SOCIETATE COMERCIALA DIVIDENDE. PLATA ACESTORA CU ÎNTÂRZIERE. DOBÂNZI
| Comentarii |
|
Potrivit art. 43 C. com. dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenţă chiar dacă ele nu au fost stabilite prin contract între părţi, fără a fi necesară punerea în întârziere.
Ca urmare a aprobării bilanţului şi a contului de profit şi pierdere aferente exerciţiului financiar încheiat, potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990 republicată, cuantumul şi distribuirea dividendelor s-a stabilit de A. G. A. pentru fiecare acţionar şi din acel moment devine un drept de creanţă individual al acestuia.
Plata cu întârziere a dividendelor angajează răspunderea societăţii care este obligată la plata dobânzii în condiţiile art. 43 C. com.
(Secţia comercială, decizia nr. 2367 din 26 aprilie 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3539 din 22 iunie 1999 a admis în parte acţiunea formulată de Fondul Naţional al Proprietăţii de Stat, împotriva pârâtei S.C. “F.” S.A., aceasta fiind obligată la plata sumei de
142.972.118 lei cu titlu de dividende, precum şi la
6.300.000 lei cheltuieli de judecată, fiind respins capătul de cerere referitor la daunele moratorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că dividendele au fost stabilite şi aprobate de adunarea generală a acţionarilor, că daunele moratorii nu au putut fi acordate în lipsa unui contract împotriva sentinţei mai sus arătate. Reclamantul, F.P.S., a declarat apel criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât greşit instanţa nu i-a acordat şi daunele moratorii pe care le datorează.
Prin decizia nr. 2883 din 17 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul formulat de reclamant, a fost desfiinţată în parte sentinţa în sensul că a fost obligată intimata-pârâtă la plata daunelor moratorii de 246.847.768 lei cu motivarea că acestea derivă din contractul de societate care a stat la baza acordării dividendelor.
împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 2883/1999, pârâta S.C. “F.” S.A. a formulat recurs criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât greşit a considerat că obligaţia de a plăti dividendele derivă din contractul de societate, contract ce nu a fost depus fiindcă nu există, ca şi reţinerea că raporturile dintre F.P.S., F.P.P. şi recurenta sunt stabilite în baza Legii nr. 31/1990.
Deci în lipsa unui contract daunele moratorii nu se cuveneau; că nelegal este şi motivul de stabilire a cuantumului acestor daune.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.
Din actele şi materialul probator aflat la dosar rezultă în fapt următoarele:
Prin acţiune, reclamanta F.P.S. a solicitat plata dividendelor şi plata daunelor-interese moratorii calculate pentru neplata dividendelor.
Raportul juridic dedus judecăţii este de natură comercială, prin legătura subiectivă a părţilor, reclamanta fiind societate comercială.
Statutul societăţii implică ideea de comerciali-tate, prin faptul că aceasta stă la baza organizării
societăţii; contractul de societate a fost invocat ca act constitutiv al societăţii şi nu ca un contract încheiat cu reclamanta, pentru a evidenţia ideea de comercialitate.
Conform Legii nr. 31/1990 republicată privind societăţile comerciale, dreptul de a încasa dividende este un drept fundamental al acţionarului unei asemenea societăţi.
Plata cu întârziere a dividendelor, cum este cazul şi în litigiul de faţă, angajează răspunderea societăţii, care în cadrul raporturilor juridice comerciale cuprind dobânzile comerciale potrivit art. 43 C com.
Lipsa folosinţei sumei de bani produce creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii calculate pe durata întârzierii în executare. Măsura de drept comun stabilită de art. 1088 C. civ. la obligaţiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală şi se cuvin creditorului fără a fi ţinut a justifica o pagubă.
Potrivit art. 43 C. com. dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenţă, chiar dacă ele nu au fost stabilite prin contract între părţi, fără a fi necesară punerea în întârziere.
Ca urmare a aprobării bilanţului şi a contului de profit şi pierdere aferente exerciţiului financiar încheiat, potrivit art. 111 Legea 31 /1990, republicată cuantumul şi distribuirea dividendelor s-a stabilit de A.G.A. pentru fiecare acţionar şi din acel moment devine un drept de creanţă individual al acţionarului.
La calculul daunelor moratorii s-au avut legal în vedere modificările ulterioare, respectiv până la 8 aprilie 1999, calculate la nivelul dobânzilor B.R.D., unde reclamanta îşi derula fondurile şi, începând cu 8 aprilie 1999 conform O.G. 37/1999 la nivelul dobânzii practicate de trezoreria statului -10% pe an şi, de la apariţia O.G. 2000, la nivelul taxei de scontaB.N.R.
Faţă de considerentele arătate, recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins, decizia pronunţată fiind temeinică şi legală.
| ← SOCIETATE COMERCIALĂ MAJORAREA CAPITALULUI SOCIAL. DREPTUL DE... | OBLIGAŢIE DE PLATĂ COMPENSAŢIE. CONDIŢII → |
|---|
