Suspendare act administrativ. condiții. neanalizarea motivelor ce privesc fondul acţiunii în anularea actului administrativ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 6 din data de 13.07.2017
Rezumat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în practica sa, a statuat că pentru constatarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Invocarea drept caz bine justificat a unor critici cu privire la efectuarea tardivă a procedurii de cercetare administrativă, și care se impune a fi verificate în prezenta cauză este apta să contureze o îndoială serioasă în ce privește legalitatea actului administrativ invocat.
Fără a analiza sau a tranșa, în prezentul cadru, justețea sau nu a aplicării în concret a unor atari dispoziții, sau temeinicia susținerilor reclamantei în ce privește situația de fapt, curtea apreciază că în prezenta cauză atari motive pot justifica la acest moment aparența de nelegalitate care să fundamenteze măsura excepțională a suspendării.
De asemeni, se reține că în cauză este întrunită și condiția pagubei iminente, cât timp cuantumul sumei este unul considerabil dacă se are în vedere că este vorba de spre o sumă aferentă venitului reclamantei pentru 6 luni, iar executarea ei imediată putând afecta mijloacele sale de subzistență reclamanta având doi copii în întreținere, dintre care unul de vârstă școlară, și având de asemenea și obligații financiare legate de două credite bancare semnificative în derulare.
Hotărârea:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 325/39/2017 la data de 15.05.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean B. și Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 30/22.03.2017 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1086/2.02.2017 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IPJ B. și, în consecință, anularea deciziei de imputare nr. 400634/25.11.2016 ca nelegală și netemeinică, precum și suspendarea efectelor deciziei de imputare nr. 400634/25.11.2016 până la soluționarea definitivă a acțiunii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 6, art. 14 și 15 din Legea 554/2004, art. 23 și art. 24 din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, art. 23 din Ordonanța nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și art. 55 din Instrucțiunile nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor.
A arătat că este angajată la I.P.J. B. din data de 01.03.2004, iar din anul 2005 își desfășoară activitatea la Poliția Județeană a municipiului B. îndeplinind funcția de ofițer principal I. A precizat că la data de 10.12.2015 a depus un raport la superiorii ierarhici prin care a solicitat în mod expres acordarea concediului de maternitate (de 126 zile) conform prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și a concediului pentru creșterea copilului, anexând în acest sens și adeverințe medicale. A arătat că acest raport i-a fost aprobat de către superiorii ierarhici la data de 11.12.2005 și că a fost înaintat serviciului de resurse umane din cadrul IPJ B. pentru a lua măsurile care se impun în această situație.
Din data de 11.12.2005, odată cu aprobarea raportului, a intrat în concediul de maternitate, ocazie cu care s-a prezentat la cabinetul medical al unității unde i s-a eliberat o adeverință în acest sens. A menționat că adeverința a fost înnoită la fiecare 30 de zile, apoi i s-a explicat că reînnoirea adeverinței medicale se face din oficiu până la împlinirea termenului legal de 126 zile. A mai arătat că aceste adeverințe au fost predate direct de cabinetul medical către structura de resurse umane a I.P.J. B.
La data de 14.02.2016 a născut pe fiul său C., beneficiind de 67 de zile de concediu prenatal. De asemenea, după nașterea copilului a adus la cunoștința serviciului de resurse umane de către soțul său prin prezentarea certificatului de naștere al copilului, cât și prin adeverința medicală eliberată de Cabinetul medical, întrucât nu s-a prezentat la serviciu, beneficiind în mod legal de concediul de maternitate postnatal până la data de 13.04.2016. A precizat, că după depunerea Raportului din 11.12.2015 prin care a solicitat în mod expres acordarea concediului de maternitate (adică prenatal și postnatal), conform prevederilor OUG 158/2005, nu s-a mai prezentat la serviciu, cererea sa fiind astfel aprobată, primind drepturile bănești cuvenite prin depunerea acestora de către unitate în contul său bancar.
