623

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 623 din data de 04.04.2016

Recurs. Anulare hotărâre de consiliu local

- art. 44 alin. 2 din Constituția României

- art. 107 și art. 117 din Legea nr. 1/2005

- art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 53/2002

- art. 1 din Decretul nr. 244/1955

- art. 192 Cod civil

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 44 alin. 2 din Constituția României cu privire la garantarea și ocrotirea vieții private, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 913/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107 și ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, este corectă aprecierea intimatei F. S. M. în sensul că recurentul nu explică de ce reproduce o parte din considerentele Deciziei nr. 913/2009, nu argumentează și nu precizează legătura între textul reprodus și recursul declarat.

Prin sentința civilă nr.5/08.01.2008 pronunțată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C. a fost admisă cererea societății intimate și s-a constatat "dreptul de folosință al reclamantei F. S. M. asupra nr. cad. 5134 - teren în suprafață de 9.601 mp si nr. cad.5135 - teren în suprafață de 471 mp, fără termen și fără plată pe durata existenței construcțiilor", în temeiul prevederilor art. 1 din Decretul nr. 244/1955 și ale art. 492 Cod civil.

Drept urmare, întrucât dreptul de folosință nu a fost dobândit de societatea intimată în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 nu este aplicabilă. Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale nu se aplică retroactiv iar, așa cum au reținut instanțele în dosarul nr.882/218/2015 al Judecătoriei C., cu privire la dreptul de folosință gratuită se impune, cu puterea lucrului judecat, sentința civilă nr. 5/08.01.2008 pronunțată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C.

Referitor la afirmația recurentului potrivit căreia art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul - cadru al unității administrativ - teritoriale ar reprezenta temeiul legal al adoptării H.C.L. nr. 157/2001, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Conform acestui text legal, "prin statut se stabilesc criteriile pe baza cărora bunurile aflate în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale și cele din proprietatea privată a acesteia pot fi date în administrare regiilor autonome și instituțiilor publice, pot fi concesionate ori închiriate în condițiile legii sau pot fi atribuite în folosință gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice";.

Astfel, întrucât H.C.L. nr. 157/20.12.2011 prin care s-a aprobat "taxa/chiria în cuantum de 0,65 lei/mp/luna pentru folosința terenului înscris în Cartea Funciară 1426/N a Orașului T., nr. cad. 5134, având ca proprietar Orașul T."; nu are ca obiect adoptarea Statutului unității administrativ - teritoriale, O.G. nr. 53/2002 nu poate fi indicată drept temei legal al actului administrativ.

De asemenea, instanța de recurs a constatat că recurentul nu critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește constatarea nemotivării H.C.L. nr. 157/2011 și a nelegalității acesteia pentru încălcarea efectelor autorității de lucru judecat, respectiv a sentinței civile nr. 5/08.01.2008 pronunțată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C.

În ceea ce privește justificarea de către recurent a necomunicării actului administrativ cu intimata reclamantă, prin Protocolul încheiat între F. S. M. și C. T. la data de 01.02.2008 și prin faptul că declarațiile de impunere erau depuse la C. T., instanța de fond a reținut, justificat, că protocolul încheiat între cele două societăți nu exonerează autoritatea publică emitentă a actului administrativ de obligația comunicării actului cu societatea reclamantă, câtă vreme titularul dreptului de folosință gratuită, fără termen și fără plată, asupra terenului este F. S. M., nu C. T., iar acest drept este înscris în cartea funciară.

Decizia nr. 623 din 04.04.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. 1598/83/CA/2015

Prin Sentința nr. 756 din 14.10.2015 pronunțată de Tribunalul S. M. s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Consiliul Local T.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. S. M., SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL T., în sensul că:

S-a anulat Hotărârea Consiliului Local T. nr. 157/20.12.2011 privind taxa/chiria pentru folosința terenului înscris în Cartea Funciară 1426/N a Orașului T., nr. cadastral 5134.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a formulat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL T., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată următoarele:

Face trimitere la prevederile art. 44 alin.(2) din Constituția României în care este reglementat foarte clar dreptul de proprietate, în sensul că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Luând în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107 și ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației declară neconstituțional prevederile art. 107 alin.(l), în sensul că:

"Curtea reține că, potrivit alin. (1) al art. 107 din Legea nr. 1/2005, terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și cu titlu gratuit în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până Ia trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative.

