Livrări de ţiţei. Debit. Majorări de întârziere. Cont cliring. Fond special pentru produse petroliere. Succesor al Companiei Române de Petrol. O. U. G. nr. 249/ 2000. Litigiu rămas fără obiect
| Comentarii |
|
Prin O. U. G. nr. 249/30 noiembrie2000, publicată în M. Of. din 12 decembrie2000, s-a suplimentat constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere, iar în anexa 1 s-au nominalizat creditorii, sumele şi izvorul lor juridic, ai fostei Companii Române de petrol la data de 13 noiembrie2000.
Prin această reglementare Guvernul a constituit un Fond special care „va fi utilizat pentru acoperirea integrală a obligaţiilor de plată aferente fostei Companii Române de Petrol” (art. 2 din O. U. G. nr. 249/2000).
Sumele au intrat în vigoare abia la 22 ianuarie 2002 (data publicării), iar operaţiunile contabile reglementate în Norme (art. 15-17), cât şi plăţile efective nu s-au realizat, astfel că Ministerul Finanţelor nu şi-a pierdut calitatea de creditor, iar preţul nu se poate considera ca achitat, pentru a se susţine că acţiunea a rămas fără obiect.
(Secţia comercială, decizia nr. 1890 din 14martie2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Ministerul Finanţelor a chemat în judecată, la 3 iunie 1999, în principal, pe S. N. P. „P.” pentru a fi obligată la plata sumei de 218.146.250.000 lei datorie
la Trezoreria Statului şi majorări de întârziere aferente (81.550.000.000 lei şi 136.250.000.000 lei).
Prin aceeaşi acţiune reclamantul a chemat în judecată in subsidiar şi în solidar pârâtele S. C. „R. “ şi S. C. „P.“S. A., solicitând obligarea lor la plata aceleiaşi sume, în total 218.146.250.000 lei.
Totuşi, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul repartizează datoria principală de 81.550.000.000 lei pe cele două pârâte subsidiare, astfel:
- „R.“ Oneşti (2) - 38.770.000.000 lei şi
-„P.” (3)i-42.780.000.000 lei.
Se susţine că în baza convenţiei 80314/12 noiembrie 1996 dintre Ministerul Finanţelor, Compania Română de Petrol (C. R. P.) şi S. C. „P.”, aceasta din urmă a încheiat contractul comercial internaţional cu „N. 0.“ Co. - Iran, având ca obiect importul a 125.000 tone ţiţei iranian greu în contul datoriei înscrisă în contul cliring româno-iranian, iar
C. R. P. se obligă să achite preţul de 20.057.429 dolari S. U. A. în termen de 90 de zile de la data declaraţiei vamale de import, sub sancţiunea aplicării majorărilor de întârziere (art. 1.4, 1.5. şi 1.7. convenţie).
Contractul s-a executat, iar preţul nu s-a plătit la termenul convenit, din 15 septembrie 1997; prin O.
G. 49, în locul C. R. P. a luat fiinţă S. N. P. „P.“, care-i preia toate drepturile şi obligaţiile, inclusiv cele furnizate din convenţie.
2.1. Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, prin sentinţa nr. 6185/13 decembrie 1999, a obligat pârâta S. N. P. „P.“ la plata întregii datorii de 81.550.000.000 lei (preţ) şi 136.250.000.000 lei majorări de întârziere şi a respins acţiunea faţă de pârâtele subsidiare „R.“ şi „P. L.“ S. Â., reţinând că acestea nu au calitate procesual pasivă, întrucât nu se află în raport juridic comercial cu reclamantul, privind obiectul litigios.
Tribunalul instituie răspunderea contractuală a pârâtei S. N. P. „P.“ în temeiul art. 1.4., 1.5. şi 1.7 din Convenţie, constatând că potrivit O. G. nr. 49/1997, aprobată prin Legea nr. 70/1998 (art. 7 alin. 2) este succesoarea legală a C. R. P. preluând „toate drepturile şi obligaţiile acesteia11, precum şi faptul că în termenul de 90 de zile, care a început să curgă la 24 februarie 1997 - data declaraţiei vamale - nu s-a făcut plata preţului la Trezoreria Statului.