Conform art. 23 din Legea nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și a concediului pentru creșterea copilului a arătat că beneficiază de următoarele drepturi privind concediul de maternitate: concediul de maternitate ( prenatal și postnatal) pe o durată de 126 de zile de care a beneficiat în perioada 11.12.2015 și care a expirat la data de 13.04.2016; Indemnizația de maternitate - aferentă concediului de maternitate ( respectiv pentru cele 126 de zile) care este egală cu echivalentul salariului lunar de care a beneficiat înainte de acordarea concediului; concediul de creșterea și îngrijirea copilului minor care se acordă pe o durată de 2 ani (și care în cazul său, a început la data expirării concediului de maternitate, respectiv 14.04.2016 urmând să se expire la 14.04.2018).
Totodată, a menționat că a primit valoarea indemnizației aferente concediului de maternitate (prenatal și postnatal) pentru 126 de zile și în continuare indemnizația aferentă pentru creșterea și îngrijirea copilului până la data de 10.08.2016. La data de 10.08.2016 i-a fost sistată plata acestor drepturi și i s-a cerut restituirea întregii indemnizații pe care a primit-o în intervalul 01.03-11.08.2016. A mai menționat că printr-o notă telefonică a fost contactată de un lucrător din cadrul structurii de resurse umane care i-a cerut să depună documentele justificative care să ateste faptul că este în concediul de creștere a copilului. De asemenea, i s-a adus la cunoștință că dintr-o eroare, nu i s-a operat în documentele sale faptul că figurează în concediul de maternitate și în concediu pentru creșterea copilului, fapt pentru care drepturile bănești acordate au figurat ca drepturi salariale. Justificat de această situație, conducerea unității a decis să-i impute toate drepturile bănești acordate în perioada 01.03. - 10.08.2016 în valoare de 16.955 lei, în acest sens fiindu-i întocmită decizia de imputare nr. 400634/25.11.2016.
Împotriva deciziei de Imputare nr. 400634/25.11.2016 a formulat contestație la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul IPJ B., aceasta fiindu-i respinsă prin hotărârea nr. 1086/2.02.2017. De asemenea, a arătat că a formulat plângere și la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI împotriva hotărârii nr. 1086/2.02.2017, fiindu-i respinsă și aceasta prin hotărârea nr. 30/22.03.2017. Atât în hotărârea nr. 1086 /02.02.2016, cât și în hotărârea nr. 30/22.03.2017 s-a motivat că drepturile bănești privind indemnizația de creștere a copilului prevăzute de OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară se acordă la cerere, iar că în cazul său nu ar fi existat o cerere.
Prin urmare, pârâtele au respins contestația împotriva deciziei de imputare nr. 400634/25.11.2016 și au considerat că în perioada concediului de maternitate și a concediului de creșterea și îngrijire a copilului, respectiv din data de 01.03.2016 și până când copilul său a împlinit vârsta de 6 luni, nu are dreptul să beneficieze de drepturi bănești pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Apreciază că decizia de imputare și hotărârile celor două comisii sunt nelegale și netemeinice, în esență din următoarele motive: decizia de imputare are la bază o cercetare administrativă efectuată tardiv, cu depășirea termenului prevăzut de art. 23 alin. 1 din O.G. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și că a formulat o cerere expresă pentru acordarea concediului de maternitate astfel încât, pârâtele erau obligate la acordarea indemnizației corespunzătoare concediului de maternitate (prenatal și postnatal) și a concediului pentru creșterea copilului, iar împrejurarea că Serviciul de Resurse Umane nu a operat corect în acte titlul cu care au fost acordate aceste drepturi, respectiv drepturi salariale în loc de - indemnizații pentru concediul de maternitate și creșterea copilului este motiv pentru care nu-i poate fi imputat.
