CSJ. Decizia nr. 4028/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4028
Dosar nr. 2603/2002
Şedinţa publică din 22 octombrie 2003
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 noiembrie 2001 reclamantul G.Z. a chemat în judecată pe pârâţii D.R.M., N.A.A., S.C. S.E. 94 SRL Bucureşti, N.Ş.G. şi N.A.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat intervenit între D.R.M. l şi S.C. S.E. 94 SRL şi să dispună evacuarea pârâtei S.C. S.E. 94 SRL din spaţiul închiriat.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1107 din 4 februarie 2002 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru cererea de evacuare şi a respins acest capăt de cerere. Totodată a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilul ce formează obiectul contractului este în indiviziune succesorală, iar contractul de comodat este o continuare a contractelor de închiriere la care reclamantul şi-a dat acordul, prin încheierea contractului, părţile acceptând riscul ca, în urma dezbaterii succesiunii, imobilul ce face obiectul contractului să cadă în lotul altui coindivizor, contractul anulându-se cu efect retroactiv.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, prin Decizia nr. 1567 din 19 noiembrie 2002.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat cerere de revizuire legal motivată şi timbrată reclamantul G.Z., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă că prin Decizia nr. 4386 din 21 iunie 2002 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a stabilit ca imperativă regula „unanimităţii coindivizorilor" şi în consecinţă, dată fiind lipsa consimţământului coindivizorilor, a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere, iar instanţa de apel pentru al doilea contract, cel de comodat încheiat la 31 august 2001, l-a validat, contestând regula „unanimităţii coindivizorilor".
Potrivnicia între aceste două hotărâri, susţine revizuientul, este vădită şi că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea deciziei atacate prin constatarea nulităţii contractului de comodat.
Revizuirea este neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac care se poate formula împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile dată asupra fondului de către orice instanţă, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1-8 C. proc. civ.
În speţă, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. invocându-se existenţa a două hotărâri potrivnice.
Potrivit textului de lege susmenţionat, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în urna şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din analiza dosarului prin prisma cererii de revizuire, se reţine că cele două hotărâri au identitate de părţi şi aceeaşi calitate însă, obiectul celor două cauze nu este acelaşi, în primul litigiu obiectul l-a constituit nulitatea absolută a contractului de închiriere din 1 septembrie 1999 încheiat între S.C. S.E. SRL şi D.R.M. l, iar în cel de al doilea litigiu obiectul l-a constituit nulitatea absolută a unui contract de comodat încheiat între aceleaşi părţi la data de 28 august 2001.
Aşa fiind, cele două acte a căror nulitate s-a cerut prin acţiune, a fi constatată, sunt distincte şi care, cuprind clauze diferite şi a căror natură este diferită.
Pentru cele ce preced, Curtea, constatând că în speţă, celor două hotărâri lipsindu-le elementul identităţii în cauză nu pot fi identice şi potrivnice astfel cum prevede art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şi în consecinţă va respinge cererea de revizuire formulată de Z.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de Z.G. împotriva deciziei nr. 1567 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2003.
| ← Acţiune în pretenţii. Dividende. Beneficiu nerealizat.... | ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Comercial → |
|---|
