Recurs. anulare proces verbal emis de i.t.m.

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1133 din data de 30.05.2016

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare proces verbal emis de I.T.M.

- art. 1, art. 16 alin. 1 și art. 17 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 518/1995

- art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1, 16 alin. 1 și 17 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar apreciind că reclamanta, în calitate de agent economic, nu a încălcat vreo prevedere legală, având doar o facultate și nu o obligație impusă de lege în a acorda diurnă în euro salariaților care lucrau în străinătate în misiune temporară de muncă.

După cum reiese din probele dosarului, obligativitatea plății diurnei în euro exista doar în relația contractuală a reclamantei cu angajații săi (în temeiul lit. L, punctul d, subpunctul 2 din contractele individuale de muncă temporară încheiate de societate cu S. S. și C. G. I. ) și a actelor adiționale la aceste contracte individuale de muncă, legea neimpunând o atare obligație.

Societatea reclamantă a prevăzut expres în contractul de muncă plata diurnei în Euro, în funcție de numărul de zile lucrate, și nu achitarea unei diurne pe zi, cum eronat susține recurentul, pentru cei ce lucrează în străinătate în misiune de muncă temporară și a luat măsuri ca înainte de trimiterea în străinătate a angajaților săi să le asigure plata unui salariu la nivelul celui pe care îl plătea utilizatorul din străinătate angajaților săi, în acord cu prevederile art. 92 alin. 3 din Codul muncii, întocmind în acest sens acte adiționale de majorare a salariului. Acest salariu este echivalentul în lei al salariilor exprimate în Euro, comunicate intimatei ca fiind salariile angajaților care prestează aceeași activitate la utilizator, fapt care rezultă și din actele adiționale la contractele de muncă ale celor doi angajați în cauză.

Instanța de recurs a reținut și că diurna, adică îndemnizația de delegare sau de detașare, este suma de bani de care beneficiază salariatul delegat/detașat pe durata cât salariatului îi este modificat locul muncii, aspecte reglementate prin art. 43-46 din Codul muncii. În cazul de față, însă, este vorba despre un contract individual de muncă temporară, reglementat de art. 88-102 din Codul muncii, care stabilește în concret drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de acordare a salariului. Acest tip de salariat nu este nici delegat, nici detașat ci cunoaște de la încheierea contractului, împreună cu angajatorul, că întreaga lui activitate se va desfășura doar în străinătate, contractul de muncă temporar cuprinzând toate clauzele obligatorii pentru această situație, inclusiv prestațiile în bani care i se cuvin.

Recurentul I.T.M. B. susține că interpretarea instanței de fond contravine tuturor principiilor esențiale ale raporturilor de muncă, ignorând valoarea de "legea părților"; a contractului individual de muncă și că dispozițiile H.G. nr. 518/1995 referitoare la cuantumul diurnei pe I. - 35 Euro - au fost transpuse întocmai în contractele de muncă temporară ale salariaților, astfel că angajatorul SC S. M. SRL și-a asumat obligația de a plăti salariaților săi această sumă și nu alta, diferențiată în mod arbitrar, unilateral și fără nici un temei legal sau vreun argument logic.

Instanța de recurs a constatat că singurul act normativ care reglementează cuantumul diurnei în euro este H.G. nr. 518/1995, care în Anexa ei prevede că pentru I. este de 35 de Euro/zi.

Prevederile acestei hotărâri de guvern se aplică, conform art. 2, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice, precum și altor instituții publice, care trimit personal în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, astfel cum acestea sunt definite la art. 1. Agenților economici, cum este intimata reclamantă, le este doar recomandat să aplice prevederile acestui act normativ, art. 17 fiind o normă juridică dispozitivă permisivă, pe care societatea o poate aplica sau nu, și nu una imperativă, obligatorie.

La aplicarea măsurilor atacate, inspectorii de muncă nu au ținut cont de faptul că începând cu luna februarie a anului 2015, intimata a fost obligată, în contextul respectării legislației comunitare, să alinieze salariile de încadrare ale șoferilor la cele ale unui salariat comparabil de pe teritoriul Uniunii Europene, de la data menționată mai sus acestea fiind de peste 1500 Euro pentru fiecare salariat, conform centralizatorului depus la dosarul cauzei.

