Recurs. anulare înştiinţare de respingere a cererii de plată a subvenţiilor emisă de agenţia de plăţi şi intervenţie în agricultură
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 746 din data de 15.04.2016
Recurs. Anulare înștiințare de respingere a cererii de plată a subvențiilor emisă de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură
- art. 11 pct. 2 lit. c) și d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014
- art. 1 din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014
Curtea a reținut că prin "Cererea unică de plată pentru sectorul Zootehnic - anul 2014"; înregistrată sub nr. SM xxxxxx/18.06.2014, reclamanta intimată a solicitat sprijin în conformitate cu prevederile Ordinului M.A.D.R. nr. 573/2014 pentru un număr de 53 capete bovine. Această cerere a fost semnată de solicitant și supusă controlului vizual al funcționarului A.P.I.A., după care a fost introdusă în aplicația electronică națională care i-a generat automat număr. Ulterior, în urma verificărilor încrucișate între datele introduse în cerere, datele din documentele generale și specifice anexate și cele din Registrul național al exploatațiilor și Sistemul de administrare a cotelor de lapte, s-a constatat că există neconcordanțe între codul de exploatație pentru care s-a depus cererea de plată (XX XXXXXXXXXX) și codul de exploatație din Registrul național al exploatațiilor (XX XXXXXXXXXX), ceea ce însemna că animalele nu figurau pe exploatația pentru care s-a solicitat sprijin.
Prin urmare, cererea de respingere a fost generată de sistem ca efect al acestei stări de fapt, împrejurare în raport cu care nu poate fi primită susținerea că ar fi fost vorba de o eroare materială, determinată de indicarea eronată a altui cod, așa cum s-a afirmat.
De altfel, după cum rezultă din cererea formulată pe cale administrativă la data de 29 octombrie 2014 (fila 5 dosar tribunal) intimata reclamantă confirmă că a depus înscrisuri aferente altei exploatații și a solicitat a se lua act de depunerea unor noi înscrisuri referitoare la codul de exploatație XXXXXXXXXXXX. Față de această solicitare, recurenta pârâtă prin adresa de răspuns nr. xx xxx din data de 26 noiembrie 2014 a reiterat faptul că cerința impusă de art. 11 pct. 2 lit. d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014 nu a fost respectată la data prelucrării cererii, astfel că nu se mai puteau depune documente generate ulterior depunerii cererii unice de plată.
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici afirmația potrivit căreia prin actul atacat nu s-ar fi indicat în mod clar care este neconformitatea atâta timp cât s-a comunicat că aceasta rezultă din nerespectarea dispoziției art. 11 pct.2. lit.d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014, respectiv din faptul că s-a depus copia registrului exploatației pentru o altă formă de organizare și anume pe persoană fizică, în loc de PFA, iar reclamanta s-a prevalat ulterior de noi înscrisuri referitoare la acest aspect, neputând deci afirma cu temei că nu a înțeles ce i se impută.
Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 573/2014 ,,beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic - sunt producătorii agricoli definiți la art. 9 alin. (3") din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006 - persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție din speciile bovine și ovine / caprine, identificate și înregistrate în sistemul național".
Potrivit art. 11 lit. d) din ordinul amintit, solicitantul este obligat să anexeze la data depunerii cererii, pe lângă o serie de alte documente relevante, o copie de pe prima și ultima pagină ale registrului individual al exploatației completat în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1.760/2000 în cazul exploatațiilor de bovine, obligație căreia reclamanta nu s-a conformat.
Drept urmare, contrar celor invocate de intimata reclamantă și reținute de instanța de fond, autoritatea pârâtă a constatat că aceasta nu s-a conformat exigențelor legale anterior evocate și, identificând neconformitatea, a dispus, în mod legitim, respingerea cererii de acordare a primei, neputând fi primită deci, sub aspectul cercetat, distincția făcută de instanța de fond între înregistrarea animalelor în evidențe și existența lor efectivă în exploatație.
Curtea mai a reținut și că forma art. 11 alin. 2 lit. c) din Ordinul nr. 573/2014, ce a făcut obiectul analizei pe larg în fața instanței de fond, a fost introdusă abia prin Ordinul nr. 1825 din 24 noiembrie 2014, deci printr-o normă ulterioară depunerii cererii analizate în speță și emiterii Înștiințării nr. xx/30.09.2014 a cărei anulare se solicită. Întrucât legea civilă nu retroactivează, analiza legalității actului administrativ nu poate fi făcută decât prin prisma normelor în vigoare la data emiterii sale, cu respectarea principiului tempus regit actum. Cu alte cuvinte, întrucât norma legală respectivă nu exista la data depunerii cererii și emiterii înștiințării, nu este incidentă speței.
