ASIGURĂRI DE BUNURI. ACT DE COMERŢ. COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢEI
| Comentarii |
|
in conformitate cu art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate ca acte de comerţ asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii şi, ca atare, în măsura în care litigiul are ca obiect despăgubiri izvorând dintr-un contract de asigurare, competenţa de soluţionare revine instanţei comerciale.
(Secţia comercială, decizia nr. 517 din 31 ianuarie 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 mai 1999 reclamanţii I.C. şi I.D. au chemat în judecată pe pârâtele S.A.R. “Â.R.” S.A. - Sucursala municipiului Bucureşti, M.C.B. şi L.L. pentru a fi obligate în solidar la plata sumei de 210.000.000 lei reprezentând despăgubiri şi daune-interese, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că la data de 29 mai 1997 autoturismul proprietatea acestora a fost implicat într-un accident de circulaţie cu autoturismul marca Volskwagen proprietatea pârâtei L.L. şi condus de M.C.B., în urma căruia autoturismul marca Peugeot 205 a fost reparat şi s-a plătit suma de 100.000.000 lei pe care le solicită cu titlu de despăgubiri. Totodată, a arătat că reparaţiile autoturismului au fost plătite dintr-un împrumut bancar, cu dobânzile corespunzătoare, situaţie în care s-au calculat şi daunele-interese în sumă de 110.000.000 lei.
Prin încheierea din 13 septembrie 1999 pronunţată de secţia comercială a Tribunalului Bucureşti în dosar nr. 3870/1999, cauza a fost scoasă de pe rol şi trimisă secţiei civile a aceluiaşi tribunal, cu motivarea că obiectul cauzei deduse judecăţii nu derivă dintr-un raport comercial conform art. 893 din C. com -ci se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală în condiţiile art. 998 şi urm. C. civ.
împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanţii I.C. şi I.D. iar prin decizia nr. 14 din 7 ianuarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială, a respins ca nefondat apelul celor doi reclamanţi.
Cu actul înregistrat la 18 ianuarie 2000, reclamanţii I.C. şi I.D. au declarat recurs susţinând - în esenţă - următoarele:
- în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 17 C. com., legea consideră ca fapte de comerţ asigurările terestre în contra daunelor, ceea ce înseamnă că actul dedus judecăţii este comercial;
- potrivit prevederilor art. 893 C. com., chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunile ce derivă dintr-însul sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale, ceea ce înseamnă că în mod greşit s-a considerat că litigiul urmează a fi soluţionat de instanţa civilă;
- asigurătorul are calitate procesuală pasivă, ce derivă de la lege, conform art. 57 din Legea nr. 136/1995 şi în această situaţie toate împrejurările cauzei se judecă nemijlocit în contradictoriu cu societatea de asigurare, ceea ce atrage competenţa instanţei comerciale.
Recursul declarat de reclamanţi este fondat.
în conformitate cu prevederile art. 1 C. com., în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 3 pct. 17 C. com. sunt considerate ca fapte de comerţ asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii.
în fine, potrivit art. 893 C. com., chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunile ce derivă dintr-însul sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale.
Din coroborarea acestor texte rezultă că legea consideră ca fapte de comerţ asigurările terestre contra daunelor iar în măsura în care litigiul are ca obiect despăgubiri izvorând dintr-un contract de asigurare, competenţa de soluţionare revine instanţei comerciale.
în speţă, despăgubirile solicitate de reclamanţi se întemeiază pe dispoziţiile art. 57 alin. 1 teza 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România potrivit cărora drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor
de autovehicule se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă (care, în cauză, este pârâta “A.” Bucureşti), în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei.
Ca atare, în baza acestei reglementări legale, reclamanţii au fost îndreptăţiţi să solicite despăgubirile atât de la societatea de asigurare cât şi de la asigurat şi de la autorul accidentului, dar această împrejurare nu schimbă caracterul comercial al litigiului.
Din acest punct de vedere instanţele au reţinut în mod eronat că litigiul dedus judecăţii este un litigiu
civil, deoarece, în conformitate cu prevederile C. com. enunţate mai sus, acţiunea îndreptată împotriva societăţii de asigurare şi întemeiată pe contractul de asigurare nr. 6995401/1997 este un litigiu comercial.
în consecinţă, recursul reclamanţilor va fi admis în conformitate cu prevederile art. 313 C. pr. civ. şi decizia curţii de apel va fi casată cu consecinţa admiterii apelului reclamanţilor şi desfiinţării încheierii din 13 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti - secţia comercială.
Totodată, cauza va fi trimisă aceleiaşi secţii comerciale a Tribunalului Bucureşti pentru continuarea judecăţii.
| ← CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII. PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE DE... | Sechestru asigurător în materie comercială. Condiţii pentru... → |
|---|