Până la soluționarea definitivă a cauzei, a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de imputare. În motivarea cererii, a arătat că suma de 16.955 lei reprezintă drepturile bănești de care a beneficiat pe durata a 6 luni de zile (01.03.-11.08.2016), iar aceste drepturi bănești i-au fost necesare pentru: tratament în timpul sarcinii; cheltuieli cu sarcina; cheltuieli în timpul spitalizării mele în perioada de lăuzie și cheltuieli cu laptele, medicamente, hrană și tot ce a fost necesar pentru creșterea și îngrijirea copilului. După naștere a stat internată în Spital cu copilul, fapt ce a necesitat cheltuieli ce au depășit costul indemnizațiilor acordate.
Întreaga sumă ce i se impută a fost cheltuită în scopul menținerii sarcinii, nașterii și menținerii sănătății copilului său nou născut. A precizat că nu are de unde restitui aceste sume având în vedere că drepturile de care beneficiază în continuare sunt reduse, fiind limitate la o indemnizație lunară. A arătat că mai are un copil minor în întreținere de vârstă școlară și două credite bancare ce urmează să expire după 30 de ani astfel încât ar însemna să reducă hrana zilnică a copiilor pentru a restitui suma de bani ce i-a fost acordată în mod legal. A concluzionat în sensul că punerea în aplicare a acestei deciziei de imputare îi încalcă ei și copiilor săi dreptul la existență zilnică.
Prin întâmpinarea înaintată la dosar, pârâtul IPJ B. a solicitat respingerea cererii reclamantei, decizia contestată fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește suspendarea executării deciziei de imputare a șefului IPJ nr. 400.634/25.11.2016, a învederat că suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin, (1) din Legea nr. 554/2004, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: un caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (art. 2 lit. t) din aceeași lege) și prevenirea unei pagube iminente, a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau a unei perturbări previzibile grave a funcționarii unei autorități publice ori a unui serviciu public [(art. 2 lit. ș) din aceeași lege)]. În aceste condiții, a apreciat că nu este prezentat niciun motiv întemeiat și bine justificat în ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării actului administrativ și, ca urmare, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării efectelor deciziei de imputare.
Prin întâmpinarea depusă la data de 28 iunie 2017 pârâta Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Raportat la obiectul cauzei, astfel cum a fost indicat de reclamantă, a solicitat a se reține și analiza excepția inadmisibilității cererii de suspendare. Astfel, reclamanta a optat pentru soluționarea litigiului pe calea procedurii administrativ - jurisdicționale prevăzute de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, la data formulării cererii de chemare în judecată fiind emisă hotărârea nr. 1086/2.02.2017 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IPJ B. împotriva căreia reclamanta a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, aceasta fiind soluționată prin hotărârea nr. 30/22.03.2017.
Astfel, analizând prevederile legale incidente, respectiv dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 43 din O.G. nr. 121/1998, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat a se avea în vedere poziționarea din punct de vedere procedural a Legii nr. 554/2004 față de O.G. nr. 121/1998.
Accesul la instanța de contencios administrativ în vederea analizării legalității actului administrativ se poate face prin una din următoarele variante:
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (I), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională. Potrivit art. 6 alin. 3 din același act normativ, actul administrativ - jurisdicțional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în fața unei alte jurisdicții administrative speciale poate fi atacat direct la instanța de contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înțelege să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională de atac. Potrivit art. 43 din OG nr. 121/1998, în situația în care, după epuizarea acestor cai de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe considera că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Cât privește suspendarea actului administrativ contestat se poate observa că aceasta se poate face fie în temeiul Legii nr. 554/2004, dacă partea a înțeles să nu exercite procedura administrativ - jurisdicțională, fie în temeiul O.G. nr. 121/1998 când partea a urmat procedura administrativ - jurisdicțională, chiar și parțial. În consecință, a solicitat a se constata că cererea reclamantei are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ a cărui procedură de contestare, dar și de suspendare, se circumscriu dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, procedură la care însăși reclamanta a înțeles să recurgă, și nu dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Această