Decizia nr. 746 din 15.04.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. 432/83/CA/2015
Prin Sentința nr. 678/CA din 28.09.2015 Tribunalul S. M. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R. I. PFA în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean S. M. și, în consecință, a anulat Înștiințarea de respingere nr. xx/30.09.2014 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvențiilor solicitate prin cererea nr. SM xxxxxx/18.06.2014, cu dobânzile legale potrivit cuantumului subvențiilor, calculată potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, modificată și completată și să plătească reclamantei suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin "Cererea unică de plată pentru sectorul Zootehnic - anul 2014"; înregistrată la pârâtă sub nr. SM xxxxxx/18.06.2014, reclamanta a solicitat, pentru un număr de 53 capete bovine, sprijin în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 573/2014.
Art. 1 Anexa 1 din Ordinului MADR nr. 573 din 17 aprilie 2014 pentru aprobarea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, în anul 2014, prevede că: "În anul 2014, în cadrul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, denumite în continuare ANT, se acordă prime producătorilor agricoli definiți la art. 9 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, crescători de animale, din speciile bovine și ovine/caprine, înscriși în evidența Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cod unic de identificare, o singură dată pe an, în funcție de criteriile de eligibilitate, pentru următoarele scheme:
a) schemă decuplată de producție în sectorul lapte;
b) schemă decuplată de producție în sectorul carne;
c) schemă cuplată de producție în sectorul ovine/caprine.";
Reclamanta a solicitat sprijin financiar pentru schema prevăzută la lit. b), așa cum e trecută în cererea de plată (fila 46 pct. 48 I.2.)
Prin Înștiințarea nr. xx/30.09.2014 (fila 3, 41), pârâta îi aduce la cunoștință reclamantei că în urma verificării cererii au fost constatate neconformități, indicându-se Codul de neconformitate NF12 și NF 13. Ca urmare a neconformităților constatate, cererea reclamantei este inadmisibilă la plată în anul 2014 pentru schema de plată/categoria de animale/exploatația la care s-au constatat neconformități.
Pentru Codul de neconformitate NF 12 se menționează că "Cererea nu este însoțită de toate documentele generale în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), respectiv adeverința emisă prin proceduri SNIIA de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit (art. 11 alin. 2 lit. c) / copie de pe prima și ultima pagină ale registrului individual al exploatației (art. 11 alin. 2 lit. d) / adeverință prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine (art. 12 lit. c pentru schema decuplată de producție specia bovine) / adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic (art. 12 lit. d - pentru schema decuplată de producție specia bovine) / adeverința prin care se recunoaște statutul crescătorilor de ovine/caprine (art. 13 lit. c - pentru schema cuplată de producție în sectorul ovine/caprine).";
Pentru Codul de neconformitate NF 13 se menționează că "Registrul exploatației este pe CNP xxxxxxxxxxxxx iar Codul exploatației este XXXXXXXXXXXX";.
Reclamanta se adresează pârâtei cu două solicitări de revenire din partea acesteia asupra soluției date cererii nr. SMxxxxxx/18.06.2014, înregistrate sub nr. xxxxx/07.10.2014, respectiv nr. xxxxx/29.10.2014. Aceste două solicitări reprezintă contestări ale reclamantei față de modul de soluționare a cererii de ajutor financiar.
Solicitările reclamantei au fost soluționate prin adresele nr. xxxxx/13.10.2014 (fila 4) și nr. xxxxx/26.11.2014 (fila 13), prin care i se comunică faptul că, contestația nu poate fi "aprobată favorabil";, precum și motivul concret pentru care a fost respinsă cererea SMxxxxxx.
Astfel, din răspunsul comunicat de pârâtă reclamantei prin adresa nr. xxxxx/13.10.2014 rezultă că motivul pentru care a fost respinsă cererea de plată este neîndeplinire condiției prevăzute de art. 11, pct. (2), litera d) din Ordinul nr. 573/2014 deoarece copia registrului exploatației depusă de reclamantă este pentru o altă exploatație și o altă formă de organizare, respectiv persoană fizică și nu Persoană Fizică Autorizată cum este depusă în cerere.
În același fel se răspunde reclamantei și prin adresa nr. xxxxx/26.11.2014.
Concluzia pârâtei, exprimată în cele două adrese mai sus menționate este că documentul reprezentând copia registrului exploatației este un document general obligatoriu, cererea nr. SM xxxxxx fiind respinsă.
Nemulțumită fiind de modul de soluționare a contestației/contestațiilor, reclamanta sesizează instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune.
Mai întâi, tribunalul a constatat că neconformitatea pentru care reclamantei i s-a respins cererea de plată nr. SM xxxxxx/18.06.2014 prin Înștiințarea nr. xx/30.09.2014, nu este suficient circumstanțiată astfel încât să asigure claritate și transparență actului administrativ, chiar dacă acest act este generat de un sistem informatic așa cum susține pârâta.