Referitor la faptul că în contractul de punere la dispoziție încheiat la data de 21.08.2014 între intimată și firmele din I. B. SRL U. A. B. și A. C. se prevede la capitolul Remunerație Salariat, ultimul alineat: 35 Euro/zi diurna minim garantată, instanța de recurs a considerat ca fiind corectă aprecierea intimatei în sensul că, raportat la faptul că în clauzele contractului individual de muncă nu se stabilește achitarea unei diurne pe zi, ci a unei diurne în Euro în funcție de numărul de zile lucrate, contractul de punere la dispoziție încheiat între utilizator și agentul de muncă temporară este unul general, tipizat încheiat în anul 2011 când legislația era diferită sub aspectul stabilirii salariilor de încadrare ale angajaților, fiind astfel inaplicabil și caduc prin prisma legislației ulterioare (din februarie 2015).

De asemenea, cu privire la invocarea de către recurent a prevederilor art. 296 indice 3 lit. a) și b) și respectiv art. 21 Codul fiscal, referitoare la plata diurnei și la deductibilitatea acesteia, judecătorul fondului a constatat, justificat, că acestea nu prezintă relevanță în cauză, întrucât nu impun obligativitatea plății diurnei în euro agenților economici.

În ceea ce privește motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanța de fond, s-a reținut că potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, ținând seama și de circumstanțele cauzei, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.

Raportat la acest text legal, instanța de recurs a apreciat că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 5110 lei considerând că suma de bani solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat, în condițiile în care desfășurarea activității menționată în contractul de asistență juridică implică studierea înscrisurilor existente la dosar și o documentare juridică adecvată pentru apărarea intereselor reclamantei intimate. Astfel, instanța de recurs a considerat că suma de 5110 lei, din care 5000 lei onorariu apărător, este suficientă pentru a compensa valoarea prestației avocatului, numai în aceste limite cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat putând fi puse în sarcina pârâtului.

Decizia nr. 1133 din 30.05.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. 2464/111/2015

Prin Sentința nr. 2587/CA/19.11.2015 pronunțată de Tribunalul B. s-a admis cererea formulată de către reclamanta S.C. S. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL de MUNCĂ B.

S-a anulat parțial procesul verbal de control seria BH nr.00xxxxx/18.05.2015, în privința măsurilor nr. 2-5 și 3-7 dispuse prin actul respectiv.

S-a anulat adresa nr. xxxxx/LCA/10.07.2015 emisă de către pârât, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă a reclamantei.

S-a dispus suspendarea parțială a executării procesului verbal de control seria BH nr.00xxxxx/18.05.2015, în privința măsurilor nr. 2-5 și 3-7 dispuse prin actul respectiv, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.110 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen și legal timbrat, a formulat recurs pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ B., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și netemeinică și menținerea ca legale a măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr. xxxxxx/18.05.2015.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată următoarele:

Potrivit sentinței civile atacate, nerespectarea clauzelor ce decurg dintr-o prevedere legală, transpuse întocmai, negociate și asumate prin contractul individual de muncă nu reprezintă o încălcare a prevederilor legale "prin urmare inspectorii de muncă nu au vreo justificare în a impune măsurile din cuprinsul procesului verbal de control";.

Recurentul consideră total eronată această interpretare a tuturor actelor normative incidente, soluția instanței fiind rezultatul firesc al unei astfel de interpretări.

Astfel, arată că în prezenta cauză sunt incidente următoarele acte normative:

- Legea nr.53/2003, republicată, Codul muncii

- H.G. nr.518/1995

- Legea nr. 571/2003 - Codul Fiscal

- Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii

Mai arată că SC S. M. SRL este o societate comercială, care funcționează ca agent de muncă temporară, care a încheiat contracte de punere la dispoziție cu societăți cu sediul în I. Majoritatea angajaților SC S. M. sunt șoferi pe camioane de mare tonaj, care lucrează în diferite țări din UE și au încheiat cu SC S. M. SRL contracte de muncă temporară.

Prin urmare, acest tip de salariat nu este nici delegat, nici detașat ci cunoaște de la încheierea contractului, împreună cu angajatorul, că întreaga lui activitate se va desfășura doar în străinătate, contractul de muncă temporar cuprinzând toate clauzele obligatorii pentru această situație, inclusiv prestațiile în bani care i se cuvin.

