PRIVATIZARE. MECANISMUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. ACŢIUNI
| Comentarii |
|
Negocierea este o cerinţă a legii în raport de modalitatea de vânzare a acţiunilor aleasă de vânzător, fiind doar o etapă în procedura de vânzare, care se desfăşoară în limitele mandatului acordat comisiilor de negociere.
Acordul de voinţă nu s-a realizat dacă nu s-a obţinut aprobarea de către consiliul director al F.P.S. a condiţiilor oferite de participant, iar selecţionarea ofertei nu obligă la încheierea contractului.
(Secţia comercială, decizia nr. 1471 din 16 martie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.S. a chemat în judecată F.P.S. şi pe C.D. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea deciziei Comitetului Director al F.P.S. din 6 mai 1999 şi obligarea F.P.S. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni reprezentânt 51% din capitalul social al S.C. “T.” S.A. laşi, astfel cum rezultă din procesul-verbal de
finalizare a negocierii directe organizate pentru vânzarea acţiunilor.
Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a respins, ca nefondată, acţiunea, cu motivarea că pârâtul F.P.S. a făcut oferta de vânzare pentru cele 526.933 acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al S.C. “T.” S.A. şi oferta s-a situat sub preţul stabilit de pârât pentru vânzare, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare nu s-a perfectat.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins de Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia comercială prin decizia civilă nr. 2848 din 19 noiembrie 1999.
Criticile formulate de recurent au fost apreciate, faţă de actele aflate la dosar, ca neîntemeiate.
S-a reţinut că oferta de cumpărare a fost selecţionată, dar preţul obţinut era sub limitele mandatului acordat de Comitetul Director al F.P.S., că procesul de privatizare a continuat, procedura fiind reluată conform hotărârii Comitetului de Direcţie din 18 decembrie 1998 şi că selecţionarea ofertei este doar o etapă premergătoare şi nu obligă la încheierea contractului dacă preţul oferit este neserios.
S-a mai reţinut că între părţi nu a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, nefiind realizat acordul de voinţă al părţilor. în momentul negocierii, acordul de voinţă priveşte selecţionarea ofertei şi nu înstrăinarea bunului.
în acelaşi sens, s-a reţinut că procesul-verbal de finalizare a negocierii directe este un act administrativ care nu obligă proprietarul şi nici nu dă dreptul la despăgubiri.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs, reclamantul A.S.
Recurenta a susţinut că hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, care decurge dintr-o apreciere eronată a probelor.
în susţinerea argumentelor care se referă la motivul de casare mai sus enunţat, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. pr. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că greşit s-a reţinut faptul că preţul obţinut era sub oferta de vânzare, că la momentul ofertei preţul unei acţiuni era de 1.000 lei, iar oferta a fost de 10 ori mai mare decât preţul pieţei, aşa cum rezultă din înscrisul emis de Bursa de Valori Mobiliare.
Din faptul că s-a întocmit procesul-verbal de finalizare a şedinţei de negociere directă prin care se selectează oferta şi în lipsa unor documente întocmite de F.P.S., a rezultat că decizia de respingere a întocmirii formalităţilor contractuale nu s-a bazat pe noţiunea că preţul oferit este mai mic decât preţul de ofertă.
Au mai fost invocate deciziile nr. 39/26 aprilie 1999 şi 41/6 mai 1999 pentru a argumenta că soluţia instanţei este lipsită de suport probator, iar în ce priveşte metoda de privatizare, s-a susţinut, de asemenea, că instanţa s-a aflat într-o confuzie majoră faţă şi de împrejurarea că ceea ce se discuta
era preţul ofertei şi nu preţul unei acţiuni, că în cazul privatizării prin negociere directă, pe lângă preţul acţiunilor există şi obligaţia de a efectua o investiţie majoră, de a menţine personalului, de a asigura condiţiile de mediu şi de a plăti datoriile societăţii, în timp ce, prin licitaţia cu strigare, nu se mai solicită nici o investiţie.