Așa cum s-a arătat, în Înștiințarea nr. xx/30.09.2014 este indicat tipul de neconformitate regăsit în codul de neconformitate NF 13, alături de toate tipurile de neconformități care de regăsesc în codul de neconformitate NF 12, astfel cum sunt grupate, generate de sistemul informatic, rezultat la analizării documentelor generale care trebuie depuse potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Ordinul MADR nr. 573/2014, aspect menționat chiar de către pârâtă prin întâmpinarea formulată. După cum chiar pârâta arată prin Întâmpinarea depusă, în soluționarea cererilor, neconformitatea nu este exemplificată pentru fiecare cerere în parte, deoarece este generată de sistem, iar în cazul reclamantei, cererea acesteia nu a fost afectată de toate neconformitățile menționate în Înștiințarea nr. xx/30.09.2014.
În opinia tribunalului, o astfel de formă a actului administrativ individual, emis în soluționarea unei cereri, este contrar trăsăturilor actului administrativ și al tehnicilor de redactare. Actul administrativ reprezintă o manifestare de voință expresă, unilaterală și supusă unui regim de putere publică care însă, nu exclude exercitarea de către instanțele judecătorești a unui control de legalitate. Totodată, prin actul administrativ se produc efecte juridice care constau în a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. De aceea, actul administrativ trebuie redactat într-un limbaj concis, clar și precis, care să excludă orice echivoc.
Or, în ceea ce privește Înștiințarea nr. xx/30.09.2014, nu se poate susține că ar fi clar și neechivoc atât timp cât, tocmai pârâta recunoaște prin Întâmpinare că nu toate neconformitățile la care face referire codul de neconformitate NF 12, menționate în Înștiințare, au stat la baza respingerii cererii. Mai mult, din răspunsurile pârâtei nr. xxxxx/13.10.2014 (fila 4) și nr. xxxxx/26.11.2014 (fila 13), ce reprezintă soluția dată la contestația reclamantei, reiese că doar neconformitatea prevăzută în codul de neconformitate NF 13 au dus la respingerea cererii de acordare a sprijinului solicitat, nu și cele cuprinse în codul de neconformitate NF 12.
În al doilea rând, tribunalul a constatat inconsecvența pârâtei în ceea ce privește reținerea de către aceasta a neconformității ce a dus la respingerea cererii.
Astfel, pârâta îi soluționează reclamantei contestația prin răspunsurile nr. xxxxx/13.10.2014 și nr. xxxxx/26.11.2014 și reține ca singur motiv de respingere a cererii faptul că nu a fost respectată dispoziția art. 11 pct. 2 lit. d) din Ordinul MADR nr. 573/2014, respectiv că s-a depus copia registrului exploatației pentru o altă exploatație și o altă formă de organizare respectiv pentru persoană fizică și nu pentru Persoană Fizică Autorizată.
Ulterior, după promovarea prezentului litigiu, în apărările formulate prin Întâmpinare, pârâta invocă faptul că au fost constatate neconcordanțe între codul de exploatație XXXXXXXXXXXX pentru care s-a depus cererea și codul de exploatație XX XXXXXXXXXX din Registrul Național al Exploatațiilor, în sensul că în cerere animalele solicitate figurau pe o exploatație iar în Registrul Național al Exploatațiilor animalele figurau pe o altă exploatație. De asemenea, pârâta mai arată că s-a constatat faptul că potrivit adeverinței nr. xx/17.06.2014 (document obligatoriu general prevăzut de art. 11 alin. 2), că în exploatația cu codul XX XXXXXXXXXX pentru care s-a depus cererea, nu sunt înregistrate bovine având ca proprietar pe PFA R. I., drept pentru care sprijinul solicitat pentru animalele din cererea cu nr. SM xxxxxx/2014 nu putea fi acordat. Pârâta nu contestă că această adeverință nu este depusă la dosar, însă acest lucru nu este suficient în opinia sa atât timp cât, din conținutul ei rezultă că animalele pentru care se solicită sprijin nu se află în exploatația indicată în cerere.
Independent, însă, de aspectul antemenționat, referitor la inconsecvența pârâtei la cele două momente, cel al soluționării contestației și cel al formulării apărărilor prin Întâmpinare, tribunalul a găsit ca fondată acțiunea reclamantei.
Prin "Cererea unică de plată pentru sectorul Zootehnic - anul 2014"; (filele 43-45) înregistrată la pârâtă sub nr. SM xxxxxx/18.06.2014, reclamanta solicită sprijin în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 573/2014 pentru 53 capete bovine aflate în exploatația XXXXXXXXXXXX Cod S. xxxxxx (fila 44).
Potrivit documentelor comunicate instanței, în copie, de către pârâtă, depuse de reclamantă odată cu cererea de plată, reiese că într-adevăr, în aplicarea dispozițiilor art. 11 lit. d) din Ordinului MADR nr. 573/2014, reclamanta a depus copie de pe prima și ultima pagină ale registrului individual al exploatației, dar pentru o altă exploatație, respectiv pentru exploatația XX XXXXXXXXXX al cărei proprietar este R. I., nu R. I. PFA. Acest fapt material al depunerii copiilor de pe prima și ultima pagină a unei alte exploatații decât cea pentru care s-a solicitat sprijin prin cerere este însă o evidentă eroare materială atât timp cât, R. I. PFA este proprietarul exploatației XXXXXXXXXXXX. Or, în opinia instanței, o eroare materială poate fi înlăturată, dacă nu la controlul vizual al cererii de plată și al documentelor atașate efectuat de către funcționarul APIA care primește cererea, atunci în mod cert la data soluționării contestației în procedura plângerii prealabile când eroarea a fost sesizată de către reclamantă și documentele conforme au fost depuse. În caz contrar, se ajunge în situația în care procedura plângerii prealabile să fie lipsită de conținut.