Potrivit art. 88 alin.2 din Legea nr.53/2003, Codul muncii salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, în vederea punerii sale la dispoziția unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.

Conform dispozițiilor art.96 din același act normativ pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară. Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Precizează că potrivit art. 18 din actul normative anterior citat, în cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să își desfășoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligația de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, informațiile prevăzute la art. 17 alin. (3), precum și informații referitoare la:

a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;

b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum și modalitățile de plată;

c) prestațiile în bani și/sau în natură aferente desfășurării activității în străinătate;

d) condițiile de climă;

e) reglementările principale din legislația muncii din acea țară;

f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viața, libertatea sau siguranța personală;

g) condițiile de repatriere a lucrătorului, după caz.

Informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c) trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă.

La data controlului au fost verificate prin sondaj două dosare de personal a doi șoferi care au fost puși la dispoziția unor firme italiene de transport și anume: S. S. și C. G. I.

a) S. S. are contract individual de muncă temporară încheiat în data de 23.10.2014, cu SC S. M. SRL acesta îndeplinind o misiune de muncă temporară la A. B. SRL, în perioada 27.10.2015-27.01.2015, ca șofer autocamion, în I.

În acest contract se menționează la litera L punctul d), subpunctul 2 "moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum și modalitățile de plată: plata se face în lei sau valută prin virament pe card sau numerar. Diurna în Euro se calculează în funcție de numărul de zile lucrate în străinătate, iar în țară în lei, conform reglementărilor legale.

Astfel, subliniază că societatea a prevăzut expres în contractul de muncă, plata obligatorie a diurnei pentru cei care lucrează în străinătate în misiune de muncă temporară, contractul fiind legea părților și în acord cu prevederile Codului Muncii.

În aceeași ordine de idei subliniază că și în actul adițional nr. x/05.02.2015 la contractul de muncă inițial a lui S. S., prin care se majorează salariul lui S. S. la 1604,37 de Euro se prevede la art. 3, că prezentul act adițional face parte integrantă din contractul de muncă, toate celelalte prevederi rămân neschimbate, inclusiv cu privire la plata diurnei în EURO.

Verificând actele societății, inspectorii de muncă au ajuns la concluzia că șoferilor, angajați români care desfășoară muncă în I. nu li s-a plătit diurna de minim 35 de Euro/zi, reglementat de legislația în vigoare pentru I.

Având în vedere că singurul act normativ care reglementează cuantumul diurnei este H.G. nr. 518/1995 modificată, care în anexa ei prevede că diurna minimă pentru I. este 35 de Euro/zi, inspectorii de muncă au trasat în mod temeinic măsura nr. 2-5, respectiv se va face dovada respectării prevederilor H.G. nr. 518/1995 cu privire la acordarea diurnei de 35 de Euro/zi salariaților care au prestat activitate în I.

Din actele prezentate de societate, rezultă plata unei diurne diferențiate lunar, aceste sume fiind cuprinse între 19 ,413 Euro în februarie 2015, sau 22,455 de Euro în luna martie 2015, fără să existe a justificare a stabilirii în acest mod a diurnei, acestea fiind mascarea unor retribuții, în funcție de kilometrii parcurși de către șoferi.

Menționează că inclusiv în contractul de punere la dispoziție încheiat în data de 21.08.2014 între SC S. M. SRL și firmele din I. "B. SRL" U. A. B. și A. C. se prevede la capitolul "remunerație salariat";, ultimul alineat: 35 de euro/zi diurna minim garantată.

Referitor la plata diurnei și deductibilitatea ei, face trimitere la prevederile art. 296A4. din Legea nr. 571/2003 - Codul Fiscal:

(1) Baza tunară de calcul al contribuțiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 296A3 lit. a) și b), reprezintă câștigul brut realizat din activități dependente, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, care include:

a) veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. în situația personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care persoanele respective sunt încadrate în țară, la care se adaugă, după caz, sporurile și adaosurile care se acordă potrivit legii.

m) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice.

