FORŢĂ MAJORĂ. ÎNŢELES. CONDIŢII DE EXISTENŢĂ
| Comentarii |
|
Codul civil român nu prevede o definiţie a cauzei de forţă majoră, însă este unanim acceptat în doctrină şi în practica judiciară că aceasta constă într-o împrejurare de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o culpă din partea debitorului executarea obligaţiei contractuale pe care acesta şi-a asumat-o.
Forţa majoră este o cauză de exonerare de răspundere care operează în puterea legii şi împiedică pe creditor să ceară executarea obligaţiei ori daune-interese de la debitor, chiar dacă nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ.
(Secţia comercială, dec. nr. 414 din 27 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 709 din 3 iulie 1998, Tribunalul Dolj a admis acţiunea C. A. Dolj şi a obligat pârâta Societatea agricolă U. C. Dolj să-i plătească 25.855.418 lei, care reprezintă contravaloarea grâului care ar fi trebuit să îl predea în anii agricoli 1995 şi 1996 pentru îngrăşămintele primite în baza contractului nr. 15/1994 şi 929/1995, plus
1.806.325 lei cheltuieli de judecată-
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei menţionate mai sus a fost admis de Curtea de Apel Craiova - secţia comercială şi, prin decizia civilă nr. 1059 din 19 octombrie 1998, sentinţa a fost schimbată, în parte, în sensul că obligaţia pârâtei a fost redusă la 11.574.418 lei, reprezentând contravaloarea grâului ce trebuia predat din recolta 1995, fiindcă recolta din 1996 a fost calamitată 100%, iar cheltuielile de judecată au fost reduse al 909.465 lei. Intimatul reclamant a fost obligat să plătească apelantei 1.235.930 lei cheltuieli de judecată în apel.
împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantul C. A. Dolj a declarat prezentul recurs şi susţine, în esenţă, că în mod greşit pârâta a fost exonerată de plata sumei de 13.481.000 lei pentru grâul din anul 1996, deoarece în actele normative în baza cărora pârâta a primit îngrăşămntele, respectiv Legea nr. 83/1993 şi H.G. nr. 1/1994, ca şi în contractele încheiate între părţi nu au fost prevăzute clauze de exonerare de răspundere.
Recursul este neîntemeiat.
Din expunerea recursului reclamantului rezultă că el nu contestă că în anul agricol 1996 recolta de grâu a pârâtei a fost calamitată în proporţie de 100% datorită condiţiilor climaterice, dar susţine că exonerarea de răspundere pentru cauza de forţă majoră trebuia prevăzută în legea care reglementa operaţiunea comercială ori în contractul părţilor.
Susţinerile reclamantului nu sunt însă întemeiate.
Codul civil român nu prevede o definiţie a cauzei de forţă majoră, însă este unanim acceptat în doctrină şi în practica judiciară că aceasta constă într-o împrejurare de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o culpă din partea debitorului, executarea obligaţiei contractuale pe care acesta şi-a asumat-o.
Nu există nici o prevedere legală din care să rezulte că forţa majoră operează numai dacă este prevăzută în actul normativ care reglementează operaţiunea comercială sau că părţile sunt obligate să o prevadă în contract, însă o dată constatată, forţa majoră are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului conform art. 1082 şi 1083 C. civ. Aşa fiind, înseamnă că forţa majoră este o cauză de exonerare de răspundere care operează în puterea legii şi împiedică pe creditor să ceară executarea obligaţiei ori daune-interese de la debitor, chiar dacă nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ.
în raport de cele arătate, decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi va fi menţinută prin respingerea recursului.
| ← ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. SUSPENDAREA EXECUTĂRII PÂNĂ LA... | CONCURENŢĂ NELOIALĂ. PROCEDURĂ PREALABILĂ. EXCEPŢIE DE... → |
|---|