În ceea ce privește neconformitatea rezultată din dispozițiile art. 11 lit. c) din Ordinul MADR nr. 573/2014, invocată de pârâtă prin Întâmpinare, tribunalul a reținut că ambele părți sunt în consens referitor la faptul că reclamanta a depus adeverința odată cu cererea, respectiv Adeverința nr. xx/17.06.2014 (fila 58), punctele divergente ale părților fiind date de faptul că potrivit adeverinței se atestă că în exploatația cu codul XXXXXXXXXXXX, cu S. xxxxxx, la data de 17.06.2014 nu sunt înregistrate animale.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 11 alin. 2 lit. c) din Ordinul 4 MADR nr. 573/2014 printre documentele generale obligatorii ce trebuie depuse pentru a beneficia de ajutoarele prevăzute la art. 1 și 2, solicitanții trebuie să depună "c) adeverință emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că toate bovinele, ovinele și caprinele din exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există bovine/ovine/caprine în exploatație;";
Drept urmare, pot exista cazuri în care la data eliberării adeverinței nu există animale în exploatație și, chiar și în aceste cazuri, solicitanții să beneficieze de sprijinul solicitat dacă îndeplinesc cerințele prevăzute de norma legală.
Condițiile de eligibilitate sunt reglementate în Capitolul II la Ordinului. În cazul prezentei spețe, condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ sunt prevăzute de art. 4, potrivit căruia: "(1) Prima pentru schema prevăzută la art. 1 lit. b) se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) dețin un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referință de 31 ianuarie 2013 înregistrate în RNE;
b) exploatația de bovine este înregistrată în RNE la data de referință 31 ianuarie 2013 și la data solicitării primei.
(2) Prima pentru schema prevăzută la art. 1 lit. b) se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum și pentru tineretul bovin mascul și/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploatație la data de referință.";
Textul precitat stabilește două date la care trebuie raportate condițiile, respectiv data de 31 ianuarie 2013 ca dată de referință, precum și data solicitării primei.
În cazul reclamantei, condiția prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. a) este îndeplinită, în sensul la data de referință 31 ianuarie 2013 deținea un minim de 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni înregistrate în RNE, conform copie registrului pentru exploatație XX XXXXXXXXXX (filele 10-12, 86-87).
Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. b) deoarece, atât la data de referință 31.01.2013, cât și la data solicitării primei 18.06.2014, exploatația XX XXXXXXXXXX era înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor.
Instanța a constatat, din copiile exploatației, că la momentul solicitării primei -18.06.2014 - în exploatație nu se mai găseau animale, însă a înlăturat opinia pârâtei în sensul că nemafiind animale în exploatație reclamanta nu întrunește condițiile de eligibilitate deoarece, art. 4 alin. 1 lit. b) impune doar ca exploatația să fie înregistrată în RNE la cele două momente, data de referință și data solicitării primei, nu impune ca în ambele momente să și existe animale în exploatație.
Existența animalelor în exploatație este impusă, ca termen limită, doar pentru data de referință 31 ianuarie 2013. Ieșirea din exploatație a animalelor după această dată nu duce la neeligibilitate dacă celelalte condiții sunt îndeplinite. Acest aspect reiese atât din dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a), cât și din dispozițiile art. 4 alin. 2.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 1, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 și a textelor normative cuprinse în prezenta hotărâre, acțiunea reclamantei a fost admisă. În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă și a principiului disponibilității părții, pârâta a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru, în cuantum total de 750 lei, ca și parte care a pierdut procesul.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean S. M., solicitând admiterea recursului și casarea în totalitate a sentinței pronunțate de Tribunalul S. M. ca fiind nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în conformitate cu prevederile Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014 pentru aprobarea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, în anul 2014, recurenta-reclamantă R. I. PFA prin reprezentanta sa, depune în data de 18.06.2014 la APIA Centrul Județean S. M., Cererea unică de plată pentru sectorul zootehnic - anul 2014 " înregistrată cu nr. SM xxxxxx/1/.06.2014, pentru un număr de 53 capete bovine.
Potrivit art. 11 alin ( 1) din Ordinul MADR NR.573/2014 pentru a beneficia de sprijin solicitanții trebuiau să depună odată cu cererea documentele generale și documentele specifice.
