DIVIDENDE. PRESCRIPŢIE EXTINCTIVA. TERMEN. ÎNCEPUT. ÎNTRERUPEREA PRESCRIPŢIEI. CONDIŢII
| Comentarii |
|
Potrivit art. 67 alin. 5 din Legea nr. 31/1996, republicată, dreptul la acţiune privind plata dividendelor se prescrie în termenul generaI de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
2. Pentru ca cererea de chemare în judecată să producă efectul întreruptiv de prescripţie, ea trebuie să fie efectivă, adică făcută cu intenţia obţinerii unei hotărâri judecătoreşti, să poată fi pusă în executare silită şi să fie admisă printr-o hotărâre a organului de jurisdicţie rămasă definitivă (art. 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958). Or, în speţă cererile de chemare în judecată au fost anulate ca insuficient timbrate şi deci în conformitate cu art. 16şi 17din Decretul nr. 167/1958 nu întrerup curgerea termenului de prescripţie.
(Secţia comercială, dec. nr. 404 din 26 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul laşi sub nr. 2216/1998 reclamanta S.I.F. - B. C. a solicitat obligarea pârâtei S.C. “M.” S.A. laşi la plata sumei de 251.247.300 lei dividende cuvenite pentru anul 1993, a sumei de 37.183.248 lei dividende pentru anul 1994 şi a sumei de 243.146.952 lei dobânzi.
Tribunalul laşi, prin sentinţa civilă nr. 1085 din 5 octombrie 1998 a respins excepţia prescripţiei
dreptului la acţiune al reclamantei, a admis acţiunea si a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor solicitate de S.I.F. -B.C.
Instanţa de fond a reţinut că nu poate fi admisă excepţia de prescripţie extinctivă invocată întrucât potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 133/1996 s-a stabilit că societăţile comerciale au obligaţia de a plăti dividendele restante către Fondurile Proprietăţilor Private la care erau arondate, până la 31 decembrie 1996, situaţie în care această dată trebuie considerată ca fiind termenul scadent al obligaţiei, în raport de care începe să curgă data
aprobării bilanţului de către adunarea generală a societăţii comerciale respective, ori eventual cea a plăţilor parţiale efectuate deja, aşa cum a invocat pârâta.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut faptul că reclamanta deţine 30% din capitalul social al S.C. “M.” S.A. laşi, respectiv un număr de 23098 acţiuni cu o valoare nominală de 5.000 lei fiecare, pentru care pârâta nu a achitat dividendele ce i se cuveneau potrivit legii acţionarilor pentru anii 1993 şi 1994, aşa cum au fost stabilite pe baza bilanţurilor contabile încheiate şi aprobate de A.G.A.
întrucât obligaţia de plată a dividendelor cuvenite acţionarilor reprezintă o obligaţie comercială, instanţa a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 43 C. com.
Curtea de Apel laşi, prin decizia civilă nr. 110 din 5 aprilie 1999, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune şi a respins acţiunea reclamantei.
Totodată a respins ca tardiv apelul formulat de S.I.F.-B.C.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că acţiunea a fost introdusă de reclamantă cu depăşirea termenului general de prescripţie prevăzut de decretul 167/1958 (de 3 ani, întrucât momentul de începere a curgerii prescripţiei îl constituie data naşterii dreptului subiectiv al creditorului reclamant, moment care în speţa de faţă coincide cu data aprobării bilanţului de către Adunarea Generală desfăşurată în prezenţa reprezentantelor reclamantei, în calitate de acţionari.
Ca atare, excepţia invocată este întemeiată şi, ca atare, a fost admisă cu consecinţa respingerii acţiunii.
Apelul reclamantei a fost depus cu depăşirea termenului legal, motiv pentru care a fost respins ca tardiv formulat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.I.F. - B.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9,10 şi 11 C. pr. civ.
Recurenta aduce următoarele critici deciziei atacate:
- în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 133/1996, în care se prevede că până la 31 decembrie 1996 societăţile comerciale au
obligaţia plăţii dividendelor restante către Fondurile Proprietăţilor Private la care acestea erau arondate şi care ar reprezenta o repunere în termen a
F.P.P.-urilor pentru declanşarea acţiunilor de recuperare a dividendelor restante;
- termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este de 5 ani potrivit art. 949 alin. 1 pct. 1 C. com şi nu cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958;
- prescripţia a fost întreruptă prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, în speţă pronunţându-se decizia civilă nr. 119/1996 şi decizia civilă nr. 37/1997.
Verificând legalitatea şi temeinicia deciziei în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
în mod corect instanţa de apel a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 133/1996 atâta timp cât, şi până la momentul reorganizării, fostele F.P.P.-uri aveau în atribuţii încasarea dividendelor de la societăţile unde erau acţionari, reprezentanţii săi participând la adunările generale ale societăţilor respective şi cunoscând aşadar bilanţul contabil la sfârşitul exerciţiului financiar şi cuantumul dividendelor ce li se cuveneau.
Bine a procedat instanţa de apel când a admis excepţia invocată de pârâtă privind prescripţia dreptului la acţiune.
Potrivit art. 67 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul la acţiune privind plata dividendelor se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani (prevăzut de Decretul nr. 167/ 1958).
în aceste condiţii, acţiunea reclamantei înregistrată la 10 apriiie 1998 pentru dividendele cuvenite pentru exerciţiile financiare ale anilor 1993 şi 1994 a fost introdusă cu depăşirea termenului de 3 ani. Momentul de începere a curgerii prescripţiei îl constituie data naşterii dreptului la acţiune al creditorului reclamant, moment care în speţa de faţă coincide cu data aprobării bilanţului de către Adunarea Generală a S.C. “M." S.A. laşi.
Susţinerea recurentei potrivit căreia, în speţă, ar fi operat o întrerupere a curgerii termenului de prescripţie prin introducerea acţiunilor ce au făcut obiectul dosarelor nr. 659/1996 şi 134/1997 ale Curţii de Apel laşi nu este întemeiată.
Pentru ca cererea de chemare în judecată să producă efectul întreruptiv de prescripţie este necesar:
a) cererea de chemare în judecată trebuie să fie efectivă, adică făcută cu intenţia obţinerii unei hotărâri care să poată fi pusă în executare silită;
b) cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre a organului de jurisdicţie, rămasă definitivă, această condiţie rezultând atât din alin. final al art. 16 din Decretul nr. 167/1958 care prevede că nu are loc o întrerupere a prescripţiei atunci când cererea de chemare în judecată a fost “respinsă, anulată”, cât şi din art. 17
alin. final din acelaşi decret care prevede condiţia rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.
Or, în speţă, cererile de chemare în judecată ce au format obiectul dosarelor nr. 659/1996 şi nr. 134/1997 au fost anulate ca insuficient timbrate şi deci, în conformitate cu art. 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958, nu întrerup curgerea termenului de prescripţie.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Curtea constată că decizia atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316 combinat cu art. 296 C. pr. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamantă.
| ← CONCURENŢĂ NELOIALĂ. PROCEDURĂ PREALABILĂ. EXCEPŢIE DE... | CONTRACT DE TRANSPORT FEROVIAR DE MĂRFURI. RĂSPUNDERE... → |
|---|
