Recurs. stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de decretul-lege 118/1990

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1052 din data de 08.05.2016

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege 118/1990

- art. 4 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990

Hotărârea instanței de fond prin care acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă, în parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, în parte, ca neîntemeiată, este criticată de recurentă prin prisma a două motive de recurs, respectiv motivul de recurs prevăzut de art. 488 punct. 4 din codul de procedură civilă referitor la depășirea de către instanța învestită cu soluționarea cauzei a atribuțiilor puterii judecătorești și motivul de recurs prevăzut de art. 488 punct 8 din Codul de procedură civilă referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 punct 4 din Codul de procedură civilă, recurenta reclamantă nu a precizat în ce constă în concret depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești. Examinând din oficiu hotărârea, prin prisma acestui motiv de ordine publică, instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului s-a pronunțat în limitele cererii cu care a fost învestit de reclamantă, cu respectarea normelor de competență și a atribuțiilor specifice puterii judecătorești, motiv pentru care s-a constatat că acesta nu este incident în speță.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 punct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut:

Prin cererea înregistrată la A.J.P.I.S. S. M., reclamanta a solicitat stabilirea calității de beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, în calitate de fiică a defunctului K. M., fost prizonier de război.

Prin Decizia nr. xx/07.09.2015 privind respingerea unor drepturi prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 pentru urmași, emisă de Directorul executiv al A.J.P.I.S. S. M., a fost respinsă cererea reclamantei, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, respectiv reclamanta nu are calitatea de titular al drepturilor, potrivit prevederilor art. 4) și nici pe aceea de soție supraviețuitoare, potrivit art. 5) din același act normativ.

Împotriva Deciziei nr. xx/07.09.2015, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. xxxx/18.09.2015 emisă de Directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială S. M., menținându-se prevederile Deciziei contestate.

Rezultă din starea de fapt mai sus expusă că actele administrative a căror anulare o solicită reclamanta au fost emise de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială S. M., în exercitarea atribuției prevăzute de art. 16 alin. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 113/2011. Potrivit textului legal, agențiile teritoriale soluționează cererile privind stabilirea calității de persoană persecutată, în înțelesul prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, plata acestor drepturi fiind realizată prin intermediul caselor județene de pensii sau, după caz, al Casei de Pensii a Municipiului B.

Nefiind emitenta actelor contestate de reclamantă, în mod corect, a fost admisă față de pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, beneficiază de indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul lege nr. 118/1990, persoana care s-a aflat în una din situațiile prevăzute de art. 1, respectiv a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie; a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate; a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului, sau este soțul/soția supraviețuitoare a acestor persoane.

Reclamanta a depus cererea de recunoaștere a calității sale de beneficiar al Decretului lege nr. 118/1990 în calitate de fiică a numitului - K. M., astfel că nu poate beneficia de prevederile art. 4 si art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece nu are calitatea de persoană care s-a aflat în una din situațiile prevăzute de art. 1, și nici calitatea de soție supraviețuitoare definită de art. 5 din același act normativ.

În consecință, în mod corect, prima instanță a constatat că Deciziile nr. xxxx/18.09.2015 și xx/07.09.2015, a căror anulare o solicită reclamanta, sunt legale și temeinice, astfel că, neputându-se reține nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 punct. 8 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.

Decizia nr. 1052 din 08.05.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. 2239/83/2015

Prin Sentința nr. 38/CA din 20.01.2016 Tribunalul S. M. a respins acțiunea formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială S. M., ca neîntemeiată, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de fiică a defunctului K. M., a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială S. M. stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.

Prin Decizia nr.xx/07.09.2015, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială S. M. i-a respins cererea, motivat de faptul că reclamanta, în calitate de fiică a titularului drepturilor, nu poate beneficia de prevederile art.5 al acestuia.

Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr.xxxx/18.09.2015, reținându-se că nu are nici calitatea de titulară prevăzută de art.4 și art.5 și nici pe cea de soție supraviețuitoare definită de art.5 din decretul-lege.

În drept, instanța de fond a reținut ca fiind relevante următoarele dispoziții legale din Decretul-Lege nr. 118/1990:

- art. 1 " (1) Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;

b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;

c) a fost internată în spitale de psihiatrie;

d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;

e) a fost strămutată într-o altă localitate.

(2) De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:

a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;

b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului.

- art. 4: " (1) Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 400 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

- art.5 "(1) Soțul/Soția celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 400 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

(2) De aceleași drepturi beneficiază soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

(4) Beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) și soțul (soția) celui decedat în condițiile prevăzute la alineatele precedente și care, din motive de supraviețuire, a fost nevoit (nevoită) să divorțeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit și dacă poate face dovada că a conviețuit cu victima până la decesul acesteia.";

Rezultă din dispozițiile sus-citate că beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art.1, precum și soțul/soția celor decedați în împrejurările prevăzute la art. 5.

Drepturile patrimoniale reglementate de acest normativ nu se acordă urmașilor, respectiv descendenților, ci numai exclusiv soțului/soției supraviețuitoare a persoanelor decedate în condițiile art. 5.