Raportat la documentele generale, recurenta-reclamantă trebuia să depună potrivit art. 11 alin. (2) din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014 pentru aprobarea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de came de vită și producătorii de lapte și de came de ovine/caprine din zonele defavorizate, în anul 2014, următoarele documente:
a) copie de pe cartea de identitate/buletinul de identitate/pașaport/certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului/certificatului de înregistrare fiscală, după caz, precum și copie de pe datele de identificare ale reprezentantului, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/pașaport;
b) copie de pe dovada de înregistrare a solicitantului în Registrul unic de identificare - RUI al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, numai pentru exploatații noi;
c) adeverință emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că toate bovinele, ovinele și caprinele din exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi;
d) copie de pe prima și ultima pagină ale registrului individual al exploatației completat în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1.760/2000 în cazul exploatațiilor de bovine sau ale Regulamentului nr. 21/2004 în cazul exploatațiilor de ovine/caprine;
e) document coordonate bancare.
Odată cu depunerea cererii, recurenta - reclamanta depune și documentele mai sus menționate, semnează și ștampilează cererea, dovadă a faptului că toate dalele declarate sunt reale corecte și perfect valabile, acest lucru rezultând și din declarația ,,Angajamente și Declarații" pct. 2 alin 3 (depusă în probațiune).
După semnarea și ștampilarea cererii funcționarul A.P.I.A. responsabil de preluarea dosarului a efectuat controlul vizual potrivit formularului "Controlul vizual al cererii de plată și a documentelor atașate" (depus în probațiune) care constă în:dacă este respectată perioada de depunere a cererilor 18.04.2014 - 20.06.2014; dacă cererea este depusă la centrul A.P.I.A. din județul unde se află exploatația cu cel mai mare număr de animale; dacă cererea este semnată de beneficiar și ștampilată, după caz (inclusiv secțiunea 50, Angajamente și declarații); dacă la dosarul cererii unice sunt atașate documentele justificative (inclusiv adeverința emisă prin proceduri SNIIA de către medicul veterinar) pentru schemele de plată și categoriile solicitate (cuprinse în subcapitolul II.1.6 din prezenta procedură); dacă este cazul, pentru codul de schemă TC.2, verificarea datei de ieșire din exploatație să fie cuprinsă în perioada 16.07.2013 - 20.06.2014, conform documentelor atașate; dacă la pct. 49 sunt completate datele privind suprafața deținută și numărul cererii SAPS.
Copiile documentelor atașate la dosar vor purta sintagma "conform cu originalul", urmată de data verificării conformității și de semnătura persoanei care a verificat conformitatea.
Urmare a acestei verificări, numărul dosarului cererii a fost atribuit automat de aplicația electronică în mod cronologic în ordinea depunerii cererilor fiind unic la nivel de țară, înmânându-se reclamantei "bonul de depunere al cererii unice de plată";.
După perioada de depunere a cererilor a avut loc în sistem controlul administrativ care s-a realizat pentru toate cererile de solicitare a ajutoarelor cu scopul verificării condițiilor de eligibilitate în vederea acordării primei.
Această verificare include controale încrucișate între datele din cerere, datele din documentele generale și specifice și cele din Registrul Național al Exploatațiilor și din Sistemul de Administrare a Cotelor de Lapte.
Ca urmare a corelării datelor din cerere, a datelor din documentele generale și specifice cu datele stocate în baza de date din Registrul Național al Exploatațiilor pus la dispoziție de către AMSV, s-a constatat că există neconcordanțe între codul de exploatație XX XXXXXXXXXX pentru care s-a depus cerere și codul de exploatație XX XXXXXXXXXX din Registrul Național al Exploatațiilor, în sensul că în cerere animalele solicitate figurau pe o exploatație, iar în Registrul Național al Exploatațiilor animatele figurau pe o altă exploatație.
Această neconcordanță este consecința depunerii la dosarul cererii și a înregistrării în sistem a unei document neconform (copie de pe prima și ultima pagină după altă exploatație decât cea pentru care s-a depus cererea), ea neputând fi reținută separat ca o neconformitate atâta timp cât derivă din aceasta, motiv pentru care consideră că afirmația făcută de prima instanță cu privire la " tribunalul constată inconsecvența paratei în ceea ce privește reținerea de către aceasta a neconformității ce a dus la respingerea cererii la cele doua momente, cel a soluționării contestației și cel al formulării apărărilor prin întâmpinare" nu se justifică.
Potrivit datelor declarate de recurenta-reclamantă în cererea de plată, animalele pentru care s-a solicitat sprijin trebuiau să figureze atât în copia depusă potrivit art. 11 lit. d) din Ordinul nr. 573/2014, cât și în RNE pus la dispoziție de către A.N.S.V. pentru confruntare, pe codul de exploatație ROI385629002 (PFA R. I.) și nu pe codul de exploatație XX XXXXXXXXXX.
Depunerea copiei de pe prima și ultima pagină al registrului individual al exploatației nu este prevăzută întâmplător la art. 11 lit. d) din Ordinul nr. 573/2014 ca document general obligatoriu ci tocmai pentru a dovedi, că animalele indicate în cerere se găsesc în exploatația fermierului pentru care s-a depus cererea. Având în vedere acest aspect, consideră că în cauza dedusă judecăți depunerea acestui document pe o altă exploatație decât cea indicată în cerere nu poate fi calificată ca o eroare materiala care poate fi înlăturată așa cum susține prima instanță, atâta timp cât acordarea sprijinului este condiționat de acesta.
