Recurs. anulare decizie de impunere emisă de mfp

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1372 din data de 17.06.2016

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de MFP

- art.425 Cod de procedură civilă

- art. 11 alin. 12 Cod fiscal

- art. 781 din O.G. nr. 92/2003

- H.G. nr. 831/2004

Prin raportul de inspecție fiscală F-SM nr. .../30.09.2014, s-au stabilit în sarcina recurentei, obligații de plată suplimentare în cuantum de 800.591 lei, constând în: impozit pe profit 111.596 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 25.539 lei; penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în suma 10.878 lei; TVA în sumă de 525.624 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA 102.619 lei; penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 24.3351ei.

În baza acestui raport de inspecție fiscală, s-a emis decizia de impunere F-SM nr. .../30.09.2014.

În urma controlului efectuat s-a încheiat procesul - verbal nr. .../06.10.2014, prin care s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale în sumă totală de 589.825 lei, reprezentând: impozit pe profit suplimentar în sumă de 103.6401ei; dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 25.379 lei; penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 11.503 lei; TVA în sumă de 340.786 lei; dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar în sumă de 72.422 lei; penalități de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar în sumă de 36.0951ei.

A fost emisă dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 181.761 /30.09.2014, prin care s-a dispus ca recurenta să depună declarația recapitulativă privind livrările, achizițiile, prestările intracomunitare, aferentă lunilor iunie, iulie, august, septembrie și noiembrie 2013.

Analizând criticile aduse de recurentă sentinței, de nemotivare și motivare contradictorie, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 425 Cod de procedură civilă, hotărârea va cuprinde, alături de partea introductivă și dispozitiv și considerentele hotărârii, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Motivarea hotărârii trebuie să fie în strictă concordanță cu soluția și măsurile luate de instanță prin dispozitiv, reprezentând sprijinul necesar acesteia.

Tocmai datorită importanței motivării hotărârii, absența acestui element esențial al actului jurisdicțional sau caracterul contradictoriu al motivelor, atrag casarea hotărârii.

Cât privește sentința ce face obiectul prezentului recurs, acest motiv de casare nu este incident, întrucât sentința este motivată, iar considerentele sunt în concordanță cu dispozitivul hotărârii.

Pentru a se considera motivată o hotărâre, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

Or, faptul motivării sentinței rezultă din lecturarea considerentelor acesteia, iar lipsa caracterului contradictoriu din raportarea considerentelor la dispozitivul hotărârii.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod de procedură civilă, invocat de recurentă ca temei al recursului, este neîntemeiat.

Cât privește critica privind greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată.

Cât privește motivul de recurs prin care se contestă constatarea ca nedeductibilă a sumei de 380.570 lei, aferentă achizițiilor înregistrate în evidența contabilă de la furnizori inactivi și furnizori încadrați ca firmă fantomă, Curtea reține că în ceea ce privește starea acestor furnizori, recurenta se putea informa prin consultarea bazei de date de pe site-ul A.N.A.F. unde sunt publicate informații privind starea fiscală a contribuabililor.

În acest context devin aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 12 din Codul fiscal potrivit căruia: Beneficiarii care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați conform art. 78A1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel fiind, pentru achizițiile efectuate de la contribuabili aflați în inactivitate, cumpărătorul nu mai beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor respective, aceasta independent de faptul că facturile de achiziție sunt înregistrate în contabilitate și independent de faptul că aceste documente financiar contabile sunt cuprinse apoi în declarațiile fiscale, căci textul legal precitat nu face nicio astfel de deosebire.

Față aspectele relevate, chiar dacă recurenta pretinde buna credință, nu a demonstrat efectiv că a fost în dificultate efectivă să consulte site-ul A.N.A.F. la data achiziției și expediției facturilor fiscale, după cum nu a demonstrat că ar fi primit efectiv mărfurile achiziționate. Prin urmare, nu s-a putut demonstra că operațiunea a fost efectiv efectuată ori că ar fi avut conținutul economic reflectat în facturile fiscale, astfel că această critică a fost respinsă.

Cât privește trimiterea la jurisprudența CJUE citată de recurentă, Curtea a reținut că în speță nu este vorba de starea de fapt reținută de instanța de la Luxembourg, întrucât nu este vorba de operațiuni fictive în amonte (anterioare sau subsecvente) ci s-a constatat că tranzacțiile desfășurate efectiv de recurentă sunt viciate de fraudă.