Curtea constată că obligarea autorităților administrației publice centrale sau locale, prin norme imperative, de a atribui în folosință gratuită terenurile, "pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative", determină încălcarea dreptului acestor autorități de a exercita stăpânirea efectivă, directă și nemijlocită, prin putere proprie și în interes propriu, a bunurilor imobile proprietate privată, de a le folosi și de a culege fructele civile.

Cooperativele și asociațiile de cooperative sunt persoane juridice private care prin obiectul lor de activitate nu sunt de utilitate publică, ceea ce ar justifica transmiterea folosinței gratuite a terenurilor prevăzute de art. 107 alin. 1.

De asemenea, instituirea prin Legea nr. 1/2005 a unor măsuri prin care statul sprijină dezvoltarea societăților cooperative, garantând un regim "care să nu fie mai puțin favorabil decât cel acordat altor agenți economici", nu poate justifica limitarea exercitării de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, în proprietatea cărora se află terenurile în cauză, a atributelor esențiale ale dreptului de proprietate, în sensul transmiterii gratuite a folosinței acestora.

În aceste condiții, Curtea constată că prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 aduc atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 privind garantarea și ocrotirea proprietății private, în măsura în care folosința terenurilor se face cu titlu gratuit"

În baza celor enunțate mai sus, referitor la punctul 2 din acțiunea formulată de reclamant în care se precizează că temeiul legal care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 157/2011, fie nu poate constitui temei legal, fie este indicat greșit, recurentul aduce în atenția instanței următorul aspect: având în vedere temeiul legal care a stat la baza adoptării H.C.L. 157/2011, care este format din mai multe articole, aliniate și puncte cuprinse în Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată în anul 2007, cu modificările ulterioare, toate făcând referire la atribuțiile Consiliului Local cu privire la administrarea domeniului public și privat al orașului, precum și din prevederile Ordonanței Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul - cadru al unității administrativ - teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, în concret art. 15 alin. (1), care precizează exact că bunurile proprietate publică sau privată a unităților administrativ - teritoriale, pot fi atribuite în folosință gratuită pe termen limitat doar persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice, nicidecum persoanelor juridice care desfășoară activitate economică în scopul obținerii de profit.

De asemenea, atrage atenția și asupra aspectului prin care se face referire la faptul că reclamantului nu i s-a comunicat H.C.L. nr. 157/2011 a cărui anulare o solicită, făcând următoarea precizare: având în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare nr. 1 din 31.01.2007 în baza căruia imobilele care fac obiectul H.C.L. 157/2011 trec în proprietatea F. S. M., cu precizarea că acestea rămân în continuare în administrarea C. T., care are obligația de a suporta impozitele și taxele aferente.

Luând în considerare faptul că în baza acestei hotărâri a Adunării Generale, F.-ul și C.-ul au semnat un Proces-verbal cu nr. 32/01.02.2008 prin care F., în calitate de proprietar asupra construcțiilor și drept de folosință asupra terenului aferent, cedează dreptul de folosință, în baza principiului teritorialității cooperației, asupra Restaurantului M. și asupra Campingului format din chioșcuri și căsuțe de cazare, în favoarea C.-ului T. cu obligarea acestuia din urma la buna întreținere a bunurilor preluate și la suportarea cheltuielilor generate de exploatarea acestora (impozite, taxe, energie, etc.).

În consecință, pe baza actelor invocate anterior, C. T. s-a prezentat la Primăria Orașului T. unde au depus o declarație de impunere cu privire la acele bunuri pe numele său, nu pe numele reclamantului din prezenta speță, deși acesta avea calitate de proprietar asupra bunurilor.

Drept urmare, de la momentul respectiv și până la aducerea la cunoștință de către F. S. M. că, C. T. ar fi solicitat revocarea procesului-verbal prin care cedează dreptul de folosință asupra Restaurantului și Campingului în favoarea sa, dar fără să înainteze actul de revocare sau actul din care sa rezulte că aceste bunuri ar fi fost preluate de către F. S. M., toată corespondența referitor la aceste bunuri s-a făcut cu C. T., la fel și comunicarea H.C.L. nr. 157/2011.

În consecință, consideră că H.C.L. nr. 157/2011 a fost corect încadrată privind temeiul legal în baza căreia a fost adoptată.

În concluzie, având în vedere aspectele prezentate anterior, consideră acțiunea reclamantului nefondată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 486 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în anul 2015, cu modificările ulterioare.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă F. S. M., Societate Cooperativă de Gradul II, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

La pct. 1.1. din motivele de recurs sunt invocate prevederile art.44 alin.(2) din Constituția României cu privire la garantarea și ocrotirea proprietății private. Apoi recurentul reproduce parțial Decizia Curții Constituționale nr.913/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107 și ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Arată că recurentul nu explică de ce reproduce o parte din considerentele Deciziei nr.913/2009, nu argumentează, nu precizează legătura între textul reprodus și recursul declarat.