distincție prezintă importanță din perspectiva incidenței în speță a două acte normative, respectiv O.G. nr. 121/1998 și Legea nr. 554/2004. Dacă Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, atât pentru procedura administrativă (art. 7 alin. (1), cât și pentru procedura judecătorească, O.G. nr. 121/1998, act normativ ce reglementează procedura administrativ - jurisdicțională, cuprinde dispoziții exprese în ceea ce privește posibilitatea suspendării actului administrativ atacat, acest ultim act normativ reglementând posibilitatea părții care a recurs la procedura administrativ-jurisdicțională de a solicita și suspendarea executării actului în aceeași procedură. Față de acest aspect apare evident faptul că procedura suspendării executării deciziei de imputare atacate este cârmuită legislativ de O.G. nr. 121/1998 care reprezintă dreptul comun pentru administrarea răspunderii materiale a militarilor. Cu alte cuvinte, O.G. nr. 121/1998, este dreptul comun pentru procedura de soluționare a cererii de suspendare a executării deciziei de imputare emise în temeiul acestui act normativ, iar Legea nr. 554/2004 este dreptul comun pentru procedura de soluționare a litigiilor în fața instanțelor de contencios administrativ și fiscal, atunci când partea nu a recurs la procedura administrativ - jurisdicțională. Așadar, concursul între legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Astfel, temeiul prevăzut de art. 40 din O.G. nr. 121/1998 potrivit căruia comandanții sau șefii unităților ori comisiile de soluționare a contestațiilor, plângerilor și cererilor de revizuire, la cererea celor în cauza și pentru motive întemeiate, pot hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plata, până la soluționarea cauzei, se aplică cu prioritate în dauna temeiului general de drept edictat de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, atunci când partea a recurs la jurisdicția administrativă specială. A precizat faptul că în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București, în dosarul nr. 43727/3/2015, care prin decizia civilă nr. 4195/19.09.2016 a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendarea a actului administrativ contestat invocată de Ministerul Afacerilor Interne într-o cauză similară.
Față de cele învederate, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta solicită în prezenta cauză suspendarea executării deciziei de imputare (fila 24) privind suma de 16.955 lei reprezentând debit constatat de comisia de cercetare administrativă din cadrul IPJ B., respectiv drepturi salariale în perioada 1.03.2016 - 10.08.2016, perioada în care, ulterior nașterii la 14.02.2016 a copilului său, nu a efectuat nici serviciul și nici nu a întreprins demersuri în termen pentru calcularea și acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, în această perioadă plătindu-i-se însă, de către angajator drepturi bănești.
Susține reclamanta că în cauză există o îndoială puternică în ce privește legalitatea actului dată fiind încălcarea dispozițiilor legale privind desfășurarea procedurii de cercetare care a avut loc tardiv, cu depășirea termenului de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din OG 121/1998. Arată că șeful unității a luat cunoștință de plata salariului în loc de plata indemnizației de maternitate și pentru creșterea copilului la data de 11.08.20016, prin Raportul întocmit de reprezentantul Compartimentului resurse umane, că de la acest moment a început să curgă termenul de 60 zile în care trebuia să fie efectuată cercetarea administrativă, care astfel s-a împlinit la 11.10.2016, or procesul - verbal de cercetare administrativă a fost întocmit abia la 15.11.2016. De asemenea, susține că a existat cerere din partea sa pentru acordarea concediului de maternitate prenatal și postnatal și pentru creșterea copilului, conform OUG 158/2005, încă de la data de 11.12.2015, că starea sa a fost adusă constant la cunoștința Serviciului de Resurse Umane, prin depunerea certificatului de naștere a copilului precum și adeverințelor medicale de la Cabinetul medical. Arată de asemenea că imputarea acestei sume de bani îi produce o pagubă iminentă, având pentru întreținere doar o indemnizație lunară și având de crescut doi copii, și obligații bănești legate de două credite bancare.
Asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâta Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, instanța apreciază că aceasta nu este dată în cauză.
Astfel, este adevărat că reclamanta din prezenta cauză a recurs, în soluționarea litigiului de față, la jurisdicția administrativă specială reglementată de O.G. nr. 121/1998, respectiv în fața Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, ce a emis în soluționarea litigiului hotărârea nr. 30 din 22.03.2017, despre a cărei contestare este vorba în prezenta cauză (ce a atras, în primul rând competența prezentei instanțe, dat fiind rangul central al acestei autorități).
