CONTRACT DE ASOCIERE. CLAUZĂ DE EVALUARE A COTEI UNUI ASOCIAT PRIN RAPORTARE LA O MONEDĂ STRĂINĂ. VALABILITATE
Comentarii |
|
Clauza din contractul de asociere prin care cota minimă din profit cuvenită unui asociat se evaluează prin raportare la o monedă străină este valabilă deoarece urmăreşte protejarea acestuia împotriva devalorizării monedei şi presupune plata efectivă în lei şi nu în valută.
(Secţia comercială, decizia nr. 3818 din 19 iulie 2000)
- Extras -
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru a se constata că este reziliat contractul de asociere nr. 195 din 11 octombrie 1994, să se dispună eliberarea localului restaurant din incinta staţiei C.F.R. Războieni şi să fie obligată la plata sumei de 69.202.094 de lei pretenţii plus penalităţi.
Judecătoria Aiud, prin sentinţa civilă nr. 1404 din 6 septembrie 1997 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, având în vedere obiectul litigiului şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. pr. civ.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 457 din 27 mai 1998 a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 15.394.192 de lei.
Curtea de Apel Alba lulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins apelurile părţilor.
Recursul declarat de reclamantă este întemeiat.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante şi nu pot fi revocate decât prin înţelegerea acestora.
în speţă se constată că părţile au stabilit de comun acord, prin contractul de asociere nr. 195 din 11 octombrie 1994 la art. 2, obiectul contractului, în sensul că “asocierea urmăreşte valorificarea spaţiului restaurantului din Staţia C.F.R. Războieni - din patrimoniul S.N.C.F.R., iar la art. 3 aportul părţilor-S.N.C.F.R. participă cu spaţiul restaurantului şi utilajele din dotare, necesare bunei funcţionări a localului, asigurând dreptul de folosinţă asupra acestui spaţiu, iar contribuţia S.C. Snak Gospodina S.R.L. - Războieni este dată de realizarea activităţii de alimentaţie publică tip restaurant şi de amenajarea spaţiului pentru un restaurant de categoria a ll-a, precum şi de obţinerea avizelor cerute de lege.
De asemenea la art. 10 din contractul de asociere s-a prevăzut posibilitatea revizuirii cotei procentuale din profit de 51% datorată de pârâtă, prin negociere, în baza bilanţului contabil întocmit de aceasta, care nu putea fi inferioară sumei de 830,51 dolari USA plătibilă în lei la paritatea leu/ dolar din ziua plăţii (ulterior această cotă fiind majorată, prin negociere, la 930, 5 dolari USA) stabilindu-se, totodată, la acest articol că pârâta va plăti pe lângă cota procentuală menţionată şi TVA-ul aferent.
Această clauză, înscrisă la art. 10 a fost interpretată greşit de ambele instanţe care au considerat-o ca fiind ilicită deoarece s-a prevăzut stingerea obligaţiei într-o monedă străină.
Or, din examinarea coordonată a tuturor dispoziţiilor contractuale precum şi a celor legale aplicabile în speţă, se constată că reţinerile instanţelor în sensul arătat sunt eronate, deoarece introducerea în convenţie a unei asemenea clauze a avut ca scop protejarea intereselor reclamantei faţă de devalorizarea continuă a monedei naţionale, astfel că suma cuvenită acesteia lunar să nu coboare sub echivalentul a 830,5 dolari USA sau ulterior, ca urmare a renegocierii efectuate de părţi, sub 930,5 dolari USA.
Pe cale de consecinţă, faptul că părţile au prevăzut în contract că obligaţiile pârâtei vor fi stinse prin plată şi că acestea nu vor putea coborî sub o anumită limită, exprimată într-o monedă străină stabilă, respectiv 830,5 şi apoi 930,5 dolari USA, nu poate duce la concluzia, aşa cum greşit au reţinut instanţele, că această clauză ar fi nelegală, din moment ce în convenţie s-a prevăzut expres că plata se face în lei, la paritatea leu/dolar USA din ziua plăţii.
Or, în condiţiile speţei, se constată că, chiar dacă părţile au prevăzut în contract că stingerea obligaţiei de plată a pârâtei se va face, pentru motivele expuse anterior, în moneda altui stat,
această situaţie nu îndrituia instanţele să considere clauza nelegală, cu grave implicaţii asupra soluţionării tuturor capetelor de cereri care au format obiectul acţiunii, atâta timp cât executarea efectivă a obligaţiei urma a se face în lei şi nu în dolari USA, împrejurare care nu a fost contestată pe tot parcursul litigiului.
Drept urmare, faţă de cele arătate mai sus, instanţele trebuiau să reţină că, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 969 C. civ. şi consecutiv să constate că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a cotei de 51% din profitul net/ lunar, pe care s-a obligat să o plătească, admiţând acţiunea aşa cum a fost formulată, adică cu privire la toate capetele de cerere, având în vedere următoarele:
Prin art. 10 din contractul de asociere pârâta s-a obligat să plătească lunar reclamantei o cotă procentuală de 51% din profitul realizat din exploatarea bunului adus în asociere de reclamantă (localul Restaurantului Gării Războieni) părţile prevăzând totodată în convenţie la art. 14 că întârzierea plăţii acestei cote cu mai mult de 15 zile de la data stabilită (ziua de 25 a lunii următoare
celei pentru care se datorează plata) va conduce, pe de o parte, la rezilierea contractului, iar pe de altă parte, la plata de despăgubiri, plus - conform art. 15-penalităţi.
Cum în speţă, pârâta nu şi-a executat obligaţia de plată a cotei procentuale lunare la termen şi nici ulterior, iar convenţia este, potrivit celor de mai sus, legală, rezultă că, reclamanta era îndreptăţită să ceară, iar instanţele datoare să acorde sumele solicitate cu titlul de cotă procentuală plus cele reprezentând penalităţi de întârziere în plată care totalizează împreună 69.202.094 de lei.
Totodată, şi având în vedere aceleaşi argumente, instanţele erau datoare ca în temeiul art. 1020 C. civ. coroborat cu art. 27 lit. c din contract, să pronunţe şi rezilierea contractului de asociere şi, consecutiv, evacuarea pârâtei din spaţiul care a făcut obiectul contractului de asociere.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul reclamantei, a se casa decizia atacată şi a se admite apelul introdus de aceeaşi parte şi a se schimba în tot sentinţa primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
← CONTRACT DE CREDIT COMERCIAL. GARANŢIE IPOTECARĂ FURNIZATĂ DE... | Prescripţia extinctivă. Acţiune în anulare pentru doi.... → |
---|