Menționează că recurentul Consiliul Local T., împreună cu Orașul T., au introdus o acțiune civilă împotriva societății intimate - dosar nr. 882/218/2015 - prin care au solicitat "anularea gratuității dreptului de folosință, operarea în Cartea Funciară și în consecință recunoașterea dreptului Orașului T. de a stabili taxă sau chirie pentru aceste terenuri începând cu anul 2009, imediat după data intrării în vigoare a Deciziei Curții Constituționale nr. 913/2009". Acțiunea a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 917/26.06.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin Decizia civilă 556/Ap/05.11.2015 a Tribunalului S. M.. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Local T. și s-a stabilit că reclamantul Orașul T. încalcă prevederile legale privind puterea lucrului judecat. Prin sentința civilă nr.5/08.01.2008 a Judecătoriei C. s-a constatat dreptul de folosință al societății intimate, fără termen și fără plată, asupra terenului în suprafață de 9601 mp de sub nr. top. 5134 și a terenului în suprafață de 471 mp de sub nr. top. 5135, în temeiul prevederilor art. 1 din Decretul nr.244/1955 și ale art.492 cod civil (1864).

Prin urmare, întrucât dreptul de folosință nu a fost dobândit de societatea intimată în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, arată intimata că Decizia nr.913/2009 nu este aplicabilă.

Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale nu se aplică retroactiv, în sfârșit, așa cum au reținut instanțele în dosarul nr.882/218/2015, cu privire la dreptul de folosință gratuită se impune între părți, cu puterea lucrului judecat, sentința civilă nr.5/08.01.2008.

La pct. 1.2. din recurs se justifică menționarea O.G. nr.53/2002 privind Statutul cadru al unității administrativ teritoriale, drept temei al adoptării H.C.L. nr. 157/20.12.2011, prin art. 15 alin.(l) din acest act normativ, însă recurentul modifică sensul dispoziției invocate. Astfel, arată că recurentul susține că art. 15 alin.(l) din O.G. nr.53/2002 "precizează exact că bunurile proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale pot fi atribuite în folosință gratuită pe termen limitat doar persoanelor juridice fără scop lucrativ... ". Or, potrivit dispoziției legale menționate: "Prin statut se stabilesc criteriile pe baza cărora bunurile aflate în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale și cele din proprietatea privată a acesteia pot fi date în administrare....". Prin urmare, întrucât H.C.L. nr. 157/2011 nu are ca obiect adoptarea Statutului unității administrativ-teritoriale, O.G. nr.53/2002 nu poate fi indicată drept temei legal al actului administrativ.

Arată că recurentul nu critică hotărârea instanței de fond care a stabilit că actul administrativ atacat - H.C.L. nr.157/2011 - "este nemotivat, nu cuprinde motivele de fapt care au determinat adoptarea acestei hotărâri. Mai mult, Hotărârea Consiliului Local T. nr. 157/20.12.2011 este nelegală pentru că încalcă efectele autorității lucrului judecat".

Mai arată că la pct. 1.3. din recurs este justificată necomunicarea actului administrativ cu societatea intimată, recurentul invocând procesul verbal nr. 32/01.02.2008 încheiat între societatea intimată și C. T. Recurentul susține că în baza protocolului dintre cele două societăți și urmare a faptului că declarațiile de impunere erau depuse de C. T., "toată corespondența referitor la aceste bunuri s-a făcut cu C. T.". Așa cum a reținut în mod just instanța de fond în considerentele hotărârii recurate, "protocolul încheiat între cele două societăți nu exonerează autoritatea publică emitentă a actului administrativ de obligația comunicării actului cu societatea reclamantă, câtă vreme titularul dreptului de folosință gratuită, fără termen și fără plată, asupra terenului este F. S. M., nu C. T., iar acest drept este înscris în cartea funciară ".

Conchide că recurentul nu a criticat hotărârea recurată, ci acțiunea introductivă, nu a indicat nici un motiv de casare și a întemeiat în drept recursul pe "prevederile art. 486 și următoarele " din Codul de procedură civilă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.492 Noul Cod de procedură civilă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța a apreciat recursul declarat de recurentul Consiliul Local T. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Consiliul Local T.

În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța a obligat partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.

← Obligația de a plăti ”impozit pe spectacole”. legalitate.		Recurs. anulare decizie de impunere emisă de mfp →

623

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre 623