Este adevărat și faptul că reglementarea specială reprezentată de O.G. nr. 121/1998 cuprinde dispoziții proprii relativ la suspendarea executării, respectiv, potrivit art. 40 comandanții sau șefii unităților ori comisiile de soluționare a contestațiilor, plângerilor și cererilor de revizuire, la cererea celor în cauză și pentru motive întemeiate pot hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plată, până la soluționarea cauzei.
Este însă de observat, totodată, că, ulterior finalizării procedurii administrativ - jurisdicționale, partea interesată se poate adresa instanțelor de judecată potrivit dispozițiilor de drept comun, și care sunt în această materie - a actului administrativ, cele date de Legea nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 43 din O.G. nr. 121/1998, în situația în care, după epuizarea acestor cai de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe considera că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Este rezonabil astfel a se interpreta că, o dată epuizată procedura administrativ - jurisdicțională, partea adresându-se instanței de judecată potrivit dispozițiilor de drept comun, este în măsura să beneficieze de toate mijloacele puse la dispoziție de lege, inclusiv cele date de reglementarea posibilității de suspendare, mai ales în condițiile economiei textului anterior citat (care nu distinge, atunci când dispune potrivit legii).
În acest sens, se impun a fi observate și dispozițiile anterior citate, ale art. 40 din OG 121/1998 care, reglementând suspendarea de către organul anterior citat, arată expres că aceasta poate opera doar până la soluționarea cauzei - ceea ce presupune soluționarea cauzei de către acel organ administrativ, iar nu până la soluționarea definitivă a cauzei - ceea ce ar fi presupus dăinuirea efectului suspendării și dincolo de finalizarea analizei de către jurisdicția administrativă (de notat că atunci când legiuitorul a intenționat un astfel de efect, a făcut aceasta expres - de exemplu în alte materii instituind că suspendarea dispusă dăinuie până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de organul administrativ).
Or, efectul suspendării ce se poate dispune în procedura administrativă fiind limitat ope legis, potrivit însăși dispoziției speciale, la momentul soluționării cauzei în fața organului administrativ, dacă s-ar considera că ulterior acestui moment dispozițiile privind suspendarea pe drept comun, nu sunt accesibile, s-ar ajunge la consecința că, după acest moment al pronunțării de către comisie, partea interesată nu ar avea nici un mijloc procesual de a obține suspendarea deciziei pentru intervalul de timp ulterior soluționării de către comisie și până la rămânerea definitivă a acesteia (soluționarea definitivă în instanță), ceea ce nu poate fi primit în lumina accesului la justiție garantat.
Mai subliniază instanța că situația de față nu se confundă cu cea a unei proceduri administrativ - jurisdicționale în curs, când așa cum a arătat pârâta, într-adevăr, în lumina art. 6 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 (actul administrativ - jurisdicțional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în fața unei alte jurisdicții administrative speciale poate fi atacat direct la instanța de contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înțelege să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională de atac), cât timp partea nu a renunțat la calea administrativă de atac, nu se poate adresa direct instanței de contencios administrativ (aceasta fiind și situația din decizia de speță depusă la dosarul cauzei de către pârâtă) ci trebuie să curgă, pentru a obține suspendarea, la dispozițiile și procedura legii speciale. Dar odată finalizată această procedură, așa cum s-a arătat anterior, devin incidente dispozițiile de drept comun astfel cum s-a arătat, sens în care excepția inadmisibilității invocată de pârâta va fi respinsă ca nefondată.
Asupra cererii de suspendare, instanța reține că, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Potrivit art. 14 din aceeași lege, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este dat de acele împrejurări legate de stare de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Iar, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, prin paguba iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în practica sa, a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.
De asemenea, asupra existenței cazului bine justificat, practica judiciară a stabilit că acesta poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, în urma unui probatoriu care să implice o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților, cu neprejudecarea fondului cauzei, existența cazului bine justificat nepresupunând prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu tranșarea fondului cauzei.
