de Miniștri privind protecția provizorie jurisdicțională în materie administrativă și Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit cărora autoritatea jurisdicțională competentă este obligată să ia măsuri provizorii corespunzătoare atunci când executarea actului este de natură să provoace daune grave particularilor. Or, suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond constituie o măsură provizorie.
Prin cererea de detaliere și de completare a motivelor, s-a arătat și faptul că actul contestat a fost emis în temeiul art. 22 alin. 7, art. 69 alin. 1 lit. j din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului și O.M.A.I. nr. 300/2004 și O.M.A.I. nr. 600/2005.
Potrivit art. 22 alin. 7 din Legea 360/2002 ,,Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii.” Or, la data emiterii dispoziției contestate nu era emis niciun ordin care să confere competență legală șefului I.J.P.F. Tulcea să dispună cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, ordin care nu există nici în prezent, inexistență care creează o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate.
Această îndoială este susținută și de inopozabilitatea O.M.A.I. nr. 300/2004 și O.M.A.I. nr. 600/2005, care nu au fost niciodată publicate în M. O. așa cum prevăd dispozițiile art. 10 și 73 din Legea 24/200 privind normele de tehnică legislativă, nefiind astfel legal intrate în vigoare. Mai mult, aceste ordine au fost emise în temeiul art. 9 alin. 4 din O.U.G. nr. 63/2003, care a fost abrogată prin art. 25 din O.U.G. nr. 30/2007 și, ca atare a fost abrogat și temeiul juridic ce a stat la baza emiterii lor.
La răsturnarea prezumției că actul a fost emis în condiții de legalitate concurează și nedovedirea respectării termenului de preaviz de 30 zile calendaristice pentru eliberarea din funcție, invocate fiind prevederile art. 97 și 99 alin. 3 și 4 din Legea nr. 188/1999 R.
Prin concluziile revelate cu ocazia dezbaterilor, precum și prin concluziile scrise depuse au fost reiterate motivele deja arătate.
În dovedirea cererii reclamanta a depus în copie, înscrisuri.
În apărare, pârâta G. de C. a formulat întâmpinare a fost invocată excepția autorității de lucru judecat întrucât, prin Încheierea nr. 1140/2012 din data de 05.03.2012 a Tribunalului Tulcea irevocabilă prin Decizia nr. 1103/CA/21.05.2012 a Curții de Apel C., precum și prin sentința civilă nr. 4794/27.08.2012, pronunțată în dosarul nr._, au fost respinse cererile de suspendare a aceluiași act administrativ, cereri prin care au fost invocate același motive.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În privința susținerii cum că dispoziția de punere la dispoziția unității nu a fost comunicată, s-a arătat că la nivelul unității a fost creat un tabel cu tot personalul aflat într-o atare situație, redactându-se o informare care a fost comunicată pe suport electronic. S-a precizat astfel că reclamantul a luat la cunoștință despre punerea la dispoziția unității, semnând personal tabelul la care se face referire și care a fost depus în extras la dosarul cauzei.
În privința pagubei iminente, s-a arătat că neîncasarea salariului nu justifică suspendarea actului, paguba putând fi recuperată, în situația în care se va dispune anularea actului.
Examinând cererea de suspendare a executării Dispoziției I.J.P.F. Tulcea nr._ din 07.10.2011, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția nr._/07.10.2011 a Șefului I.J.P.F. Tulcea, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 7, art. 69 alin. 1 lit. j, art. 73 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea 360/2002, art. 97lit. c și art. 99 alin. 1 lit. b din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public, Legii cadru nr. 284/2010 și Legii 285/2010 privind salarizarea în anul 2011, O.M.A.I. nr. 300/2004 și O.M.A.I. nr. 600/2005 și a Dispoziției I.G.P.R. nr._/01.07.2011 pentru aprobarea noilor state de organizare, începând cu data de 07.10.2011, reclamantului, aflat la dispoziția I.J.P.F. Tulcea conform Dispoziției din data de 07.06.2011, i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, fără drept de pensie, ca urmare a reorganizării activității M.A.I., nefiind posibilă încadrarea într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.