Pe de altă parte precizează că, în conformitate cu art. 21 din Codul Fiscal:

(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și în același timp deductibile:

e) cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;

Diurna reprezintă de fapt acoperirea cheltuielilor de transport, masă și cazare efectuate de salariați în țară și străinătate, aceasta fiind deductibilă la nivelul a 2,5 ori nivelul legal, adică până la suma de 87,5 Euro/zi, în cazul I.

Dispozițiile H.G. nr.518/1995 referitoare la cuantumul diurnei pentru I. - 35 euro - au fost transpuse întocmai în contractele de muncă temporară ale salariaților, prin urmare angajatorul S.C. S. M. S.R.L. și-a asumat obligația de a plăti salariaților săi această suma și nu alta, diferențiată în mod arbitrar, unilateral și fără niciun temei legal sau vreun argument logic.

În acest context, interpretarea instanței de fond contravine tuturor principiilor esențiale ale raporturilor de muncă, ignorând valoarea de "legea părților" a contractului individual de muncă.

Măsura nr.3-7: "se va face la I.T.M. B. dovada înscrierii în Regulamentul Intern a modului de acordare a diurnei și a cuantumului acesteia, cu dovada luării la cunoștință a acestuia de către salariații societății" - măsura este legală și întemeiată, având în vedere că acesta nu este reglementat în mod expres în nici un act care emană de la societate.

În ceea ce privește opinia instanței că "inspectorii de muncă nu au vreo justificare în a impune măsurile din cuprinsul procesului verbal de control" învederează că potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.108/1999, republicată, Inspecția Muncii are următoarele atribuții specifice: "A, în domeniul relațiilor de muncă:

a) controlează aplicarea reglementărilor legale, genera/e și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;

b) controlează stabilirea și acordarea drepturilor cuvenite salariaților ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, în cuantum de 11000 lei, consideră că acestea sunt exagerat de mari față de obiectul prezentei cauze și complexitatea ei, precum și față de demersurile legale și probațiunea administrată de petentă, nefiind administrate decât înscrisurile obligatorii stabilite de Codul de procedură civilă. Chiar dacă miza acestui dosar este neplata de către petentă a sumei de 52176,40 Euro reprezentând diurna corect calculată, iar petenta are dreptul să solicite părții care cade în pretenții cheltuielile de judecată, consideră că instanța are dreptul să cenzureze onorariul depus la dosar. Solicită a se avea în vedere că onorariul solicitat de către apărătorul petentei este unul exagerat de mare raportat la obiectul cauzei și la apărările formulate precum și la durata procesului.

Consideră că obligarea I.T.M. B. la plata unei astfel de sume reprezintă o împovărare excesivă a bugetului instituției și implicit a bugetului de stat, în condițiile în care inspectorii de muncă nu au făcut altceva decât să dispună S.C. S. M. S.R.L să își respecte propriile obligații asumate prin contractele de muncă. Mai solicită a se avea în vedere că cererea de chemare în judecată a fost promovată de petent, onorariul avocatului a fost probabil convenit de acesta în aceiași termeni și condiții ca și obligația contractuală ce face obiectul prezentului dosar astfel încât consideră că este îndreptățit să aprecieze că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli cu onorariul avocațial sunt disproporționate în raport de desfășurarea litigiului.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că procesul-verbal contestat nu a fost emis pentru plata unei amenzi contravenționale ci a fost emis pentru a obliga angajatorul să respecte dispoziții legale în vigoare precum și propriile sale angajamente contractuale, deci, nu se poate concluziona că onorariul solicitat de apărător ar fi proporțional cu valoarea unei amenzi contravenționale de o valoare importantă.

Mai arată că, la dosarul cauzei, apărătorul ales nu face dovada emiterii unei chitanțe fiscale în baza contractului de asistență cu o valoare egală cu valoarea onorariului solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată. În acest sens, cere a se avea în vedere că solicitarea plății cheltuielilor de judecată aferente onorariului avocațial trebuie dovedită prin depunerea dovezii - respectiv a chitanței la dosar. Or, în cazul acesta, potrivit mențiunilor exprese din sentința de fond, apărătorul petentei nu face dovada emiterii și existenței chitanței având ca obiect încasare onorariu avocațial. De asemenea, mai arată că nu există o legătură de cauzalitate între împuternicirea avocațială, contractul de asistență și chitanța presupus a fi emisă - dar nedepusă la dosarul cauzei - pentru încasarea onorariului.

