ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 478.
Dosar nr. 1338/2002
Şedinţa publică din2 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 iulie 1998 reclamanta S.C. A. S.A Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C. SRL Aleşd solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 71.062.298 lei reprezentând contravaloare chirie restantă aferentă anului 1996, penalităţile de întârziere în sumă de 60.374.324 lei şi cheltuieli de judecată aferente.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 16 decembrie 1993 a încheiat cu pârâta un contract de închiriere a unui spaţiu comercial cu obligaţia acesteia din urmă ca pentru folosinţa spaţiului să plătească chiria stabilită, care potrivit clauzelor stipulate urma a fi modificată prin act adiţional în raport de rata inflaţiei.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea potrivit căreia reclamanta a negociat cuantumul chirie fără a avea consimţământul său, deşi în contract s-a stipulat că majorarea chiriei se poate face doar cu acordul ambelor părţi.
De asemenea pârâta a formulat şi cerere reconvenţională motivând că la imobilul în litigiu s-au făcut o serie de investiţii care i-au adus un spor de valoare solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 173.420.000 lei şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului în discuţie.
Tribunalul Bihor prin sentinţa civilă nr. 250 din 13 martie 2000 a admis acţiunea principală şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 71.062.298 lei reprezentând contravaloare chirie restantă aferentă anului 1996 şi 60.374.524 lei penalităţi de întârziere cu cheltuieli de judecată.
Totodată a respins cererea reconvenţională ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că urmare inflaţiei intervenite, potrivit clauzelor stipulate în contractul de închiriere, părţile au încheiat un act adiţional semnat de reprezentantul pârâtei şi cu sigiliul acesteia prin care s-a majorat cuantumul locaţiei.
În aceste condiţii, apreciază instanţa refuzul de plată practicat de pârâtă a fost nejustificat având în vedere dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ.
Lucrările efectuate de pârâtă la spaţiul închiriat nu sunt lucrări de investiţii, ci lucrări curente de întreţinere şi amenajare pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii comerciale, iar efectuarea de investiţii i-a fost interzisă aşa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 281/1994.
În considerarea celor arătate instanţa de fond a respins cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care aceasta a reţinut situaţia de fapt.
Astfel se susţine că renegocierea chiriei nu s-a făcut în condiţiile art. 969 C. civ. întrucât actul adiţional nu a fost semnat de administratorul societăţii, iar cu privire la cererea reconvenţională arată că aşa cum rezultă din înscrisurile anexate a avut acceptul proprietarului pentru investiţiile realizate care au adus un spor de valoare imobilului aşa cum rezultă din expertiza efectuată.
Prin Decizia civilă nr. 483 din 19 octombrie 2000 Curtea de Apel Oradea a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi obligării reclamantei la plata sumei de 137.275.000 lei despăgubiri reprezentând contravaloarea investiţiilor cu cheltuieli de judecată în sumă de 6.010.500 lei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat că lucrările de investiţii au fost făcute fără acordul proprietarului întrucât în realitate acesta şi-a dat acordul scris iar expertiza efectuată confirmând natura acestor lucrări de investiţii a căror contravaloare se ridică la suma de 137.275.000 lei.
S-a înlăturat totodată critica referitoare la modalitatea de majorare a chiriei motivat de faptul că actul adiţional poartă sigiliul societăţii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi, criticile făcând referire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta S.C. A. Oradea susţine că în mod eronat instanţa de apel a admis cererea reconvenţională întrucât din conţinutul adreselor la care face trimitere nu rezultă că şi-a dat acordul pentru efectuarea investiţiilor ci doar pentru amenajări şi reparaţii pentru o mai bună folosinţă a spaţiului cheltuieli ce urmau a fi suportate de beneficiarul locaţiunii.
Pârâta S.C. A.C. SRL prin criticile formulate contestă valabilitatea actului adiţional nr. 611/1996 considerând că nu reprezintă acordul părţilor întrucât nu a fost semnat de reprezentantul societăţii respectiv administratorul acesteia numitul F.V. neavând împuternicire să negocieze şi să angajeze societatea.
Prin Decizia civilă nr. 1734 din 8 martie 2002 Curtea Supremă de justiţie, secţia comercială, a anulat recursurile ca netimbrate.
În motivarea deciziei s-a arătat că recurentele nu au achitat taxele de timbru aferente, anticipat situaţie în care s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1995.
Împotriva acestei decizii ambele părţi au promovat contestaţie în anulare care prin deciziile nr. 6933 şi 6935 din 19 noiembrie 2003 au fost admise, Decizia atacată fiind anulată şi fixat termen pentru judecarea recursurilor.
În şedinţa de astăzi, 2 decembrie 2003, constatând îndeplinite condiţiile art. 164 C. proc. civ., pentru o mai bună administrare a justiţiei s-a dispus conexarea dosarului nr. 1796/2002 la dosarul nr. 1338/2002 procedându-se la soluţionarea recursurilor declarate.
Cu privire la recursul reclamantei, se reţine, criticile formulate nu pot fi luate în consideraţie.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 281 din 15 martie 1994reclamanta, proprietara spaţiului închiriat a fost de acord cu modificările la toate obiectivele de construcţii (Ferma 14) inclusiv la construirea unei staţii de epurare cu condiţia să nu se umble la partea de rezistenţă a tuturor construcţiilor numai cu aprobarea I.C.C. judeţul Bihor.
Ori din conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că investiţiile efectuate la spaţiul comercial, prin natura lor au sporit valoarea acestuia.
Sunt cheltuieli utile investite de intimata – pârâtă în vederea ameliorării stării acesteia care au fost necesare şi aşa cum s-a arătat au creat un spor de valoare a obiectivului închiriat considerat la momentul restituirii acestuia de către posesor.
Faţă de cele arătate, soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, justificat considerând că neacordarea contravalorii acestor lucrări celui care le-a executat, cu ocazia predării lucrului, sunt de natură să îl prejudicieze fără nici un temei.
Cu privire la recursul pârâtei, Curtea având în vedere excepţia tardivităţii motivării acestuia reţine că motivarea deciziei criticată i-a fost comunicată la data de 8 decembrie 2000, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 8 ianuarie 2001 după împlinirea termenului de 15 zile, situaţie în care urmează a se face aplicaţiunea art. 306 C. proc. civ.
De reţinut că motivele invocate, respectiv primirea comunicării mai târziu decât data de pe procesul verbal de predare, probată cu declaraţia numitului V.I. nu constituie motiv de repunere în termen în condiţiile art. 103 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate având în vedere dispoziţiile art. 306 şi art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A Oradea, împotriva deciziei nr. 483/C/2000 din 19 octombrie 2000 a Curţii de Apel Oradea.
Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. A.C. SRL Oradea, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi2 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4028/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 48/2002. Comercial → |
|---|