Referitor la consecințele fiscale ale plusului de inventar, contrar opiniei recurentei, Curtea a constatat că o diferență de 345.039 lei rezultată din confruntarea soldului scriptic al mărfurilor și stocului faptic al acestora, produce efecte în plan fiscal.

Astfel, societatea avea obligația de a înregistra în evidențele contabile valoarea mărfurilor achiziționate în plus și neevidențiate contabil, obligația de a calcula și achita TVA aferentă acestora, precum și impozit pe profitul rezultat din comercializarea acestora.

Cât privește critica referitoare la excluderea totală de la deductibilitate a cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor degradate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată.

În mod corect nu s-a acceptat ca și cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, cheltuiala privind bunurile de natura stocurilor degradate pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare. Mai trebuie precizat și faptul că bunurile pentru care s-au întocmit procesele verbale cu mărfuri defecte și distruse, nu se regăsesc printre cele enumerate în anexele 1-3 la HG nr. 831/2004, pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, cu atât mai puțin în anexa 2, la pct. 47-47, anexa 2 cuprinzând limitele admisibile de perisabilitate pentru produse medicamentoase de uz uman, în număr de 5 grupe.

Diferența între sumele reprezentând obligații suplimentare cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr. F -SM .../30.09.2014 și în Decizia de impunere nr. F-SM .../30.09.2014 de 800.591 lei și suma de 589.825 lei menționată în Procesul verbal nr. .../06.10.2014, se datorează faptului că în procesul verbal menționat sunt cuprinse doar constatările fiscale care au la baza încălcarea prevederilor Legii 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, acest proces verbal stând la baza sesizării penale nr. .../06.11.2014.

Decizia nr. 1372 din 17.06.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. 739/83/2015

Prin sentința nr. 777/CA/20.10.2015 pronunțată în dosar nr. 739/83/2015, Tribunalul Satu-Mare a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ... .

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-reclamantă SC ... S.R.L. solicitând admiterea în principiu și în fond a recursului astfel cum este acesta declarat, iar în consecință, casarea în întregime a sentinței civile nr. 777/2015/CA a Tribunalului Satu Mare și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost aceasta formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate, apreciind că aceasta a fost motivată contradictoriu sau chiar nemotivată, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, împrejurări care atrag incidența motivelor de casare prev. de art. 488 alin. l pct. 6 și 8 Cod de procedură civilă.

Astfel, instanța de fond a apreciat în legătură cu apărările legate de neacceptarea la deducere a sumei de 380.507 lei, că o prezumată bună - credință a reclamantei nu poate constitui temei pentru luarea în considerare a tranzacției cu contribuabili declarați inactivi prin Ordin al Președintelui A.N.A.F., făcând trimitere la partenerii contractuali ai societății reclamante care ar fi avut un comportament fiscal de tip "fantomă".

Cu privire la această împrejurare, reținută și în decizia contestată, precizează recurenta că instituția intimată prin organul de inspecție fiscală, trebuia să motiveze decizia de impunere pe bază de probe și constatări proprii, în acord cu dispozițiile art. 65 alin. 2 din OG 92/2003, și de asemenea la stabilirea bazei de impunere trebuia să aibă în vedere documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului, în acord cu art. 64 din OG nr. 92/2003. De asemenea, societatea recurentă a invocat în apărarea sa și principiul răspunderii fiscale personale, justificându-și aceste apărări și cu hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat în sensul că administrația fiscală a unui stat membru nu poate refuza unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA, datorată sau achitată pentru servicii care i-au fost furnizate pentru motivul că furnizorul a săvârșit anumite nereguli fără să se dovedească în mod obiectiv faptul că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebui să știe că furnizorul sau o altă persoană impozabilă care a intervenit anterior în lanțul de operațiuni, era implicat într-o fraudă. Aceste apărări însă nu au fost analizate deloc de către instanța de fond, încălcându-se prin aceasta dispozițiile art. 425 alin. l lit. b), coroborat cu art. 22 alin. 6 Cod de procedură civilă.