Prin simpla depunere a unui extras de cont nu se poate concluziona că apărătorul petentei a și încasat onorariul și a emis plătitorului dovada plății.

În drept, s-au invocat dispozițiile din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă S. M. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 2587/19.11.2015/CA pronunțata de Tribunalul B. ca fiind legală și întemeiată, precum și respingerea ca neîntemeiată a cererii de reducere a onorariului de avocat achitat de client pentru cauză, pentru următoarele considerente:

În data de 15.05.2015 inspectorii de munca din cadrul I.T.M. B., în colaborare cu reprezentanții I.P.J. B. au efectuat un control la sediul societății subscrise, cu ocazia căruia a fost verificată respectarea prevederilor legislației în domeniul relațiilor de muncă, control finalizat prin întocmirea Procesului-verbal de control nr. 00xxxxx din data de 18.05.2015.

Cu ocazia controlului au fost luate declarații de la patru angajați ai societății, au fost verificate prin sondaj dosarele de personal ale unui număr de doi salariați, au fost verificate, prin sondaj, foile colective de prezență și statele de plată aferente perioadei 27.01.2015 - data controlului, modalitatea de acordare a diurnelor pentru salariați, precum și dispozițiile Regulamentului intern al societății.

În ce privește aspectele controlate, inspectorii de muncă au constatat că persoanele în cauză sunt angajate cu contract individual de muncă, transmis prin REVISAL în condițiile prevăzute de lege; repausul săptămânal de două zile libere consecutive este respectat, se acordă spor pentru angajații care lucrează în zilele de sâmbăta și duminica, nu se efectuează ore suplimentare și nici ore de noapte.

În ce privește modul de acordare a diurnelor pentru salariații S. S. și C. G.-I., inspectorii de muncă au constatat că, cuantumul diurnei acordate salariatului C. G. a fost de 19,413 Euro/zi pentru februarie 2015, respectiv 22,4255 Euro/zi pentru luna martie 2015, iar salariatului S. S., s-a acordat o diurnă în cuantum de 22,4 Euro/zi pentru luna februarie și 22,1283 Euro pentru luna martie 2015, ceea ce contravine prevederilor H.G. nr. 518/1995, care stabilește o diurnă minimă de 35 Euro/zi pentru I., având în vedere ca acești salariați, având funcția de șofer autocamion, își desfășoară activitatea în baza unor contracte de muncă încheiate pe perioadă determinată pentru desfășurarea unor activități temporare pentru un utilizator din I.

Referitor la faptul că s-a reținut în sarcina societății că a încălcat prevederile H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, învederează următoarele:

1. în primul rând, arată faptul că prevederile H.G. nr. 518/1995 se aplică, potrivit art.2, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice, precum și altor instituții publice, care trimit personal în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, astfel cum acestea sunt definite la art.1.

Agenților economici, ca și în speța de față, le este doar recomandat să aplice prevederile din acest act normativ, art. 17 fiind o norma juridică dispozitivă permisivă, acest lucru însemnând că, în acest caz, societatea intimată avea posibilitatea de a o aplica sau nu.

Nu este de acord ca inspectorii de muncă să pună în sarcina societății achitarea de sume de bani fără ca aceasta să aibă obligație legală imperativă în acest sens. Mai ales în condițiile în care societatea intimată respectă atât prevederile legale din România, cât și cele din I. privind acordarea drepturilor salariale, salariații beneficiind de același salariu al unui angajat care prestează aceeași activitate la utilizator, respectând astfel în totalitate prevederile art. 92 alin.3 din Codul muncii.

Or, acest salariu acordat în prezent angajaților societății este echivalentul în lei al salariilor exprimate în Euro, comunicate societății ca fiind salariile angajaților care prestează aceeași activitate la utilizator, așa cum rezultă acest lucru și din actele adiționale la contractele de muncă ale celor doi angajați în cauză, anexate prezentei.

2. în al doilea rând, diurna, adică indemnizația de delegare sau de detașare, este suma de bani de care beneficiază salariatul delegat/detașat pe durata cât salariatului îi este modificat locul muncii, aspecte reglementate prin art. 43-46 din Codul muncii.