În situația dată, depunerea unei document pe o altă exploatație decât ceea pentru care s-a depus cererea așa cum corect a reținut și prima instanță, coincide cu o altă persoană, fie ea fizică sau juridică.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 lit. c) din Ordinul nr.573/2014 aplicabil la acea dată recurenta-reclamantă a depus adeverința nr. xx/17.06.2014 din care a rezultat că în exploatația cu codul RO 365629002 pentru care s-a depus cererea, nu sunt înregistrate bovine având ca proprietar pe PFA R. I.
Aceasta atestă faptul că animalele solicitate în cerere nu sunt identificate și înregistrate în sistemul național și în consecință recurenta - reclamantă nu se încadrează în categoria beneficiarilor ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic prevăzuți la art. 1 din Ordinul nr. 573/2014 ,,beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic - sunt producătorii agricoli definiți la art. 9 alin. (3") din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006 - persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție din speciile bovine și ovine / caprine, identificate și înregistrate în sistemul național".
Interpretarea dată de instanță cu privire la aplicarea art. 11 alin. 2 lit. c) din Ordinul nr. 573/2014 "cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există animale în exploatație și chiar și în aceste cazuri solicitanții să beneficieze de sprijin solicitat dacă îndeplinesc cerințele prevăzute în norma legală", nu se justifică deoarece această excepție a fost introdusă ulterior depunerii cererii și efectuării controlului administrativ în sistem prin Ordinul nr. 1825 din 24.11.2014 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 573/2014, nefiind incident speței.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, art. 4 din Ordinul nr. 573/2014 prevede că: ,,(1) Prima pentru schema prevăzută la art. 1 lit. b) se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) dețin un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referință de 31 ianuarie 2013 înregistrate în RNE;
b) exploatația de bovine este înregistrată în RNE la data de referință 31 ianuarie 2013 și la data solicitării primei.
(2) Prima pentru schema prevăzută la art. 1 lit. b) se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum și pentru tineretul bovin mascul și/sau femei cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploatație la data de referință.
Prima solicitată se acordă potrivit art.4, alin 1, producătorilor agricoli care dețin, cresc și exploatează animale de producție, identificate și înregistrate în sistemul național (art.9 din OUG 125/2006) dacă îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la lit. a și b, drept pentru care considerăm că afirmația instanței cu privire la faptul că "existența animalelor în exploatație este impusă ca termen limită doar pentru data de referință 31 ianuarie 2013, ieșirea din exploatație a animalelor după această dată nu duce la neeligibilitate dacă celelalte condiții sunt îndeplinite" nu se justifică, deoarece la data solicitării sprijinului animalele trebuie să existe în exploatația indicată în cerere, prima acordându-se numai pentru acele animale care îndeplinesc cumulativ condițiile de la art. 4 alin.1 lit. a și b.
În funcție de îndeplinirea acestei condiții se stabilește în continuare prima pentru tineretul mascul și sau femei cu vârsta de minimum 7 luni existent în exploatație la data de referința prevăzută la art.4, alin 2.
Instanța în mod corect a constatat din copiile exploatației că la momentul solicitării primei respectiv 18.06.2014 nu se mai găseau animale în exploatație, însă acest aspect nu poate fi înlăturat întrucât alin.1 lit.g), din anexa la cerere "Angajamente și declarații" prevede "orice animal solicitat în cerere care nu a fost găsit în RNE la data de referință nu este eligibil la plată". Având în vedere acest aspect, a arătat că, la data efectuării controlului administrativ în sistem, s-a constatat că în registrul animalelor din exploatația YYYXXXXXXXXX indicat în cerere și pus la dispoziție de A.N.S.V. pentru cofinanțare, nu a fost găsit nici un animal (O), drept pentru care o verificare a animalelor solicitate după data de referință nu se mai impunea.
Întrucât recurenta-reclamantă a depus la dosarul cererii un document neconform (copie de pe prima și ultima pagină după altă exploatație decât ceea pentru care s-a depus cererea) având ca rezultat constatarea neconcordanței între codul de exploatație pentru care s-a depus cerere și codul de exploatație din Registrul Național al Exploatații și deoarece animalele solicitate în cerere nu au fost înregistrate în exploatația cu codul XX XXXXXXXXXX potrivit adeverinței SNIA, s-a emis "înștiințarea de respingere nr. xx din 30.09.2014".
Tipul de neconformitate constatat - cererea nu este însoțită de toate documentele generale, a fost generat de sistem ca urmare a faptului ca o parte din datele înregistrate din documentele generale nu au putut fi identificate de sistem, acestea nerecunoscându-le.
Codul de neconformitate NF 12 precizat în "înștiințarea de respingere" face referire la toate tipurile de neconformități care fac obiectul respingerii cererilor, neconformitatea nefiind exemplificată pentru fiecare cerere în parte.