Prin cererea ce face obiectul dosarului nr._, reclamantul P. V. a solicitat anularea deciziei prin care a fost pus la dispoziția unității, a examenelor scrise organizate pentru departajare, a deciziei nr._/07.11.2011 prin care s-a decis încetarea raporturilor de muncă, solicitând reintegrarea în funcția deținută anterior, cauza fiind suspendată prin Încheierea din data de la 06 decembrie 2012 până la soluționarea de către Curtea de Apel C. a excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. I/652/2011.
Prin Încheierea nr. 1140/2012 din data de 05 martie 2012, irevocabilă prin Decizia nr. 1103/21.05.2012 a Curții de Apel C., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare executării dispoziției nr._/7.10.2011 emisă de șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, iar prin sentința civilă 4794/27.08.2012 pronunțată în dosarul_, irevocabilă prin Decizia civilă 2864/03.12.2012 a Curții de Apel C., a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat cererea de suspendare a aceluiași act.
Relativ la excepția autorității de lucru judecat, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate având în vedere prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă, instanța are a arăta că potrivit art. 1201 din Codul civil din 1864, text aplicabil până la . Legii 134/2010, (art. 230 din Legea nr. Nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), ,, Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.”
Potrivit art. 14 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ,,Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.”
Pentru a verifica dacă există autoritate de lucru judecat, trebuie observată tripla identitate de elemente la care se referă textul: părți, obiect cauză. Analizând cele trei cereri instanța constată că există identitate de părți și obiect.
În ceea ce privește cauza, se constată că prin cererea soluționată prin Încheierea nr. 1140/2012 din data de 05 martie 2012, s-a invocat condiția necesității prevenirii unei pagube iminente determinate de neîncasarea drepturilor salariale.
Cea de-a doua cerere, soluționată prin sentința civilă 4794/27.08.2012, s-a invocat același motiv referitor la paguba cauzată de neplata salariului, dar și existența unui caz bine justificat de inexistența unui ordin care să stabilească competența legală a pârâtului pentru a dispune nașterea și încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, faptul că O.M.A.I. 300/2004 și O.M.A.I. 600/2005 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României
Se mai susține că, pentru dovedirea cazului bine justificat, trebuie reținută și natura propriu-zisă a măsurii dispusă de autoritatea publică, conduita ulterioară a reclamantului ce nu a fost sancționat anterior și a obținut calificativul de serviciu „foarte bine”, efectele asupra raporturilor juridice, ca și împrejurarea că dispozițiile nu cuprind motivele în fapt și în drept pentru care s-au încetat raporturile de serviciu fiind încălcate dispozițiile art. 31 alin. 2 din Constituție, art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ce consacră dreptul la bună administrare, art. 76 și art. 262 alin. 2 lit. c din Codul Muncii ce prevăd că decizia de concediere cuprinde în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor vacante disponibile în unitate.
Cazul bine justificat este dat și de faptul că angajatorul nu a emis un preaviz de 30 zile, nerespectate fiind astfel prevederile art. 97 și 99 alin. 3 și 4 din Legea nr. 188/1999 R.
Relativ la paguba iminentă, se subliniază că aceasta constă în sistarea plății salariului cuvenit pentru funcțiile deținute ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu unitatea, fiind pusă în pericol grav situația financiară a familiilor, iar prin Ordinul I/S/602/4.11.2011 s-a dispus retragerea tuturor funcțiilor vacante aflate în finanțare în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011.
Analizând motivele invocate prin cele trei cereri succesive, instanța constată că, în cea mai mare parte, motivele au fost reirerate.
Astfel, în toate cele trei cereri se regăsește argumentul că prin actul contestat este cauzată o pagubă iminentă dată de sistarea plății salariului.
De asemenea, inexistența unui ordin care să confere competență legală șefului I.J.P.F. Tulcea să dispună cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, inopozabilitatea O.M.A.I. nr. 300/2004 și O.M.A.I. nr. 600/2005, care nu au fost niciodată publicate în M. O. și abrogarea temeiului juridic ce a stat la baza emiterii lor și nerespectarea termenului de preaviz precum și celelalte argumente de fapt și de drept arătate în cererea pendinte, sunt motive ce au fost invocate și în cererea soluționată prin sentința civilă 4794/27.08.2012, excepție făcând invocarea necomunicării dispoziției de punere la dispoziție a reclamantului.