Or, în cazul de față, este vorba despre un contract individual de muncă temporară, reglementat de art. 88 - 102 din Codul muncii, care stabilește în concret drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de acordare a salariului.

Având în vedere acest lucru, precum și faptul că, potrivit clauzelor contractului individual de muncă, locul muncii este la sediul utilizatorului, adică în I., deci salariații nu sunt delegați din România, societatea intimată în calitatea ei de agent de muncă temporară nici nu avea obligația legală să le acorde salariaților vreun fel de indemnizație, denumită "diurna". Acordarea acestei sume de bani, indiferent de câtimea ei, este oricum în avantajul salariaților.

Consideră că, spre deosebire de susținerea pârâtei, societatea intimată respectă principiul general prevăzut la art.5 din Codul muncii, potrivit căruia: "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, și modalitatea de acordare a diurnei nu este discriminatorie.

În consecință, consideră că societatea intimată nu a încălcat nici o prevedere legală în ce privește acordarea de diurnă către salariații temporari puși la dispoziția utilizatorului de către societatea intimată.

Având în vedere aceste aspecte, consideră că măsurile dispuse având nr.2-5 și 3-7, rămân fără obiect, sens în care solicită anularea lor după cum urmează:

1. Măsura 2-5 : Se va face dovada la I.T.M. B. a respectării prevederilor H.G. nr. 518/1995 cu privire la acordarea diurnei de cel puțin 35 Euro/zi, pentru salariații S. S., C. G.-I. pentru perioada 02.2015-03.2015, cât și pentru restul salariaților care au prestat activități în I. sau în alte tari din UE în această perioadă, termen de realizare 25.06.2015.

Consideră că a prezentat suficiente motive pentru a dovedi netemeinicia și nelegalitatea acestei măsuri dispuse.

2. Măsura 3-7: Se va face la I.T.M. B. dovada înscrierii în Regulamentul intern a modului de acordare a diurnei și cuantumul acesteia pe zi și a luării la cunoștința a acestuia de către toți salariații societății.

În condițiile în care măsura 2-5 este netemeinică și nelegală, această măsură rămâne fără obiect, societatea intimată neputând scrie în Regulamentul intern al societății că angajații beneficiază de drepturi salariate fără să aibă temei legal pentru aceasta.

Se mai arată că instanța de fond, prin aceeași sentință, la cererea sa, a dispus și suspendarea executării actelor atacate până la pronunțarea unei soluții definitive în prezenta cauză ținând cont de toate elementele care au condus la anularea actelor atacate cât și de cuantumul exagerat al sumelor care trebuiau a fi achitate în cazul în care s-ar fi executat măsura atacată în speță fiind vorba de o diferență de achitat pentru 2 luni în cuantum de 52176,40 euro.

Apreciază că solicitarea de suspendare întrunește condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Consideră că elementele "caz bine justificat" și "prevenirea unei pagube iminente" sunt pe deplin dovedite având în vedere că, în ipoteza admiterii fondului acțiunii, am fi în imposibilitatea reîntoarcerii la situația anterioară introducerii acțiunii.

Se arată că, datorită specificului relațiilor de muncă, dacă, ipotetic, instanța nu va admite prezenta cerere de suspendare, societatea intimată va fi obligată la acordarea unor sume de bani salariaților de care în realitate nu trebuie să beneficieze, iar, în situația în care acțiunea de fond ar fi admisă, ar fi imposibil să fie repuși în situația anterioară. Față de motivele recursului declarat de recurenta I.T.M. B., menționează punctual următoarele:

1) în primul rând invocă excepția tardivității recursului din prisma faptului că sentința vizează și admiterea cererii de suspendare executare act care se atacă cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare ori în privința acestui capăt de cerere atacat, admis de instanța de fond, recursul este tardiv.