În cauză, prin prisma tuturor criteriilor și condițiilor impuse de lege, curtea apreciază că sunt date condițiile suspendării actului administrativ atacat.
Astfel, se retine că apărările avansate de către reclamantă sunt apte să contureze o îndoială serioasă în ce privește legalitatea actului administrativ invocat, reclamanta prezentând o situație relativă la procedura de cercetare administrativă privind formularea tardivă a acesteia, și care se impune a fi verificată în prezenta cauză. Astfel, reclamanta a arătat că șeful unității a luat cunoștință de plata salariului în loc de plata indemnizației de maternitate și pentru creșterea copilului la data de 11.08.20016, prin Raportul întocmit de reprezentantul Compartimentului resurse umane, că de la acest moment a început să curgă termenul de 60 zile în care trebuia să fie efectuată cercetarea administrativă, care astfel s-a împlinit la 11.10.2016, or procesul - verbal de cercetare administrativă a fost întocmit abia la 15.11.2016, ceea ce nu s-ar încadra în termenul de 60 zile privind desfășurarea procedurii de cercetare prevăzut de art. 23 alin. 1 din OG 121/1998. Totodată, asupra datei inițiale privind luarea la cunoștință de către comandant a pagubei ca fiind 12.08.2016, reclamanta a învederat o mențiune în acest sens cuprinsă în chiar preambulul raportului din 23.09.2016 (fila 78).
De asemenea, în ce privește pârâtul IPJ aceasta a arătat în întâmpinarea depusă (fila 76), relativ la constituirea comisiei de cercetare că, conducătorul unității a luat act de producerea pagubei în data de 23.09.2016 prin raportul nr. 434.332/23.09.2016 și că termenul de finalizare a cercetării era astfel de 21.11.2016, raportul nr. 742.736/15.11.2016 fiind emis în termen, arătând însă totodată că după numirea inițială comisia a fost ulterior modificată de două ori, prin alte dispoziții, la 6.10.016 și 19.10.2016.
Fără a analiza sau a tranșa, în prezentul cadru, justețea sau nu a aplicării în concret a unor atari dispoziții, sau temeinicia susținerilor reclamantei în ce privește situația de fapt, curtea apreciază că în prezenta cauză atari motive pot justifica la acest moment aparența de nelegalitate care să fundamenteze măsura excepțională a suspendării.
De asemeni, se reține că în cauză este întrunită și condiția pagubei iminente, cât timp cuantumul sumei este unul considerabil dacă se are în vedere că este vorba de spre o sumă aferentă venitului reclamantei pentru 6 luni, iar executarea ei imediată putând afecta mijloacele sale de subzistență reclamanta având doi copii în întreținere, dintre care unul de vârstă școlară, și având de asemenea și obligații financiare legate de două credite bancare semnificative în derulare (fila 40).
Curtea reafirmă semnificația prezumției de legalitate, autenticitate și veridicitate care guvernează actul administrativ, precum și corolarul dat de principiul executării din oficiu a acestuia, care fac ca suspendarea actului administrativ să fie o situație de excepție. Aceasta însă nu înlătură posibilitatea și necesitatea de a se dispune suspendarea actului administrativ, atunci când motive serioase o justifică, precum s-a arătat în cauză. Respectarea principiului proporționalității în această materie și punerea în balanță, pe de o parte, a interesului statului care execută un act ce se bucură de prezumția de legalitate, și, pe de altă parte, a interesului particularului care contestă legalitatea actului, reprezintă o analiză pe care instanța este datoare s-o realizeze în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, astfel cum s-a arătat.
Pentru aceste motive, curtea, reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, urmează să admită cererea de suspendare a executării deciziei de imputare nr. 400634 din 25.11.2016 emisă de IPJ B. și menținută prin hotărârea nr. 30 din 22.03.2017 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, până la soluționarea definitivă cauzei.
| ← Achiziţii publice. cerere de intervenţie accesorie.... | Titlu: anulare act administrativ – decizie privind timbrul de... → |
|---|