Ca atare, având în vedere acest ultim argument invocat în cererea pendinte, instanța reține că excepția de autoritate la care s-a făcut referire este neîntemeiată. Aceasta, având în vedere și prevederile art. 14 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din a cărei interpretare per a contrario se desprinde concluzia admisibilității unor cereri repetate în situația în care motivele nu sunt identice.
Pe fondul cererii de suspendare, având în vedere argumentul nou invocat prin cererea pendinte, relativ la necomunicarea dispoziției de punere la dispoziție, instanța reține că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept. Ca atare, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu ("executio ex officio").
Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune astfel în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004, numai în măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin.(1) din lege, și anume:
- existența unui caz bine justificat, definit de art. 2 alin.(1) lit. t din Legea nr. 554/2004, care poate fi reținut în situația în care, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate;
- prevenirea producerii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cât privește existența cazului bine justificat, din probele administrate, se desprinde concluzia că reclamantul a fost informat despre emiterea dispoziției de punere la dispoziție, acesta semnând personal.
Este adevărat că potrivit art. 99 alin. 1 din Legea Nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici, text aplicabil în contextul inexistenței unei reglementări speciale în Legea Nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului, actul administrativ de eliberare din funcția publică ,,se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.”
Punerea la dispoziție este o instituție specifică polițiștilor si militarilor si nu are echivalent in statutul funcționarului public, care nu are ca efect încetarea raporturilor de serviciu, dar presupune eliberarea polițistului din postul pe care îl ocupa, ceea ce poate fi asimilată eliberării din funcția publică la care se face referire în textul invocat.
Legea nu sancționează cu nulitatea actului faptul că acesta nu a fost transmis efectiv funcționarului. Câtă vreme a existat o informare a sa cu privire la măsura luată, este necesar a se dovedi că această manieră de comunicare a cauzat o vătămare a drepturilor reclamantului și dacă, în raport de aceasta este incident vreun motiv de anulabilitate. Or, în cauză nu a fost făcută o astfel de probă.
Ca atare, argumentul invocat de reclamant nu poate justifica întreruperea vremelnică a efectelor actului contestat. Aceasta, având în vedere și faptul că specificul speței presupune o examinare sumară a actului, fără o prejudecare a fondului, care presupune și un probatoriu adecvat.
Instanța reține că o eventuală analiză și a celorlalte argumente reiterate în cererea pendinte, dar asupra cărora s-a statuat în mod irevocabil prin sentința anterioară, are aptitudinea de a afecta puterea lucrului judecat a hotărârilor anterioare.
Sub aspectul prejudiciului iminent, așa cum este definit de art. 2 alin.1 lit. ș din Legea nr.554/2004, instanța reține că susținerile referitoare la lipsirea reclamantului de drepturile ce i se cuvin din exercitarea funcției din care a fost înlăturat prin actul contestat și afectarea în această manieră a situației sale financiare sunt suficiente și concludente pentru a se aprecia că sunt întrunite cerințele legale necesare pentru suspendarea executării actului, a cărei prezumție de legalitate fost răsturnată după cum s-a arătat.
Conchizând, instanța reține însă că nefiind îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 alin.(1), cererea de suspendare este neîntemeiată.
În considerarea motivelor arătate, instanța va respinge, ca nefondate, excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către pârâta G. de C. C., precum și cererea formulată de reclamantul P. V. referitoare la suspendarea Dispoziției șefului I.J.P.F. Tulcea nr._ din 07.10.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către pârâta G. de C. C..
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul P. V., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, reprezentat de președinte S. L., cu sediul în Galati, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta G. de C. C. cu sediul în C., ..3, jud. C., având ca obiect suspendarea Dispoziției I.J.P.F. Tulcea nr._ din 07.10.2011.
Executorie. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2013.
Președinte, Grefier,
L. N. P. L.
Red.jud.L.N./21.01.2013.
Tehnored.gref.P.L./24.01.2013/5ex.
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 328/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 4382/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