în a doua critică referitoare la nepronunţarea pe dovezile administrate, care ar fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. pr. civ., recurenta a invocat “Nota” Direcţiei de Vânzări Directe, prin care se supune spre aprobare ofertantului încheierea contractului de vânzare-cumpărare, hotărârea Comitetului Director nr. 39/26.04.1999, hotărârea nr. 41/6.05.1999, “Notificarea” prin care a considerat termenul de 30 de zile suspendat, extrasul cu lista preţurilor pe piaţă, oferta recurentului şi dosarul de prezentare, din care rezultă obligaţiile pe care şi le-a asumat pe lângă plata preţului pe acţiune.
Prin motivul 3 de recurs, bazat pe art. 304 pct. 9 C. pr. civ., în care se susţine că hotărârea este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu încălcarea legii, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 32 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. 55/1998, potrivit cărora, în baza concluziilor incluse în procesul-verbal, vânzătorul încheie contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni cu ofertantul care a prezentat şi menţinut cea mai bună ofertă.
A mai susţinut recurentul că legea nu reglementează posibilitatea de dezicere a F.P.S., astfel că, în cazul parcurgerii de către reclamant a tuturor momentelor prevăzute de lege pentru procedura de negociere, în mod greşit s-a respins acţiunea prin care s-a cerut obligarea pârâtului F.P.S. la încheierea contractului.
Intimatul F.P.S., prin notele scrise, a analizat fiecare motiv de recurs şi, raportat la procedura de negociere expusă de recurent înainte de formularea criticilor ce au constituit motivele de recurs, a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
în esenţă, cele trei motive de recurs vizează nerespectarea dispoziţiilor legale legate de procedura prealabilă pentru vânzarea de acţiuni în scopul privatizării societăţii comerciale cu
consecinţa refuzului nejustificat de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare de către F.P.S.
Din examinarea actelor aflate la dosar în raport de aceste critici se constată că, într-adevăr, Fondul Proprietăţii de Stat a făcut o ofertă de vânzare, iar recurentul a formulat oferta de cumpărare, fiind admis în procedura de negociere.
Această ofertă însă nu conţine elementele esenţiale ale unui contract, aşa cum a susţinut recurentul, pentru ca instanţa să suplinească această voinţă în lipsa acordului de voinţă al Fondului Proprietăţii de Stat, care nu putea fi dat decât în condiţiile legale.
în primul motiv de recurs se invocă inexactităţi în analiza motivelor de apel raportate la situaţia de fapt, care însă nu se regăsesc în raţionamentul care a dus la respingerea criticii formulate. în realitate, din procesele-verbale aflate la dosarul de fond, care reflectă modul cum s-au derulat negocierile, nu rezultă că părţile s-au obligat să încheie contractul, de vreme ce protocolul final de încheiere a convenţiei nu se putea întocmi decât după aprobarea de către Comitetul de Direcţie al F.P.S., după analiza ofertei potenţialului cumpărător.
Preţul pe acţiune care s-a susţinut că se confundă în cauză cu preţul ofertei, a fost avut în vedere ca argument în aprecierea faptului că preţul ofertei şi a celorlalte condiţii care urmau să fie discutate, erau de esenţă pentru ca vânzătorul să treacă la negocierea aprobată, aşa cum a rezultat din procesul verbal din 5 aprilie 1999, la întocmirea protocolului final şi apoi a contractului de vânzare-cumpărare.
în consecinţă, negocierea, faţă de metoda de privatizare aleasă, era o etapă necesară, însă aceasta nu se confundă cu obligaţia de a încheia contractul şi nici cu posibilitatea uneia dintre părţi de a imputa celeilalte neacceptarea ofertei.
Se susţine în acelaşi motiv de recurs că nu s-a ţinut seama în cadrul ofertei de faptul că pe lângă preţul oferit, ofertantul şi-a asumat şi alte obligaţii, pe când în cazul licitaţiei prin strigare, practicată ulterior de F.P.S., nu se mai includ aceste obligaţii, iar valoarea pusă în discuţie este sub cea oferită de recurent.
