PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI FALIMENTULUI. COMPETENŢA MATERIALĂ. CONFLICT NEGATIV DE COMPETENŢĂ. LEGEA NR. 64/1995. ORDONANŢA GUVERNULUI NR. 55/1999
| Comentarii |
|
Articolul 8 din O.G. nr.55/1999 prevede câ sunt de competenţa curţii de apeI în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului, cererile de orice natură privind realizarea creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică.
Interpretarea acestui text, oricât de extensivă ar fi, nu poate să privească decât cererile care au ca obiect executarea silită a creanţelor bancare neperformante şi nu toate cererile care în final ar implica executarea silită.
In acest sens este şi prevederea din dispoziţiile finale ale ordonanţei amintite (art. 39), potrivit căreia executarea silită de drept comun nu este exclusă şi cu atât mai puţin nu poate fi pusă această problemă în cazul procedurii deschisă în conformitate cu Legea nr. 64/1995.
(Secţia comercială, decizia nr. 630 din 3 februarie 2000).
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Banca Română de Comerţ Exterior BANCOREX S.A. - Sucursala Dorobanţi Bucureşti a solicitat Tribunalului Bucureşti - secţia comercială să deschidă procedura falimentului societăţii debitoare M + 3 R T. S.R.L. Bucureşti, motivând că, deşi a obţinut sentinţa nr. 4524/28 noiembrie 1997, pronunţată în dosarul nr. 2081/1997, prin care debitoarea a fost obligată la plata creditului rămas
neachitat şi a dobânzilor penalizatoare aferente, după valorificarea garanţiilor, nu a fost acoperită întrreaga datorie, rămânând neacoperită suma de 95.012.676 lei.
Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 4.856 din 12 octombrie 1999, a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că, la cererea creditorului bazată pe prevederile Legii nr. 64/1995, s-a solicitat deschiderea procedurii falimentului, dar că prin O.G. nr.55/1999 se derogă de la dispoziţiile legii amintite în ce priveşte valorificarea creanţelor neperfor
mante, competenţa soluţionării cererii revenind, potrivit art. 8 din amintita ordonanţă, Curţii de Apel Bucureşti.
Secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 46 din 19 noiembrie 1999, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând conflict negativ de competenţă, în conformitate cu art. 22 C.pr.civ., a trimis cauza Curţii Supreme de Justiţie pentru regulator de competenţă.
Curtea constată că în cauză s-a solicitat deschiderea procedurii falimentului, cererea fiind formulată de creditoare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 64/1995. Creanţa care a stat la baza deschiderii acestei proceduri a fost ulterior preluată de A.V.A.B., situaţie în raport de care s-a pus problema instanţei competente să soluţioneze cauza în primă instanţă în raport de dispoziţiile celor două acte normative, şi anume Legea nr. 64/1995, republicată si O.G. nr. 55/1999.
Competenţa de soluţionare a litigiului urmează să fie stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, pentru următoarele considerente:
Art. 6 din Legea nr. 64/1995 stabileşte că toate procedurile prevăzute de această lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 7, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerţului, proceduri care sunt exercitate de către un judecător sindic desemnat de către preşedintele tribunalului în condiţiile art. 8.
în considerarea obiectului cauzei prin care s-a solicitat deschiderea procedurii falimentului de către creditoarea BANCOREX Bucureşti Dorobanţi, acţiunea a fost introdusă la tribunalul din raza sediului debitorului potrivit competenţei exclusive stabilite de articolul mai sus citat. După sesizarea instanţei creanţa a fost preluată de Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare, instanţa de fond apreciind că se aplică prevederile art. 8 din O.G. nr. 55 din 24 august 1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, prin care se stabileşte că cererile de orice natură pentru realizarea creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul său.
Stabilirea competenţei pentru soluţionarea cererii adresate instanţei ridică, în principal, problema domeniului de aplicare a celor două acte normative: Legea nr. 64/1995 şi O.G. nr. 55/1999.
Sub acest aspect este de observat că Legea nr. 64/1995 priveşte procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, iar deschiderea unei astfel de proceduri nu are decât în ultimă instanţă, ca finalitate, lichidarea patrimoniului în vederea plăţii datoriilor.
Spre deosebire de această procedură, care are ca scop plata pasivului debitorului în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea activităţii sau prin lichidarea unor bunuri din patrimoniu până la acoperirea pasivului, fie prin faliment, Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 priveşte executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, care se realizează, potrivit art. 1, prin măsurile prevăzute de lege, precum şi prin executarea silită a acestor creanţe potrivit procedurilor puse în aplicare de organele proprii de executare instituite în cadrul A.V.A.B. sau prin organele judiciare competente la solicitarea A.V.A.B.
Prin Capitolul IV din O.G. nr. 55/1999 s-au introdus reguli speciale privind soluţionarea litigiilor în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică. Articolul 8 din acest capitol prevede, într-adevăr, că sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului, cererile de orice natură privind realizarea creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică, dar interpretarea textului, oricât de extensivă ar fi, nu poate să privească decât cererile care au ca obiect executarea silită a creanţelor bancare neperformante şi nu toate cererile care în final ar implica executarea silită.
Dovadă că ordonanţa priveşte numai executările silite în legătură cu creanţele bancare neperformante preluate la datoria publică este şi prevederea din dispoziţiile finale (art. 39) potrivit căreia executarea silită de drept comun nu este exclusă şi cu atât mai puţin nu poate fi pusă această problemă în cazul procedurii deschise în conformitate cu Legea nr. 64/1995, care este o procedură judiciară colectivă, egalitară, de executare a creanţelor.
| ← LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII. PREŢ. DATA ÎNCEPERII PRESCRIPŢIEI | PRIVATIZARE. MECANISMUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE... → |
|---|