Arată recurenta că instanța de fond a respins și apărarea sa ce viza consecințele de ordin fiscal ale neacceptării la deducere a TVA în sumă de 134.692 lei, cu o motivare lapidară. Consideră că această susținere este eronată, în contextul în care stocul de marfă nu poate rămâne același ca și valoare, în ipoteza excluderii de la deductibilitate a acestui TVA. Pe de altă parte, arată recurenta, nu s-a avut în vedere adaosul de 20,07% rezultat din actele contabile iar această susținere a instanței de fond este nemotivată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 425 alin. l lit. b) Cod de procedură civilă. Apreciază greșită opinia instanței potrivit căreia nu suntem în prezența unei duble impuneri, câtă vreme prin neacceptare la deducere a acestui TVA, societatea recurentă este obligată să achite TVA - ul către bugetul de stat, în baza deciziei de impunere contestate, iar pe de altă parte, pe măsura vânzării stocului de marfă, societatea recurentă urmează a colecta TVA aferent stocului de marfă suplimentar și a-1 vira către bugetul de stat a doua oară.

Cât privește analiza apărărilor invocate în legătură cu plusul la inventar în sumă de 345.039 lei, arată recurenta că instanța de fond a apreciat în mod sumar că organul fiscal a stabilit corect acel plus la inventar. În legătură cu acest aspect, recurenta arată că atâta timp cât venitul presupune intrare în gestiune și implicit ieșire din stoc, nu există niciun prejudiciu față de bugetul de stat, dat fiind faptul că s-au declarat venituri în plus față de cele reale, ca atare în mod evident nu se pot stabili sume suplimentare de plată.

Învederează recurenta că o altă neregulă constatată în legătură cu actele administrativ-fiscale contestate a fost determinată de excluderea totală de la deductibilitate a cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor degradate. În legătură cu acest aspect, instanța de fond a apreciat că mărfurile cuprinse în cele două procese verbale de produse defecte și distruse încheiate de reclamantă nu sunt de natura celor cuprinse în anexele 1 - 3 din HG 831/2004, motivare contrazisă de anexa 2 pct. 47 - 49 din Hotărârea de Guvern 831/2004.

Menționează recurenta că un ultim aspect invocat în susținerea cererii introductive a fost în legătură cu lipsa caracterului cert al creanței stabilite ca obligație fiscală suplimentară în sarcina societății recurente, această împrejurare rezultând din simpla comparație între decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală în care se regăsește suma de 800.591 lei, raportat la procesul verbal nr. .../06.10.2014, în care se menționează suma de 589.825 lei, respectiv fișa sintetică totală în care este menționată suma de 797.538 lei. În justificarea acestei apărări s-a mai depus la dosarul cauzei și tabelul definitiv cuprinzând creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei, în dosarul de insolvență nr. .../83/2014 al Tribunalului Satu Mare, procedură în care instituția intimată s-a înscris cu o creanță în sumă de 543.701 lei. Ca atare, suntem în prezența a cinci acte diferite care constată patru sume diferite cu privire la aceeași creanță a aceluiași debitor.

Susține că asupra acestei împrejurări instanța de fond nu s-a pronunțat deloc, nefăcând trimitere la apărările astfel aduse, împrejurări de natură a încălca dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO, art. 613, 22 alin. 6, 425 alin. l lit. b) COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ.

În drept, recurenta invocă art. 6 din CEDO, art. 6, 13, 22 alin. 6, 425 alin. l lit. b) COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 483 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 496 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 500 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 501 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 502 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 453 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că în data de 30.09.2014 s-a întocmit raportul de inspecție fiscală de către instituția intimată în baza căruia s-au stabilit în sarcina societății contestatoare, obligații de plată suplimentare în cuantum de 800.591 lei, constând în: impozit pe profit 111.596 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 25.539 lei; penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în suma 10.878 lei; TVA în sumă de 525.624 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA 102.619 lei; penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 24.3351ei.

În baza acestui raport de inspecție fiscală, s-a emis decizia de impunere contestată, ambele acte administrativ - fiscale fiind comunicate la data de 08.10.2014.