Rubrica - Alte tipuri de neconformității constatate - cod N13, este singura rubrica ce îi permite să facă alte mențiuni cu privire la neconformitate, acesta fiind și motivul pentru care am considerat că este necesar a se face înțeles faptul, că neconformitatea rezultă din nerespectarea dispoziției art. 11 pct. 2 lit. d) din Ordinul MADR nr. 573/2014, respectiv s-a depus copia registrului exploatației pentru o altă formă de organizare și anume pe persoană fizică, și nu pentru Persoană fizică autorizată.
Este vorba despre aceeași neconformitate care derivă dintr-un document general obligatoriu și care la codul NF 12 este tratată la modul general.
Înștiințările sunt emise din sistem pentru fiecare solicitant în parte, și nu pot să reflecte decât realitatea datelor procesate din cerere, din documentele generale și specifice, din Registrul Național al Exploatațiilor pus la dispoziție de către A.N.S.V., precum și a angajamentelor la care s-a obligat solicitantul. Motivarea în detaliu a fiecăreia este imposibilă atâta timp cât acestea sunt emise de sistem, important este faptul că ele reflectă realitatea datelor procesate (plăți, reduceri, respingeri, sancțiuni) pe baza formulelor de calcul din aplicație.
Totodată, a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă.
În drept a invocat prevederile art. art.488 Cod de Procedură Civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, în ce privește susținerile din cererea de recurs, conform cărora odată cu depunerea cererii de prime se întocmește o declarație sub denumirea de "Angajamente și declarații" (înscris atașat la dosarul primei instanțe), se arată că întocmirea acestei declarații un exclude posibilitatea de erori materiale scuzabile în documentele anexate, cu atât mai mult cu cât textul acestei declarații se referă la conținutul cererii de subvenționare. Or, toate datele din această cerere de solicitare a subvenției (primei) au fost complet și corect completate, eroarea strecurându-se într-una dintre documentele anexate.
Eroarea materială este scuzabilă deoarece, din conținutul înscrisului denumit "Controlul vizual al cererii de plată și documentelor atașate" în fila următoare după documentul întitulat "Angajamente și declarații" reiese că personalul A.P.I.A. a bifat căsuța care indica faptul că prima și ultima pagină a registrului exploatației sunt depuse împreună cu cererea.
Recurenta indică lacunar prin cererea de recurs (p. 3 recurs) controlul vizual ca fiind o procedură pur formală. Or, Manualul de Procedură A.P.I.A. pentru administrarea cererilor unice de plată, care prevede pașii controlului vizual al dosarelor care se depun (filele relevante se află depuse la dosarul primei instanțe) indică pe pagina 41 că în cadrul acestui control vizual preliminar, înainte de preluarea dosarului spre procesare, personalul A.P.I.A. trebuie să verifice și conformitatea cererii cu documentele atașate. Personalul A.P.I.A. a atestat că această verificare s-a efectuat înainte de preluarea dosarului în vederea prelucrării, fără ca acest lucru să fi avut loc.
Astfel, prin emiterea actului administrativ de respingere a cererii și ulterior respingerea recursului grațios prin care, de îndată de la aflarea erorii, s-a încercat remedierea acesteia, recurenta a cauzat prejudicii care s-au putut înlătura exclusiv prin admiterea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește problematica "existenței sau inexistentei" bovinelor în
exploatație la data soluționării cererii de subvenționare, a arătat că aspectele constatate de prima instanță și textele de lege citate în considerentele sentinței, sub acest aspect, rămân relevante. Recurenta invocă texte de lege în așa fel încât să faciliteze o stare de confuzie. Prima instanță a constatat în mod corect că un astfel de comportament prin care sunt inventate motive noi de respingere a cererii pentru prime care nu au fost avute în vedere la respingerea inițială a cererii, și apoi la soluționarea recursurilor grațioase, cauzează inconsecvența susținerilor părții adverse și se situează la limita relei credințe procesuale.
Apreciază că referirea la prevederile art. 11 alin. (2) lit. c) din O.M.A.D.R. nr. 573/2014 este în mod vădit irelevantă deoarece și fără ultima teză a acestui text, care intrat în vigoare 26.11.2014, art. 4 din O.M.A.D.R. 573/2014, care nu a fost modificat prevedea deja astfel:
(1) prima pentru schema prevăzută la art. 1 lit. b) se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) dețin un efectiv de minim 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referință de 31 ianuarie 2013 înregistrate în RNE;
b) exploatația de bovine este înregistrată în RNE la data de referință 31 ianuarie 2013 și la data solicitării primei.
(2) Prima pentru schema prevăzută la art. 1 lit. b) se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum și pentru tineretul bovin mascul și/sau femelă cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploatație la data de referință."
Astfel, este irelevant dacă textul art. 11 alin. (2) lit. c) din O.M.A.D.R. nr. 573/2014 a fost sau nu modificat, deoarece primele se datorează pentru capetele de vită existente în exploatație la data de referință (31 ianuarie 2013). Modificarea art. 11 alin. (2) lit. c) din O.M.A.D.R. nr. 573/2014 a fost necesară pentru a clarifica acest aspect.