2.2. Prin decizia civilă nr. 1751 din 12 iunie 2000 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială a respins apelul pârâtei S. N. P. „P.“, ca nefondat, reţinând în esenţă că:
- pârâtele subsidiare nu au intrat în raportul juridic principal cu reclamanta, iar livrările de ţiţei către ele nu s-au probat;
- pârâta S. N. P. „P.“ nu a contestat pretenţiile şi nici câtimea sumelor cerute de reclamant, preluând datoria ca succesor legal al C. R. P. din convenţia cu reclamantul şi din contractul comercial de împrumut.
2.3. Contra deciziei a declarat recurs numai pârâta S. N. P. „P.“, invocând temeiurile din art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. pr. civ., criticând soluţia pentru următoarele motive:
- greşit nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile „ca mijloc de probă, care să demonstreze în baza documentelor legale că, în fapt, cantitatea de
125.000 tone ţiţei a fost livrată şi prelucrată de cele 3 rafinării - R.“, „P. L.“ şi „P.“, că:
- în „virtutea rolului activ, instanţa de judecată trebuia să dispună administrarea tuturor probelor de către părţi în vederea soluţionării juste a cauzei... având în vedere cuantumul sumei de sute de miliarde de lei“ şi
-instanţa de apel „a pronunţat cu multă uşurinţă hotărârea şi fără să cerceteze fondul cauzei11.
2.4. înainte de primul termen de judecată din recurs, recurenta S. N. P. „P.“ a depus, la 25 septembrie 2001 (fila 20), „Precizări la motivele de recurs“ solicitând a se lua act că îşi restrânge recursul numai la un singur aspect impus de textul art. 9 din O. U. G. nr. 249/2000 şi să se constate că „litigiul a rămas iară obiect [...] şi să se dispună restituirea taxei judiciare de timbru din apel şi recurs, conform art. 23 lit. c din Legea nr. 146/1997“.
Aşadar, obiectul recursului s-a modificat substanţial, Curtea având de examinat numai motivul nou invocat şi datorat intrării în vigoare a O. U. G. nr. 249/2000 după declararea şi motivarea recursului.
Totuşi, recurenta nu a renunţat expres la motivele de recurs iniţiale, iar intimatul reclamant Ministerul Finanţelor nu a exprimat nici un punct de vedere în apel şi în recurs, ţinând seama că nu a depus întâmpinare.
2.5. Intimata (2) „R.“ susţine că, în raport de prevederile O. U. G. nr. 249/2000 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere, datoria a fost stinsă, iar în cauză nu mai există interes în susţinerea recursului, recurenta putând, în eventualitatea unei executări silite, să invoce noul text în cadrul contestaţiei la executare.
2.6. Intimata (3) „P. L.“ a susţinut că S. N. P. „P.“ nu mai are calitate procesuală activă în recurs, în urma aplicării art. 12 din O. U. G. nr. 249/2000, care a desemnat pe „P.“ S. A. succesoare a C. R. P., modificând astfel pct. 45 din anexa 2 a O. U. G. nr. 49/1997.
Intimata 3 a cerut respingerea excepţiei de fond a lipsei de obiect a acţiunii, invocate de recurentă, motivat de faptul că O. U. G. nr. 249/2000 a reglementat „numai executarea obligaţiilor şi nu obligaţiile în sine“, rezultând că, în realitate, acest act normativ a conformat cele două hotărâri date în cauză.
Pe fond, intimata „P. L.” a cerut respingerea recursului S. N. P. „P.”, principala critică vizând lipsa expertizei contabile, fiind neîntemeiată, cât timp recurenta nu a contestat sumele ce fac obiectul acţiunii, iar izvorul obligaţiei şi, deci, al răspunderii sale, îl constituie art. 1.4. din convenţia din 1996.
Intimata (la pct. V din întâmpinare) a solicitat obligarea recurentei la cheltuieli de judecată din recurs).
