Revocarea hotărârii comisiei judeţene pentru aplicarea legii nr. 290/2003 la solicitarea vicepreşedintelui anrp
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 1661 din data de 12.09.2017
Rezumat:
Dat fiind caracterul de act administrativ al hotărârilor comisiilor județene, acestea intră irevocabil în circuitul civil la data expirării termenului de contestare. Cum, în economia H.G. nr. 1120/2006 în forma modificată, acest act administrativ putea fi contestat doar de către destinatar și evident, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, de către autoritatea emitentă, în termen de 15 zile de la comunicare pentru solicitantul despăgubirilor - art. 8 din Legea 290/2003, respectiv de 1 an de la emiterea actului, pentru autoritate, la momentul formulării solicitării de revocare de către vicepreședintele ANRP comisia județeană nu mai putea revoca acest act.
A accepta argumentația propusă de către recurentă, aceea că hotărârea poate fi revocată de emitent (comisia județeană sau a municipiului București) ca urmare a solicitării de către Vicepreședintele A.N.R.P. indiferent când ar avea loc această solicitare, ar însemna ca, indirect, să acceptăm ca un act care a intrat irevocabil în circuitul civil prin necontestare, să poată fi revocat de emitent 9 ani mai târziu - adică oricând până în momentul plății efective a despăgubirilor, în condițiile în care singurul remediu recunoscut de contenciosul administrativ rămâne cel prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, respectiv cererea de anulare formulată de emitent la instanța de contencios administrativ în termen de 1 an de la emiterea actului.
Hotărârea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția I civilă, la data de 14.10.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților anularea Deciziei nr. 2590 din data de 8.09.2016 (comunicată în 19.09.2016) emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin care s-a dispus reanalizarea Hotărârii nr. 317 /27.09.2007 emisă de Comisia Județeană X pentru aplicarea Legii 290/2003.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în procedura prealabilă fixării primului termen de judecată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin încheierea de ședință din 6 ianuarie 2017 Tribunalului Botoșani - Secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Botoșani, conform art. 17 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006.
Prin sentința nr. 300 din 6 martie 2017, Tribunalul Botoșani - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și Fiscal a admis acțiunea reclamanților A., B., C., D., E., F., G. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății București și a anulat Decizia nr. 2590 din data de 08.09.2016 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor se arată că în data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014, prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, precum și de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Astfel, conform art. 3 alin (2) "Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare";.
Referitor la plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr. 290/2003, pârâta menționează că potrivit dispozițiilor art. 10 alin (1) "se efectuează în ordine cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015", în speță, dosarul reclamanților încadrându-se în dispozițiile art. 10 alin (1), coroborat cu art. 9 din Legea nr. 164/2014, aceasta având o hotărâre emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.
Conform art. 10 alin (4) din Legea nr. 164/2014, sumele neplătite, aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a), se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a legii, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile acestui act normativ însă referitor la cadrul normativ incident spetei de fată, pârâta a făcut următoarele precizări:
Prin H.G. nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au fost stabilite atribuțiile A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 în soluționarea dosarelor constituite în temeiul acestei legi. H.G. nr. 1120/2006 a fost modificat, ulterior, prin H.G. nr. 57/2008.
Arată pârâtă că în speța în cauză, așa cum s-a arătat, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 164/2014, la momentul analizării Hotărârii nr. 317/27.09.2007 și a Referatului de Specialitate întocmit de către Comisia Județeană X. de aplicare a Legii nr. 290/2003, în care este justificat pe larg modul de soluționare al cererii și totodată, sunt menționate actele existente la dosar, s-a constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003 deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.
Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, "în situația în care se constată lipsa sau neconcordanța unor înscrisuri doveditoare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților poate solicita înscrisurile necesare atât instituțiilor publice, cât și persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri." Respectând procedura prevăzută de în textul de lege menționat, premergătoare emiterii deciziei de validare/invalidare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a inițiat o corespondență cu beneficiarii Hotărârii nr. 317/2007.
Astfel, prin adresele nr. 2352/DTI/28.08.2015, 2352/DTI/14.10.2015, 15670/DTI/ 12.11.2015 și 15920/DTI/24.12.2015, A.N.R.P. a solicitat reclamanților completarea dosarului (probatoriului) cu precizarea că, în condițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 164/2014, petenții au avut la dispoziție un termen de 180 de zile pentru depunerea documentelor solicitate dar având în vedere că, după trecerea termenului legal menționat, petenții nu și-au completat dosarul cu toate actele solicitate, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) lit. h din H.G. nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, A.N.R.P. a emis Decizia nr. 2590 din 08.09.2016, prin care a propus reanalizarea dosarului constituit la Comisia Județeană X. de aplicare a Legii nr. 290/2003 în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 274/18.07.2007.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de anulare a Deciziei nr. 2590/08.09.2016, s-au formulat următoarele precizări: conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, "cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi.";
Prin cererea nr. 270/05.09.2003, petentul H. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute în proprietate de către autoarea I. și J., în localitatea Herța, respectiv: o casă cu 2 camere și bucătărie, în suprafață de 84 mp, construite în anul 1921; grajd în suprafață de 65 mp, construit în anul 1922; teren aferent construcțiilor în suprafață de 5.000 mp, 2.000 mp livadă, 7,5 ha teren arabii și recolta neculeasă de grâu, porumb și floarea soarelui.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1120/2006, "(...) persoanele îndreptățite trebuie sa facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii’. În ceea ce privește dovada refugiului și a dreptului de proprietate, aceasta se face, conform art. 2 alin. (4) teza I din H.G. nr. 1120/2006 cu modificările și completările următoare, cu "{...) acte doveditoare certificate de autorități (...)";.
