Contract de societate. Aport în natură. Constatarea dobândirii dreptului de proprietate. înscrierea în Cartea Funciară. Capital subscris şi capital vărsat
| Comentarii |
|
Este necontestat în cauză că reclamanta şi pârâta au calitate de părţi într-un contract de societate. în litigiu, reclamanta apreciază că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia aducerii în societate a aportului la care s-a obligat. Or, Legea nr. 31/1990 face distincţie între categoriile economice de capital subscris şi capital vărsat.
Potrivit dispoziţiilor aceluiaşi act normativ, bunurile aduse ca aport devin proprietatea societăţii. Totodată, neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contractul de societate dă naştere dreptului societăţii de a cere obligarea asociatului la aducerea aportului convenit la capitalul social sau la excluderea acestuia.
Ca atare, nu este îndeplinită condiţia preexistenţei dreptului de proprietate afirmat şi totodată, reclamanta, în funcţie de opţiune, poate provoca o acţiune în realizarea dreptului, respectiv de obligare a pârâtei să aducă aportul convenit.
(Secţia comercială, decizia nr. 1843 din 14 martie2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă.
La data de 30 martie 1999, reclamanta S. C. „S. “ S. A. Oradea a chemat în judecată S. C. „I.“ S. A.
Oradea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în contradictoriu cu pârâta, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate, cu titlu
de aport în natură, asupra terenului aferent construcţiilor înscris în C. F. nr. 6963 Oradea nr. topo 4756/1,4758/2,4769/1,4761/4,4762 şi 4763/15 în suprafaţă de 49.203 m.p.
Totodată reclamanta a solicitat instanţei de judecată să dispună înscrierea dreptului de proprietate în Cartea funciară.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin art. 4.4. din contractul de societate al acesteia, autentificat la 28.08.1992, se prevede că S. C. „I.“ S. A. pune la dispoziţia societăţii S. C. „S.“ S. A., terenul aferent capacităţilor de producţie aduse ca aport, corespunzător anexei nr. 3, acordând dreptul de folosinţă al acestuia, urmând ca în termen de 6 luni de la data la care S. C. „I.“ S. A. va obţine titlul de proprietate asupra respectivului teren să se facă evaluarea şi cuprinderea acestuia în capitalul social al societăţii S. C. „S.“ S. A., cu drept de proprietate, potrivit prevederilor legale. Ulterior, contractul de societate a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. 3247 din 30.09.1997, aprobat în adunarea generală a acţionarilor din 14.04.1997 şi respectiv 27.10.1997 şi validat prin sentinţa nr. 342 din 16.04.1998 a Tribunalului Bihor.
în art. 4.1. din contractul modificat se prevede că „aportul societăţii S. C. „I.“ S. A. la capitalul social corespunzător cotei de participare de 47%, îl constituie bunurile civile şi industriale aduse în proprietatea societăţii S. C. „S.“ S. A. la constituirea acestuia corespunzător anexei nr. 2 la prezentul act adiţional inclusiv terenul aferent construcţiilor (anexa nr. 3)“.
Pârâta a obţinut certificatul de proprietate seria M03 nr. 2211 din 22.08.1995, procedând însă la întabularea întregii suprafeţe pe numele său.
Prin sentinţa nr. 5088/8.06.1999, Judecătoria Oradea a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a arătat că reclamanta are la îndemână pentru realizarea dreptului o acţiune având ca obiect obligaţia de a face.
Tribunalul Bihor, prin decizia nr. 54/A/28.02.2000, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a reţinut cauza pentru soluţionare în primă instanţă.
Prin sentinţa nr. 103/P/28.01.2000, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut prevederile contractuale invocate de reclamantă şi dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării în Registrul Comerţului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S. C. „I.“ S. A. Oradea, invocând greşita aplicare a legii şi aprecierea eronată a probelor.
Apelul pârâtei a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 242/CA/25.05.2000 a Curţii de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin contractul de societate, că cererea de anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor a fost respinsă, că nulitatea unei clauze a hotărârii adunării generale nu poate fi invocată pe cale de excepţie, că motivele invocate de pârâtă nu constituie cauze de nulitate şi că, aşa cum rezultă din chiar motivele de apel, pârâta refuză să-şi exercite drepturile constituite în favoarea sa prin contractul de societate.
în contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta S. C. „I.“ S. A. Oradea.
Se susţine că hotărârea atacată este nelegală. Astfel, acţiunea este inadmisibilă, reclamanta având la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului în temeiul clauzei din actul autentic.
Totodată, se susţine că hotărârile sunt nelegale, în mod greşit soluţionarea nefiind suspendată la cerere, în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ.
în fine, se mai susţine că hotărârile sunt nelegale urmare neobservării excepţiei de litispendenţă.
De asemenea, se arată că hotărârile sunt netemeinice, dispunându-se întabularea dreptului în Cartea funciară asupra unei suprafeţe pentru determinarea căreia nu s-a administrat nici o probă.
Totodată, se arată că eventuala majorare a capitalului social nu îndeplineşte condiţiile legale.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârilor pronunţate în cauză.
Acţiunea în constatare pozitivă, cum este în speţă, priveşte constatarea judecătorească a existenţei unui drept. Potrivit art. 111 C. pr. civ. acţiunea în constatare are un caracter subsidiar, admisibilă exclusiv în situaţia în care reclamantul nu are la dispoziţie un alt mijloc procedural în vederea realizării dreptului pretins.
De reţinut că dreptul a cărui constatare se cere are caracter preexistent.
în consecinţă, instanţele urmau a examina dacă dreptul a cărui existenţă se cere a se constata era preexistent cererii şi aflat în patrimoniul reclamantei.
în acest sens, este necontestat în cauză că reclamanta şi pârâta au calitate de părţi într-un contract de societate. în litigiu, reclamanta apreciază că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia aducerii în societate a aportului la care s-a obligat.
Or, Legea nr. 31/1990 face distincţie între categoriile economice de capital subscris şi capital vărsat.
Potrivit dispoziţiilor aceluiaşi act normativ, bunurile aduse ca aport devin proprietatea societăţii. Totodată, neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contractul de societate dă naştere dreptului societăţii de a cere obligarea asociatului la aducerea aportului convenit la capitalul social sau la excluderea acestuia.
Ca atare, nu este îndeplinită condiţia preexistenţei dreptului de proprietate afirmat şi, totodată, reclamanta, în funcţie de opţiune, poate provoca o acţiune în realizarea dreptului, respectiv de obligare a pârâtei să aducă aportul convenit.
în consecinţă, se constată că primul motiv de modificare este întemeiat, în cauză fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Aşa fiind, celelalte critici ce privesc eventualitatea unei cereri în realizarea dreptului, nu au a fi examinate.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul şi va modifica decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtei şi va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că, pe fond, va respinge acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
| ← Contravaloare marfă. Penalităţi de întârziere. Dobândă... | Concesionare teren. Majorări de întârziere. Profit minim... → |
|---|