2.7. Recurenta, prin răspunsul la întâmpinarea „P. L.“ (fila 60) precizează că „Faptul că acest fond este gestionat de Ministerul Industriei şi Comerţului, conform O. U. G. nr. 249/2000, nu înseamnă că acesta devine succesorul legal al C. R. P. şi capătă astfel calitatea procesuală activă de recurent în acest litigiu înlocuind S. N. P. „P.“, aşa cum eronat şi cu rea-credinţă susţine „P. L.“
3. Recursul este nefondat.
3.1. Declaraţia de recurs s-a făcut la 23 iunie 2000, iar motivele au fost înregistrate la 23 august 2000, primul termen de recurs fiind stabilit la 2 octombrie 2001.
Prin O. U. G. nr. 249/30 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial din 12 decembrie 2000, s-a suplimentat constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere, iar în anexa 1 s-au nominalizat creditorii şi sumele şi izvorul lor juridic, ai fostei Companii Române de Petrol la data de 13 noiembrie 2000.
Potrivit art. 9 „obligaţiile şi creanţele care sunt prevăzute în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, vor fi evidenţiate în conturi în afara bilanţului", iar modul de utilizare a sumelor datorate se va stabili prin Norme metodologice aprobate de Guvern.
Sumele în litigiu, pretinse de reclamantul Ministerul Finanţelor, apar indicate, în lei şi consolidate în valută, în anexa 1 poz. 3 - „pentru convenţii-creanţe", creditor Ministerul Finanţelor.
3.2. Invocarea de către recurent, în condiţiile art. 306 (2) C. pr. civ., a efectelor acestei ordonanţe, constând, în principal, în dispoziţia obiectului acţiunii constituie un motiv de ordine publică, întrucât priveşte o excepţie de fond.
Aceasta, în condiţiile în care, S. N. P. „P.“ nu a fost înlocuită ca succesor al C. R. P. desemnat legal prin O. G. nr. 49/1997, aprobate prin Legea nr. 70/ 1998 (art. 7 alin. 2), cum eronat se susţine, prin întâmpinare (pct. I) de către „P. L.“
Textul art. 12 din O. U. G. nr. 249/2000 dispune înlocuirea anexei 2 la O. U. G. nr. 49/1997 cu anexa 2 la O. U. G. nr. 249/2000, iar pct. 45 include acum numai „P.“, în forma anterioară cuprinzând pe C. R. P. „R.“, „P.“ Bucureşti, „P.“, ceea ce nu echivalează cu pierderea calităţii procesuale active a S. N. P. „P.“, căci aceasta este, în continuare, succesorul legal al C. R. P. desemnat, ca atare, prin norma specială examinată mai sus.
3.3. Prin cercetarea conţinutului reglementării date prin O. U. G. nr. 249/2000, rezultă, însă, evident, că penalitatea acesteia priveşte executarea obligaţiilor asumate de recurentă şi izvorâte din Convenţie şi contractul comercial internaţional, executat în 1997, numai în parte prin livrarea-predarea ţiţeiului importat.
Preţul, însă, care constituie principala obligaţie a beneficiarului intern, stipulată expres în clauza 1.5 şi 1.7 în Convenţie, nu s-a achitat. Aşadar, obligaţia contractuală principală a cumpărătorului intern izvorâtă din operaţiunea de cliring subzistă în sarcina recurentei.
Prin această reglementare, deci, Guvernul a constituit un Fond special care „va fi utilizat pentru acoperirea integrală a obligaţiilor de plată aferente fostei Companii Române de Petrol”(art. 2 din O. U.
G. nr. 249/2000).
Actul normativ se va aplica în condiţiile stabilite prin normele metodologice aprobate prin H. G. nr. 1341 din 17 decembrie 2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 42 din 22 ianuarie 2002, aceste dispoziţii vizând, aşadar, executarea obligaţiei de plată, adică modul cum se va face plata în contul datoriei recurentului.