Menționează pârâta că dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor abandonate la momentul refugiului, se poate face cu contracte de vânzare-cumpărare, chitanțe de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, etc., în lipsa actelor doveditoare certificate de autorități, petenții putând apela la prevederile art. 2 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1120/2006 ce prevede că "în situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica Moldova, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz."
În speță, pentru dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri au fost depuse următoarele documente: Copie Extras din Borderoul populației proprietăților și exploataților agricole din orașul Y. din anul 1948, emisă de Arhivele Naționale Istorice Centrale, în care este menționat actul de vânzare-cumpărare încheiat în 09.02.1921, prin care K.a cumpărat un teren agricol în suprafață de 1,43 ha; copie după "Act de schimb" din care reiese că K. a deținut în proprietate 2,2 ha teren agricol; "Autorizațiunea" din 07.07.1941 eliberată de Comandamentul 4 teritorial, din care reiese că autorul I. a deținut 2,45 ha pământ arabil; Tabel nominal cu refugiați, emis de Direcția Județeană X. a Arhivelor Naționale, din care rezultă că autorii au deținut în proprietate 1,71 ha teren agricol; declarația pe proprie răspundere a petentului H., autentificată prin încheierea nr. 1393 din 21.07.2003; declarația martorilor L. și M., autentificată prin încheierea nr. 3817 din 20.10.2004; copie după cererea adresată Arhivelor de Stat ale Ucrainei, însoțită de borderoul de expediție; copie după cererea adresată Arhivelor de Stat ale Regiunii Cernăuți, însoțită de borderoul de expediție; copie după cererea adresată Ministerului Afacerilor Externe, însoțită de borderoul de expediție însă, din analiza actelor menționate se poate constata că nu s-a făcut dovada tuturor bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri cu acte doveditoare certificate de autorități.
De asemenea, susține pârâta că în ce privește corespondența purtată cu instituțiile abilitate să emită acte doveditoare, aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006. Astfel, se precizează faptul că, dovada corespondenței se face prin depunerea copiei solicitării adresate respectivelor instituții, însoțită de documentul de expediție eliberat de Compania Națională Poșta Română, precum și a răspunsului primit de la instituții.
Având în vedere aspectele menționate și a faptului că petenții nu au răspuns solicitărilor de completare a dosarului, A.N.R.P. a emis Decizia nr. 2590/08.09.2016 prin care a dispus reanalizarea în vederea revocării Hotărârii nr. 317/27.09.2007, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca nefondate.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Fără îndoială, în raport de prevederile art. 17 alin. 4 lit. h din H.G. nr. 1120/2006 în forma modificată, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. poate propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile județene sau a municipiului București, urmare a acestei propuneri vicepreședintele A.N.R.P. putând solicita comisiilor revocarea actelor administrative. Dar, dat fiind caracterul de act administrativ al hotărârilor comisiilor județene, acestea intră irevocabil în circuitul civil la data expirării termenului de contestare. Cum, în economia hotărârii de guvern menționate, acest act administrativ putea fi contestat doar de către destinatar și evident, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, de către autoritatea emitentă, termenul de 15 zile de la comunicare pentru solicitantul despăgubirilor - art. 8 din Legea 290/2003, respectiv de 1 an de la emiterea actului pentru autoritate.
A accepta argumentația propusă de către recurentă, aceea că hotărârea poate fi revocată de emitent ( comisia județeană sau a municipiului București) ca urmare a solicitării de către Vicepreședintele A,N.R.P., ar însemna ca, indirect, să acceptăm ca un act care a intrat irevocabil în circuitul civil prin necontestare, să poată fi revocat de emitent 9 ani mai târziu - adică oricând până în momentul plății efective a despăgubirilor, în condițiile în care singurul remediu recunoscut de contenciosul administrativ rămâne cel prevăzut de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, respectiv cererea de anulare formulată de emitent la instanța de contencios administrativ în termen de 1 an de la emiterea actului.
Dată fiind concluzia la care Curtea a ajuns în ceea ce privește decizia contestată, raportat la momentul emiterii ei, analiza aspectelor de fond evocate de către recurentă, nu mai este posibilă.
În consecință, constatând legală și temeinică soluția primei instanțe, Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 raportat la art. 496 Cod procedură civilă.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimată, Curtea constată că acestea nu au fost dovedite, astfel încât cererea de acordare va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 452 Cod procedură civilă.
| ← Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări.... | Tutelă administrativă. acţiune a prefectului pentru anularea... → |
|---|