Față de cele anterior expuse, a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut că este fondat și l-a admis pentru următoarele considerente:
Deși recurenta nu a indicat în mod explicit un motiv de casare, instanța constată că susținerile, ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Curtea a reținut că prin "Cererea unică de plată pentru sectorul Zootehnic - anul 2014"; înregistrată sub nr. SM xxxxxx/18.06.2014, reclamanta intimată a solicitat sprijin în conformitate cu prevederile Ordinului M.A.D.R. nr. 573/2014 pentru un număr de 53 capete bovine. Această cerere a fost semnată de solicitant și supusă controlului vizual al funcționarului A.P.I.A., după care a fost introdusă în aplicația electronică națională care i-a generat automat număr. Ulterior, în urma verificărilor încrucișate între datele introduse în cerere, datele din documentele generale și specifice anexate și cele din Registrul național al exploatațiilor și Sistemul de administrare a cotelor de lapte, s-a constatat că există neconcordanțe între codul de exploatație pentru care s-a depus cererea de plată (XX XXXXXXXXXX) și codul de exploatație din Registrul național al exploatațiilor (XX XXXXXXXXXX), ceea ce însemna că animalele nu figurau pe exploatația pentru care s-a solicitat sprijin.
Prin urmare, cererea de respingere a fost generată de sistem ca efect al acestei stări de fapt, împrejurare în raport cu care nu poate fi primită susținerea că ar fi fost vorba de o eroare materială, determinată de indicarea eronată a altui cod, așa cum s-a afirmat.
De altfel, după cum rezultă din cererea formulată pe cale administrativă la data de 29 octombrie 2014 (fila 5 dosar tribunal) intimata reclamantă confirmă că a depus înscrisuri aferente altei exploatații și a solicitat a se lua act de depunerea unor noi înscrisuri referitoare la codul de exploatație XXXXXXXXXXXX. Față de această solicitare, recurenta pârâtă prin adresa de răspuns nr. xx xxx din data de 26 noiembrie 2014 a reiterat faptul că cerința impusă de art. 11 pct. 2 lit. d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014 nu a fost respectată la data prelucrării cererii, astfel că nu se mai puteau depune documente generate ulterior depunerii cererii unice de plată.
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici afirmația potrivit căreia prin actul atacat nu s-ar fi indicat în mod clar care este neconformitatea atâta timp cât s-a comunicat că aceasta rezultă din nerespectarea dispoziției art. 11 pct.2. lit.d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 573/2014, respectiv din faptul că s-a depus copia registrului exploatației pentru o altă formă de organizare și anume pe persoană fizică, în loc de PFA, iar reclamanta s-a prevalat ulterior de noi înscrisuri referitoare la acest aspect, neputând deci afirma cu temei că nu a înțeles ce i se impută.
Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 573/2014 ,,beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic - sunt producătorii agricoli definiți la art. 9 alin. (3") din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006 - persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție din speciile bovine și ovine / caprine, identificate și înregistrate în sistemul național".
Potrivit art. 11 lit. d) din ordinul amintit, solicitantul este obligat să anexeze la data depunerii cererii, pe lângă o serie de alte documente relevante, o copie de pe prima și ultima pagină ale registrului individual al exploatației completat în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1.760/2000 în cazul exploatațiilor de bovine, obligație căreia reclamanta nu s-a conformat.
Drept urmare, contrar celor invocate de intimata reclamantă și reținute de instanța de fond, autoritatea pârâtă a constatat că aceasta nu s-a conformat exigențelor legale anterior evocate și, identificând neconformitatea, a dispus, în mod legitim, respingerea cererii de acordare a primei, neputând fi primită deci, sub aspectul cercetat, distincția făcută de instanța de fond între înregistrarea animalelor în evidențe și existența lor efectivă în exploatație.
Curtea mai a reținut și că forma art. 11 alin. 2 lit. c) din Ordinul nr. 573/2014, ce a făcut obiectul analizei pe larg în fața instanței de fond, a fost introdusă abia prin Ordinul nr. 1825 din 24 noiembrie 2014, deci printr-o normă ulterioară depunerii cererii analizate în speță și emiterii Înștiințării nr. xx/30.09.2014 a cărei anulare se solicită. Întrucât legea civilă nu retroactivează, analiza legalității actului administrativ nu poate fi făcută decât prin prisma normelor în vigoare la data emiterii sale, cu respectarea principiului tempus regit actum. Cu alte cuvinte, întrucât norma legală respectivă nu exista la data depunerii cererii și emiterii înștiințării, nu este incidentă speței.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă a admis recursul, a casat în întregime hotărârea și a respins ca neîntemeiată acțiunea, fără cheltuieli de judecată.
← Recurs. anulare decizie emisă de curtea de conturi | Recurs. litigii privind funcţionarii publici statutari → |
---|