Fiind admisă în condițiile art. 248 Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta-reclamantă M. A., solicitând admiterea recursului, anularea ambelor decizii emise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială S. M. ca netemeinice și nefondate și acordarea despăgubirilor morale și materiale în conformitate cu Decretul nr. 383/2015 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice cât și celor deportate ori constituite în prizonieri, cât și urmașilor acestora în cuantum de 20.000 euro cu titlu daune morale și materiale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat în esență că solicită acordarea de despăgubiri în calitate de fiică moștenitoare a defunctului K. M. (K. N.) - tatăl recurentei - fost prizonier de război în fosta U.R.S.S în perioada 26.10.1944 - 11.11.1945 și ținut în captivitate în lagăre de muncă silnică în condiții inumane și nu a beneficiat de nici o despăgubire în acest sens nici mama sa și nici ea, deși avea acest drept în baza Legii 221/2009, fiindu-le confiscate inclusiv grânele/cerealele de pe podul casei, toate animalele din gospodărie și a avut domiciliu obligatoriu fiind în permanență persecutată, la fel ca restul familiei.

Solicită despăgubirile în baza dispozițiilor art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere din 06.03.1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite ca prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 631/23.09.2009.

Mai arată recurenta că a fost persecutată inclusiv în perioada regimului comunist din România pe criterii etnice, politice si rasiale.

Totodată, critică sentința instanței de fond și în ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Învederează că s-a adresat celor două pârâte la îndrumarea Casei Județene de Pensii S. M..

În drept, a invocat prevederile art. 488 punct 4 si 8 Cod procedură civilă raportat la art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială S. M. a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic si nelegal și menținerea în totalitate a sentinței pronunțate de Tribunalul S. M.

Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut că este nefondat și l-a respins pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond prin care acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă, în parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, în parte, ca neîntemeiată, este criticată de recurentă prin prisma a două motive de recurs, respectiv motivul de recurs prevăzut de art. 488 punct. 4 din Codul de procedură civilă referitor la depășirea de către instanța învestită cu soluționarea cauzei a atribuțiilor puterii judecătorești și motivul de recurs prevăzut de art. 488 punct 8 din Codul de procedură civilă referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 punct 4 din Codul de procedură civilă, recurenta reclamantă nu a precizat în ce constă în concret depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești. Examinând din oficiu hotărârea, prin prisma acestui motiv de ordine publică, instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului s-a pronunțat în limitele cererii cu care a fost învestit de reclamantă, cu respectarea normelor de competență și a atribuțiilor specifice puterii judecătorești, motiv pentru care s-a constatat că acesta nu este incident în speță.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 punct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut:

Prin cererea înregistrată la A.J.P.I.S. S. M., reclamanta a solicitat stabilirea calității de beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, în calitate de fiică a defunctului K. M., fost prizonier de război.

Prin Decizia nr. xx/07.09.2015 privind respingerea unor drepturi prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 pentru urmași, emisă de Directorul executiv al A.J.P.I.S. S. M., a fost respinsă cererea reclamantei, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, respectiv reclamanta nu are calitatea de titular al drepturilor, potrivit prevederilor art. 4) și nici pe aceea de soție supraviețuitoare, potrivit art. 5) din același act normativ.

Împotriva Deciziei nr. xx/07.09.2015, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. xxxx/18.09.2015 emisă de Directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială S. M., menținându-se prevederile Deciziei contestate.

Rezultă din starea de fapt mai sus expusă că actele administrative a căror anulare o solicită reclamanta au fost emise de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială S. M., în exercitarea atribuției prevăzute de art. 16 alin. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 113/2011. Potrivit textului legal, agențiile teritoriale soluționează cererile privind stabilirea calității de persoană persecutată, în înțelesul prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, plata acestor drepturi fiind realizată prin intermediul caselor județene de pensii sau, după caz, al Casei de Pensii a Municipiului B.

Nefiind emitenta actelor contestate de reclamantă, în mod corect, a fost admisă față de pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, beneficiază de indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul lege nr. 118/1990, persoana care s-a aflat în una din situațiile prevăzute de art. 1, respectiv a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie; a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate; a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului, sau este soțul/soția supraviețuitoare a acestor persoane.

Reclamanta a depus cererea de recunoaștere a calității sale de beneficiar al Decretului lege nr. 118/1990 în calitate de fiică a numitului - K. M., astfel că nu poate beneficia de prevederile art. 4 și art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece nu are calitatea de persoană care s-a aflat în una din situațiile prevăzute de art. 1, și nici calitatea de soție supraviețuitoare definită de art. 5 din același act normativ.

În consecință, în mod corect, prima instanță a constatat că Deciziile nr. xxxx/18.09.2015 și xx/07.09.2015 a căror anulare o solicită reclamanta sunt legale și temeinice, astfel că, neputându-se reține nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 punct. 8 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat, luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Recurs. stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de decretul-lege 118/1990