De altfel, textul art. 13 din Norme se referă expres la datoria în litigiu şi are următorul conţinut:
„Sumele de 2.612 mii dolari S. U. A. şi 1.100 mii dolari, prevăzute la pct. 6 din anexa 1 la O. U. G. nr. 249/2000 cu titlu de valoare facturată şi respectiv, parţial din suma de 2.905.940 dolari S. U. A., cu titlu de penalităţi de întârziere, vor fi achitate de către gestionarul Fondului special către S. N. P. „P.“care a achitat aceste sume către S. C. „P.“ S. A. ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive şi executorii nr. 6151 din 13 decembrie 1999 a T ribunalului Bucureşti.
Aşadar, aceste sume au intrat în vigoare abia la 22 ianuarie 2002 (data publicării), iar operaţiunile contabile reglementate în Norme (art. 15-17), cât şi plăţile efective nu s-au realizat, astfel că Ministerul Finanţelor nu şi-a pierdut calitatea de creditor, iar preţul nu se poate considera ca achitat, pentru a se susţine că acţiunea a rămas fără obiect.
Drept consecinţă, privind, în principiu, excepţia de fond, ca un motiv de ordine publică, potrivit art. 306 (2) C. pr. civ., din examinarea efectuată se constată că ea este, însă, neîntemeiată, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.
3.4. Luând act că recurentul nu a renunţat expres la motivele de recurs iniţiale, Curtea consideră că şi acestea sunt nefondate.
Prin întâmpinare (fila 27 dosar fond) pârâta recurentă nu a propus nici o probă şi nici nu a făcut referire la expertiza contabilă.
La al doilea termen de judecată, din 20 septembrie 1999 (fila 102), instanţa de fond a încuviinţat toate probele cu acte şi interogatorii de pârâtele 2 şi 3, iar pârâta 1, S. N. P. „P.“ nu a formulat astfel de cereri. Aceasta, a mai depus ulterior doar unele precizări la întâmpinare (filele 116-120), solicitând obligarea numai a celorlalte două copârâte, astfel că în primă instanţă recurenta pârâtă S. N. P. „P.“ nu a propus nici un fel de probe.
Prin motivele de apel pârâta recurentă critică sentinţa pentru că „a fost pronunţată în lipsa unor probe certe şi indubitabile", că instanţa de fond „a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului", solicitând curţii de apel să „încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate la instanţa de fond“, scop în care să fie trimisă cauza la tribunal pentru rejudecare.
în apel, recurenta pârâtă nu a propus, însă, nici o probă şi nu a făcut referire la necesitatea unei expertize contabile, astfel că nu i se poate reproşa instanţei de apel lipsa de rol activ, faptul că nu a depus efectuarea expertizei contabile „ca mijloc de probă hotărâtor" şi că a pronunţat „cu multă uşurinţă hotărârea şi fără să cerceteze fondul cauzei".
3.5. Prin nota de precizări la motivele de recurs pârâta recurentă S. N. P. „P.“ a solicitat respingerea acţiunii ca fără obiect şi, în acest caz, restituirea taxei de timbru din apel şi recurs, potrivit art. 23 lit. c din Legea nr. 146/1997. Această cerere este nefondată cât timp recursul a fost soluţionat şi respins ca neîntemeiat, astfel că nu sunt aplicabile, în speţă, dispoziţiile din art. 23 lit. c din Legea nr. 146/1997.
3.6. Intimata pârâtă „P. L.“ invocând, în recurs, prevederile art. 274 Cod procedură civilă, a cerut, în cazul respingerii recursului, obligarea S. N. P. „P.“ la plata cheltuielilor de judecată din recurs. Cererea este îndreptăţită, în raport de faptul că recursul este nefondat, astfel că recurenta S. N. P. „P.“ va fi obligată, în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata sumei de 150.905.000 lei către intimata „P. L.“ S.A.
| ← Servicii de pază. Inexistenţă contract. Obligaţii bugetare.... | Închiriere imobil. Schimbarea destinaţiei spaţiului. Reziliere → |
|---|