- face precizarea că până la data prezentei nici un salariat nu a reclamat neplata drepturilor salariate și nici a diurnei care nu este obligatorie a se acorda la instanțele de judecată de altfel în contextul veniturilor acestora fabuloase lunare nici nu aveau temei;

- legislația muncii trebuie interpretată în litera și spiritul ei cu atât mai mult cu cât începând cu luna februarie a anului 2015 a fost nevoită, în contextul respectării legislației comunitare, să alinieze salariile de încadrare ale șoferilor la cele ale unui salariat comparabil de pe teritoriul Uniunii Europene, astfel că începând cu februarie 2015 salariile de încadrare ale acestora sunt de peste 1500 euro pentru fiecare salariat conform centralizatorului depus la dosarul cauzei;

- la trasarea măsurilor atacate inspectorii de muncă nu au ținut cont de prevederile legii speciale și anume ale art. 88 și următoarele din Codul muncii, societatea intimată fiind o societate autorizată de Ministerul Muncii ca agent de muncă temporară, iar în considerarea acestui obiect de activitate angaja salariați temporari și îi punea la dispoziția utilizatorului extern, salariații cunoscând de la început specificul și particularitatea activității precum și locația externă a activității sens în care ei nu sunt nici delegați și nici detașați pentru a avea dreptul la diurnă;

- inspectorii de muncă nu au avut în vedere că prevederile referitoare la diurnă se aplică în alte unități la cei delegați sau detașați și nu la cei care în mod permanent își desfășoară activitatea pe ruta externă;

- solicită a se avea în vedere că în clauzele contractului individual de muncă nu se stabilește achitarea unei diurne pe zi astfel cum în mod eronat susține I.T.M. B. iar contractul de punere la dispoziție încheiat între utilizator și societatea intimată ca agent de muncă temporară este unul general, tipizat încheiat în 2011 când legislația era diferită sub aspectul stabilirii salariilor de încadrare ale angajaților inaplicabil și caduc deci din prisma legislației ulterioare și care nu se execută de către utilizator;

- luând exemplul salariatului C. G., acestuia, începând cu 01.02.2015, i se majorează salariul de încadrare de la 975 lei cat era minimul pe economie la 1662,57 euro/luna acesta fiind minimul salariului aferent statului în care lucrează societatea legând ca funcție de: posibilitățile financiare, locația diferențiată a executării contractului, de numărul zilelor de deplasare să îi achite și o diurnă însă nu la suma de 35 euro pe zi astfel cum în mod nelegal impune I.T.M. B. prin trasarea masurilor nelegale contestate.

2) Cu privire la criticile referitoare la onorariului de avocat, menționează faptul că raportat la art. 453 din codul de procedură civilă partea care pierde procesul, în speța I.T.M. B. pierzând cauza, are obligația, la solicitarea părții adverse, de a plăti cheltuieli de judecată.

Cu privire la cuantumul onorariului achitat de către societatea intimată avocatului acesteia, arată că este în cuantumul indicat în sentința, și anume suma de 11110 lei din care 11000 lei onorariu avocat iar diferența taxa de timbru achitată.

Având în vedere amploarea problematicii ce s-a impus a fi studiată și soluționată onorariul stabilit, acceptat și achitat de client a fost stabilit la suma inter partes (conform contractului de asistență juridică nr. xxxxxx/10.06.2015) conform art.127 din Statutul profesiei de avocat, fiind achitat integral în două tranșe la data finalizării cauzei la instanța de fond conform celor două extrase de cont depuse la dosarul cauzei acest onorariu incluzând și faza procedurii prealabile efectuată la organul emitent, etapă obligatorie în litigiile de contencios administrativ.

Ținând seama de elementele prevăzute în alin. 3 al art.127 din Statutul profesiei de avocat, arată că se impune respingerea criticilor referitoare la onorariul de avocat stabilit între părți, achitat de client și încuviințat de instanță.

În drept, s-au invocat dispozițiile din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța a apreciat recursul declarat de recurentul I.T.M. B. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs a constatat că singurul act normativ care reglementează cuantumul diurnei în euro este H.G. nr. 518/1995, care în Anexa ei prevede că pentru I. este de 35 de Euro/zi.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, cu raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 și art. 451 alin. 2 din același cod, Curtea de Apel O. a admis recursul declarat de recurentul I.T.M. B. împotriva sentinței nr. 2587/19.11.2015 pronunțată de Tribunalul B., care a fost casată în parte în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantei SC S. M. SRL la 5110 lei reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată în recurs.

← Recurs. obligarea la eliberarea unei autorizaţii de...		Recurs. anulare hotărâre consiliu local. schimbare din... →

Recurs. anulare proces verbal emis de i.t.m.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Recurs. anulare proces verbal emis de i.t.m.