În urma controlului efectuat s-a încheiat procesul - verbal nr. .../06.10.2014, prin care însă s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale în sumă totala de 589.825 lei, sumă compusă din: impozit pe profit suplimentar în sumă de 103.6401ei; dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 25.379 lei; penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 11.503 lei; TVA în sumă de 340.7861 ei; dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar în sumă de 72.422 lei; penalități de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar în sumă de 36.0951ei.

Sumele reprezentând obligații suplimentare cuprinse în raportul de inspecție fiscala nr. F -SM .../30.09.2014 și în Decizia de impunere nr. F-SM .../30.09.2014 în suma totală de 800.591 lei, diferă de prejudiciul în suma totala de 589.825 lei cuprins în Procesul verbal nr. .../06.10.2014, datorita faptului ca în procesul verbal sunt cuprinse doar constatările fiscale care au la baza încălcarea prevederilor legii 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, acest proces verbal stand la baza sesizării penale nr. .../06.11.2014.

Prin dispoziția nr. .../30.09.2014 s-a dispus societății contestatoare obligația de a depune declarația 390, privind prestările intracomunitare, aferentă lunilor iunie, iulie, august, septembrie și noiembrie 2013, dându-se termen pentru conformare, data de 25.11.2014. Cu aceeași ocazie contestatoarei i s-a întocmit proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A/2007 nr. 0048788 din data de 30.09.2014, societatea fiind sancționată cu amendă în sumă de 5.000 1ei, pentru faptul ca nu a depus declarația recapitulativa privind livrările / achizițiile / prestările intracomunitare (formular 390) aferenta lunilor iunie, iulie, august, septembrie și noiembrie 2013, fapta încadrându-se la prevederile art. 219, alin. (1). lit. a) din Ordonanța nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală cu toate modificările și completările ulterioare.

Pentru perioada supusă inspecției fiscale parțiale cuprinsă în raportul de inspecție fiscala nr. F -SM .../30.09.2014, societatea nu poate depune sau rectifica declarații decât în baza unei dispoziții privind măsurile stabilite de echipa de inspecție fiscala, fapt pentru care a fost emisă Dispoziția privind măsurile stabilite de echipa de inspecție fiscală nr. .../30.09.2014.

În ceea ce privește impozitul pe profit, în urma verificării documentelor contabile puse la dispoziția echipei de inspecție fiscala, a Declarațiilor informative privind achizițiile de bunuri și servicii pe teritoriul României" cod 394 și a informațiilor din aplicația INFOPC s-a constatat că societățile la care se face referire în raportul de inspecție fiscală, emitente de facturi către recurentă sunt la data emiterii facturilor inactive și neplătitoare de TVA.

Susține că societatea nu a ținut cont de art. 11 alin (1) din Legea 571/2003, art. 11, alin. 1 ind. 2 și alin. 1 ind. 4 din Legea 571/2003 privind codul fiscal cu toate modificările și completările ulterioare, art. 21, alin (4), lit. r) din Legea 571/2003 privind codul fiscal.

Intimata arată că pentru a beneficia de deductibilitate, serviciile nu trebuie sa figureze numai generic înscrise în facturi fiscale ci să se dovedească realitatea și efectivitatea prestării lor cu documente valabil încheiate, fiind obligatoriu ca aceste servicii sa servească operațiunilor taxabile desfășurate de beneficiarul lor.

În ceea ce privește impozitul pe profit, în luna februarie 2014, societatea a făcut obiectul unui control efectuat de către inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, întocmindu-se Procesul Verbal nr. .../13.02.2014, care a avut ca obiect verificarea realității patrimoniale a societății, a modului de evidențiere a operațiunilor economice efectuate și a modului în care sunt evidențiate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat. Controlul s-a desfășurat la cele patru puncte de lucru ale contribuabilului și anume: ..., unde a avut loc inventarierea faptică a stocului de marfă în perioada 27.01.2014 -28.01.2014, de către inspectori antifraudă în prezența personalului angajat din magaziile inventariate.

În urma efectuării controlului s-au constatat următoarele:

Conform listelor de inventar a rezultat un stoc faptic de marfă în cele patru magazine, în sumă totală de 1.525.856 lei. Conform documentelor prezentate de societate la data de 27.01.2014 (rapoarte de gestiune, rapoarte X privind vânzările, recepții marfă), soldul scriptic al mărfurilor din cele patru magazine era de 1.180.560 lei.