Aceste argumente în sprijinul primei critici, pierd din vedere faptul că metoda de privatizare se alege de F.P.S., iar în ce priveşte vânzarea acţiunilor gestionate de acesta, art. 13 din H.G. nr. 88/1997
stabileşte modalităţile de abordare a vânzărilor printre care şi negocierile directe, care nu se puteau desfăşura decât pe baza grilei de punctaj a ofertelor aprobate de Consiliul de Administraţie sau, după caz, de către comitetele de direcţie. în acelaşi sens sunt de observat dispoziţiile art. 39 din Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 55/1998, potrivit cărora negocierile directe se pot desfăşura în mai multe etape, de fiecare dată însă ţinând seama de limitele mandatului acordat comisiilor de negociere.
în acest cadru legal, instanţa de apel a analizat actele depuse la dosar şi a ajuns la concluzia corectă, în alţi termeni, că selecţionarea ofertei nu obligă la încheierea contractului, cauza principală fiind nerealizarea acordului de voinţă ca urmare a faptului că nu s-a obţinut aprobarea de către Consiliul Director al F.P.S. a condiţiilor oferite de ofertantul selecţionat.
Cu alte cuvinte şi dacă s-ar da valoare unui acord de principiu procesului-verbal din 5 aprilie 1999, nu s-ar putea considera că părţile se află în faţa unei promisiuni de a contracta, pentru că acesta nu conţine elementele esenţiale ale viitorului contract.
Hotărârile şi notele invocate atât în primul motiv de recurs, cât şi în cel de al doilea, au fost avute în vedere chiar dacă acestea nu au fost analizate separat, soluţia instanţei de fond confirmată în apel fundamentându-se pe analiza tuturor actelor, iar prin decizia atacată a fost expusă concluzia instanţei, argumentată pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Prin motivul 3 de recurs s-a considerat că datorită aplicării greşite a dispoziţiilor art. 32 şi 5 din H.G. nr. 55/1998 s-a ajuns la concluzia că selecţionarea şi reţinerea ofertei nu obligă la încheierea contractului.
După cum s-a arătat mai sus, negocierea este o cerinţă a legii în raport de modalitateade vânzare a acţiunilor aleasă de vânzător în condiţiile art. 13 din hotărârea menţionată, fără a se trece peste faptul că negocierea este doar o etapă în procedura de vânzare, care se desfăşoară în limitele mandatului acordat comisiilor de negociere.
Normele metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale date în aplicarea prevederilor
O.U.G. nr. 88/1997 definesc negocierea directă drept o modalitate prin care vânzătorul şi un
potenţial cumpărător convin asupra clauzelor care trebuie incluse în contractul de vânzare-cumpărare ce are ca obiect acţiuni emise de societatea comercială în care statul este acţionar.
Textul citat diferenţiază clar negocierea de contractul de vânzare-cumpărare, astfel că instanţele care au soluţionat cauza au reţinut corect că acordul de voinţă nu poate fi suplinit.
în speţă nu s-a făcut o ofertă publică de vânzare pe bază de prospect pentru a se pune în discuţie valoarea nominală conform adresei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare la care s-a referit recurentul, întrucât F.P.S. nu a înţeles să promoveze astfel de oferte, astfel că şi din acest punct de vedere criticile aduse deciziei sunt nefondate.
Dintr-un alt punct de vedere trebuie reţinut că într-adevăr, nota direcţiei de specialitate s-a
întocmit în sensul analizării şi aprobării contractului de vânzare-cumpărare, numai că mandatul pentru încheierea convenţiei nu s-a obţinut, în cele din urmă oferta fiind respinsă pentru depăşirea termenului de valabilitate.
De observat că recurentul nu.a solicitat prelungirea termenului, oferta fiind cu termen conform art. 4 din O.U.G. nr. 88/1997, iar suspendarea la care se face referire în recurs nu putea opera printr-o înştiinţare unilaterală a intimatei, în condiţiile în care nici legea şi nici părţile nu au stabilit eventualele cauze de suspendare a termenului de valabilitate a ofertei.
Deci, instanţele care au judecat pricina au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale fundamentate pe analiza probelor aflate la dosar, astfel că recursul se va respinge.
| ← PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI FALIMENTULUI. COMPETENŢA... | ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. SUSPENDAREA EXECUTĂRII PÂNĂ LA... → |
|---|