În urma confruntării stocului faptic cu valoarea stocului scriptic înregistrat în evidența contabilă, a rezultat o diferență în sumă de 345.039 lei.

Conform Ordinului nr. 3.055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, în debitul contului 371 "Mărfuri" se înregistrează valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor constatate plus la inventar și a celor primite cu titlu gratuit în corespondenta fie cu creditul contului 607, având ca efect diminuarea cheltuielilor privind mărfurile, fie cu creditul contului 758, având ca efect creșterea veniturilor, efectul fiscal fiind același.

Ținând cont de cele de mai sus și având în vedere faptul ca societatea nu a evidențiat în contabilitate valoarea plusului de marfă, constatat la inventar la data de 27.01.2014, echipa de inspecție fiscală a asimilat "altor venituri din exploatare" valoarea plusului la inventar în sumă de 278.257 lei.

Apreciază că societatea a încălcat prevederile art. 19, alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 11 din Legea Contabilității nr. 82/1991, art. 7, alin. (3) din Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată.

În ceea ce privește impozitul pe profit societatea aduce următoarele argumente:

Apreciază că societatea a încălcat prevederile art. 21, alin (4), lit. c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, arată că neacceptarea la deductibilitate a TVA aferenta achizițiilor de marfă de la furnizori inactivi, inexistenți, neplătitori de TVA, nu presupune diminuarea stocului de marfă, deoarece acesta a fost intrată în gestiune.

Arată că societatea nu invocă niciun argument cu privire la constatările echipei de inspecție fiscală în ceea ce privește veniturile neînregistrate în sumă de 1.299.736 lei, prezentate la punctul II.2), în ceea ce privește impozitul pe profit, din raportul de inspecție fiscală nr. F-SM .../30.09.2014; veniturile neînregistrate în sumă de 120.204 lei, prezentate la punctul IV, în ceea ce privește impozitul pe profit, din raportul de inspecție fiscală nr. F-SM .../30.09.2014; TVA necolectată în sumă de 311.937 lei, aferentă veniturilor neînregistrate în sumă de 1.299.736 lei, prezentată la punctul II, în ceea ce privește TVA, din raportul de inspecție fiscală nr. F-SM .../30.09.2014; TVA necolectată în sumă de 28.849 lei, aferentă veniturilor neînregistrate în sumă de 120.204 lei, prezentata la punctul IV, în ceea ce privește TVA, din raportul de inspecție fiscală nr. F-SM .../30.09.2014, cu toate că societatea solicita anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. F-SM .../30.09.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F -SM .../30.09.2014.

Solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, invocă prev. art. 205 și următoarele Cod de procedură civilă, Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ actualizată, art. 10 și 11 alin. 3 din HG 520/2013 cât și dispozițiile Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1 500/01.08.2013.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a constatat următoarele:

În baza acestui raport de inspecție fiscală, s-a emis decizia de impunere F-SM nr. .../30.09.2014.

Analizând criticile aduse de recurentă sentinței, de nemotivare și motivare contradictorie, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate.

Motivarea hotărârii trebuie să fie în strictă concordanță cu soluția și măsurile luate de instanță prin dispozitiv, reprezentând sprijinul necesar acesteia.

Tocmai datorită importanței motivării hotărârii, absența acestui element esențial al actului jurisdicțional sau caracterul contradictoriu al motivelor, atrag casarea hotărârii.

Or, faptul motivării sentinței rezultă din lecturarea considerentelor acesteia, iar lipsa caracterului contradictoriu din raportarea considerentelor la dispozitivul hotărârii.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că motivul de casare prev. de art. 488 pct. 6 Cod de procedură civilă, invocat de recurentă ca temei al recursului, este neîntemeiat.

Cât privește critica privind greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile, motiv de casare prev de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată.

Cât privește critica referitoare la excluderea totală de la deductibilitate a cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor degradate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată.

Față de considerentele expuse, Curtea a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și corectă și pe cale de consecință motivele de recurs nu pot fi privite ca fondate astfel că în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 496 Cod de procedură civilă, a respins recursul ca nefondat, cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

← 623		Recurs. anulare decizie emisă de curtea de conturi →

Recurs. anulare decizie de impunere emisă de mfp

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Recurs. anulare decizie de impunere emisă de mfp